Obligaţia de a face. Decizia nr. 5436/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5436/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 5436/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5436
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. M.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă U. S. HARET împotriva sentinței civile nr. 24/26.01.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal-Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE și intimatele-reclamante DRAGANUS (fostă C.) M. și B. ( fostă FONTA) I., cauza având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 05.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.11.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă U. S. HARET împotriva sentinței civile nr. 24/26.01.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal-Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE și intimatele-reclamante D. (fostă C.) M. și B. (fostă FONTA) I., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentintei recurate si, rejudecand, admiterea cererii sale de chemare in garantie a Ministerului, urmand ca acesta sa fie obligat:
- sa avizeze tiparirea formularelor cu regim special constând in Diploma de licenta pentru intimatele reclamante, absolvente ale programului de studii universitare de licenta al Facultatii din cadrul Universitatii S. Haret potrivit adeverințelor atașate la dosarul cauzei, precum si la plata tuturor sumelor solicitate, cu orice titlu, de catre reclamante, inclusiv cheltuieli de judecata acordate.
- În temeiul art. 453 C.pr.civ., obligarea pârâtului la cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat, taxa judiciara de timbru atat cele de la fondul cauzei, cat si cele din recurs.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat că obligația sa de a emite diploma de licență este subsecventă obligației MEN de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii, astfel că este evidentă culpa acestui minister.
Chematul in garantie, in temeiul prerogativelor cu care a fost investit, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, trebuia sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, hotarare de guvern sau lege, decizie prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program sau instituție. Aprobarea in parte a tipizarii formularelor de diploma echivaleaza cu recunoasterea din partea METCS ca universitatea a functionat ., care i-a permis sa organizam formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta,
Recurenta-pârâtă solicită respectarea principiului coerentei si unitatii jurisprudentei consacrat ca atare in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza B. c. Romaniei).
Examinând recursul pârâtei USH prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Instanța de recurs reține că, deși soluția asupra acțiunii principale nu a fost recurată, intrând în puterea lucrului judecat, pentru analizarea cererii de chemare în garanție ce face obiectul prezentului recurs se impun câteva considerațiuni în ce privește temeinicia acțiunii reclamantelor în raport de reglementările anterioare OG nr. 42/2015, în raport de care se va analiza caracterul justificat sau nejustificat al refuzului MEN de a aproba tipărirea tipizatelor.
1.1. Pârâta recurentă U. „S. Haret" este o „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, înființată și acreditată prin Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București.
- Potrivit dispozițiilor acestei legi, pârâta a fost înființată „cu următoarele facultăți și specializări acreditate:
a) Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea limba și literatura străină A (engleză, franceză) - limba și literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;
b) Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română;
c) Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea educație fizică și sport, cu predare în limba română;
d) Facultatea de Management Financiar - Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune, cu predare în limba română.” (art. 2), urmând ca după . acestei legi, în structura Universității „S. Haret" din București să „intre și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”.
- Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare atât la înmatricularea reclamantelor, cât și la susținerea examenului de licență, „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi”.
- Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, iar conform art. 3 din acest act normativ, „Sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată.”
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii 88/1993 republicată.
1.2. Potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.” (art. 2 alin. 1), iar „actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.” (art. 2 alin. 2). Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. (art. 2 alin. 3).
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”, iar art. 7 prevede că „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”
În concluzie, Curtea subliniază ca fiind esențială diferențierea între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public.
1.3. La data înscrierii reclamantelor în anul I de studiu, precum și la data susținerii examenului de licență, conform HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009, U. „S. Haret" era autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ „zi” a specializărilor urmate de recurente, nu și pentru formele de învățământ urmate de acestea, „frecvență redusă” respectiv „la distanță”.
1.4. Faptul că există în cadrul universității intimate un program de studii acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la concluzia că pentru același program poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.
- Art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1005 nu poate fi interpretat în sensul invocat de aceasta, cât timp din conținutul lor nu se desprinde ideea că învățământul la distanță poate fi organizat de instituțiile de învățământ care au cursuri la zi fără autorizarea provizorie sau acreditarea distinctă pentru formele FR sau ID, ci exclusiv faptul că nu pot fi desfășurate forme de învățământ la ID sau FR de către o instituție de învățământ superior ce nu este abilitată să organizeze, pentru specializarea în discuție, învățământul la zi.
Această cerință nu este unică, ci constituie doar premisa posibilității de autorizare provizorie/acreditare și a celorlalte forme de învățământ, condiționat însă de urmarea procedurii de evaluare, distinct pentru aceste forme de învățământ.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în OUG nr. 75/2005 pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale). Autorizarea specializării - forma de învățământ zi nu este suficientă pentru dublarea acesteia prin forma de ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ. Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
- Necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.
În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”
- Mai mult decât atât, extrem de importantă este, în raționamentul juridic al prezentei cauze, sentința civilă nr. 1165/09.04.2008 a Curții de Apel București, pronunțată în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2288/15.04.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin acțiunea mai sus invocată, respinsă în mod irevocabil, reclamanta U. „S. Haret" din București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, printre alte capete de cerere, la capătul 5 de cerere, să se dispună în contradictoriu cu Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1011 din 08.10.2001 în integralitate, pe motiv că aceasta contravine atât art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, republicată, cât și art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, întrucât cerința autorizării nu se referă la formele de învățământ, ci la specializări, iar modul de organizare a procesului de învățământ, respectiv formele de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior.
Prin urmare, instanța a stabilit, printr-o hotărâre ce se impune cu puterea de lucru judecat, necesitatea autorizării pe forme de învățământ, dezlegând astfel o importantă chestiune de drept, esențială în raționamentul juridic al prezentei cauze.
1.4. Argumentele recurentei privind executarea întocmai a obligațiilor impuse prin contractul de școlarizare nu au nicio relevanță pentru aprecierea legalității formei de învățământ efectiv urmat, discuția din prezenta cauză purtându-se pe tărâmul dreptului public, nicidecum al celui contractual, potrivit diferențierii între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public, subliniată de instanță la punctul 1 de mai sus.
1.5. În ceea ce privește aplicabilitatea principiului aparenței de drept, acesta nu este aplicabil în prezenta cauză, câtă vreme nu ne aflăm în prezența unei erori comune și invincibile.
Caracterul invincibil al unei eventuale erori cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate de reclamante este negat
- pe de o parte de însuși textul art. 17 din HG nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, text potrivit căruia „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”,
iar
- pe de altă parte de succesiunea de Hotărâri de Guvern care au stabilit extrem de clar și de concret specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular autorizate să funcționeze provizoriu (HG nr. 940/2004, HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009),
toate acte normative publicate în Monitorul Oficial.
Prin urmare, reclamantele aveau posibilitatea, cu o minimă diligență, de a cunoaște dispozițiile HG nr. 1011/2001, precum și structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară, inclusiv din cadrul Universității „S. Haret" din București.
1.7. În ceea ce privește faptul că reclamantele dețin adeverințe ce atestă promovarea examenului de licență, acte ce nu au fost anulate sau desființate, curtea apreciază că este absolut irelevant, cât timp nu se pune în discuție în prezenta cauză nici prezentarea, nici rezultatul reclamantelor la susținerea acestui examen de licență (singurele aspecte pe care le atestă o atare adeverință), ci exclusiv îndreptățirea Universității de a organiza un atare examen de licență, dar mai ales efectele unei astfel de susțineri a examenului.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M. Educației, Cercetării și Tineretului, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Adeverința de licență atestă exclusiv promovarea de către absolvent a examenului de licență și nicidecum nu face dovada faptului că forma de învățământ urmată de absolvent a fost desfășurată în condiții legale.
Ea nu are regimul juridic al unui act de studiu, potrivit art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, potrivit căruia „Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii”, adeverința fiind doar înscrisul prin care unitatea de învățământ atestă cursantului împrejurarea de fapt a urmării cursurilor desfășurate, nu și legalitatea desfășurării acestora, astfel încât nu are aptitudinea de a produce efecte juridice decât între instituția emitentă și titular, efecte care constau exclusiv în atestarea unei situații de fapt, nicidecum un efect juridic erga omnes de atestare a calificării.
De altminteri, singurul tip de adeverință menționat în actul normativ menționat este adeverința de absolvire a studiilor, în art. 38, potrivit căruia „După finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni”.
1.8. În ceea ce privește rațiunea și efectele adoptării OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, curtea reține că o pretinsă legală desfășurare a școlarizării de către pârâta U. „S. Haret" în ceea ce privește forma de învățământ la distanță (ID) pe considerentul că încetarea școlarizării la această formă de învățământ s-a dispus abia prin O.G. nr. 10/2009, în vigoare abia începând cu data de 20.08.2009, așadar ulterior datei absolvirii cursurilor urmate, are la bază un raționament logic profund greșit.
Legalitatea școlarizării este determinată de îndeplinirea cerințelor legale impuse de actele normative în vigoare, iar adoptarea unui act normativ special având ca unic scop instituirea unei interdicții de desfășurare a școlarizării la această formă de învățământ, tocmai ca urmare a divergențelor apărute la nivel național, nu are deloc aptitudinea de a certifica legalitatea cursurilor și școlarizării efectuate anterior la această formă de învățământ.
Nu trebuie omis un aspect extrem de important în prezenta cauză, din perspectiva acestui ultim act normativ invocat, anume faptul că el a prevăzut o modalitate de „intrare în legalitate” a tuturor acestor absolvenți, în art. 3, potrivit căruia: „(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă.”
Astfel, apare cu evidență intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fircare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI, rațiunea art. 3 fiind, așa cum s-a arătat mai sus, aceea de a asigura acestor absolvenți posibilitatea valorificării studiilor.
2. Este adevărat că, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze similare cu cea de față, s-a considerat că absolvenții Universității S. Haret la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă cărora li s-au eliberat adeverințe provizorii de absolvire sunt îndreptățiți la obținerea diplomei de licență, iar MECTS are obligația de a aproba tipărirea formularelor necesare (în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a adoptat la data de 28.10.2013 o soluție de principiu pentru unificarea practicii), însă existența unor precedente judiciare nu poate determina instanța să adopte aceeași soluție, deoarece acestea nu au caracter obligatoriu, iar în dreptul intern există un remediu pentru jurisprudența neunitară, reprezentat de recursul în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 514 și urm. C.pr.civ.
Pe de altă parte, necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări. În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”
Pe lângă recursul în interesul legii, dreptul intern prevede remediul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind o procedură efectivă în urma căreia dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Înainte de a fi utilizate aceste remedii procesuale, se constată însă că legiuitorul delegat a intervenit prin adoptarea O.G. nr. 42 din 26 august 2015 privind dreptul absolvenților de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate și sancționarea instituțiilor de învățământ care școlarizează fără autorizare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din ordonanță:
„(1) Au dreptul de a beneficia de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, absolvenții înmatriculați anterior începerii anului universitar 2011 - 2012, care au promovat examene de finalizare a studiilor dintre cele prevăzute la art. 143 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, la instituții de învățământ superior acreditate și care au fost înmatriculați, după caz:
a) la programe de studii organizate la forme de învățământ și/sau în locații geografice neautorizate;
b) la programe de studii organizate în limbă de predare neautorizată;
c) peste capacitatea maximă de școlarizare aprobată;
d) la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării;
e) la programe autorizate/acreditate, cu nerespectarea condițiilor de înmatriculare sau mobilitate.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și absolvenții înmatriculați la programe de studii autorizate/acreditate organizate la forma de învățământ la distanță și care au parcurs, cu aprobare, 2 ani de studii într-un singur an.
(3) O diplomă eliberată, în condițiile legii, de către o instituție de învățământ superior acreditată atestă finalizarea studiilor, este recunoscută de stat și reprezintă un înscris oficial.
(4) Diplomele eliberate conform alin. (3) sunt valabile până la anularea acestora, în condițiile legii, de către emitent sau de către instanțele judecătorești.
(5) În termen de 30 de zile de la solicitarea instituției de învățământ superior acreditate, M. Educației și Cercetării Științifice aprobă numărul de formulare tipizate necesare pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (1).
(6) Procedura de aprobare a formularelor tipizate care atestă finalizarea studiilor pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice”.
Din conținutul notei de fundamentare, rezultă că ordonanța a fost adoptată tocmai ca urmare a O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, respectiv „pentru protecția studenților și absolvenților, care au fost de bună credință, aflându-se într-o eroare comună cu privire la formele de învățământ și locațiile unde se putea realiza școlarizarea, în mod legal, precum și cu privire la finalizarea și continuarea studiilor”.
Numai prin aplicarea acestei dispoziții legale se poate conchide că reclamantele au dreptul de a beneficia de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, efectul ordonanței fiind totodată unul de unificare a practicii judiciare.
3. Revenind la recursul propriu zis al pârâtei USH, în lumina celor expuse mai sus, instanța va menține dispozițiile sentinței privind respingerea cererii de chemare în garanție, deoarece O.G. nr. 10/2009 prevede o procedură specială privind emiterea de către această autoritate publică a formularelor tipizate.
Astfel, M. Educației și Cercetării Științifice avea obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. „S. Haret” avea dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.
Cu alte cuvinte, în măsura în care U. „S. Haret” nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamante, forma de învățământ FR, iar la momentul încheierii contractelor cu reclamantele aceasta nu îi putea elibera acesteia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, refuzul Ministerului a fost unul justificat conform cadrului normativ de la momentul cererilor de aprobare a tipăririi formularelor (adresele nr. 385/06.04.2009, nr: 769/25.08.2009, nr._/25.06.2009, nr. 31/21.06.2010, nr. 557/12.10.2010, nr. 569/18.10.2010, nr. 573/26.10.2010, nr. 1054/03.02.2011, nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.2010).
Pârâta nu poate beneficia automat de dispozițiile legale noi în soluționarea prezentului recurs, deoarece acestea presupun condiții procedurale suplimentare, demersuri pe care recurenta nu le-a făcut.
În lipsa dispozițiilor O.G. nr. 42 din 26 august 2015, MECS nu putea fi obligat la recunoașterea implicită a unei de diplome emise de o facultate neacreditată/neautorizată ori la aprobarea tipăririi tipizatelor pentru diplome sau la desemnarea unității de specialitate în acest sens și înaintarea tipizatelor către pârâta U. „S. Haret”.
Nu se putea reține o aprobare tacită din partea MECS a activității Universității în condițiile în care evaluarea externă a calității academice potrivit H.G. nr. 1418/2006 începe prin etapa elaborării raportului de autoevaluare a calității de către furnizor sau instituție (a se vedea Schema nr. 1 și Tabelul nr. 1 din Metodologie privind criteriile, standardele și indicatorii de performanță pentru asigurarea calității și acreditare). Or, din probele administrate nu rezultă că pârâta U. „S. Haret” ar fi parcurs toate aceste etape pentru forma de învățământ FR, care să determine o concluzie de recunoaștere „tacită” din partea Ministerului, chiar și în lipsa unui act formal de autorizare / acreditare. În lipsa sesizării Ministerului cu un raport de autoevaluare, nu se poate pretinde că autoritatea publică ar fi putut urma etapa subsecventă a analizei acestui raport, a vizitării instituției de către evaluatori și a adoptării unei concluzii materializate într-un act administrativ.
Pârâta-recurentă U. „S. Haret” a susținut prin notele scrise depuse în recurs (f. 25) că nu se află într-unul din cazurile prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 42/2015, susținând în continuare că autorizarea provizorie / acreditare nu era necesară în cazul în care specializarea respectivă era acreditată pentru învățământul la zi și că solicitarea avizului în baza art. 1 din O.G. nr. 42/2015 ar presupune recunoașterea faptului că a organizat cursurile universitare cu încălcarea dispozițiilor legale. Or, pentru toate argumentele expuse anterior, inclusiv în ceea ce privește soluția dată recursului principal, curtea reține că recursul provocat este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 5 din O.G. nr. 42/2015, M. Educației și Cercetării Științifice aprobă numărul de formulare tipizate necesare pentru beneficiarii prevăzuți la alin. 1 în termen de 30 de zile de la solicitarea instituției de învățământ superior acreditate. Rezultă că inacțiunea pârâtei U. „S. Haret” după adoptarea O.G. nr. 42/2015 este una culpabilă, din moment ce legea a prevăzut expres remediul pentru situația în care s-au aflat reclamantele.
Din analiza dispozițiilor art. 72 și urm. C.pr.civ., rezultă că soluționarea cererii de chemare în garanție presupune analiza unor raporturi juridice distincte, fiind posibilă pronunțarea de soluții diferite față de cererea principală, precum în cazul de față, care a presupus în cazul reclamantelor recunoașterea unui drept substanțial, iar în cazul pârâtei imposibilitatea de a reține un refuz nejustificat din partea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, în lipsa unui demers procedural obligatoriu constând în adresarea unei cereri conform legii, pentru remedierea situației create.
Având la îndemână acest unic remediu, al recurgerii la procedura prev. de OG nr. 42/2015, promovarea prezentului recurs apare ca fiind lipsită de interes, astfel că - în raport de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus și în temeiul art. 496 C.pr.civ. - îl va respinge în consecință.
Se va respinge nefondat capătul accesoriu de cerere, privind plata cheltuielilor de judecată, întrucât, așa cum reiese din cele ce preced, dacă nu ar fi intervenit OG nr. 42/2015, s-ar fi reținut de instanță caracterul neîntemeiat al recursului pârâtei USH.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-pârâtă U. S. HARET, cu sediul în sector 3, București, .. 13 împotriva sentinței civile nr. 24/26.01.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal-Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE, cu sediul în sector 1, București, ., nr. 28 - 30 și intimatele-reclamante D. (fostă C.) M. și B. (fostă FONTA) I., ambele cu domiciliul în Țigănești, județul Teleorman.
Respinge capătul accesoriu de cerere privind cheltuielile de judecată, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 12 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
I. M. | M. N. | V. H. |
GREFIER |
A. I. B. |
Red./tehnored. MN/MN
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5490/2015. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 3111/2015.... → |
|---|
