Alte cereri. Decizia nr. 199/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 767/36/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.199/CA
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Completul compus din:
Președinte - N. C.
Judecător - I. M. Ș.
Judecător - E. C. G.
Grefier - I. P.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea P. M., domiciliată în localitatea Techirghiol, ., județul C., împotriva Deciziei civile nr.82/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul P. Orașului Eforie, cu sediul în l Eforie Sud, ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde contestatoarea P. M., lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele din (v) Codul de procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, mențiuni referitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual.. Contestația în anulare formulată de P. M. este motivată și scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea pune în vedere contestatoarei să facă precizări cu privire la precizeze temeiul juridic al contestației în anulare, în sensul de a arăta pe care din cele două teze ale art.318 din (v) Cod de procedură civilă înțelege să își întemeieze contestația.
Contestatoarea P. M. învederează că a întemeiat contestația în anulare pe art.318 din (v) Cod de procedură civilă, în ceea ce privește interpretarea greșită a legii.
Interpelată fiind de către instanță, contestatoarea precizează că nu are probe de administrat ori alte cereri prealabile de formulat.
Curtea, luând act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru dezbateri.
Având cuvântul, contestatoarea P. M. solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea deciziei civile nr.82/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ și în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Susține contestatoarea că prin decizia a cărei anulare se solicită, instanța de recurs, prin motivarea pe care o face, a modificat în mod voit înțelesul prevederilor art.99 alin.5 și 6 din Legea nr.188/1995. Astfel, potrivit Legii nr.188/1995, singurul în măsură de a duce la îndeplinire dispozițiile cuprinse în textul legal sus menționat era primarul care avea obligația de a pune la dispoziția funcționarilor publici care urmau a fi concediați, în perioada de preaviz, lista posturilor vacante din cadrul instituției, iar în cazul în care nu există posturi vacante are obligația de a comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici situația funcționarilor publici aflați în preaviz cu solicitarea de a se acorda sprijin pentru în vederea transferării/mutării acestora pe alte posturi din cadrul altor instituții.
Mai arată contestatoarea că în decizia a cărei anulare se solicită prin prezenta cerere, nu s-a făcut diferența dintre perioada de preaviz cuprinsă între 01.11.2010 (când care s-a comunicat decizia atacată) - 30.11.2010 și perioada anterioară acestuia, respectiv a preselecției/concursului organizat în vederea concedierii.
Conform legii, data preavizului este data comunicării către funcționarul public a deciziei de eliberare din funcție, perioadă în care funcționarilor publici ce urmau a fi disponibilizați trebuia să li se comunice posturile vacante corespunzătoare, iar în cazul în care nu exista o asemenea funcție să solicite ANFP lista funcțiilor publice vacante din alte instituții. Însă, pârâtul nu a procedat la comunicarea posturilor vacante, deși cunoștea această obligație, din adresa aflată la fila 101 din dosarul de fond reieșind că instituția, respectiv primarul, își lua angajamentul că va face demersuri la Agenția Națională a Funcționarilor Publici în vederea comunicării posturile vacante existente la alte instituții și de comunica sindicatului posturile vacante care există.
Instanța a apreciat că lista prin care a fost comunicată funcționarilor publici din primăria Eforie și posturile ce urmează a fi restructurate constituie o comunicare a posturilor. Însă această comunicare a posturilor către funcționarii din primărie nu a fost efectuată.
Învederează că potrivit Legii nr.188/1999, funcționarului public concediat nu îi incumbă obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici atribuirea unui post vacant din sistem ori transferul la o altă instituție unde ar fi existat posturi vacante, cum greșit s-a reținut în considerentele deciziei atacate, această obligație revenind Primarului Orașului Eforie, intimatul din cauză, care nu s-a conformat acestor dispoziții legale.
Învederează contestatoarea că a făcut o cerere către primarul orașului Eforie prin care a solicitat să fie redistribuită pe un post vacant în conformitate cu pregătirea sa profesională, însă răspunsul a venit după depunerea acțiunii în instanță, răspunsul fiind negativ.
Dar niciodată, susține contestatoarea, instituția intimată nu i-a comunicat faptul că a făcut demersurile necesare către agenția națională și că toate prevederile legale menționate de legea funcționarului public au fost respectate în totalitate.
Mai arată că din decizia atacată nu rezultă faptul că instanța a avut în vedere solicitarea sa a fi despăgubită pentru reținerea carnetului de muncă.
Astfel, deși intimatul avea obligația de a-i elibera carnetul de muncă în ultima zi de muncă, acesta i-a refuzat restituirea acestui carnet, motiv pentru care nu a putut beneficia de asistență socială, de asigurări sociale și medicale ce i se cuvin și nu a putut ocupa un alt loc de muncă.
Întrebată fiind de către instanță dacă mai era necesară restituirea carnetului de muncă având în vedere dispozițiile legale actuale în materie și dacă în această procedură putea formula această cerere, contestatoarea învederează că îi este necesar carnetul de muncă pentru obținerea drepturilor legale, motiv pentru care insistă în această cerere.
Curtea declară dezbaterile încheiate și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 19.12.2014 (data poștei) contestatoarea P. M. a investit Curtea de Apel C. cu o contestație în anulare a Deciziei civile nr.82/27.01.2014 pronunțată de această instanță în dosarul nr._, întemeiată pe motivul prevăzut de art.318 Cod procedură civilă.
Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ la 29.12.2014.
În motivarea căii de atac extraordinare, contestatoarea a susținut că prin motivarea Deciziei nr.82/2014 instanța a schimbat în mod voit sensul prevederilor alin.5 și 6 art.99 din Legea nr.188/1995 și a încălcat, ca și instanța de fond de altfel, cu bună știință prevederile 129 cod proc. civilă și principiul de drept conform căruia contractul este legea părților,
1. În referire la schimbarea sensului prevederilor alin.5 și 6 art.99 din Legea nr.188/1995, contestatoarea arată că potrivit prevederilor art.99 alin. 5 din legea nr.188/1999, în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici, iar conform prevederilor art.99 alin.6 din Legea nr.188/1999, dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante.
În speță, pârâtul nu a putut face dovada respectării alin.5 al art.99 din Legea nr.188/1999 și i nu a probat că în cadrul perioadei de timp cuprinse între 01.11.2010 și 30.11.2010, i-a comunicat lista posturilor libere din cadrul instituției., însă instanța nu s-a pronunțat pe acest aspect, deși avea obligația de a lua act de încălcarea prevederilor alin 5 și 6 art.99 din Legea nr.188/1995 și pe cale de consecință să dispună admiterea acțiunii acum a fost formulată.
Contestatoarea solicită a se avea în vedere și faptul că prin adresa nr._/23.08.2010, despre care pârâtul susține că a fost emisă cu respectarea prevederilor art.99 alin.5 din Legea nr.188/1995, i-a fost comunicată doar reducerea postului și organizarea concursului.
Perioada și procedura de organizare a concursului nu este una și aceeași cu perioada de preaviz. Potrivit alin. 3 art.99 din Legea 188/1999, în cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Învederează contestatoarea că la data de 23.08.2010, data emiterii adresei nr._, nu se știa dacă ea, ori alt funcționar va intra în preaviz.
Mai arată contestatoarea că data de început a preavizului a fost 01.11.2010, potrivit art.2 al Dispoziției nr.869/01.11.2010, data emiterii și comunicării acesteia și, deși prin Concluziile Scrise formulate la instanță de fond, pârâtul a susținut că locurile de muncă vacante au fost anunțate atât prin Notificarea adresată sindicatului cât și personal fiecărui salariat în parte, cu precizarea că nu există posturi libere de consilier juridic, la termenul din data de 20.01.2014, reprezentantul acestuia a recunoscut că aceste documente nu există.
Astfel, pârâtul nu a făcut si nu poate face dovada respectării acestor obligații legale, nu a respectat prevederile legale, iar reprezentantul său a declarat de fiecare dată in fața instanței că în afara înscrisurilor depuse la dosar, (care demonstrau modul de organizare a concursului) nu are cunoștință de alte înscrisuri, cum reiese și din încheierea de ședință din data de 26.04. 2013.
2. Mai susține contestatoarea faptul că ambele instanțe de judecată (atât cea de recurs cât și cea de fond), au încălcat prevederile 129 din Codul de procedură civilă, deoarece s-au făcut cu bună știință părtașe la încălcarea prevederilor art.107 din Legea 188/1999, atunci când au apreciat că anterior adoptării HCL 131/2010 a fost adoptat HCL 98/2009 fără a avea avizul ANFP nu poate constitui motiv de nelegalitate al dispoziției atacate în cauză, deoarece avizul ANFP este în mod obligatoriu anterior adoptării HCL prin care este aprobată organigrama unei instituții, nicidecum ulterior.
Consideră că nici instanța de rejudecare după casare și nici instanța de recurs nu au stabilit dacă postul reclamantei a fost efectiv redus deoarece la dosar nu există organigrama in baza căreia a funcționat instituția in anul 2009, până la adoptarea HCL 13.1/2010, deoarece ambele și-au însușit în motivarea soluțiilor un document fără valoare juridică, fără forța probatorie a unui înscris pertinent legal adoptat.
Mai arată că avizul ANFP din data de 13 05.2009 depus de reprezentantul pârâtului, ca fiind avizul dat pentru HCL 98/13.04.2009, este obținut pentru o altă hotărâre de consiliu, motiv pentru care a solicitat obligarea pârâtului la depunerea acelei hotărâri de consiliu care se pare că a fost adoptată în mod legal.
Consideră contestatoarea că, prin refuzul de a proba modul în care a funcționat instituția până la aprobarea HCL 131/2010, pârâtul intimat recunoaște că reducerea postului ocupat de contestatoare nu a fost efectivă.
Mai susține contestatoarea că solicitarea sa de administrare a unor probe de natură a înlesni soluționarea legală a cauzei nu constituie o investire a instanței cu constatarea legalității unui alt document; nu a renunțat la solicitarea de probe nici la instanța de rejudecare după casare, nici la instanța de recurs însă, luând act că pârâtul nu mai posedă alte înscrisuri referitoare la posturile vacante, a solicitat judecata în fond sau a recursului, deoarece în situația în care pârâtul nu posedă alte documente, faptul în sine constituie probă că documentele solicitate nu au fost niciodată emise de către pârât.
Consideră că instanța avea obligația de a lua la rândul său la cunoștință faptul că susținerile reclamantei sunt întemeiate și pe cale de consecință să admită acțiunea așa cum a fost formulată.
3. Un alt motiv invocat de contestatoare este acela că atât instanța de recurs cât si instanța de rejudecare au încălcat principiul de drept conform căruia contractul este legea părților, principiu preluat și ridicat la rang de lege de prevederile alin.4 art.229 din Lega nr.53/2003 - Codul muncii, considerând că încălcarea prevederile art.89 si 91 din Contractul colectiv de muncă la nivel de instituție este legală, aceasta deoarece la art.117 din Legea 188/1999 se arată că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum si cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Conform prevederilor art.68 din Legea 215/2001, P. orașului Eforie avea posibilitatea de a renegocia prevederile contractului colectiv de muncă conform noilor reglementari legale si de a modifica Contractul colectiv de muncă, dar nu a făcut acest demers legal și nici nu a solicitat prin cerere în instanță modificarea.
Învederează contestatoarea că la dosar există copia Contractului Colectiv de muncă nr._/02.04.2008 cu act adițional de prelungire nr.1/11.03.2010 pentru 12 luni, documente ce constituie dovada cadrului legal existent în instituție la data concedierii sale.
În acest sens arată că practica judiciară cu privire la contractul colectiv de muncă este fermă, făcând referire la sentința civilă nr.5257/01.11.2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/LM/2006 în care se stipulează că se aplică principiul obligativității contractului de muncă la nivel de unitate, care are calitatea de izvor de drept, impunându-se părților ca și legea, astfel că executarea obligațiilor care rezultă din acesta este prevăzută sub sancțiunea atragerii răspunderii părții care se face vinovată de neîndeplinirea acestuia.
4. La fila nr.11 din decizia civilă atacată, se reține că angajatorul a efectuat plata indemnizației de concediu proporțional cu zilele de concediu neefectuate, fără a se face vreo referire la prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de instituție, sau la un alt temei legal.
În ceea ce privește solicitarea de a-l obliga pe pârât la plata indemnizației de concediu și a primei de concediu, cuvenite conform Contractului colectiv de muncă, consideră contestatoarea că acesta avea obligația de a plăti aceste sume de bani deoarece nu a adus niciodată la îndeplinire prevederile actelor normative menționate in adresa nr._/10.12.2010, iar faptul că pârâtul nu-și exercită atribuțiile legale ce i revin conform prevederilor art.68 din Legea 215/2001, nu-i dă dreptul să-i încalce drepturile și să aplice în mod abuziv o lege care nu a fost aplicată în mod legal in cadrul Primăriei Eforie.
Din documentele existente la dosar rezultă că pârâtul nu și-a exercitat atribuțiile sale legale consfințite prin prevederile art..68 din Legea 215/2001, prin aducerea la cunoștința mea printr-o dispoziție de primar, sub semnătură și nici din conținutul adresei nr._/10.12.2010.
5. Contestatoarea solicită și obligarea pârâtului la eliberarea carnetului de muncă completat la zi, deoarece de la data de 30.11.2010, data ultimei zile de muncă la Primăria Eforie până în prezent nu a intrat în posesia acestuia, motiv pentru care a fost in imposibilitate de a se reangaja și nu m beneficiat și nici nu beneficiază de drepturile legale care derivau din calitatea de angajat respectiv șomer.
Menționează contestatoarea că urmare refuzului pârâtului de eliberare a carnetului de muncă, aceasta nu beneficiază de un venit constituit din salariu, in condițiile in care este unic susținător de familie cu un copil in întreținere și nici de asistență medicală.
Pentru cele expuse, solicită admiterea cererii formulate, contestației Raportat la cele mai sus prezentate solicit admiterea prezentei cereri, anularea deciziei civile nr.82/2014, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, în sensul anulării dispoziției nr.869/01.11.2010, reîncadrarea sa in funcția deținută anterior concedierii, plata drepturilor salariale de care a fost lipsită, plata primei de concediu, și obligarea pârâtului la plata daunelor morale solicitate precum si obligarea pârâtului la eliberarea carnetului de muncă și plata sumei de 500 lei/zi de la data reținerii ilegale până la înmânarea carnetului de muncă.
În drept, a invocat dispozițiile art.318 Cod procedură civilă.
Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.
Examinând contestația în anulare formulată Curtea constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente;
Prin Decizia civilă nr.82/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost respins ca nefondat recursul promovat de recurenta reclamantă P. M., împotriva Sentinței civile nr.2693 din 30.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010, în contradictoriu cu intimat pârât P. Orașului Eforie.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că, în rejudecare, la primul termen, tribunalul a pus în discuție suplimentarea probelor cu înscrisurile menționate în decizia de casare respective lista tuturor posturilor vacante si a tuturor posturilor pentru care s-a organizat concurs.
Paratul a depus adresa_/10.12.2010 emisa ca urmare a cererii formulate de către reclamantă, anunțul referitor la posturile ramase in organigrama ca urmare a restructurării,anexa la HCL 98/2009 Statul de funcții ,HCL nr.131/2010 cu organigrama si staul de funcții al Primăriei Eforie,proces verbal de afișare al HCL 131 SI 132/12.08.2010.
De asemenea, în încheierea din 26.04.2013 s-a consemnat poziția procesuala a paratului prin apărător în sensul că nu mai sunt alte înscrisuri referitoare la posturile vacante iar reclamantă a învederat ca nu mai insista ca paratul să depună lista posturilor.
In condițiile in care instanța de rejudecare a pus in discuție administrarea probatoriilor, pârâtul a depus toate înscrisurile referitoare la posturile vacante si chiar reclamanta a renunțat la administrarea probatoriilor pe aceasta teza probatorie Curtea a reținut că dispozițiile art.315 cod proc civilă au fost respectate de către instanța de fond critica recurentei urmând să fie înlăturată.
În ceea ce privește situația de fapt Curtea a apreciat că din considerentele sentinței recurate rezultă că prima instanță a reținut corect succesiunea actelor și împrejurărilor ce au determinat emiterea dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu.
În referire la nelegalitatea dispoziției din prisma lipsei avizului emis de către ANFP pentru a putea opera reducerea de personal Curtea a reținut că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor OUG 63/2010 și HCL 131/12.08.2010 iar prin avizul nr._/10.08.2010 ANFP a avizat favorabil noua structură a funcțiilor publice din cadrul Primăriei Eforie, în cuprinsul acestui act menționându-se faptul că este emis ca urmare a adresei nr.2058/2010 a Primăriei Eforie de solicitare a avizului pentru funcțiile publice. Această solicitare a fost transmisă având anexate proiectul de hotărâre privind reorganizarea statului de funcții,organigrama si statul de funcții.
Avizul ANFP a fost înregistrat la Primăria Eforie la data de 11.08.2010(fila 127 I dosar fond) iar la data de 12.08.2010 se adoptă HCL nr.131 prin care se aprobă organigrama și statul de funcții.
Împrejurarea că, anterior a fost adoptată HCL nr.98/2009 care a aprobat o organigramă fără a avea avizul ANFP, nu poate constitui motiv de nelegalitate al dispoziției atacate în cauză deoarece legalitatea unui act administrativ se analizează în raport de actele normative în temeiul cărora a fost emis iar, în cauză, atât timp cât la baza emiterii dispoziției a stat o altă hotărâre de consiliu care, la data aprobării organigramei avea avizul ANFP, nu se poate reține existența unui motiv de nelegalitate care s-ar imputa unei alte organigrame adoptată printr-o altă hotărâre de consiliu.
De asemenea, Curtea a apreciat că instanța de fond nu a nesocotit dispozițiile art.99 alin.6 din Legea 188/1999 ci, a luat în considerație solicitarea reclamantei de a i se oferi un post corespunzător pregătirii profesionale dar, în cadrul instituției. Din înscrisurile depuse nu s-a reținut faptul că recurenta reclamantă ar fi solicitat transferul pe o alta funcție în cadrul unei alte instituții unde ar fi existat posturi vacante.
Opțiunea acesteia a fost de a rămâne pe un alt post corespunzător în cadrul Primăriei Eforie dar acest lucru nu a fost posibil datorită numărul redus de posturi din cadrul instituției pârâte. În condițiile în care autoritatea publică locală a procedat la organizarea concursului motivat de faptul că numărul de posturi vacante era inferior numărului de funcționari publici care doreau ocuparea acestora, iar recurenta reclamantă a participat la acest concurs, critica referitoare la nesocotirea dispozițiilor legale va fi înlăturată.
Și cererea referitoare la plata primei de concediu a fost considerată ca fiind corect soluționată de către prima instanță, angajatorul achitând indemnizația proporțional cu zilele de concediu neefectuate. Înscrisurile depuse la judecata cauzei în fond au fost corect valorificate și analizate de prima instanță iar probele administrate au combătut susținerea reclamantei referitoare la pretențiile bănești solicitate.
Curtea reține că prin prezenta cerere contestatoarea P. M. a solicitat anularea Deciziei civile nr.82/27.01.2014 pronunțată de această instanță în dosarul nr._ indicând generic dispozițiile art.318 Cod procedură civilă.
La interpelarea Curții aceasta a învederat, așa cum rezultă din practicaua hotărârii, că temeiul de drept al contestației în anulare este art.318 din (v) Cod de procedură civilă, respectiv că hotărârea instanței de recurs a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, fiind pusă la dispoziția părților care au participat la soluționarea recursului, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Potrivit art.318 din Codul de procedură civilă „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Textul are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Este vorba deci despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată, nicidecum greșeli de judecată precum cele privind interpretarea unor dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural.
Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută ci pentru motivele expres prevăzute de lege căci altfel s-ar ajunge. pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a acelui recurs ceea ce legiuitorul nu a urmărit.
Prin urmare, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia netemeinică, neconcordanța dintre motivare și dispozitiv, aplicarea greșită a unor dispoziții legale la situația de fapt.
Față de precizarea făcută de contestatoare Curtea reține că prezenta contestație în anulare vizează teza I din art.318 din Codul de procedură civilă, însă pentru a fi admisă o astfel de cerere greșeala materială trebuie să privească o eroare pe care o comite instanța, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, și care are drept consecință darea unei soluții greșite, nicidecum pentru greșeli de judecată.
Ceea ce invocă în cauză contestatoarea nu reprezintă decât veritabile critici asupra modului în care au fost interpretate dispozițiile legale incidente speței de față sau cum au fost apreciate probele administrate de către instanța de recurs, considerându-se că aceasta a schimbat în mod voit sensul prevederilor alin.5 și 6 art.99 din Legea nr.188/1995 și a încălcat, ca și instanța de fond de altfel, cu bună știință prevederile 129 cod proc. civilă și principiul de drept conform căruia contractul este legea părților, prevederile art.107 din Legea 188/1999,etc.
Ori, aspectele aduse în discuție de contestatoare nu reprezintă erori materiale ce pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare întrucât nu vizează chestiuni formale ci de judecată, pe această cale contestatoarea P. M. urmărind, în realitate, nu retractarea unei hotărâri irevocabile pentru motivele prevăzute expres de legiuitor ci reformarea Deciziei civile nr.82/27.01.2014, aducă readucerea în discuție a recursului deja soluționat irevocabil.
CEDO a reamintit constant că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nici o parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei.
Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la aceasta regula se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanța (cauza Ryabikh c. Rusiei).
În cauza M. vs. Romania,_/03, la 29 iulie 2008 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinara de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța, a cărei hotărâre este atacată, a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui “defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu.
Împrejurarea că dezlegarea dată de către instanța de recurs nu o mulțumește pe contestatoare nu justifică exercitarea contestației în anulare deoarece în această cale extraordinară de atac nu se poate ajunge la analizarea temeiniciei sau legalității deciziei contestate, ci doar la retractarea acesteia în cazurile expres prevăzute de lege.
Curtea constată că în realitate contestatoarea urmărește o rejudecare a cauzei fără a se încadra în limitele impuse de dispozițiile art.318 din codul de procedură civilă motiv pentru care contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea P. M., domiciliată în localitatea Techirghiol, ., județul C., împotriva Deciziei civile nr.82/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul P. Orașului Eforie, cu sediul în l Eforie Sud, ., județul C., ca nefondată..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 18 februarie 2015.
Președinte, N. C. | Judecător, I. M. Ș. | Judecător, E. C. G. |
Grefier, I. P. |
Red. dec.jud. N.C.
2 ex/20.04.2015
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 12/2015.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 84/2015.... → |
|---|
