Obligaţia de a face. Decizia nr. 2869/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs, reclamantul D. M. C., solicitând admiterea recursului și casarea în parte judecată a sentinței civile recurate și în fond după rejudecare, admiterea acțiunii în sensul de a obliga pârâta CNCI la actualizarea sumei de 6.215.190,15 lei de la data de 19.05.2010 până la data punerii în executare a prezentei hotărâri, pe fiecare tranșă de plată, sub sancțiunea de penalități de 1000 lei/zi întârziere, obligarea pârâtei ANRP să emită titlu de plată pe fiecare tranșă cu suma de plată actualizată la zi, sub sancțiunea de penalități de 1000 lei/zi întârziere, obligarea pârâtelor CNCI și ANRP la plata daunelor morale în cuantum de_ lei, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

1.Referitor la fondul cauzei, în mod greșit instanța a considerat că acțiunea nu poate fi primită, întrucât în cauză actualizarea sumei ce urmează a fi plătită nu poate fi făcută având în vedere că suma stabilită va fi plătită în tranșe-anuale pe parcursul a 5 ani, prin raportare la dispozițiile art.49 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Acest text de lege a fost interpretat și aplicat greșit de instanță în cauză contrar interpretării date de Curtea Constituționala prin decizia nr.189 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.31 alin.(4) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată Publicată în Monitorul Oficial nr.458 din 23.06.2014.

Curtea Constituționala a statuat că prin dispozițiile art. 49 din Legea 165/2013 nu s-a adus nicio modificare a modalității de calcul a dreptului la despăgubiri, fiind în continuare aplicabil indicele de inflație stabilit de Institutul Național de S., corespunzător anilor anteriori, până în anul soluționării notificării.

În ce privește actualizarea sumei, solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că așa cum rezultă din repetatele adrese către pârâtă, recurentul a solicitat actualizarea acestei sume, și, cu toate că prin întâmpinarea depusă de CCSD în dosarul nr._ al Curții de Apel București Secția VIII C. Administrativ și Fiscal se recunoaște faptul că recurentul are dreptul la actualizarea acestei sume cu indicele de inflație, totuși la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pârâta nu s-a conformat și nu a actualizat suma.

Solicită ca la actualizarea sumei stabilite instanța să aibă în vedere hotărârea judecătoreasca nr. 321 A/22.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă definitivă și irevocabilă, dispozițiile art. 31 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, conform cărora s-a efectuat actualizarea sumei prin raportul de expertiză întocmit în acest dosar până la data 19.05.2010. Este imperios necesar ca actualizarea sumei stabilite prin hotărârea judecătoreasca sus-menționată să fie făcută de la această dată, 19.05.2010 până la data punerii în executare a prezentei hotărâri, pe fiecare tranșă de plată, având în vedere faptul că hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit suma de bani cuvenită s-a pronunțat sub imperiul acestor dispoziții legale.

Actualizarea sumei cu indicele inflației începând cu data de 19.05.2010 se impune și întrucât atât în Decizia emisa de A. nr. 263/2011, dar și în Decizia nr. 321A/22.03.2011 pronunțată de C. Secția a IV-a Civila, definitivă, executorie și irevocabilă, se menționează că suma de 6.215.190.15 lei este calculată până la data de 19.05.2010.

Neactualizarea sumei stabilite prin hotărâre judecătorească ar contraveni drepturilor recunoscute prin aceasta hotărâre, precum și principiului egalității în fata legii, recurentului urmând a i se aplica un tratament discriminator față de ceilalți beneficiari ai legii, cărora le-au fost acordate despăgubiri actualizate la zi.

De altfel, a proceda altfel înseamnă a încălca dispozițiile art. 628 alin. 3 N.C.P.C care prevăd că " Valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se actualizează în funcție de rata inflației calculata de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie până la data plății efective a obligației".

În aceste condiții, în raport de prevederile art. 22 din N.C.P.C, cererea reclamantului este întemeiată în sensul obligării pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată pentru suma stabilită prin titlul de despăgubire, pe tranșe actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății.

2. Referitor la cererea privind plata daunelor morale, solicitate în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, solicită a se constata că în mod greșit instanța a respins cererea considerând fără temei, că nu pot fi acordate întrucât notificarea a fost soluționată în temeiul Legii nr. 165/2013.

Este de subliniat că notificarea recurentului a fost introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001 și a fost soluționată la o distanță de mai bine de 13 ani, fără ca pârâta să poată invoca vreun motiv legal de pasivitate.

După cum s-a stabilit în practica judecătorească, în urma unui drept ce i-a fost recunoscut recurentului judecătorește irevocabil, pârâtei îi revenea obligația de a se conforma hotărârii judecătorești și de a emite actul corespunzător.

De subliniat este faptul că instanța judecătorească a fost sesizată inițial la data de 12.08.2009 și doar ca urmare a acestor demersuri A. a emis prima decizie nr. 34/26.04.2010. În această procedură judiciară A. a formulat toate căile de atac, inclusiv contestație în anulare finalizată la data de 2.10.2012. Deși Decizia nr. 263/16.11.2011 a fost emisă de A. la aproape o lună după soluționarea recursului, prin adresa nr._/RG/_/L10/30.11.2011, ANRP răspunde că Decizia nr. 34/26.04.2010 emisă de A. a fost contestată, iar în prezent există proces pe rolul instanțelor de judecată care nu a fost finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Ori, recursul fusese soluționat prin decizia nr. 7273/19.10.2011, împotriva căreia A. a formulat și contestație în anulare.

În acest context, dreptul de creanță s-a născut la data de 22.03.2011, data pronunțării deciziei C. Secția a IV-a nr. 321 A/22.03.2011 în dosarul nr. 33._, el reprezintă o valoare patrimonială și are, deci, caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al C.E.D.O. și care dă dreptul recurentului de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului său de proprietate.

În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin depunerea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001. Trebuie luat în considerare și faptul că recurentul a fost lipsit în mod arbitrar de atributele dreptului său de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.

În privința încălcării dreptului său de proprietate trebuie reținut faptul că Decizia nr. 321 A/22.03.2011 a C. Secția a IV a Civila și Decizia A. nr. 263/16.11.2011 reprezintă un bun, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, așa încât prezenta cerere trebuie soluționată în conformitate cu Hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secția a Treia în Cauza M. A. și alții împotriva României Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 778 din_ .

Față de cele arătate, atitudinea autorității administrative învestită potrivit legii să acorde efectiv despăgubirile stabilite în baza legii, nu poate fi justificată, pentru că indiferent de natura dificultăților întâmpinate, era datoare sa întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de lege să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil.

Chiar daca urmare a tuturor demersurilor recurentului, pârâtele au emis decizii în conformitate cu actuala Lege nr. 165/2013, apreciază că aceasta nu este în măsura a repara prejudiciul cauzat prin neemiterea în termenul legal a unei decizii potrivit Legii nr. 10/2001, având în vedere inclusiv faptul că Legea nr. 165/2013 prevede plata pe tranșe a sumelor de bani, motiv pentru care mă consider îndreptățit să solicit compensare pentru prejudiciul suferit sub forma daunelor morale.

Chiar daca am face abstracție de toate întârzierile anterioare în instrumentarea dosarului și am lua în calcul numai intervalul de timp scurs între 7.12.2012, dată la care dosarul a fost înregistrat la C. Centrală și data de 15.03.2012, dată la care legiuitorul a suspendat procedura de emitere a titlurilor de despăgubire, recurentul consideră că este un interval rezonabil pentru a se emite un titlu de despăgubire cu atât mai mult cu cât era o simplă formalitate fiind vorba de un dosar care nu trebuia trimis la evaluare și cu atât mai mult cu cât prin adresa ANRP nr. RG/_/_/12.0,1.2012 i s-a dat speranța legitimă că dosarul urmează a fi finalizat în condițiile Legii 247/2005.

Astfel de pe tărâmul art. 6 din CEDO, văzând și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei CNCI (continuator al atribuțiilor CCSD) la plata daunelor morale este întemeiată, căci prin fapta lor îl împiedica pe recurent să se bucure efectiv de dreptul său concret născut în temeiul legii.

Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei-jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță.

Intimatele C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat în prezenta cauză.

Recurentul D. M. C. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, ..202, sector 1, și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor cu sediul în București, ..202, sector 1, prin care a reiterat solicitarea admitere a recursului, pentru următoarele motive:

1. Referitor la actualizarea sumelor, menționează că pârâtele fac referire la dispoziții legale fără relevanță în materie Așa cum a arătat și cu prilejul formulării recursului, dispozițiile legale care îi sunt aplicabile sunt cele ale art. 31 alin. 4 din Legea nr. t.0/2001, astfel cum a fost modificat prin art. 49 din Legea nr. 165/2013. În privința acestor prevederi legale Curtea Constituțională a României s-a pronunțat prin Decizia nr. 189/03.04.2014, prin „ care a dispus în mod clar în sensul că actualizarea se face până în anul acordării efective a măsurilor reparatorii (finalul paragrafului 23 al Deciziei).

Pârâtele citează trunchiat această Decizie a CCR, denaturând sensul dispozițiilor sale. Astfel, se citează doar parțial textul paragrafului 22 al deciziei, care luat din context și reprodus în felul în care o fac pârâtele are cu totul alt sens. Esența Deciziei CCR menționate se află în cuprinsul paragrafului 23 care în teza a II-a prevede că: "... modul de calcul al despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite, în condițiile ari. 31 din Legea nr 10/2001, rămâne neschimbat, respectiv se utilizează același coeficient de actualizare a valorii leului pentru perioada 11 iunie 1948-14 februarie 2001, precum și indicele de inflație aferent perioadei 2001 până în anul acordării efective a măsurilor reparatorii".

De asemenea, în mod cu totul eronat pârâtele susțin că nu se pot prevala de dispozițiile Codului de Procedură Civilă, dispoziții care sunt în concordanță și nu vin în contradicție cu dispozițiile legii speciale, așa cum a arătat prin argumentele mai sus expuse.

2.Referitor la acordarea daunelor morale, este de subliniat că notificarea recurentului-reclamant a fost introdusă în temeiul Legii nr. 10/_ și a fost soluționată la o distanță de mai bine de 13 ani, fără ca pârâtele să poată invoca vreun motiv legal de pasivitate.

După cum s-a stabilit în practica judecătorească, în urma unui drept ce a fost recunoscut judecătorește irevocabil, pârâtei îi revenea obligația de a se conforma hotărârii judecătorești și de a emite actul corespunzător.

Astfel, dreptul de creanță al recurentului s-a născut la data de 22.03.2011, dată la care a devenit definitivă și executorie decizia nr. 321A/22.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, prin care i-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri în cuantum de 6.215.190, 15 lei calculate până la data de 19.05.2010. Or, acest drept de creanță reprezintă o valoare patrimonială și are, deci, caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art.1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO și care îi dă dreptul de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului său de proprietate.

În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin depunerea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001. Trebuie luat în considerare și faptul că recurentul a fost lipsit în mod arbitrar de atributele dreptului său de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.

În privința încălcării dreptului de proprietate al recurentului trebuie reținut faptul că atât Decizia nr. 321 A/22.03.2011 a C. Secția a IV a Civila, dar și Decizia A. nr. 263/16.11.2011 reprezintă un bun, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, așa încât prezenta cerere trebuie soluționată în conformitate cu hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secția a Treia în Cauza M. A. și alții împotriva României Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 778 din_ .

Față de cele arătate, atitudinea autorității administrative învestită potrivit legii să acorde efectiv despăgubirile stabilite în baza legii, nu poate fi justificată, pentru că indiferent de natura dificultăților întâmpinate, era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru că procedura reglementată de lege să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil.

Chiar dacă urmare a tuturor demersurilor efectuate pârâtele au emis decizii în conformitate cu actuala Lege nr. 165/2013, acestea nu sunt în măsura a repara prejudiciul cauzat prin neemiterea în termenul legal a unei decizii potrivit Legii nr. 10/2001, având în vedere inclusiv faptul că Legea nr. 165/2013 prevede plata pe tranșe a sumelor de bani, motiv pentru care recurentul se consideră îndreptățit să solicite compensare pentru prejudiciul suferit sub forma daunelor morale.

În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 492 noul Cod Procedură Civilă.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentele recursuri, date fiind prevederile art. 96 noul Cod de procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.

Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 496 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, sub aspectul situației de fapt, este necontestat că prin Decizia nr. 34/26.04.2010 emisă de A. pentru Valorificarea Activelor Statului s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent recurentului reclamant pentru cele 65 700 de acțiuni deținute de autorii săi la fostele Mine Sorecani, în valoare de 5913 lei, calculată până la data de 31.03.2010.

Prin Sentința civilă nr. 962/02.07.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 321A/22.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Decizia nr. 34/26.04.2010 emisă de A. pentru Valorificarea Activelor Statului a fost modificată în parte în sensul că valoarea recalculată la data de 19.05.2010 a acțiunilor pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent este de 6215.190, 15 RON.

Prin Decizia nr. 263/16.11.2011, emisă de A. pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a modificat Decizia nr. 34/26.04.2010, în sensul că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent propuse pentru reclamant este de 6 215 190, 15 lei.

În cursul judecății la instanța de fond, intimata pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis titlul de despăgubire nr. 388/27.02.2014 în cuantum de 6 215 190,15 lei, în conformitate cu prevederile art.41 alin.1 și 3 din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

La data de 04.07.2014, potrivit art.41 alin.4 din Legea nr.165/2013, pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis titlul de plată . nr._/04.07.2014, pentru tranșa 1 în valoare de_, 031 lei.

Ulterior emiterii celor două titluri, respectiv la data de 07.10.2014, recurentul reclamant și-a precizat acțiunea (f. 104 dosar fond) în sensul că solicită doar obligarea pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor la actualizarea sumei de_, 15 lei de la data de 19.05.2010 până la data punerii în executare a hotărârii, pe fiecare tranșă de plată.

Curtea reține că potrivit art. 31 alin. 3 și 4 din Lega nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. 49 din Legea nr. 165/2013, măsurile reparatorii prin echivalent ce se cuvin persoanelor fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. Recalcularea valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Națională a României prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001 și a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de S., precum și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior acesteia. Actualizarea se face până la data de 14 februarie 2001.

Instanța de fond a apreciat că textul de lege în discuție. pe care intimatul reclamant își întemeiază cererea de actualizare este aplicabil doar până la emiterea deciziei de către A., până la acel moment existând un temei de drept ce justifică actualizarea sumei cu indicele de inflație.

Ulterior emiterii deciziei de către A., legea nu mai prevede posibilitatea actualizării sumei cu indicele de inflație, astfel încât cererea intimatului reclamant nu are temei juridic.

Totodată, prima instanță a constatat că nici nu s-ar putea impune Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să efectueze o actualizare a sumei cuprinse în decizia emisă de A., pe viitor, până la plata efectivă a sumelor, deoarece titlul de despăgubire trebuie să fie emis pentru o sumă concretă, a cărei valoare să poată fi împărțită în 5 tranșe egale pentru a se emite titluri de plată de ANRP pentru fiecare tranșă egală.

A mai arătat instanța de fond că dacă recurentul reclamant era nemulțumit de cuantumul sumei menționate în titlul de despăgubire nr. 388/27.02.2014 emis de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, datorită neactualizării acesteia până la data de 27.02.2014, avea posibilitatea să solicite anularea titlului de despăgubire, însă instanța prezentă nu a fost învestită cu un asemenea capăt de cerere.

Totodată, Tribunalul consideră că întâmpinarea depusă de C. Centrală de Stabilirea a Despăgubirilor în cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București nu dă dreptul reclamantului la actualizarea sumei cu indicele de inflație, ulterior emiterii Dispoziției de către A..

Recurentul reclamant consideră că dispozițiile art.49 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, au fost interpretate și aplicate greșit de prima instanță, sens în care invocă, sub un prim aspect, pct.-ele 21-24 din considerentele deciziei Curții Constituționale nr.189 din 3 aprilie 2014, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.31 alin.(4) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată Publicată în Monitorul Oficial nr.458 din 23.06.2014, conform cărora:

„21. Analizând aceste susțineri prin raportare la prevederile legale incidente, Curtea reține că, în realitate, „actualizarea" la care face referire textul de lege nou introdus nu are în vedere calculul indicelui de inflație stabilit de Institutul Național de S., ci se referă la coeficientul de actualizare stabilit de Banca Națională a României, prin Ordinul Băncii Naționale a României nr. 3/2001, care și inițial avea ca perioadă de referință pentru actualizarea valorii leului perioada 11 iunie 1948— 14 februarie 2001. Operațiunea de „actualizare" nu poate privi obligativitatea calculării indicelui de inflație doar până la data de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, pentru că, dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar fi trebuit eliminată referirea la utilizarea indicelui de inflație din prima teză a art.31 alin.(4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art.49 din Legea nr.165/2013. Având în vedere că legiuitorul nu a procedat în acest mod, varianta de interpretare a textului de lege criticat, conform căreia operațiunea de „actualizare" până la data de 14 februarie 2001 se referă la calculul indicelui de inflație doar până la această dată, devine contradictorie, deoarece, pe de o parte, menținerea referirii la utilizarea indicelui de inflație stabilit de Institutul Național de S. presupune, prin ipoteză, calculul acestuia corespunzător perioadei cuprinse între 14 februarie 2001 și data stabilirii efective a cuantumului măsurilor reparatorii, iar, pe de altă parte, „actualizarea" până la data de 14 februarie 2001, ar exclude, prin ea însăși, utilizarea oricărei valori a indicelui de inflație ulterioară datei de intrare în vigoare a actului normativ prin care se instituie măsurile reparatorii.

22. Mai mult, Curtea observă că orice măsură de stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii este posterioară datei de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a actului normativ care le-a instituit, ceea ce înseamnă că, prin ipoteză, aceasta implică utilizarea indicelui de inflație aferent perioadei 2001 — până la data soluționării notificării de către instituția publică implicată în privatizare, sau, după caz, până la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive de stabilire a cuantumului despăgubirii.

23. Astfel, Curtea reține că prevederile legale criticate se referă exclusiv la utilizarea coeficientul de actualizare stabilit de Banca Națională a României prin Ordinul Băncii Naționale a României nr. 3/2001, coeficient care are întotdeauna o valoare fixă, referindu-se la actualizarea valorii leului la data recunoașterii dreptului lat despăgubire prin actul normativ cu caracter reparatoriu, respectiv Legea nr.10/2001, și nu va afecta nici pe viitor utilizarea indicelui de inflație în modul de calcul al despăgubirii. Cu alte cuvinte, și după . textului de lege criticat, cuprins în Legea nr.165/2013, care a completat art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, modul de calcul al despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite în condițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, rămâne neschimbat, respectiv se utilizează același coeficient de actualizare a valorii leului pentru perioada 11 iunie 1948—14 februarie 2001, precum și indicele de inflație aferent perioadei 2001 — până în anul acordării efective a măsurilor reparatorii.

24 Ca urmare, Curtea reține că prevederea legală criticată, conform căreia „Actualizarea se face până la data de 14 februarie 2001", nu cuprinde niciun element de noutate față de reglementarea anterioară, aceasta având un veritabil caracter declarativ, prin raportare la forma anterioară a acesteia. Așa cum s-a reținut în jurisprudența constantă a Curții Constituționale, pentru a exista retroactivitate ar fi trebuit ca între două prevederi legale succesive să fie o deosebire, iar noua reglementare să se aplice situațiilor juridice anterioare intrării sale în vigoare. În cazul în care ipoteza normativă este aceeași, continuitatea reglementării exclude, prin ipoteză, retroactivitatea celei noi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 41 din 4 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.76 din 27 aprilie 1995, Decizia nr. 58 din 26 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.263 din 18 aprilie 2002, Decizia nr.191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, Decizia nr.315 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.000 din 29 octombrie 2004, sau Decizia nr.982 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.720 din 23 octombrie 2008)”.

Curtea constată, însă, că nu există nici o contradicție între interpretarea instanței de fond și pct.-ele 21-24 din considerentele deciziei Curții Constituționale nr.189 din 3 aprilie 2014, ambele stabilind că potrivit art. 31 alin. 3 și 4 din Lega nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. 49 din Legea nr. 165/2013, recalcularea valorii acțiunilor se face, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Națională a României prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001 și a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de S. (evident, indicele inflației este cel aferent perioadei cuprinse între data de 14 februarie 2001 și data emiterii deciziei motivate a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, aceasta fiind data în care se stabilesc și se acordă măsurile reparatorii, sintagmă cu un conținut diferit de cel al noțiunii de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri în sensul conferit de art.41 din Legea nr. 165/2013).

Prin urmare, în mod legal și temeinic a apreciat instanța de fond că textul de lege în discuție. pe care intimatul reclamant își întemeiază cererea de actualizare, este aplicabil doar până la emiterea deciziei de către A., astfel că numai până la acel moment există un temei de drept ce justifică actualizarea sumei cu indicele de inflație.

Această reglementare specială a actualizării sumelor de bani reprezentând despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se justifică prin aceea că în cazul legilor reparatorii de această factură, după cum s-a subliniat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în hotărârea CEDO M. A. și alții c. România din 12 octombrie 2010 (cererile nr. 30.767/05 și 33.800/06), nu este obligatorie aplicarea principiului restitutio in integrum, întrucât nu este rezonabilă repararea unor nedreptăți din trecutul relativ îndepărtat prin crearea altor nedreptăți, actuale, respectiv nedreptățirea generațiilor prezente și viitoare prin grevarea lor cu sarcini pecuniare imense pentru fapte care nu le sunt imputabile și în condițiile în care legiuitorul român a ales să repare selectiv nedreptățile trecutului, ajungându-se în situația ingrată ca persoane nedreptățite sau urmașii acestora, cărora nu li s-a reglementat legal repararea prejudiciilor suferite în perioada general nefastă 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (de ex., situația bunurilor preluate, în anii colectivizării forțate, din gospodăriilor țărănești), să contribuie, fie și indirect (prin impozitele și taxele plătite statului), la repararea nedreptăților suferite de alții, fiind suficientă o despăgubire rezonabilă și echitabilă, astfel cum este prevăzută pe deplin prin legislația în discuție.

În plus, întrucât legea prevede în mod expres că recalcularea valorii acțiunilor, inclusiv cu luarea în discuție a coeficientului de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001 și a indicelui inflațieistabilit de Institutul Național de S., se faceprin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.), orice critică în această privință poate fi examinată, în mod logic și potrivit unei jurisprudențe constante, confirmată și de actele prezentului dosar, doar pe calea unei acțiuni împotriva deciziei A.V.A.S., cu care instanța de fond nu a fost învestită.

Recurentul reclamant a invocat, sub un al doilea aspect, direct în recurs, dispozițiile art. 628 alin. 3 N.C.P.C. care prevăd că " Valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se actualizează în funcție de rata inflației calculata de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie până la data plății efective a obligației". Or, temeiul juridic al acțiunii se circumscrie problematicii cadrului procesual, respectiv cauzei acțiunii, care, potrivit art.494 în referire la art.478 N.C.P.C., nu poate suferi schimbări în calea de atac a recursului, iar în speță, în fața instanței de fond, recurentul reclamant a menționat expres, inclusiv în răspunsul la întâmpinare și notele scrise, că temeiul juridic al acțiunii sale îl constituie prevederile Legii nr. 165/2013 și ale art. 31 alin. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001. Oricum, chiar presupunând că recurentul reclamant a avut în vedere și dispozițiile art. 628 alin. 3 N.C.P.C., se reține că aceste dispoziții constituie norma generală, care nu se pot aplica în speța de față, în conformitate cu principiul potrivit căruia specialul prevalează asupra generalului (specialia generalibus derogant), având în vedere că, după cum s-a arătat anterior, actualizarea despăgubirilor în această materie are o reglementare specială.

În altă ordine de idei, în ceea ce privește criticile soluției date daunelor morale solicitate, se reține că sunt neîntemeiate, instanța de fond constatând în mod corect, pe de o parte, că prin sentința civilă nr. 1747/12 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că perioada 07.12.2011 – 31.01.2012 nu reprezintă un termen rezonabil în favoarea autorității pentru soluționarea dosarului de despăgubire, iar pe de altă parte, că intervalul de timp scurs între 01.02.2012 și până la emiterea Titlului de despăgubire – 27.02.2014 - nu poate justifica acordarea de daune morale, atât timp cât legiuitorul a suspendat procedura de emitere a titlurilor de despăgubire între 15.03.2012 – 15.05.2013 prin OUG nr. 4/2012, în vederea implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României.

Într-adevăr, în prezenta cauză, mecanismul prevăzut de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a funcționat corespunzător, fiind emise în termen rezonabil atât titlul de despăgubire, cât și titlul de plată, astfel că orice prejudiciu moral a fost acoperit.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.496 noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant D. M. C., cu domiciliul în București, sector 1, .. 55-56, .>împotriva sentinței civile nr.7057/31.10.2014 pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, ambele cu sediul în București, sector 1, Calea Florească, nr. 202, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

V. H. O. D. P. B. C.

GREFIER

E. S. M.

Red./Thred. V.H./5ex.

Jud. fond A.M. P. /T.B.- S a II-a C.