Obligaţia de a face. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 44723/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
Decizia civilă nr.20
Ședința publică din data de 16 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: A. I. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă . împotriva sentinței civile nr. 1171 din 17.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a-C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMIRI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect principal ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta, prin avocat, lipsind intimata-reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 2 aprilie 2015, prin Departamentul Registratură apelanta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială, ca lipsită de interes sau, în subsiadiar, ca nefondată. Prin motivele de apel, apelanta s-a referit și la excepția lipsei de interes raportat la art. 33 C.pr.civ. (2010), întemeindu-se pe clauzele contractului nr. 617 încheiat între părți, conform cărora răspunderea pentru starea drumului revine în sarcina executantului. Nu este îndeplinită nici condiția urgenței. Partea reclamantă, de acum aproximativ doi ani și jumătate, a emis un ordin de suspendare a executării lucrărilor. Cât privește aparența dreptului, aceasta nu este în favoarea reclamantei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1171 din 17 mai 2015, Tribunalul București - Secția a II-a-C. Administrativ și Fiscal a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA în contradictoriu cu pârâta . și a obligat pârâta la predarea provizorie către reclamantă a amplasamentului DN 67C Bengești – S., pentru efectuarea reparațiilor de strictă necesitate pentru conservarea lucrărilor și asigurarea siguranței, până la judecarea în fond a dosarului nr._/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut, pe baza înscrisurilor administrate și a susținerilor concordante ale părților, că reclamanta C.N.A.D.N.R. - S.A. prin D.R.D.P. C. a organizat procedura de licitație deschisa in vederea atribuirii contractului de execuție lucrări si prestări servicii de proiectare pentru realizarea obiectivului “Modernizare DN 67 C Bengești - S. KM 0+000-KM 148 + 414, in sistem credit-furnizor, in anul 2008.
Procedura de licitație deschisa a fost organizata cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările si completările ulterioare și a HG 925/2006 cu modificările si completările ulterioare.
După finalizarea procedurii de licitație deschisa, in data de 05.09.2008 a fost semnat contractul cu nr. 617 de către C.N.A.D.N.R. S.A.- DRDP C., in calitate de beneficiar, pe de o parte si .., in calitate de executant, pe de alta parte, fiind ulterior modificat / completat prin mai multe acte adiționale.
Părțile sunt în divergență cu privire la culpa în neexecutarea obligațiilor contractuale, aspect care nu face obiect al judecății în prezentul dosar, ci al dosarului nr._/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 996 alin. 1 și 5 C.pr.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Ca atare, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, trebuie să fie îndeplinite trei condiții în mod simultan: neprejudecarea fondului, vremelnicia și urgența. Neîndeplinirea condițiilor specifice ale cererii de ordonanță președințială prevăzute de art. 996 C.pr.civ. determină respingerea cererii ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibilă. Inadmisibilitatea reprezintă acea situație în care reclamantul fie folosește o cale procedurală neprevăzută de lege, fie folosește într-un mod nepermis o cale prevăzută de lege. Prin urmare, verificarea îndeplinirii condițiilor speciale duce în cazul de față la analizarea fondului cererii, iar nu la analizarea admisibilității sale.
Independent de culpa în executarea contractului, tribunalul reține că în prezent amplasamentul DN 67C Bengești – S. se află în paza materială a executantului, fiindu-i predat în temeiul contractului de achiziții publice nr. 617/05.09.2008, lucrările însă fiind suspendate.
Tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei îndeplinește condiția de a nu prejudeca fondul, precum și condiția vremelniciei, deoarece dispoziția instanței ar avea caracter provizoriu, astfel cum reclamanta a precizat expres în cererea de chemare în judecată, dar și cadrul dezbaterilor în fond.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier, „în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, „drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute de către administratorul drumului în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță”.
Rezultă din aceste dispoziții legale că obligația legală de a asigura siguranța circulației rutiere pe un drum public aparține, în primul rând, administratorului acestuia, iar pe baza convențiilor poate fi transmisă executantului lucrărilor.
Tribunalul a reținut, așadar, că în prezenta cauză nu se dispută posesia asupra drumului național, deoarece executantul nu a primit niciodată posesia, ci exclusiv o detenție precară. Prin urmare, nu se prejudecă fondul, ci se stabilește pe baza aparenței drepturilor sau, mai degrabă, a obligațiilor legale, fundamentul luării unei măsuri cu caracter urgent și provizoriu, până la soluționarea dosarului nr._/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal.
Conform expertizei extrajudiciare depuse la dosar de reclamantă, avută în vedere de instanță pentru a stabili aparența stării de fapt, drumul este . de degradare, fiind lipsit de relevanță pentru măsura solicitată cui îi revine culpa contractuală.
Atât timp cât această neexecutare produce un risc major pentru conducătorii auto care circula pe acest drum, cauza invocată constând în aceea că nu sunt montați parapeți de protecție, nu au fost amenajate rigole pe marginea șoselei si lipsesc marcajele rutiere etc., tribunalul a reținut că primează atingerea scopului impus de lege, de a se asigura siguranța traficului în zona lucrărilor (rutier sau pedestru), iar administratorul drumului public este cel care a preluat inițiativa unei atare măsuri de conservare până la soluționarea în fond a diferendului contractual.
Detenția precară a executantului nu poate fi opusă unei astfel de măsuri provizorii, cu atât mai mult cu cât este necontestată inactivitatea în prezent la locul lucrărilor, din cauza suspendării acestora.
Perioada de 2 ani de la suspendarea lucrărilor nu înlătură caracterul urgent al cererii, deoarece problema principală este dacă trecerea acestui interval de timp a fost de natură a cauza deteriorări ale lucrărilor și a pune în pericol siguranța traficului, răspunsul fiind unul logic, susținut de aparența rezultată din constatările experților extrajudiciari (f. 143 și urm. vol. IV și V), coroborate cu fotografiile necontestate de la f. 64-123 vol. II, f. 148 vol. III – f. 78 vol. IV.
De asemenea, tribunalul a reținut că între părți a existat o amplă corespondență privind situația lucrărilor deja executate, privind conservarea și asigurarea siguranței (f. 33-55 vol. I), dar au existat și reclamații din partea cetățenilor, a autorităților publice locale și a societății civile privind starea drumului public și pericolul creat (f. 56-75 vol. I).
Prin urmare, tribunalul a reținut că este dovedită și condiția urgenței, motiv pentru care a admis cererea de ordonanță președințială și a dispus obligarea pârâtei la predarea provizorie către reclamantă a amplasamentului DN 67C Bengești – S., pentru efectuarea reparațiilor de strictă necesitate pentru conservarea lucrărilor și asigurarea siguranței, până la judecarea în fond a dosarului nr._/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, prima instanță constată că pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 453 C.pr.civ. și a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 20 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta R. SRL prin consorțiul de administratori judiciari SMDA Insolvency SPRL și RVA Insolvency Specialists SRL, solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantei CNADNR, ca lipsită de interes sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare arată că, raportat la dispozițiile art. 996 coroborat cu art. 32 alin. 1 lit. d) și art. 33 C.pr.civ., reclamanta trebuia să justifice un interes în promovarea cererii de chemare în judecată. Excepția lipsei de interes este o excepție de fond are poate fi invocată în orice stare a procesului, raportat la prevederile art. 247 alin. 1 C.pr.civ. Nu există un folos efectiv pe care reclamanta l-ar obține prin admiterea cererii de față privind predarea amplasamentului DN67C Bengești-S., întrucât întreaga responsabilitatea pentru eventualele accidente de circulație înregistrate sau pentru prejudiciile aduse participanților la trafic având drept cauză viabilitatea proastă a sectorului de drum dată de defecțiuni în partea carosabilă sau semnalizare rutieră incompletă revine executantului, conform contractului părților (clauzele 10.13 și 10.14). Față de prevederile contractuale invocate, rezultă lipsa de interes în promovarea cererii, de vreme ce, conform clauzelor contractuale, CNADNR nu ar avea cum să fie trasă la răspundere civilă ori penală pentru fapte determinate pentru care răspunderea cade în sarcina antreprenorului/executantului, conform contractului 617.
Pe de altă parte, măsura solicitată de către reclamantă nu are în vedere păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, așa cum prevede art. 996 C.pr.civ., întrucât se încearcă obținerea unui drept cu privire la posesia drumului, iar nu păstrarea unui drept.
Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele privind admisibilitatea ordonanței președințiale, referitoare la aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unui caz grabnic și neprejudecarea fondului.
Aparența dreptului nu poate fi în favoarea reclamantei întrucât întreaga responsabilitate pentru eventualele accidente de circulație înregistrate sau pentru eventuale prejudicii aduse participanților la trafic revine executantului.
Urgența demersului judiciar a fost justificată pe temeiul riscului producerii unor accidente rutiere, însă ea nu există tot datorită faptului că răspunderea aparține pârâtei în calitate de executant al lucrărilor. Mai mult, pe site-ul CNADNR în data de 19.02.2015 s-a publicat informația potrivit căreia drumul DN 67 C este semnalizat corespunzător.
Reclamanta a urmărit să acrediteze ideea că prin acțiunea de față nu se prejudecă fondul litigiului care face obiectul dosarului nr._/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București. În realitate, deși solicită predarea provizorie a amplasamentului, urmărește predarea formală și definitivă a acestuia în scopul încheierii unui contract cu un alt executant, ceea ce înseamnă împiedicarea R. SRL să execute contractul 617/05.09.2008, indiferent care va fi soluția din dosarul nr._/3/2014. Prin urmare, cererea nu îndeplinește condiția caracterului provizoriu al măsurii, de vreme ce conduce la rezolvarea fondului litigiului dintre părți, care face obiectul dosarului anterior menționat.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 996 și urm., art. 32, art. 33 și art. 247 alin. 1 C.pr.civ.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la cererea de apel.
În etapa procesuală a apelului nu s-au administrat probe noi.
Analizând apelul, Curtea constată următoarele:
Apelanta-pârâtă opune, prin intermediul cererii de apel, o apărare nouă față de cererea de ordonanță președințială promovată de reclamantă care are ca obiect predarea provizorie a amplasamentului DN67C Bengești-S. și anume excepția lipsei de interes în promovarea cererii.
Interesul constituie o condiție de exercițiu a acțiunii civile, conform art. 32 alin. 1 lit. d) și art. 33 C.pr.civ..
Condiția interesului, în cazul de față, trebuie analizată prin prisma specificității procedurii speciale a ordonanței președințiale.
Apelanta susține că, dat fiind că potrivit contractului de execuție lucrări încheiat între părți sub nr. 617/05.09.2008 răspunderea pentru eventualele accidente de circulație înregistrate sau pentru prejudiciile produse participanților la trafic generate de lipsa de viabilitate a sectorului de drum revine executantului, reclamanta nu justifică un interes legitim personal, născut și actual în promovarea cererii de ordonanță președințială.
Aceste susțineri sunt nefondate întrucât interesul în predarea provizorie a amplasamentului sectorului de drum anterior menționat pentru efectuarea reparațiilor de strictă necesitate al căror scop este înlăturarea degradărilor apărute ca urmare a încetării lucrărilor de execuție în urmă cu doi ani și, pe această cale, înlăturarea riscurilor pentru conducătorii auto care circulă pe acest sector de drum (pe care, potrivit probelor avute în vedere de către prima instanță, nu sunt montați parapeți de protecție, nu au fost amenajate rigole pe marginea șoselei și lipsesc marcajele rutiere), nu se poate raporta exclusiv la prevederile contractului de execuție a lucrărilor. CNADNR este, în conformitate cu art. 9 din OUG nr. 84/2003, administratorul drumului național în cauză, iar potrivit art. 5 din OUG nr. 195/2002 și art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997 are obligația legală de a menține drumul în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță. Răspunderea legală a administratorului drumului public nu poate fi înlăturată față de terți pe temeiul clauzelor contractului părților. Pe de altă parte, detenția precară a sectorului de drum care aparține executantului, așa cum a reținut și prima instanță, nu poate fi opusă măsurii provizorii solicitate de către administratorul drumului și care urmărește satisfacerea unui interes public de prevenire a accidentelor rutiere, adică de prevenire a unor pagube iminente care nu s-ar mai putea repara, în sensul art. 996 alin.1 C.pr.civ.
În concluzie, raportat la situația de fapt reținută conform probelor dosarului și la considerentele anterior enunțate, rezultă că este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii civile constând în interesul în formularea cererii.
În altă ordine de idei, în mod corect prima instanță a stabilit că sunt îndeplinite condițiile specifice ale cererii de ordonanță președințială prevăzute de art. 996 C.pr.civ., susținerile apelantei care privesc neîndeplinirea acestor condiții fiind nefondate. Astfel, măsura solicitată nu privește păstrarea unui drept așa cum susține apelanta, ci prevenirea unor pagube iminente care nu s-ar mai putea repara, aparența dreptului rezultă din statutul reclamantei de administrator al drumului, căruia îi revin obligațiile legale anterior invocate, caracterul urgent al măsurii a fost justificat raportat la situația în care se găsește sectorul de drum public și necesitatea întreprinderii măsurilor de conservare a lucrărilor și asigurarea circulației rutiere, iar caracterul provizoriu al măsurii și neprejudecarea fondului rezultă cu evidență din obiectul cererii, respectiv, măsura dispusă de către prima instanță, care se referă la predarea provizorie a amplasamentului sectorului de drum public în scopul efectuării reparațiilor de strictă necesitate pentru conservarea lucrărilor și asigurarea siguranței circulației rutiere și din împrejurarea că dosarul nr._/3/2014 are ca obiect executarea obligațiilor contractuale ale părților, măsura provizorie dispusă în prezenta cauză neprejudecând fondul litigiului.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul, ca nefondat, păstrând sentința atacată.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă . împotriva sentinței civile nr. 1171 din 17.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a-C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMIRI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 aprilie 2015
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER |
E. C. V. | M. N. | A. I. B. |
Red. VEC/Tehnored. B./5 ex
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2869/2015. Curtea de Apel... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2486/2015.... → |
|---|
