Obligaţia de a face. Decizia nr. 1380/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1380/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 14195/3/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 1380
Ședința publică din data de 09.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: I. F.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află recursul formulat de recurenții-reclamanți A. C., B. C., B. A. M., I. M. M., R. A. G., T. C. O. și M. Ș., toți reprezentați prin S. Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex, împotriva sentinței nr. 7600/19.11.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. Afacerilor Interne, în cauza având ca obiect acordare despăgubiri pentru neemitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 02.03.2015, intimatul-pârât a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare în două exemplare, precum și faptul că părțile au solicitat judecata în lipsă.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
- C. procesual.
Prin cererea înregistrată la data de 16.07.2012 pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr._, astfel cum a fost precizată la data de 24.09.2012, reclamanții A. C., B. C., B. A. M., I. M. M., R. A. G., T. C. O. și M. Ș., toți reprezentați prin S. Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex, au solicitat obligarea pârâtului M. Administrației și Internelor la plata sumei reprezentând 50% din salariul de bază, lunar, de la data formulării acțiunii și până la data emiterii ordinului ministrului, cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea de către pârât a obligației legale de a emite ordin în vederea stabilirii criteriilor și condițiilor de acordare a sprijinului pentru cumpărarea unei locuințe proprietate personală, conform art. 32 din Legea nr. 360/2002.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M. Administrației și Internelor a solicitat respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Prin încheierea din data de 20.03.2013, Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a scos cauza de pe rol și a trimis-o la Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. XXIII alin. 3 raportate la cele ale art. IV din Legea nr. 2/2013. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.04.2013, fiind format dosarul nr._, în care a fost pronunțată sentința nr. 3551/14.05.2014, prin care tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel că, fiind ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 3216/11.09.2014, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind reînregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2014, sub nr._ .
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința nr. 7600/19.11.2014, Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt funcționari publici cu statut special (polițiști), cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Conform art. 32 alin. 1 și 3 din acest act normativ, polițistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care își are sediul unitatea de poliție la care este încadrat, în condițiile legii, criteriile și condițiile de sprijin urmând a fi stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.
Tribunalul a constatat că ministrul administrației și internelor a emis ordinul nr. 129/2010 privind construirea de locuințe proprietate a personalului instituției, din fondurile beneficiarilor, prin programe coordonate de M. Administrației și Internelor. Acest ordin a fost emisavând în vedere prevederile art. 17 alin. 5 și 6 din OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
Or, în contextul în care ordinul prevăzut la art. 32 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 a fost emis la nivelul anului 2010, nu se pune problema reparării vreunui prejudiciu care să fi fost provocat de neemiterea ordinului în vederea stabilirii criteriilor și condițiilor de acordare a sprijinului pentru cumpărarea unei locuințe proprietate personală, conform art. 32 din Legea nr. 360/2002, astfel cum au solicitat reclamanții prin cererea de chemare în judecată.
3. Cererea de recurs și întâmpinarea.
Împotriva acestei sentințe, la data de 24.12.2014, au formulat recurs reclamanții, reprezentați prin S. Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex, prin care au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate,în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, recurenții au susținut că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de modificarea prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, sens în care au învederat următoarele argumente:
Prin cererea de chemare în judecată s-a făcut trimitere la împrejurarea că ministrul a emis ordinul nr. 129/2010, însă instanța de fond a apreciat greșit că acesta stabilește criteriile și condițiile de sprijin la care face trimitere art. 32 alin. 3 din Legea nr. 360/2002. Tocmai acest refuz al M.A.I. de a dispune emiterea unui ordin corespunzător îi lipsește pe polițiști de un drept recunoscut de lege, care devine astfel lipsit de conținut. De altfel, prin adresa nr._/20.03.2013, M.A.I. recunoaște dreptul pretins, însă invocă lipsa fondurilor și lipsa sprijinului din partea Ministerului Finanțelor Publice.
În drept, recurenții au invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 02.03.2015, intimatul–pârât a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivând în esență că sentința recurată este legală și temeinică, instanța de fond reținând în mod corect că în contextul în care ordinul prevăzut la art. 32 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 a fost emis la nivelul anului 2010, nu se pune problema reparării vreunui prejudiciu care să fi fost provocat de neemiterea ordinului.
În drept, intimatul a invocat art. 308 alin. 2 din codul de procedură civilă de la 1865.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă de la 1865, Curtea constată că este neîntemeiat, sentința recurată fiind pronunțată cu aplicarea corectă dispozițiilor legale incidente.
Astfel, instanța de fond a constatat întemeiat că ministrul administrației și internelor a emis ordinul nr. 129/2010 privind construirea de locuințe proprietate a personalului instituției, din fondurile beneficiarilor, prin programe coordonate de M. Administrației și Internelor. Acest ordin a fost emisavând în vedere, printre altele, chiar prevederile art. 32 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Într-adevăr, Curtea constată că, potrivit art. 1 din acest ordin, acesta are ca scop și stabilirea condițiilor pentru construirea de locuințe proprietate a personalului instituției, din fondurile beneficiarilor, prin programe coordonate de M. Administrației și Internelor. Aceste condiții sunt pe larg reglementate în cuprinsul art. 4.
Or, în contextul emiterii ordinului nr. 129/2010, instanța de fond a reținut corect că nu se pune problema reparării vreunui prejudiciu care să fi fost provocat tocmai de neemiterea ordinului, fiind evident că nu există faptă ilicită generatoare de prejudiciu.
Față de aceste considerente, având în vedere că motivul de recurs invocat este nefondat și că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. C., B. C., B. A. M., I. M. M., R. A. G., T. C. O. și M. Ș., toți reprezentați prin S. Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex, împotriva sentinței nr. 7600/19.11.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. Afacerilor Interne, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. PODARUDANIEL M. DRĂGHICIIONEL F.
GREFIER
M. B.
Red/thred. DDM/ 2 ex/ 31.03.2015
Judecător fond: P. G., Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1989/2015. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 812/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
