Obligaţia de a face. Decizia nr. 1393/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1393/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 1478/116/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1393
Ședința publică din data de 09.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: I. F.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamant M. G. I., CNP_, cu domiciliul ales la C.A. S. A. A., cu sediul în sector 6, București, ., ., împotriva sentinței nr. 1017/05.11.2014 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât SERVICIUL REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR DIN C. INSTITUȚIEI P. JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, .-11, județ Călărași, în cauza având ca obiect „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, după care:
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr._, reclamantul M. G. I., domiciliat în Călărași, ., ., ., jud. Călărași a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Județului Călărași, cu sediul în Călărași, .-11, jud. Călărași, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la înmatricularea autoturismului SKODA cu număr de identificare TMBBA21Z78CO1340 fără plata timbrului de mediu; anularea deciziei de calcul a timbrului de mediu; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 1017 din 5 noiembrie 2014, Tribunalul Călărași a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. G. I..
Recurentul a solicitat, în principal, admiterea recursului si, in temeiul art. 488 alin.l pct.5, anularea sentinței civile nr. 1017/2014, ea fiind data cu incalcarea regulilor de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
In motivare, a arătat că desi acest dosar se afla sub incidența Noului Cod de Procedura Civila, instanța de fond nu aplica prevederile cuprinse la art. 485 alin.l N.C.P.C conform cărora termenul de recurs este de 30 zile si impune pârtilor din prezentul dosar vechiul termen de recurs, cel de 15 zile de la comunicarea hotărârii. In acest fel se incalca regulile de procedura imperative si dreptul la un proces echitabil, precum si dreptul la apărare consfințite de legile interne si internaționale ca fiind drepturi fundamentale.
In subsidiar, a solicitat admiterea recursului si, in temeiul art. 488 alin. l pct. 7 si 9 ea fiind o hotarâre care nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza si data cu incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material si in consecința,, casarea sentinței recurate si rejudecarea cauzei, din următoarele motive:
Recurentul a arătat ca in cuprinsul sentinței recurate nu sunt evidențiate in mod clar motivele care au dus la respingerea acțiunii, instanța de fond rezumandu-se la o singura fraza prin care dorește sa argumenteze motivele care au dus la respingerea actiunii de fond, astfel ca sunt incidente in cauza dispozițiile art. 488 pct 6 N.C.Proc.Civ.
Recurentul a susținut că a arătat, punctual, în ce fel sunt încălcate prevederile art. 110 din TFUE de către legislația interna, respectiv Legea 9/2013 care instituie obligația proprietarilor de autovehicule de a plați o taxa de poluare, desi aceasta a mai fost plătită pentru același autovehicul, având aceleași date de identificare, ., membru al Uniunii Europene, respectiv Germania, tara de proveniența a mașinii.
A invocat dispozițiile art. 148 din Constituție și a arătat că dispozițiile Legii 9/2013 conțin in mod evident prevederi contrare, art. 110 din TFUE, urmând să se aplice, cu prioritate, norma comunitară.
Aceste prevederi au la baza atat principiul liberei circulații a bunurilor cat si principiul nediscriminării cetățenilor europeni, membrii ai U.E. Prevederile Legii 9/2013 incalca in mod flagrant principiul poluatorul plătește si prin urmare, aceasta nu se poate aplica . drept doarece este o taxa abuziva, discriminatorie si confuza.
Conform art. 110 (fost art. 90 par. 1 ) din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene „nici un stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare."
Recurentul a arătat că pentru realizarea obiectivelor Comunității, care constituie osingura zona economica, o piața . comerțul se poale dezvolta liber, Tratatul CE a consacrat principiul liberei cirpulatii a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fara impedimente în interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens art. ,1 10 din Tratatul CE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre a unor taxe superioare celor care aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre in condiții concurentiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeana in scopul reinmatricularii lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in tara de proveniența, in timp ce pentru aulovehiculele înmatriculate deja in România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
Intre principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești romane, recurentul a menționat supremația Dreptului Comunitar, in speța a art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene. A conchis în sensul ca prin modificarea Codului fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicole legiuitorul a încălcat in mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
A solicitat sa se aibă in vedere si art. 5 din Noul cod civil care stipulează in mod evident faptul ca normele dreptului Uniunii Europene se aplica in mod prioritar indiferent de calitatea sau statutul partilor.
De asemenea, a invocat Decizia 24/2011 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483 si urm. NCPC, art. 110 TFUE, legislație internaționala.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 488 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În ceea ce privește motivul de recurs vizând neaplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 485 alin. (1) NCPC, potrivit cărora termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicare, Curtea constată că este neîntemeiat, recurentul fiind în eroare cu privire la incidența dispozițiilor procedurale menționate în materia contenciosului administrativ. Astfel, prevederile art. 485 alin. (1) NCPC nu se aplică în litigiile de contencios administrativ, așa cum este litigiul de față, având în vedere că în privința duratei termenului de declarare a recursului, sunt incidente prevederile speciale, derogatorii de la dreptul comun, conținute la art. 20 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare.
Prin urmare, în mod legal a indicat judecătorul fondului calea de atac în dispozitivul hotărârii pronunțate, aceasta fiind recursul în termen de 15 zile de la comunicare.
În privința motivului de recurs vizând lipsa motivelor care fundamentează soluția de respingere a acțiunii, Curtea constată, de asemenea, că este neîntemeiat, întrucât din examinarea sentinței recurate rezultă că instanța de fond a prezentat într-o manieră clară, neechivocă, argumentele care i-au format convingerea, hotărârea fiind motivată în fapt și în drept, considerentele acesteia permițând exercitarea de către instanța de recurs a controlului judiciar asupra legalității soluției pronunțate.
Referitor la motivul de recurs vizând soluția pronunțată pe fond, în acord cu Tribunalul, instanța de recurs apreciază că raționamentul avut în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa, cu ocazia analizei compatibilității cu normele dreptului european a taxelor instituite prin reglementările anterioare OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, nu se regăsește în cazul acestui act normativ.
Astfel, inițial, problema compatibilității reglementării taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 cu dreptul european a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Faptul că taxa pe poluare se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență sau de vechime, demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 01.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Aceeași concluzie s-a impus, mutatis mutandis, și în ceea ce privește taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, care păstrează principiile reglementării anterioare, neaducând elemente noi de natură a pune de acord legislația internă cu dispozițiile art. 110 TFUE, astfel cum au fost interpretate de CJUE în cauzele anterior prezentate, în condițiile suspendării aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din lege, conform OUG nr. 1/2012, Curtea de Justiție a Uniunii Europene pronunțându-se în acest sens în cauzele conexate C-97/2013 și C-214/2013 C. și C., prin Ordonanța din 03.02.2014.
În ceea ce privește însă noua reglementare instituită prin OUG nr. 9/2013, Curtea constată că prin aceasta a fost eliminat regimul fiscal discriminatoriu și impozitul intern aplicabil diferențiat unor produse de import, având în vedere timbrul de mediu reprezintă o taxă ce se achită o singură dată, în următoarele situații:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Din preambulul actului normativ, rezultă că la elaborarea acestuia s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept european aplicabile, de conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 și de necesitatea asigurării cadrului necesar în vederea realizării unor programe și proiecte din domeniul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
În mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu nu sunt contrare dispozițiilor art. 110 TFUE în ceea ce privește autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale în vederea punerii acestora în circulație în România, întrucât ale nu au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata timbrului de mediu descurajându-se în acest mod importul produselor similare a altor state membre.
Astfel, timbrul de mediu este obligatoriu la prima înmatriculare în circulație în România a autoturismelor noi sau second – hand, fiind aplicat atât autoturismelor achiziționate din România (indiferent de producător) cât și celor achiziționate din spațiul european, timbrul de mediu nu are caracterul unei taxe echivalente la import, astfel că nu încalcă disp. art.28 și 110 din T.F.U.E.
Taxa se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României și nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului iar valoarea reziduală a taxei se restituie dacă autovehiculul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, fiind așadar corectă concluzia în sensul că, reglementat în acest mod, timbrul de mediu nu este decât aplicarea principiului „poluatorul plătește”.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a timbrului de mediu în forma prevăzută de OUG nr. 9/2013, sunt luate în considerare mai multe criterii care se aplică tuturor autoturismelor la prima înmatriculare, or, în jurisprudența sa, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat că taxele percepute la prima înmatriculare pe teritoriul unei țari nu au efectul unei taxe echivalente la import atâta vreme cât privesc atât autoturismele noi cât și cele cumpărate din spațiul european și când taxa aplicată produsului de import și cea aplicată produsului național similar sunt calculate după aceleași metode și nu conduc, chiar în cazuri limitate, la un impozit mai mare produsului de import.
Câtă vreme obligația plății timbrului de mediu există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, Curtea apreciază că nu ne aflăm în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat de disp.art.110 din Tratatul Comunității Europene.
Curtea apreciază că dispozițiile OUG 9/2013 nu sunt contrare art.110 T.F.U.E., întrucât în categoria autoturismelor second-hand înmatriculate în România, anterior emiterii ordonanței se regăsesc atât autovehiculele românești cât și autovehiculele provenite din UE, astfel încât nu se poate susține că reglementarea ar favoriza vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Prin urmare, timbrul de mediu achitat la prima înmatriculare a unui autoturism second – hand pe teritoriul României nu constituie o taxă echivalentă la import ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, or, în condițiile în care dispozițiile OUG 9/2013 nu sunt contrare art.110 T.F.U.E., nu se poate reține refuzul nejustificat al intimatului-pârât de a înmatricula autoturismul recurentului-reclamant fără plata timbrului de mediu.
Din aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 496 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant M. G. I., CNP_, cu domiciliul ales la C.A. S. A. A., cu sediul în sector 6, București, ., ., ., împotriva sentinței nr. 1017/05.11.2014 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât SERVICIUL REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR DIN C. INSTITUȚIEI P. JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, .-11, județ Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. I. F.
GREFIER,
M. B.
Red/thred. Jud. PC
Jud. fond: N. M. T., Tribunalul Călărași
| ← Pretentii. Decizia nr. 1658/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1147/2015. Curtea de... → |
|---|
