Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1395/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1395/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 7846/3/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1395
Ședința publică din data de 9 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: I. F.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 5959/30.09.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă M. E., în cauza având ca obiect „contestație act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimata - reclamantă, personal, legitimată cu cartea de identitate . nr._, CNP_, lipsă fiind intimata - reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Având cuvântul asupra excepției nulității recursului, intimata-reclamantă solicită admiterea acesteia în temeiul art. 489 alin. 2 din Codul de procedură civilă, apreciind că motivele de fapt expuse de recurenta-pârâtă nu se încadrează în cazurile de nelegalitate enumerate la art. 489 din Codul de procedură civilă. Recurenta aduce critici hotărârii instanței de fond sub un singur aspect, care este legat de forța obligatorie a unei sentințe pronunțate într-un litigiu în care a fost parte și pe care, potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, avea obligația să o pună în executare în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că sentința prin care s-a anulat parțial art. 35 alin. 1 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, care îndrituia C. de Sănătate să emită decizii de impunere, îi era opozabilă, întrucât a fost parte în proces. Mai mult, avea obligația să pună în executare hotărârea în termen de 30 de la data rămânerii irevocabile. Solicită să se aibă în vedere că și-a îndeplinit toate obligațiile, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar la filele 17-23 din dosarul de fond și care vizează anii 2009, 2011 și 2012 anteriori emiterii deciziei de impunere. Pentru anul 2010, obligațiile au fost îndeplinite, într-adevăr, după emiterea deciziei de impune, dar înainte de a deveni scadentă obligația fiscală. Pentru această perioadă a fost achitată suma de 15.004 lei, care este mai mare decât suma consemnată în decizia de impunere, aspect reținut și de instanța de fond.
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5959/30.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE-C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI; a dispus anularea deciziei de impunere din oficiu nr._/16.12.2013 și a deciziei privind plata obligațiilor accesorii nr._/16.12.2013 emise de pârâtă, ca nelegală; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 100 lei reprezentând taxă de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului și rejudecarea fondului, în sensul respingerii acțiunii reclamantei pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la instanța de fond.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în momentul emiterii de către instituția recurentă a deciziei de impunere, nu era publicată în Monitorul Oficial Sentința civilă la care face referire instanța de fond, astfel că, potrivit dispozițiilor legale existente la acel moment, CASMB avea obligația emiterii acestui act.
A mai menționat recurenta-pârâtă, în susținerea cererii sale de recurs dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, considerând că, prin soluția instanței de fond s-a obstrucționat posibilitatea instituției recurente de a recupera datoriile la FNUASS ale reclamantei.
Având în vedere că dispozițiile OG nr. 92/2003, în redactarea în vigoare anterior predării de către CASMB către ANAF în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX2 al Codului Fiscal, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2012, nu prevăd în nici un articol competența organelor fiscale de a emite decizii de impunere, referitor strict la contribuția de asigurări sociale de sănătate, recurenta-pârâtă a arătat că nu înțelege cine ar fi avut această competență.
Potrivit dispozițiilor art. V alin. 4 din OUG nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală doar începând cu data de 1 iulie 2012, iar pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 30.06.2012, cum este și cazul reclamantei precum și pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, în speță CASMB.
În condițiile în care organele fiscale nu puteau să emită decizii de impunere, referitor strict la contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada anterioară anului 2012, iar casele de asigurări de sănătate nu ar fi avut dreptul să întreprindă decât măsuri de executare silită, potrivit dispozițiilor legii nr. 95/2006, așa cum menționează instanța de fond, în lipsa unui titlu de creanță, în speță o decizie de impunere, nu s-ar fi putut declanșa procedura de executare silită.
A mai precizat recurenta-pârâtă că, dacă soluția instanței de fond ar rămâne neschimbată, ar însemna să se creeze un precedent care ar prejudicia Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate, în sensul că debitele la fond, referindu-ne strict la perioadele anterioare nu ar mai putea fi recuperate, iar numărul datornicilor nu este deloc neglijabil, având în vedere că este de numărul miilor.
Pe de altă parte, ar exista o discriminare între contribuabili, în sensul că au contribuit la FNUASS doar anumite categorii de persoane, în general salariați și pensionari, iar cei cu venituri independente, în cea mai mare parte, precum și alte categorii sustrăgându-se de la plata contribuției la sănătate, deși asigurările de sănătate sunt obligatorii pentru toți cetățenii români, indiferent de veniturile realizate.
Consideră recurenta-pârâtă că, CASMB a fost în drept să emită o decizie de impunere pentru reclamantă în vederea recuperării debitelor la FNUASS, iar Sentința civilă nr. 835/08.02.2012, rămasă definitivă prin anularea recursului declarat de CNAS ca netimbrat în data de 17.09.2013 nu este opozabilă cauzei de față.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 486 Noul Cod de procedură civilă.
În procedura scrisă prealabilă judecății, la data de 4.12.2014, intimata - reclamantă M. E. a depus întâmpinare, invocând, în prealabil, excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. 2 NCPC, motivat de faptul că recursul nu este încadrat, și nici încadrabil în vreunul dintre motivele de nelegalitate impuse, sub sancțiunea nulității, la art. 488 NCPC. Pe fond, a solicitat intimata-reclamantă respingerea recursului ca fiind nefondat.
În ce privește această excepție, Curtea constată că, motivul de casare identificat pe baza susținerilor din cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, respectiv „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”. Prin urmare excepția nulității recursului este nefondată, astfel încât va fi respinsă ca atare.
Analizând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, Curtea îl constată nefondat pentru următoarele argumente:
Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că judecătorul fondului a făcut în mod corect raportarea la sentința civilă nr. 835/08.02.2012 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, irevocabilă prin anularea recursului CNAS de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal la data de 17.09.2013.
Astfel, reține Curtea că potrivit hotărârii judecătorești menționate, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243/04.04.2014, se anulează în partea dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Apreciază Curtea ca fiind relevante următoarele considerente al instanței care a pronunțat sentința civilă nr. 835/08.02.2012:
« În opinia Curții, dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 încalcă prevederile art. 86 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar, potrivit art. 17 alin. 5 din același act normativ, organele fiscale sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale. Ca urmare, organele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale și, în consecință, nu pot emit decizii de impunere. Este adevărat că, potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006, „CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”, iar, potrivit art. 141 alin. 1 din acest din urmă act normativ „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează, în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent…” dar decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor (reglementat de titlul VI al Codului de procedură fiscală) și nu un act de executare silită. Ca urmare, decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condițiile în care acesta este emis în mod separat conform dispozițiilor art. 141 alin. 4. În consecință, competența de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere – așa cum s-a arătat mai sus, aceste competențe sunt stabilite de legiuitor în mod distinct ».
În aceste condiții, emiterea deciziei de impunere litigioase din 16.12.2013 de către C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București constituie un viciu de legalitate sub aspectul competenței, de natură a atrage anularea actului întocmit cu neobservarea/nerespectarea normei legale edictate pentru validitatea sa.
Astfel, competența reprezintă o condiție esențială de legalitate a actului administrativ, desemnând ansamblul atribuțiilor legale conferite autorității publice de a efectua acte administrative, operațiuni administrative și operațiuni materiale, având caracter legal, obligatoriu, permanent și autonom.
În lipsa unui temei legal expres în Legea nr. 95/2006 prin care să fie recunoscută Casei Naționale de Asigurări de Sănătate sau structurilor sale componente la data de 16.12.2013 competența de a emite decizii de impunere pentru contribuțiile aferente Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate coroborat cu sentința civilă nr. 835/08.02.2012 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, irevocabilă, de anulare în partea a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere, Curtea concluzionează în sensul absenței competenței CASMB pentru a emite actului administrativ litigios și, pe cale de consecință, al anulabilității sale.
În ce privește efectul sentinței civile nr. 835/2012, Curtea reține că disp. art. 21 din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare”.
În acest context normativ, se reține că sentința civilă nr. 835/08.02.2012 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal are caracter obligatoriu, având putere și în cauza de față câtă vreme nu a intervenit judecarea ei irevocabilă la data publicării sentinței menționate în Monitorul Oficial.
Față de cele arătate în precedent, date fiind disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art.312 C.pr.civ.(1865), dar și limitele de învestire a instanței de control judiciar, Curtea va admite recursul, modificând în parte sentința recurată, în sensul că va admite în tot acțiunea principală și acțiunea conexă, anulând decizia de impunere privind obligațiile de plată la F.N.U.A.S.S. pentru anii 2005-2009 din 14.10.2010, cu menținerea în rest a celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru aceste motive în temeiul art. 496 alin. 1 NCPC., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului ca nefondată.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta – pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, . nr. 1-3, sectorul 2, împotriva sentinței civile nr. 5959/30.09.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă M. E., cu domiciliul în București, Calea Giulești nr. 414 F, sectorul 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. I. F.
GREFIER,
M. B.
Red/thred. jud. IF
Jud. fond: L. G., Tribunalul București
| ← Pretentii. Decizia nr. 1586/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1986/2015.... → |
|---|
