Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2098/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2098/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 3850/2/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2098
Ședința publică din data de 25.08.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. M.
GREFIER: V. M. F.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulate de reclamanta C. C. SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR PRIME INSOLV PRACTICE SPRL în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, având ca obiect Suspendare executare act administrativ.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 20.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta încheiere când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera dar și pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise asupra, a amânat pronunțarea la data de 25.08.2015, când a reținut următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 23.06.2015 cu nr._, reclamanta C. C. S.R.L. prin Administrator Judiciar Prime Insolv Practice SPRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Județeană pentru Contribuabili Mijlocii, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună suspendarea Deciziei de impunere nr. F-IL 167/23.04.2015, emisa de Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, in baza Raportului de inspecție fiscala nr. F-IL 164/23.04.2015, precum si a Fisei privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 167/23.04.2015, ambele emise de Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, ca urmare a inspecției fiscale ce a vizat perioada de raportare 01.01._13, in ceea ce privește impozitul pe profit, respectiv 01.01._14 în ceea ce privește TVA.
2. Poziția procesuală a pârâtelor
2.1. Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată (f. 321 vol. V).
2.2. Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița prin Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată (f. 13 vol. VI).
3. Aspecte procesuale
S-a achitat de către reclamantă o cauțiune de 50.000 de lei prin recipisa . nr._/07.08.2015 (f. 257 vol. VI).
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamanta a atașat înscrisurile la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată, iar pârâtele au depus documentația privind actul administrativ a cărei suspendare se solicită.
4. Starea de fapt
În fapt, Decizia de impunere nr. F-IL 167/23.04.2015 a fost emisa de Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, in baza Raportului de inspecție fiscala nr. F-IL 164/23.04.2015, precum si a Fisei privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 167/23.04.2015, ambele emise de Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, ca urmare a inspecției fiscale ce a vizat perioada de raportare 01.01._13.
Din totalul obligațiilor fiscale si accesoriilor aferente acestora, stabilite de organele fiscale in suma totala de 30.900.624 lei, reclamanta solicită suspendarea parțiala a Deciziei de impunere nr. F-IL 167/23.04.2015 in ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare in suma totala de 30.851.697 lei, după cum urmează:
-8.895.054 lei reprezentând impozit pe profit;
-1.664.768 lei dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;
-973.630 lei penalități de întârziere aferente impozitului pe profit;
-14.480.417 lei reprezentând TVA stabilita suplimentar;
-3.144.101 lei dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA;
-1.693.727 lei penalități de întârziere aferente TVA.
În condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. F-IL 167/23.04.2015, înregistrată la organul fiscal competent sub nr._/03.06.2015.
5. Asupra excepțiilor invocate prin întâmpinări
Potrivit art. 224 C.pr.civ., „instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu”. Totodată, conform art. 248 alin. 1 din același Cod, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
5.1. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Curtea constată că, deși actele administrative a căror suspendare se solicită nu sunt emise de această pârâtă, însă efectul prezentei cereri este unul specific, acela al lipsirii provizorii a actului administrativ de puterea executorie, iar potrivit dispozițiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, „instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept”.
Întrucât pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București este organul fiscal care are în administrare contribuabilul vizat de actele administrativ-fiscale a căror suspendare se solicită, emise de un alt organ fiscal ca urmare a delegării de competență, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, reclamanta urmărind să asigure opozabilitatea hotărârii față de organul fiscal cu atribuții directe în administrarea activității sale fiscale și inclusiv în punerea în executare a titlului de creanță, iar participarea sa în proces îi conferă și aptitudinea de a formula apărări cu privire la cererea reclamantei.
5.2. Interesul este o cerință necesară pentru exercitarea dreptului la acțiune. Prin interes se înțelege folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii judiciare. Interesul în promovarea oricărei acțiuni trebuie cercetat în persoana reclamantului, iar lipsa lui constituie motiv de respingere a acțiunii.
Potrivit notificării nr. 1419/20.04.2015, publicate în BPI nr. 7259/22.04.2015, în dosarul civil nr._/3/2015 s-a deschis procedura de insolventa împotriva debitoarei, prin încheierea din 08.04.2015.
Codul de procedură fiscală cuprinde distincții clare între procedura de suspendare a executării silite (art. 148, art. 172) și suspendarea executării actului administrativ fiscal (art. 215), ce constă numai în lipsirea provizorie a titlului de creanță de aptitudinea de a fi pus în executare, iar prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 vizează acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.
Pe lângă aplicarea regulii că excepțiile sunt de strictă interpretare, instanța constată că reclamanta invocă un folos practic, imediat, pe care l-ar obține prin suspendarea executării actului administrativ, anume acela de a fi excluse creanțele fiscale din certificatele de atestare fiscală, pentru a nu fi împiedicată să participe la achizițiile publice pentru care sunt excluși ofertanții în raport cu care există suspiciunea că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de plată către bugetul general consolidat.
Pe cale de consecință, Curtea reține că prezenta acțiune nu vizează o măsură de executare silită și că subzistă interesul reclamantei de a obține suspendarea actului administrativ, chiar și în situația în care nu există riscul iminent de a se iniția punerea în executare silită, motiv pentru care și excepția lipsei de interes va fi respinsă ca neîntemeiată, urmând ca starea de insolvență a reclamantei să fie luată în considerare la aprecierea pagubei iminente.
6. Asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pe care se întemeiază cererea reclamantei, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
„Cazurile bine justificate” sunt exemplificate generic de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Conform art. 2 alin. 1 lit. ș din aceeași lege, „paguba iminentă” constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură excepțională prin care instanța de judecată înlătură caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ, astfel că luarea acestei măsuri presupune dovedirea existenței acelor împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, dar mai ales a necesității înlăturării temporare a caracterului executoriu al actului pentru a preveni o pagubă iminentă.
Determinarea existenței cazului bine justificat nu presupune, deci, analiza în fond a legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, fiind suficientă o analiză sumară a actului, în aparență, fără prejudecarea fondului, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate de reclamant în baza unui probatoriu minimal.
6.1. Având în vedere aceste principii, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, Curtea constată că o primă critică adusă de reclamantă este aceea că organele de control nu au respectat dispozițiile procedurale imperative privind durata inspecției fiscale.
Inspecția fiscala a început in data de 07.08.2014 si a fost suspendata pentru perioada 06.10._15, suspendarea fiind dispusa in baza art. 2 lit. k) din Ordinul Președintelui ANAF nr. 467/2013, respectiv in vederea solicitării unor informații sau documente suplimentare.
Deși inspecția fiscala a fost reluată după o perioada de suspendare de 155 de zile, contrar prevederilor art. 5 lit. k) din același Ordin, potrivit cărora reluarea inspecției fiscale se va face la împlinirea unui termen de 90 de zile de la data solicitării de informații sau documente, dacă acestea nu au fost primite, Curtea reține apărarea pârâtei cu privire la acest aspect, de natură a evita îndoiala cu privire la legalitatea actului administrativ, raportat la art. 6 alin. 1 din Ordinul ANAF nr. 467/2013, potrivit căruia „informațiile, documentele sau alte înscrisuri primite după termenele-limită prevăzute la art. 5 lit. a) pct. 3, lit. g) pct. 2 sau lit. k) pct. 3, dar înainte de data emiterii actului administrativ fiscal, reprezintă alte mijloace de probă pe care organele de inspecție fiscală le vor utiliza în fundamentarea constatărilor”.
Prin urmare, depășirea termenului nu determină în mod automat concluzia că organul fiscal este decăzut din dreptul de a-și fundamenta constatările pe aceste mijloace de probă, iar în analiza aparenței rezultate din probele administrate, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi adresat organului fiscal o solicitare de a se relua inspecția. De asemenea, potrivit art. 104 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, „perioadele în care derularea inspecției fiscale este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei acesteia, conform prevederilor alin. 1 și 2”.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 107 alin. 1 si ale art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, instanța reține că organele de control comunicat contribuabilului proiectul de raport de inspecție fiscala si anexele, acesta având posibilitatea sa-si exprime în scris punctul de vedere cu privire la constatările organelor de inspecție fiscală în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, punct de vedere pe care reclamanta l-a și prezentat cu adresa nr._/22.04.2015 (f. 103 vol. I), fără a solicita la acel moment comunicarea altor înscrisuri.
Deși reclamanta invocă o pretinsă neconcordanță în privința motivelor de fapt și de drept reținute, Curtea reține că o simplă analiză comparativă, formală, a conținutului actelor administrative nu este de natură a conduce la efectul suspensiv urmărit de reclamantă. Autoritatea emitentă a prezentat pe larg motivele avute în vedere în ceea ce o privește pe reclamantă, atât în fapt, cât și în drept, iar instanța, în cadrul procedurii de verificare a actului în vederea suspendării executării, trebuie să se limiteze la o analiză sumară a acestor motive, o antamare a fondului cauzei nefiind permisă.
Se observă că reclamanta, în motivarea cererii sale de suspendare, s-a lansat într-o analiză pe fond, invocând motive de netemeinicie ale actului administrativ, constând în pretinsa interpretare greșită a legii sau a puterii probatorii a înscrisurilor etc., astfel încât susținerile sale constituie argumente ce nu pot fi analizate în procedura simplificată a suspendării executării, pentru a stabili cele invocate de reclamantă fiind nevoie de administrarea unui probatoriu complex și de dezbateri asupra fondului cauzei. Atare argumente nu reprezintă neregularități evidente ale actului administrativ, care să fie constatate cu ușurință în faza procesuală pendinte.
Din lecturarea raportului de inspecție fiscală, Curtea observă că printre motivele de fapt pentru care s-a constatat diferența de TVA, stabilită suplimentar în sarcina contribuabilului, sunt și calificarea unor tranzacții drept artificiale conform prevederilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, deoarece s-a constatat că facturile de achiziții de marfă și prestări servicii nu au completate datele privind numele delegatului și datele de identificare, mijlocul de transport, data și ora la care s-a făcut expedierea, semnătura, nu a fost dovedită realitatea operațiunilor evidențiate în facturile de achiziție, deoarece nu au fost identificați furnizorii, nu au putut fi efectuate controale încrucișate, furnizorii nu au declarat livrările, nu au depus deconturi de TVA și declarații 394, astfel că această taxă nu a fost colectată la bugetul general consolidat al statului, pentru a putea fi dedusă, furnizorii nu au avut salariați sau erau declarați inactivi, existând indiciile că prestările de servicii nu au existat și nu au fost efectuate în realitate, ci doar consemnate în contabilitate etc. (f. 81-86 vol. I).
Prin urmare, Curtea reține că invocarea dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 571/2003 de către organul fiscal nu se rezumă la elementele indicate de către reclamantă, astfel că evoluția în timp a conținutului acestui text de lege nu poate constitui un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului, din moment ce lipsurile indicate de către organul fiscal sunt prezentate într-un întreg context, coroborate cu alte date față de care organul fiscal a considerat că se impune considerarea unor operațiuni ca fiind nereale și, pe cale de consecință, stabilirea unei TVA nedeductibile.
În raportul de inspecție fiscală s-a consemnat că, în data de 24.03.2015, cu adresa nr._, S.C. C. C. S.R.L. a depus la sediul AJFP Ialomița documente suplimentare în vederea dovedirii stării de fapt fiscale, iar organele de control au ținut cont de aceste documente la stabilirea TVA (f. 86 vol. I).
Referirea la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 571/2003 în cadrul secțiunii „Temei de drept” apare ca fiind realizată de organul fiscal pentru a determina cadrul legal sub aspectul căruia au fost verificate operațiunile excluse de la deducerea TVA; iar în dreptul fiecăreia au fost indicate motivele pentru care se stabilesc creanțe fiscale, neexistând contradicții de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Aceeași situație este incidentă și în ceea ce privește stabilirea diferenței de plată a impozitului pe profit, iar instanța nu poate reține argumentul reclamantei privind interdependența absolută între cheltuieli și venituri, deoarece în cadrul fiecărei categorii pot exista operațiuni ce se pot dovedi nereale, iar o analiză a argumentelor părților cu privire la fiecare dintre acestea depășește limitele acestei etape procesuale, necesitând un probatoriu amplu și o analiză aprofundată.
Curtea reține, așadar, prin analiza tuturor argumentelor reclamantei, că nu s-au dovedit împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, aparența rezultată din probele administrate necesitând o dezlegare a litigiului pe fondul cauzei, care nu impune însă în prezent lipsirea actului administrativ de caracterul său executoriu, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada unei pagube iminente.
6.2. Deși această analiză este suficientă pentru respingerea cererii, întrucât îndeplinirea cerințelor trebuie să fie cumulativă, în ceea ce privește paguba iminentă (art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004) instanța reține că nu s-a făcut dovada prejudiciului material viitor și previzibil, reclamanta invocând un prejudiciu imprevizibil, folosindu-se de simple supoziții în legătură cu efectele asupra activității sale în cazul în care ar dori să participe la proceduri de achiziție publică.
Curtea reține că împotriva reclamantei s-a deschis procedura de insolventa, motiv pentru care trebuie analizat echilibrul intereselor aflate în joc, sens în care, după toate aparențele, primează interesul organului fiscal de a-și înscrie la masa credală creanța materializată în Decizia de impunere nr. F-IL 167/23.04.2015, cu atât mai mult cu cât se invocă indiciile unei activități fiscale inadecvate a contribuabilului-debitor, iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz bine justificat pentru suspendarea actului.
Mai mult, starea de insolvență a reclamantei, care atrage și beneficiul de a nu fi supusă unor măsuri de executare silită în afara procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 85/2014, nu determină de plano considerarea existenței unui titlu de creanță drept un prejudiciu material viitor și previzibil, deoarece art. 115 din O.G. nr. 92/2003 prevede ordinea stingerii datoriilor pentru debitorii care se află sub incidența Legii privind procedura insolvenței, există suficiente beneficii pentru protejarea persoanei juridice aflate în insolvență (a se vedea și art. 1221 din O.G. nr. 92/2003), iar la realizarea dreptului de creanță organul fiscal concurează cu celelalte categorii de creditori. În plus, Curtea reține că paguba materială invocată de către reclamantă nu poate fi ireversibilă, deoarece, în cazul anulării titlurilor executorii, există posibilitatea întoarcerii executării silite.
Așa fiind, Curtea va respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată, inclusiv în ceea ce privește capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, și în temeiul art. 1064 alin. 4 C.pr.civ. va dispune restituirea cauțiunii achitate de reclamantă prin recipisa . nr._/07.08.2015 la data rămânerii definitive a hotărârii, având în vedere că nu se pune problema afectării sale unor despăgubiri pentru partea adversă, din moment ce nu s-a dispus suspendarea executării.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes, ca neîntemeiate.
Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta C. C. SRL prin ADMINISTRATOR JUDICIAR PRIME INSOLV PRACTICE SPRL în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, ca neîntemeiată.
Dispune restituirea cauțiunii achitate de reclamantă prin recipisa . nr._/07.08.2015 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la sediul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.
Pronunțată public prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 25.08.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
I. MilitaruVictoria M. F.
Red. I.M./5 ex./11.09.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2336/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2178/2015.... → |
|---|
