Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1986/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1986/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 827/45/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1986
Ședința publică de la 18.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
GREFIER – N. GRAȚIELA S.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta C. L. în contradictoriu cu pârâții I. TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI și I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, având ca obiect” litigiu privind regimul străinilor” .
Dezbaterile pe fondul cererii au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015, când părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 02.07.2015 – data pronunțării prezentei sentințe civile.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, reclamanta C. L. a solicitat anularea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, comunicată prin adresa nr._/15.11.2014, dispusă de I.G.P.F.-I. Teritorial al Poliției de Frontieră lași.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat următoarele:
La data de 15.11.2014 intenționa să intre pe teritoriul României în baza permisului de mic trafic.
A menționat că avea asupra sa două pachete de țigări reprezentând limita legală permisă pentru produsele conținând tutun din afara spațiului comunitar, achiziționate anterior ajungerii la punctul de control. Ulterior, chiar înainte de a ajunge la punctul de control, a achiziționat două pachete de țigări marca RITM și, fiind fumătoare, a uitat practic de celelalte două pachete de țigări. A arătat că pachetele de țigări nedeclarate nu erau ascunse, așa cum se reține în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 37/15.11.2014, ci au fost găsite asupra sa, dat fiind faptul că a uitat de existența acestora și le-a declarat doar pe cele aflate în buzunar.
Constatând pericolul social foarte redus, a arătat reclamanta, agenții constatatori au procedat doar la aplicarea unui avertisment, comunicându-i că nu îi vor aplica o amendă în cazul în care menționează în cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, faptul că recunoaște fapta ce i se impută. Ulterior, semnării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor i-a fost înmânată decizia nr. 3950/15.11.2014 precum și adresa nr._/15.11.2014 prin care i s-a adus la cunoștință interdicția de a intra pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani.
A arătat reclamanta că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 2 din O.U.G. nr. 194/2002 organele poliției de frontieră pot refuza, sau pot să nu permită . a persoanelor aflate în situațiile descrise de lit. a-b), normă care nu impune interzicerea intrării pe teritoriul României, ci doar facultatea organelor abilitate de a lua o astfel de măsură.
În aceste condiții, reclamanta a apreciat că măsura luată împotriva sa nu este proporțională cu situația de fapt în baza căreia s-a luat măsura interzicerii intrării pe teritoriul Romaniei.
A menționat că,așa cum se reține în înscrisul înregistrat sub nr._/15.11.2014, contravenția săvârșită constă în nedeclararea la trecerea frontierei a două pachete de țigări, respectiv a 40 de țigarete. Scopul instituirii unei limite de trecere a frontierei a bunurilor accizabile este acela de a evita prejudiciul adus bugetului de stat, rezultat din diferența de preț, ca urmare a aplicării unui regim de accizare propriu. Or, în situația în care contravenția constă în nedeclararea doar a două pachete de țigări, reclamanta a apreciat că pericolul social al faptei este unul foarte redus, valoarea celor două pachete de țigări fund una redusă, motiv pentru care, din punct de vedere contravențional s-a aplicat o sancțiune proporțională, respectiv avertismentul, în condițiile în care dispozițiile legale prevăd posibilitatea aplicării unei amenzi în cuantum de 5.000 - 10.000 lei. În condițiile în care, din punct de vedere contravențional, având în vedere vătămarea infimă adusă valorilor sociale apărate prin normele referitoare la regimul vamal al unor bunuri, s-a optat pentru aplicarea unui avertisment, reclamanta a apreciat că măsura interzicerii de intrare pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani apare ca excesivă și injustă. Așa cum a arătat organele de frontieră aveau facultatea și nu obligația de a dispune măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani, astfel încât a considerat că aplicarea măsurii s-a făcut cu nerespectarea principiului proporționalității.
A precizat reclamanta că, în baza Regulamentului (CE) nr. 1.931/2006 al Parlamentului European, la data de 13 noiembrie 2009, a fost adoptat Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii M. privind micul trafic de frontieră, ratificat prin Legea nr. 10/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 52 din 22 ianuarie 2010, care reglementează condiții mai simple de trecere a frontierei pentru persoanele rezidente în zona de frontier. Încheierea acestui accord, a menționat reclamanta, are ca scop facilitarea trecerii frontierei a persoanelor care, în virtutea faptului că sunt rezidenți în zona de frontieră, călătoresc mai des în statul învecinat astfel încât, sub rezerva respectării dispozițiilor legale, autoritățile competente trebuie să acționeze în sensul acordării acestor facilități și nu al neacordării, în caz contrar, acordul încheiat rămânând fără aplicabilitate practică, fiind înfrântă rațiunea de a exista a acestor facilități stabilite de statele vecine.
In aceste condiții, reclamanta a arătat că restrângerea dreptului de a intra pe teritoriul României pe o perioadă atât de mare, respectiv pe o perioadă de 5 ani, pentru nedeclararea, din eroare, a două pachete de țigări a căror valoarea este foarte mică, are ca efect restrângerea circulației, în contradicție scopul vizat de Acordul încheiat între cele două state, măsura fiind una disproporționată în raport de pericolul social al faptei contravenționale.
Referitor la modalitatea formală de prin care s-a luat această măsură, reclamanta a arătat că i-a fost adusă la cunoștință măsura interzicerii intrării pe teritoriul României prin adresa nr._/15.11.2014, fără a-i fi comunicat actul prin care s-a luat efectiv această măsură, în condițiile în care, prin adresa mai sus menționată doar i se aduce la cunoștință măsura luată.
Reclamanta a invocat condițiile în care a fost întocmită adresa nr._/15.11.2014 și forma acesteia. A susținut că, așa cum rezultă din cuprinsul adresei, nu rezulta cine a fost persoana care a întocmit această notificare/adresă (înscrisul cu nr._ nu este calificat de instituție în niciun fel), respectiv nu sunt trecute dalele agentului procedural, funcția pe care o avea în cadrul instituției din care să reiasă că avea atribuția și dreptul de a emite notificarea. De asemenea, înscrisul înregistrat sub nr._ nu poartă ștampila instituției, astfel încât nu se poate considera că a fost însușită de aceasta.
A arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 37/15.11.2014 a fost întocmit de agenții constatatori I. V., P. S. și Cioroboatcă B. care au semnat procesul verbal ce poartă ștampila instituției emitente. Or, dacă situația de fapt descrisă în procesul verbal constatare și sancționare a contravențiilor nr.37/15.11.2014 a fost constatată de aceste persoane, atunci nu înțelege ce eveniment a constatat persoana numită P. C. ale cărei date nu sunt menționate în cuprinsul adresei.
De asemenea, a arătat că, dincolo înștiințarea privind luarea măsurii interzicerii dreptului de a intra pe teritoriul României, instituția emitentă trebuia să fi emis un act administrativ prin care să se dispună, motivat, această măsură, act al cărui conținut trebuia adus la cunoștința persoanei vizate pentru ca această să cunoască motivele care au stat la baza luării măsurii. A arătat reclamanta că măsura interzicerii pătrunderii pe teritoriul României nu poate fi luată printr-o simplă adresă care nu este calificată în niciun fel, nu poartă ștampila instituției, fără identificarea persoanei care a întocmit acest act, pentru a determina calitatea acesteia și atribuțiile sale.
Emiterea unui act administrativ pentru luarea unei măsuri de restrângere a dreptului de circulație trebuie să îmbrace toate formele cerute pentru legalitatea și valabilitatea actului administrativ, a mai arătat reclamanta, pentru ca persoana vizată să își poată exercita dreptul la apărare, prin cunoașterea unui act oficial, a motivării acestuia pentru ea, în funcție de acesta, să poată determina dacă măsura aplicată este proporțională, justificată, oportună, legală și temeinică.
A susținut că, prin necomunicarea actului administrativ prin care s-a luat măsura interzicerii dreptului a intra teritorial României pe o perioadă de 5 ani, a fost vătămat dreptul la apărare întrucât, prin adresa nr._ nu se motivează luarea măsurii, in condițiile în care O.U.G. 194/2002 nu impunea luarea acestei măsuri, ci interzicerea dreptului de a intra pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani are caracter facultativ. Or, în adresa de înștiințare se arată care sunt acele temeiuri care au stat la baza luării acestei măsuri, oportunitatea acestei măsuri în condițiile în care dispozițiile legale nu o impuneau, raportat însă și la conținutul concret al contravenției – nedeclararea a două pachetede țigări.
În drept, a invocat dispozițiile art. 6, art. 8, art. 161-164, art.105, art. 106 din O.U.G. nr. 194/2002.
Prin întâmpinare, pârâtul I. Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A invocat excepția necompetentei teritoriale a Curții de Apel Iași în soluționarea prezentei cauze, și lipsa calității procesuale pasive a I.T.P.F. IAȘI
A arătat că măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă de I. G. al Poliției de Frontieră Române (una din cele două entități ce au posibilitatea legală de a dispune această măsurăla data de 15.11.2014 - art. 105 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/ 2002 - I.G.P.F. sau O.R.I., forma valabila la data de 15.11.2014).
A menționat că, despre acest fapt, doamna C. L. a fost informată de reprezentanții poliției de frontieră din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Stinca - prin comunicarea nr._/ 15.11.2014. Consultând acest înscris se va observa faptul că acesta a fost semnat de reclamantă iar din conținutul său reiese fără echivoc instituția care a dispus interzicerea intrării în România, ca fiind I. G. al Poliției de Frontieră.
Totodată, în cuprinsul ultimului paragraf al acestei comunicări este indicată și instanța unde reclamanta va putea contesta această măsură - Curtea de Apel București.
Pârâtul a arătat că, așa cum reiese din cererea de chemare în judecată, reclamanta a formulat contestație împotriva „dispunerii măsurii interzicerii intrării în România". Față de aceste aspecte, a susținut că reclamanta este în eroare de fapt cu privire entitatea care a instituit măsura interzicerii întrucât comunicarea emisă de agenții de poliție din cadrul P.P.F. Stinca reprezintă o informare asupra faptului că a fost instituită măsura de interzicere a intrării în România de către I.G.P.F.
Din punct de vedere cronologic, în data de 15.11.2014, s-au desfășurat următoarele evenimente, cu consecința emiterii următoarelor înscrisuri:
În jurul orei 15.30, reclamanta s-a prezentat în P.P.F. Stînca, din județul B., pentru a intra în România.
În timpul efectuării controlului de frontieră, urmare a suspiciunii polițistului de frontieră, s-a solicitat organelor vamale efectuarea unui control amănunțit atât cu privire la persoană cât și cu privire la bagajele acesteia.
Rezultatul controlului amănunțit constă în identificarea unei cantități de țigări nedeclarate și ascunse în bagajele personale. Urmare a acestui fapt, autoritățile vamale au încheiat procesul verbal de constatare a contravenției ./200,_, nr. 37/15.11.2014, prin care reclamanta a fost sancționată cu sancțiunea avertisment și s-a dispus confiscarea bunurilor ce depășeau plafonul vamal legal. Totodată, a fost eliberată adeverința de reținere a bunurilor nr. 321/15.11.2014 pentru țigările ascunse și nedeclarate;
Concomitent cu emiterea înscrisurilor mai sus menționate, cu privire la încălcarea regimului vamal și posibilitatea instituirii măsurii interzicerii intrării în România a fost informat și I. G. al Poliției de Frontieră Române.
Cu privire la situațiile în care se poate dispune măsura interzicerii intrării în România, a învederat instanței faptul că art. 105 alin. (2) din O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România stipulează faptul că această măsură poate fi dispusă de către I. G. al Poliției de Frontieră Române și împotriva străinilor prevăzuți la 8 alin. (2) lit.a-b1) din aceeași lege.
În cazul de față, a arătat pârâtul, reclamanta se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. b1), adică persoane care la . au încălcat regimul vamal.
Urmare a acestor temeiuri de fapt și de drept, prin comunicarea nr._/ 15.11.2014, reclamanta C. L. a fost informată că împotriva sa a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani. Această măsură poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicarea luării ei, la Curtea de Apel București.
În susținerea celei de-a doua excepții, pârâtul a atăat următoarele:
Potrivit art. 105 alin. (2) si (3) din O.U.G. 194/ 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, măsura de interzicere a intrării în România se realizează prin introducerea consemnului nominal la toate punctele de trecere a frontierei de stat, măsura care se dispune doar de Oficiul Român pentru Imigrări sau de I. G. al Poliției de Frontieră.
Astfel, art. 105 din O.U.G. 194/ 2002, intitulat „dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România"""" prevede la alin. (2) că „măsura prevăzută la alin. (1) poate fi dispusă de Oficiul Român pentru Imigrări sau de I. G. al Poliției de Frontieră, în condițiile legii, (...)".
Totodată în cuprinsul alin. (3) al aceluiași articol este prevăzut faptul că "aplicarea măsurii de interzicere a intrării se realizează în toate cazurile prin instituirea consemnului nominal la punctele de trecere a frontierei de stat și, atunci când este posibil, prin aplicarea în documentele de trecere a frontierei de stat a ștampilei în care se precizează durata acesteia".
Conform art. 105 alin. (5) „interzicerea intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este irevocabilă.
Datorită faptului că pe numele reclamantei C. L. s-a instituit un consemn în sistemul național, acesteia i s-ar refuza . orice punct de trecere a frontierei în care aceasta s-ar prezenta pentru a intra în țară.
Având în vedere cele mai sus prezentate, în cauza dedusă judecății calitate procesuală pasivă are I. G. al Poliției de Frontieră, instituție ce a luat măsura interzicerii intrării în România și introducerii sus-numitei în baza națională de consemne, iar personalul din punctele de trecere a frontierei va avea doar calitatea de executant al consemnului.
Pentru aceleași considerente, pârâtul a apreciat că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză este curtea de apel în a cărei raza de competență se află formațiunea care a dispus măsura (I.G.P.F. - Curtea de Apel București).
Cu referire la fondul cauzei, pârâtul a arătat că reclamanta a fost depistat în data de 15.11.2014 în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stînca, judeșul B., din cadrul I.T.P.F. Iași, pe sensul de intrare în România, având în bagaje, nedeclarate, bunuri aflate sub regim fiscal, supuse declarării, constând în țigări.
Fapta săvârșită de reclamantă întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 653 din H.G. 707/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, conform căruia constituie contravenție "sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. In acest caz bunurile se confisca".
Având în vedere faptul că bunurile sustrase controlului vamal se încadrează în categoria produselor accizabile, în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 653 alin. (2) fiindu-i aplicată sancțiunea principală a avertismentului și sancțiunea complementară a confiscării bunurilor.
Aspectele mai sus menționate au fost cuprinse în conținutul procesului verbal de contravenție nr. 37/15.11.2014, întocmit de lucrătorii Autorității Naționale a Vămilor - Biroul Vamal Stânca. Reclamanta și-a însușit conținutul acestuia semnând procesul verbal.
Cu privire la situațiile în care se poate dispune măsura interzicerii intrării în România, pârâtul a învederat instanței că art. 105 alin. (2) din O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România stipulează că măsura interzicerii poate fi dispusă de către I. G. al Poliției de Frontieră Române și împotriva străinilor prevăzuți la 8 alin. (2) lit.a-b1) din aceeași lege.
In cazul de față, a arătat pârâtul, reclamanta se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. b1), adică persoane care la . au încălcat regimul vamal.
Având în vedere cele mai sus menționate, raportat la prevederile dispozițiilor O.U.G. 194/ 2002, a solicitat instanței să constate că a fost făcută dovada faptului că a fost încălcat regimul vamal al României iar măsura interdicției este pe deplin justificată. Mai mult. procesul verbal întocmit de reprezentanții autorităților vamale se bucură de prezumția relativă de adevăr, prezumție legală ce nu a fost demontată, procesul verbal de contravenție nefiind anulat de instanța de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, Legii contenciosului administrativ, O.U.G. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, Codului vamal al României, toate cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea susținerilor din cuprinsul întâmpinării, pârâtul a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 3.02.2015, Curtea de Apel Iași a dispus introducerea și citarea în cauză, în calitate de pârât a Inspectoratului general al Poliției de Frontieră.
Prin sentința civilă nr. 42/10.03.2015, Curtea de Apel Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin nota-raport nr._/15.11.2014, I. Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – P.T.F. Stânca a solicitat Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră instituirea măsurii interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 15.11.2014, conform art. 105 alin. (2) coroborat cu art. 106 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002, pentru cetățeanul din Republica M., C. L., fiica lui D. și R., născută la data de 28.03.1980.
În motivarea notei-raport, emisă de I. Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – P.T.F. Stânca s-a menționat că, asupra reclamantei, la data de 15.11.2014, orele 15.30, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în bagajele personale, cantitatea de 2 pachete țigări, marca RITM, cu timbre de acciză Republica M., încălcând astfel regimul vamal.
De asemenea, în cuprinsul notei-raport s-a precizat că reclamanta a fost înștiințată prin adresa nr._/15.11.2014.
Nota-raport sus-menționată a fost aprobată de către I. G. al Poliției de Frontieră.
Măsura dispusă a fost comunicată reclamantei de către I. Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – P.T.F. Stânca.
Prin adresa nr. S3/AA/_/16.02.2015, emisă de I. G. al Poliției de Frontieră, se menționează că, potrivit prevederilor Metodologiei nr. S/_/9.03.2011 privind gestionarea semnalărilor la nivelul P.F.R., aprobată prin dispoziția inspectorului general nr. 525/9.03.2011, reprezentanții structurilor teritoriale ale poliției de frontieră (în speță P.T.F. Stânca), care constată situația/evenimentul, după stabilirea identității reale a străinului implicat, solicită Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră, printr-o notă-raport, aprobată de conducerea instituției, instituirea măsurii administrative în discuție, înscris care este transmis Centrului Operațional de Coordonare pentru supunerea spre aprobare și implementarea semnalării aferente în baza de date a P.F.R., conform datelor existente și aprobării notei-raport.
Concomitent cu acest demers, se mai arată în cuprinsul adresei sus-menționate, reprezentanților structurii P.F.R. care a constatat evenimentul li se deleagă responsabilitatea comunicării instituirii măsurii restrictive către persoana în cauză, printr-un înscris separat.
Prin urmare, I. Teritorial al Poliției de Frontieră are abilitarea legală de a constata situația de natură să determine instituirea măsurii interzicerii intrării în România, de a emite nota-raport conținând constatările efectuate, propunerea de aprobare a măsurii și motivarea acesteia precum și de a comunica străinului în cauză măsura dispusă.
Cererea reclamantei cuprinde critici privind constatările efectuate și modalitatea de comunicare a măsurii interzicerii de a intra în România.
În raport de aceste atribuții, susținerile pârâtului I. Teritorial al Poliției de Frontieră Iași privind lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză nu pot fi reținute.
În ceea ce privește criticile reclamantei privind forma actului administrativ prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării în România, Curtea constată că adresa la care se referă reclamanta prin cererea de chemare în judecată reprezintă înscrisul prin care s-a efectuat comunicarea măsurii, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, în forma aflată în vigoare la data dispunerii măsurii.
Interzicerea intrării în România a fost dispusă de I. Genral al Poliției de Frontieră, prin aprobarea propunerii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, cuprinsă în nota-raport depusă la fila 55 în dosarul Curții de Apel Iași.
Dispozițiile art. 105 din O.U.G. nr. 194/2002 nu prevăd obligația comunicării notei-raport aprobate ci doar obligația de a comunica străinului, în scris, instituirea măsurii, motivareaîn fapt și în drept, precum și informațiile privind căile de atac posibile.
Înscrisul comunicat reclamantei cuprinde elementele sus-menționate.
În consecință, instanța nu poate reține criticile reclamantei privind nelegalitatea actului prin raportare la forma acestuia.
Potrivit art. 105 din O.U.G. nr. 194/2002: „(1) Concomitent cu emiterea deciziei de returnare sau cu punerea în aplicare a măsurii de expulzare, Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune, în condițiile legii, și interzicerea intrării în România pentru o perioadă determinată. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) poate fi dispusă de Oficiul Român pentru Imigrări sau de I. G. al Poliției de Frontieră, în condițiile legii, și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare sau împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) și art. 8 alin. (2) lit. a) – b1). (…)”.
Iar potrivit art. 8 alin. (2) lit. b1) din același act normativ, „organele poliției de frontieră pot să nu permită . statului român (...)” dacă „au încălcat regimul vamal (…).”
Curtea reține că, la data de 15.11.2014, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Stânca au întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 37/15.11.2014 prin care, în baza art. 653 alin. (2) din H.G. nr. 707/2006 i s-a aplicat reclamantei sancțiunea avertismentului, dispunându-se, totodată, confiscarea de la aceasta a două pachete de țigarete marca “RITM”.
În cuprinsul procesului-verbal sus-menționat s-a reținut că, la data de 15.11.2014, ora 15.30, s-a prezentat la . Opel Corsa nr. RSA2231, condus de C. L., aceasta declarând că are două pachete de țigarete “RITM”. În urma controlului efectuat, se mai arată în procesul-verbal, au fost descoperite în bagajele personale, ascunse, nedeclarate, în vederea sustragerii controlului vamal, două pachete țigarete “RITM”, peste plafonul vamal maxim.
În cuprinsul procesului-verbal contravențional se menționează că reclamanta a recunoscut fapta consemnată de către agenții constatatori.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 37/15.11.2014 ar fi fost anulat.
În consecință, în mod legal, s-a reținut de către pârâți existența situației care poate determina instituirea măsurii interzicerii intrării în România, prevăzută de art. 8 alin. (2) lit. b1) din O.U.G. nr. 194/2002, și anume, încălcarea regimului vamal.
Textul sus-menționat nu prevede însă obligația instituirii măsurii interzicerii intrării în România a persoanelor care au încălcat regimul vamal, ci posibilitatea autorității publice de a lua o astfel de măsură.
Prerogativa de apreciere de care dispune autoritatea abilitată să instituie această măsură trebuie însă exercitată cu respectarea principiului proporționalității, ținând seama de circumstanțele cauzei și urmările acesteia, de circumstanțele personale ale străinului precum și de gravitatea faptei.
Curtea constă că încălcarea regimului vamal a avut loc prin omisiunea reclamantei de a declara, la controlul vamal, două pachete de țigări, aceasta recunoscând fapta comisă.
De asemenea, instanța reține că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că reclamanta ar mai fi fost sancționată anterior pentru încălcarea regimului vamal.
Prin raportare la pericolul social concret pentru valorile sociale ocrotite prin art. 8 alin. (2) lit. b1) și art. 105 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, apreciat în baza circumstanțelor sus-menționate, măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani apare ca fiind disproporționată.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite acțiunea și va anula măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 15.11.2014, aplicată reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta C. L. cu domiciliul ales la C.. av. F. D., situat în Iași, .. 13-15, mezanin, județul Iași, în contradictoriu cu pârâții I. TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI, cu sediul în Mun. Iași, .. 3-5, județul Iași și I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE, cu sediul în București, ., sector.6.
Anulează măsura de interzicere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 15.11.2014, aplicată reclamantei C. L..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. I. C. N. Grațiela S.
Red. C.R.I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1395/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1989/2015. Curtea de... → |
|---|
