Obligaţia de a face. Decizia nr. 1591/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1591/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 21119/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1591
Ședința publică de la 17 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. S.
JUDECĂTOR: H. P.
JUDECĂTOR: A. M. G.
GREFIER: V. M. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 6008/01.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . IFN SA și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect „pretenții taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform prev. 104 alin 13 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea reține faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 din Codul de procedură civilă, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
având în vedere prevederile art. 499 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, reține:
1. Prin sentința civilă nr.6008/01.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea formulată de reclamanta . IFN SA în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, obligând pârâta la restituirea sumei de 2.595 lei, încasată titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Toyota tip RAV-4 VVT-I 4x4, cu număr de identificare JTMBH3 V_, înmatriculat pentru prima dată în Germania, la data de 24 iunie 2008, cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării sale până la momentul restituirii, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39 lei.
Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâtă.
2. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.488 pct.8 din codul de procedură civilă – „Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, arătându-se următoarele:
2.1. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București Administrația Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii
Recurenta reiterează argumentele invocate în fața primei instanțe în susținerea acestei excepții, privind faptul că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal D.G.R.F.P.B, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, astfel că, prin achitarea taxei de poluare, între instituția recurentă și intimata reclamantă nu s-a stabilit niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare.
2.2.în mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, fiind întrunite condițiile impuse de art.72-74 din Codul de procedură civilă.
Arată recurenta că Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitată de reclamanta, D.G.R.F.P.B. având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare, astfel că,prin plata taxei de poluare către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic între cele două părți, reclamanta, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plății acestei taxe de poluare, putând solicita restituirea sumei numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acesteia - Administrația F. Pentru Mediu.
2.3.Hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât O.U.G. nr. 50/2008 nu contravine dispozițiilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Susține recurenta legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, astfel că instanța de judecată are a verifica numai dacă taxa achitată în concret este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
Arată recurenta că principiul „poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei pe poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
2.4.Obligația generică, de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art.148 alin.2 din Constituție, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
Susține recurenta că nicio lege în vigoare nu acordă competență unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale. Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
2.5.În mod nelegal a fost acordată dobânda legală de la data la care a fost achitată taxa pentru poluare.
Se arată că dobânda legală seaplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art.124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acordă, la cererea contribuabilului, dobânda fiscală.
2.6.Hotărârea este nelegală și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere accesoriu, privind cheltuielile de judecată, nefiind întrunite condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Aceasta întrucât, pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, partea care a pierdut procesul trebuie să se afle în culpă procesuală, în sensul că prin atitudinea sa a determinat aceste cheltuieli, or" reclamantul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule ci caracterul ilicit al dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, ce nu poate fi imputat A.F.P. sector 4, care a emis decizia la solicitarea reclamantului, conformându-se dispozițiilor legale.
O altă condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecată este, susține recurenta, aceea capartea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, însă nici această condiție nu este îndeplinită.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa, pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, actele atacate de către reclamant fiind temeinic si legal întocmite.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 229 din OG 92/2003 coroborat cu art.30 din O.U.G. nr.80/2013.
Intimata reclamantă și intimata chemată în garanție nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe.
3. Soluția instanței de recurs.
Examinând sentința recurată prin prima criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat, Curtea constată recursul nefondat, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 488 pct.8 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost argumentat de recurenta-pârâtă, întrucât instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii prin raportare la situația de fapt.
Din analiza înscrisurilor atașate la dosarul tribunalului (file 8-18), se constată că restituirea taxei de 2.595 lei, achitată la data de 13.10.2008 pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare s-a realizat la 24 iunie 2008 într-un alt stat membru al Uniunii Europene, a fost solicitată de reclamantă la data de 15 marie 2013, în interiorul termenului de 5 ani de zile prevăzut la art.135 din Codul de procedură fiscală, prin adresa nr._/11.04.2013 Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii comunicându-i că suma nu poate fi restituită.
3.1. Calitatea procesuală pasivă a pârâtei D.G.F.P.M.B. – Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii a fost în mod legal și temeinic argumentată de prima instanță.
Confirmând raționamentul instanței de fond, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul Administrației F. pentru Mediu implică un raport juridic distinct stabilit între Administrația Finanțelor Publice și Administrația F. pentru Mediu, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
3.2. Contrar susținerilor recurentei, reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Potrivit dispozițiilor art. 110 din TFUE, invocate de către intimata-reclamantă în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În acest sens a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În același sens s-a pronunțat Curtea și în cauzele ulterioare (soluționate prin ordonanțe - D., I., I., V., M., O., ., Ș.), considerentele CJUE susținând în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Prin urmare, în respectarea prevederilor art.148 alin.2 și alin.4 din Constituția României, potrivit cu care legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe, în mod legal instanța de fond a dispus restituirea taxei de poluare chiar dacă cererea intimatului reclamant nu se subsumează niciuneia dintre ipotezele reglementate la art.117 literele a) – h) din Codul de procedură fiscală.
3.3. Nu numai că sunt lipsite de orice temei legal, dar contravin dispozițiilor constituționale și legale relevante în materie, precum și celor ale Tratatelor privind Uniunea Europeană și privind Funcționarea Uniunii Europene, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție de la Luxemburg, aprecierile recurentei – pârâte care contestă aptitudinea instanței de judecată de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind nevoie ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
3.4. Neîntemeiată este și critica recurentei-pârâte privind obligarea sa la plata de dobânzi pentru suma percepută cu încălcarea dreptului uniunii.
Instanța de fond nu a făcut referire la OG nr.13/2011 ci la dobânda legală reprezentată, dat fiind specificul raportului juridic dedus judecății, de dobânda legală fiscală.
Pe lângă reglementarea internă expresă a dreptului contribuabilului de a solicita și primi dobânzile aferente, C.J.U.E. s-a pronunțat constant că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă.
Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (cauzele reunite 397/98 și 410/98-Metallgesellschaft și alții, cauza 446/04-Test Claimants in the FII Group Litigation, cauzele reunite 113/10, 147/2010 și 234/10-Zuckerfabrik Jülich). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest drept.
În această privință, Curtea a statuat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
Curtea constată că, la data de 18.04.2013, C.J.U.E., prin răspunsul formulat la întrebarea preliminară în cauza 565/11-I., s-a pronunțat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, dacă în ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea a arătat că nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal, în condițiile în care din dosarul de care dispune pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, în ceea ce privește principiul efectivității, Curtea europeană a arătat că acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
În speță, C.J.U.E. a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
Având în vedere hotărârea din cauza 565/11-I., CJUE nu numai că a recunoscut dreptul contribuabilului de a i se restitui cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, dar a statuat că dobânda ar trebui achitată de la data plății taxei, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte cu privire la greșita sa obligare de către instanța de fond la plata dobânzii fiscale de la data perceperii taxei contrare dreptului european.
3.5. În ceea ce privește critica recurentei-pârâte cu privire la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă (acțiunea fiind formulată după . Noului Cod de procedură civilă), în condițiile în care DGRFPB a pierdut procesul, dispunându-se restituirea sumei percepute cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda fiscală de la data la care suma a fost încasată și până la data stingerii obligației de restituire.
Nu pot fi primite apărările fondate pe inexistența relei-credințe ori a unui comportament abuziv și sunt vădit neîntemeiate susținerile potrivit cu care una dintre condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, întrucât dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă nu impun o astfel de cerință.
Condițiile și limitele în care se acordă cheltuielile de judecată sunt cele prevăzute la art.451 – art.455 din Codul de procedură civilă și, atâta vreme cât reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată, prin depunerea chitanțelor de plată a taxei de timbru, în mod legal și temeinic recurenta pârâtă a fost obligată la suportarea acestora.
3.6. Cât privește modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție, atâta vreme cât recurenta consideră că prima instanță a apreciat în mod greșit că nu sunt întrunite condițiile art.72-art.74 din Codul de procedură civilă deoarece, prin plata taxei de poluare, între reclamantă și Administrația F. pentru Mediu s-a născut un raport juridic, „reclamanta, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanță nelegalitatea plății acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume – Administrația F. pentru Mediu”, considerente ce ar putea susține excepția lipsei calității procesuale pasive dar care infirmă existența unui raport juridic obligațional între recurentă și chematul în garanție, Curtea constată că nu pot fi primite nici aceste critici aduse hotărârii fondului.
În consecință, în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, cu sediul în București, ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. 6008/01.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . IFN SA, cu sediul în București, .. 52-62, sector 4 și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6, fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.03.2015.
Președinte, Judecător, Judecător O. S. H. P. A. M. G.
Grefier,
V. M. F.
Red.th.red. AMG
5 ex/08.04.2015
Jud fond: L. P.
Tribunalul București - SCAF
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1592/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
