Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5801/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5801/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 5801/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.5801
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.12.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M.-C. I.
JUDECĂTOR A. C.
JUDECĂTOR G. A. F.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurentul reclamant EL K. E. împotriva sentinței civile nr.11/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. având ca obiect „ contestație act administrativ fiscal ”.
Dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 16.11.2015 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 23.11.2015, 02.12.2015 , când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 11/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul G. a respins cererea reclamantului EL K. E..
Împotriva sentinței civile a formulat recurs recurentul reclamant EL K. E. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile recurate ca fiind nelegală și netemeinică și rejudecând cauza în fond a se admite cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu consecința anulării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr.3680/28.06.2013 și a Deciziei nr.1/30.09.2013 prin care a fost soluționată contestația administrativă.
În motivarea recursului, în esență, solicită a se avea în vedere că prima instanță a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor Codului de procedură fiscală, sub aspectul modalității și procedurii de comunicare a actelor administrativ-fiscale, iar hotărârea pronunțată încalcă dispozițiile art. 44 din OG 92/2003 care fac trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă în materia procedurii de comunicare.
Raportând cele învederate la situația de fapt reținută de prima instanță, aceea a primirii confirmării de către secretară, instanța de control judiciar a avea în vedere că dispozițiile normative citate nu prevăd ca și modalitate de comunicare a actelor administrative fiscale transmiterea acestora către „secretară”, motiv pentru care hotărârea primei instanțe încalcă dispozițiile art. 44 din OG 92/2003 care fac trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă în materia procedurii de comunicare.
Totodată solicită a se observa că în cuprinsul întregii motivări ale instanței nu există vreo mențiune cum că în cursul procedurii administrative i s-ar fi acordat dreptul de a prezenta explicații, informații și de a întreprinde orice alt demers pentru a face ca actul administrativ contestat să nu fie emis, reținând așadar fără o minimă argumentare că actul în cauză este conform cu exigențele art. 43 din OG 92/2003.
Mai solicită recurentul a se avea în vedere faptul că nu mai deținea funcția de administrator la niciunul din aceste momente, hotărârea primei instanțe fiind lipsită de temei legal, dispozițiile art. 83 alin 4 stabilind în mod implicit că la data depunerii declarației fiscale pentru obligațiile ce au format obiectul deciziei de impunere prin care au fost stabilite din oficiu obligațiile fiscale, acestea din urmă se desființează.
Având în vedere că buna credință este prezumată, reaua credință trebuind a fi dovedită de organele fiscale, iar lipsa unor răspunsuri la notificări ce nu au fost comunicate conform dispozițiilor procedurale nu poate face dovada unei rele voințe în depunerea declarațiilor fiscale, declarații care oricum la momentul notificării ar fi trebuit întocmite de administratorul statuar-calitate pe care recurentul reclamant nu o mai deținea, prima instanță a pronunțat o hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin 2 lit. c și d din OG 92/2003, sens în care se impune reformarea sa.
Pentru toate motivele învederate s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a respins recursul, pentru următoarele considerente:
Cu referire la motivul de recurs ce vizează încălcarea disp. art. 44 din OG nr. 92/2003 care reglementează procedura de comunicare a actelor administrativ fiscale, Curtea a constatat că din adresa recurentului-reclamant către ANAF-DGFPG aflată la fila 28 dosar de fond a rezultat că știa de procedura de angajare a răspunderii sale solidare și formula apărări afirmând că „nu sunt îndeplinite prev. art. 27 alin.1 lit.b din OUG nr. 92/2003 pentru angajarea răspunderii mele solidare, în calitatea de asociat până la data de 17.07.2012 la . &Stock Market srl, întrucât am creditat această societate în calitatea mea de asociat și sunt creditor, nefiindu-mi returnate sumele împrumutate”.
Pe cale de consecință, nici argumentul lipsei ascultării punctului său de vedere și al exercitării dreptului de apărare nu subzistă. În plus, petentul a beneficiat de controlul judiciar al condițiilor emiterii actului administrativ-fiscal și și-a exercitat dreptul la apărare.
Curtea a constatat astfel că decizia atacată are și o motivare corespunzătoare. Pentru necesitatea motivării în fapt și în drept, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1580 din 11 aprilie 2008 a Secției de C. Administrativ și Fiscal, publicată, arătându-se în aceasta că puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție, ori de lege, constituie exces de putere, în contextul în care Constituția României prevede în art. 31 alin. 2 obligația autorităților publice de a asigura informarea corectă a cetățeanului asupra treburilor publice, dar și asupra problemelor de interes personal, prin urmare, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu, fiindcă a accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-și motiveze deciziile echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației și a statului de drept bazat pe principiul legalității, cu alte cuvinte în condițiile în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora și în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat. În lipsa motivării explicite a actului administrativ sau a sentinței, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv ori efectuarea controlul judiciar este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură și absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absența motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative, prin urmare motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului, motivarea urmărește o dublă finalitate; îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.
Astfel Deciziile nr.1/30.09.2013 și decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 3680/28.06.2013 fac referire la condițiile angajării răspunderii solidare (pentru obligații fiscale nedeclarate cu existența relei-credințe probate de: a. lipsa cooperării cu organele fiscale pentru clarificarea situației de fapt; b. neîndeplinirea obligației de declarare a obligațiilor bugetare pe perioada mandatului de administrator; c. neprezentarea la audiere personal sau prin împuternicit, deși formulase o adresă prin care arată că știa de existenta procedurii, fila 28 dosar de fond ). De asemenea, Decizia nr. 1/2013 face referire la realizarea procedurii de comunicare a actului administrativ fiscal conform art. 44 alin. 2/2 și alin. 3 din OG nr. 92/2003: În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant EL K. E. domiciliat în București, .,. 1 împotriva sentinței civile nr.11/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul în G., ., județ G., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.- C. I. A. C. G. A. F.
GREFIER,
D. Ș.
Jud.fond Tribunalul G./C. M.
Teh.red. M.C.I /4 ex
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5978/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2955/2015. Curtea de... → |
|---|
