Anulare act administrativ. Decizia nr. 324/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 324/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 324/2016
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.324
Ședința publică de la 25 ianuarie 2016
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE I. împotriva sentinței civile nr.1625 din data de 08.06.2015, pronunțată de Tribunalul I., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă E. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă E. A., prin avocat D. A. ioan și avocat Todica A. V., cu împuterniciri avocațiale la dosar, lipsind recurenta – pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata-reclamantă E. A., prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. Totodată depune la dosar practică judiciară.
Apărătorul intimatei-reclamante susține că în mod corect, legal și temeinic, instanța de fond a reținut că pârâta nu are competență de a emite decizii de impunere/accesorii. Pârâta nu este și nu poate fi încadrată la categoria „ organ fiscal”, care să aibă în atribuții emiterea de titluri de creanță fiscală, conform art. 17 alin.5 C.pr. fiscală. Pârâta indică în cuprinsul deciziei de impunere ca temei de drept prevederile art. V alin.2 și 7 din OUG nr. 125/2011, care a intrat în vigoare la data de 30.12.2011. În perioada de reglementare a art. V alin. 2 și 7 din OUG nr. 125/2011, intimata-reclamantă nu a efectuat nici o tranzacție cu bunuri imobiliare din patrimoniul propriu.
De asemenea, apărătorul intimatei-reclamante susține că nici Legea nr. 95/2006 nu conferă Caselor de A. de Sănătate calitatea de organe fiscal, care să stabilească creanțe fiscale și să emită decizii de impunere, ci le conferă doar atribuții în colectarea contribuțiilor și aplicarea măsurilor de executare silită.
Apărătorul intimatei reclamante susține că dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 a fost anulat prin sentința civilă nr. 835/08.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr._ .
Pentru perioada anului fiscal 2009 și până în prezent, singurul organ fiscal abilitat, potrivit legii, a emite decizii de impunere cu privire la contribuțiile la FNUASS este ANAF.
Apărătorul intimatei-reclamante susține că persoanele care realizează venituri din tranzacții cu bunuri imobile din patrimoniul personal nu fac parte dintre cele care plătesc contribuții la FNUASS, deci nu au obligația depunerii vreunei declarații de impunere, iar contribuția stabilită din oficiu de către recurenta-pârâtă este lipsită de temei legal.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării cererii de recurs.
CURTEA,
Deliberând, constata:
Prin sentinta civila recurata s-a dispus anularea deciziei de impunere din oficiu emisa de autoritatea parata, retinandu-se, în esență, necompetența autoritatii emitente, cu motivarea, in esenta, ca dispozitiile art. 35 alin. 1 din OPCNAS nr. 612/2007 au fost anulate în parte prin sentinta civila nr. 835/2012 a Curtii de Apel Bucuresti, motivandu-se, in esenta, necompetenta presedintelui CAS de a emite atare acte administartiv-fiscale. Astfel, instanta de fond a dat eficienta efectului erga omnes al hotararilor judecatoresti pronuntate in contencios administrativ privind anularea unui act administartiv normativ.
Impotriva sentintei civile mai sus mentionate a formualt recurs partea parata, invocand, in esenta, faptul ca aceasta are competenta emiterii actului administrativ contestat. De asemenea, au fost facute aparari ce tin de fondul litigiului.
Analizand recursul formulat, Curtea retine următoarele:
Problema de drept pe care litigiul o ridică este aceea de a cunoaște dacă, în raport cu dispozițiile legale incidente la momentul emiterii actului administrativ fiscal contestat, partea parata avea competenta emiterii acestuia.
Pentru a dezlega aceasta chestiune de drept, Curtea are în vedere faptul că prin dispozițiile art. 35 din Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 s-a prevăzut că, în conformitate cu art. 215 alin. 3 din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. 4, decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. (2) Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
Este adevărat că prin Sentința nr. 835/8 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ – publicată în Monitorul Oficial nr. 243/4 aprilie 2014, ca urmare a rămânerii irevocabile, prin Decizia nr. 6192/17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – s-a dispus anularea în parte a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al C.A.S. de a emite decizii de impunere.
De altfel, Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 a fost abrogat prin Ordinul C.N.A.S. nr. 581 din 8 septembrie 2014privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, publicat în Monitorul Oficial nr. 685/19 septembrie 2014.
Ulterior, însă, a fost adoptată O.U.G. nr. 125/2011, iar potrivit disp. art. V alin. 2 din Cap. III al O.U.G. nr. 125/2011 competența de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. 1 pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum și perioadei 1 ianuarie - 30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 și, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-au stabilit contribuțiile, revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade.
Excepțiile de la această regulă sunt expres și limitativ prevăzute în art. V alin. 3, nefiind aplicabile, în speță, pentru că vizează stabilirea contribuțiilor sociale, precum și soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea, în cazul efectuării inspecției fiscale pentru perioade anterioare datei de 1 ianuarie 2012.
Pe de altă parte, trebuie observat că legiuitorul a conferit calitate procesuală Agenției Naționale de Administrare Fiscală (care se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012), prin art. V alin. 10 din Cap. III al O.U.G. nr. 125/2011, numai pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență.
Așadar, din perspectiva aplicării normelor speciale anterior evocate, chiar în contextul anulării în parte a disp. art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2004, referitor la contribuțiile aferente perioadei fiscale de până la data de 30 iunie 2012, inclusiv, caselor de asigurări de sănătate li s-a dat îndrituirea de a emite decizii de impunere și, ulterior, de a soluționa contestațiile administrative formulate împotriva acestor decizii.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât termenul stabilit prin disp. art. V alin. 10 din O.U.G. nr. 125/2011, în care casele de asigurări sociale aveau obligația de a transmite către A.N.A.F. o copie a titlurilor prin care au fost individualizate contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice conform alin. 2, a fost prorogat succesiv prin art. III din O.U.G. nr. 71/2013 prin art. III din O.U.G. nr. 115/2013 până la data de 30 iunie 2014 inclusiv.
Prin urmare, avand in vedere ca instanta de fond în mod nelegal a reținut necompetenta organului pârât, în baza art. 496 alin. 2 C. și art. 498 alin. 2 C., Curtea va casa sentința cu trimitere spre rejudecare, in rejudecare urmând a se analiza celelalte motive de nelegalitate invocate de partea reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE I., cu sediul în București, ..36, sector 1 împotriva sentinței civile nr.1625 din data de 08.06.2015, pronunțată de Tribunalul I., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă E. A., cu domiciliul ales la Cabinetul Avocatului A. I. D., situat în București, .,., ., sector 3.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. CMF
Tribunalul I. ---judecător L.G. A.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 121/2016. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 912/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
