Conflict de competenţă. Sentința nr. 610/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 610/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1933/192/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.610

Ședința din camera de consiliu din data de 05.03.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: R. M. V.

GREFIER: C. I. Ș.

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria B. V. și între Judecătoria Sector 6 București, în cauza privind pe petentul I. de poliție al Județului G., și pe intimatul P. C..

Cererea se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

CU R T E A,

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei B. V. la data de 28.08.2014, sub nr._, petentul I. de poliție al Județului G., a chemat în judecată pe intimatul P. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.11.2012, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, intimatul a arătat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru pronunțarea unei hotărâri în sensul arătat, deoarece organul de executare de la locul de domiciliu al debitorului, din cadrul Consiliului Local Sector 6, a comunicat cu adresa nr. 121-14-_/29.07.2014, imposibilitatea realizării creanței fiscale în sumă totală de 1050 lei, reprezentată de amenda contravenționala aplicată intimatului prin procesul verbal devenit titlu executoriu.

A mai arătat petenta că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a unei astfel de acțiuni, iar cu privire la temeiul în care s-a aplicat sancțiunea OUG nr. 195/2002, chiar dacă acesta nu prevede expres și alternativ amenda cu obligația prestării unei activități în folosul comunității, exista cadru legal general obligatoriu, constând în decizie a I.C.C.J. referitoare la soluționarea unui recurs in interesul legii prin care s-a stabilit ca sesizările sunt admisibile si in astfel de cazuri.

În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9, art. 38-39 din OG nr. 2/2001, OG nr. 55/2001.

Prin sentința civilă nr. 1571/09.12.2014, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. V. și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București, reținând că în raport de disp.art.9 alin.3 din OG 2/2001 modificat prin OG 17/2014 competentă să soluționeze cauza este judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază contravenientul.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 22.12.2014, sub nr._, fiind acordat termen de judecată la data de 26.01.2014, termen la care, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 6.

Prin sentința civilă nr. 550/26.01.2015 Judecătoria Sector 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. V.. Totodată, a constat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință a reținut instanța că, într-adevăr, prin OG nr. 17/2014 s-a schimbat competența în privința soluționării cererii de înlocuire amendă, însă actul normativ respectiv a intrat în vigoare la data de 30.08.2014. Or, în condițiile în care cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V. la data de 28.08.2014, aceasta era competentă la soluționare față de disp. art. 25 alin. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal, la data de 19.02.2015, sub nr._ .

Analizând actele dosarului cu privire la conflictul negativ de competență, instanța reține următoarele:

Într-adevăr, potrivit art. I din OG nr. 17/2014, Alineatul (3) al articolului 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul, va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta (subl. n.), în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată."

Ordonanța a intrat, însă, în vigoare la data de 30 august 2014, având în vedere faptul că a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 629 din 27 august 2014, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 prevede că ”Legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare”.

Prin urmare, dispozițiile acesteia nu se aplică decât proceselor și cererilor introduse începând cu data de 30.08.2014.

În același sens sunt, de altfel și prevederile art. II din cuprinsul său ”Procesele și cererile privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe a Guvernului se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data când acestea au fost pornite”.

Cum, în speță, cererea a fost introdusă pe rolul Judecătoriei B. V. la data de 28.08.2014, când competența era stabilită în favoarea judecătoriei pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în conformitate cu disp. art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001”În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, greșit această instanță și-a declinat competența în favoarea judecătoriei Sectorului 6 București, în a cărei rază teritorială domiciliază contravenientul.

Pentru toate aceste considerente, în soluționarea conflictului negativ de competență, conform prevederilor art. 135 C. proc. civ., Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. și pe intimatul P. C., în favoarea Judecătoriei B. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRÂȘTE

Asupra conflictului de competență:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G., cu sediul în G., ., jud. G. și pe intimatul P. C., domiciliat în București, .. 4, ., . favoarea Judecătoriei B. V..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. V.C. I. Ș.

2 .>

Red./Tehored. RMV/ex. 4/09.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 610/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI