Pretentii. Decizia nr. 2351/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2351/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 21097/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2351
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2015
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. F. P.
JUDECĂTOR: M. C. I.
JUDECĂTOR: G. L. Z.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 6908 din data de 28.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. V. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată faptul că recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pîrîtei să restituie reclamantului suma de 6037 lei reprezentînd taxă pe poluare, cu dobînda aferentă și cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6908/28.10.2014 Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pîrîtei AFPS3.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.294, Corp A.
A admis acțiunea formulată de reclamantul P. V., CNP_, cu domiciliul ales la C.. Av. M. O., în Iași, ..4, . Office Center – Biroul nr.10, Județul Iași, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 6, ..
A obligat pîrîta AFPS3 să restituie reclamantului suma de 6037 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății taxei și pînă la data restituirii efective.
A obligat pîrîta AFPS3 la plata sumei de 1439,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, în esență, a arătat recurenta pârâtă că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii-art. 488 Cod de Procedură Civilă.
Arată că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației sectorului 3 a Finanțelor Publice.
Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, având în vedere faptul că taxa pentru emisiile poluante achitată de către petent nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice sector 3, conform disp.art.16 din OG nr.92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de către petent între instituția recurentă și reclamantul, nu există nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe pentru emisiile poluante, motiv pentru care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal Administrația Finanțelor publice sector 3.
Totodată arată că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru mediu formulată de instituția recurentă.
Cu privire la fondul cauzei, arată că OUG 50/2008 stabilește cadru legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrație F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 prin OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării în vigoare abrogându-se art. 214/1-214/3 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, față de dispozițiile invocate, a se constata că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a se dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
Referitor la plata dobânzii legale a se avea în vedere că termenul prevăzut de art. 117 alin 2 din OG 92/2003 se calculează de la data formulării solicitării de restituire în baza titlului care atestă dreptul la restituire. În cauză nu există nici un titlu care să ateste acest drept în favoarea reclamantului.
Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicită recurenta fi respins ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin 1 Cod procedură civilă.
Prin urmare instanța de fond pronunțând admiterea acțiunii trebuia să dispună restituirea taxei de timbru către reclamant, iar nu obligarea AFP sector 3 la plata acesteia.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimatul reclamant s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a admis recursul, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat că instanta de fond a omis admiterea cererii de chemare în garanție, în cauză Fondul de Mediu fiind beneficiarul real al taxei de poluare, AFP având doar atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Curtea consideră că important este de reținut că taxa specială nu este percepută în același cuantum și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe în același cuantum. În conformitate cu art. 25 din Tratatul Comunității Europene, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, potrivit art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”. Prin aceste dispoziții legale Comunitatea Europeană statuează unul dintre principiile fundamentale de funcționare a acesteia, și anume libertatea de circulație a mărfurilor. Tocmai pentru respectarea acestui principiu prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, R..p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, R..p.I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi și Nameth, C-290/05 și C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 399). Potrivit dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Mai mult decât atât, Curtea a statuat deja că art. 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 încă nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi ., punctul 45). Potrivit hotărârii CJCE în cauza T. (C 402/09), cu referire la viziunea Curții asupra acestui gen de taxe, "rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008" (paragraf 47), "cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre" (paragraf 58). În cauza N. Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine precizat în par. 32 din hotărârea N. (hotărârea din 7 iulie 2011): “În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .“. a. Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst]. În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20]; b. Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18]. Conform Deciziei ICCJ în interesul legii nr. 24/2011: 1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă; 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Conform Deciziei CJUE în cazul C-565/2011, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C 397/98 și C 410/98, R.., p. I 1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C 446/04, R.., p. I_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C 113/10, C 147/10 și C 234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66). În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată). În ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie arătat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal. Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere. În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29). Trebuie să se constate că un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
În plus, CJUE a arătat în cauzele C-97/13 și C-241/13 C. și C. că „Uniunea (art. 110 TFUE) se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale (Legea nr. 9/2012 în forma inițială, OUG nr. 1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Văzând disp. art. 496 NCPC, Curtea va admite recursul și casând în parte sentința, va admite cererea de chemare în garanție și va obliga Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 6.037 lei reprezentând taxă de poluare. În același timp, respingându-se motivele de recurs ale recurentei cu privire la taxa de poluare în sine, raportat la apărările intimatului P. și la cheltuielile efectuate de acesta, în temeiul art. 453 alin.1 NCPC va obliga recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimatul P. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 6908 din data de 28.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, cu sediul în sector 2, București, ., în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. V., cu domiciliul ales la C.A. M. O., în Iași, str. Sf. L. . Office Center - Biroul nr. 10, județul Iași și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, .>
Casează în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 6.037 lei reprezentând taxă de poluare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimatul P. V..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. F. P. M. C. I. G. L. Z.
GREFIER
R. B.
Red./Tehnored. M.C.I./5 ex.
Data red.: 04.06.2015
Sentința civilă nr. 6908 din data de 28.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._
judecător fond: C. I.
lucrat 3 comunicări la data de .
semnătură grefier.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 4004/2015.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2869/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
