Obligaţia de a face. Decizia nr. 153/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 153/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 589/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.153/CA
Ședința publică din 11.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. C. G.
Judecător N. C.
Judecător I. M. Ș.
Grefier C. G.
S-a luat în examinare recursul contencios administrativ și fiscal promovat de recurenta reclamantă R. M., cu domiciliul în S., ., jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.1462/03.09.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți I. ȘCOLAR JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ..3-4, jud.Tulcea și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în sector 1 București, ..28-30, având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015, când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2015, când în aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 12.03.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea – Secția civilă de contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta R. M. a solicitat obligarea pârâtului I. Școlar Județean Tulcea la admiterea cererii de înscriere a reclamantei la examenul național de definitivare în învățământ sesiunea 2014.
Prin Sentința civilă nr.1462/03.09.2014 Tribunalul Tulcea a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta R. M., criticând soluția instanței de fond ca fiind nelegală, cu indicarea temeiului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, respectiv „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Având în vedere că sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit.b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”
Astfel, recurenta susține că instanța de fond a apreciat că cererea sa nu este întemeiată, motivând că nu îndeplinește condiția prevăzută de art.4 alin.4 din Metodologia de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ în anul școlar 2013-2014 și, prin urmare, aplicația electronică nu a validat fișa de înscriere, iar Ordinul Ministrului Educației Naționale nr.5294 din 16.10.2013 este un act administrativ cu caracter normativ pe care nu îl poate anula.
Arată recurenta că dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă.
Coroborând cu dispozițiile art.6o alin.3 din Legea nr.84/1995 (în vigoare la data promovării examenului de licență), care fac trimitere la diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sau echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită (zi, frecvența redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată.
Mai arată recurenta că, potrivit art.4 din HG nr.535/2009, autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru formele de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral sau fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare.
Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art.5 din același act normativ "învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege", putându-se observa că Universitatea S. Haret a funcționat într-un cadru legal.
Apreciază recurenta că, în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, aprobarea de către Universitatea "S. Haret" din București a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art.32 alin.6 din Constituția României și Legea nr.84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate, considerente față de care solicită a se constata legalitatea actelor de studii.
Diploma de licență este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/anulării actelor. De vreme ce diploma sa nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECT și, implicit, nici de alte autorități ale statului.
Universitatea S. Haret are toate specializările și programele de studii universitare de licență acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în urma evaluărilor efectuate de instituțiile abilitate CNEAA/ARACIS, fiind cuprinse în Hotărâri de Guvern și publicate în Monitorul Oficial.
Arată recurenta că a urmat cursurile pe care universitatea le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite, Diplomele de licență fiind emise sub egida MECT. Finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea S. Haret București, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome sub egida M. Educației, Cercetării, Tineretului este o consecință a recunoașterii formei de învățământ urmate, de către M. Educației, Cercetării, Tineretului, considerente față de care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și obligarea Inspectoratului Școlar Județean Tulcea în solidar cu M. Educației Naționale să admită cererea de înscriere la examenul național de definitivare în învățământ, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul pârât I. Școlar Județean Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, având în vedere că formele de învățământ la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică, iar acreditarea/autorizarea de funcționare provizorie trebuie adoptată prin Hotărâre a Guvernului.
Cum recurenta reclamantă a urmat o formă de învățământ neacreditată/neautorizată să funcționeze provizoriu, conform art.4 alin.4 din Metodologia de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământul în anul școlar 1013/2014, nu s-a putut înscrie la examenul de definitivare.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, refuzul pârâtului de acordare a avizului necesar reclamantei pentru înscrierea la examenul de definitivat este unul justificat, având în vedere că reclamanta nu îndeplinește una dintre condițiile impuse de lege în acest sens.
Potrivit art.4 alin.4 din Metodologia de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ în anul școlar 2013 - 2014, aprobată prin Ordinul MEN nr.5294/2013, „Specializările/Programele de studii absolvite de candidații care se înscriu numai în baza diplomei de licență/absolvire a studiilor universitare de lungă/scurtă durată, precum și de candidații care au finalizat ciclul I/I + II de studii universitare, care au început studiile după . Legii nr.88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată, trebuie să fi fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în baza unei hotărâri a Guvernului, la data înscrierii la facultate.”
În raport de aceste dispoziții și având în vedere că reclamanta este, conform Diplomei de licență nr.1064/30.10.2007, absolventă aFacultății de Limbi și Literaturi Străine, specializarea L. și Literatură franceză, L. și Literatură spaniolă din cadrul Universității S. Haret,forma de învățământ la distanță ID, formă ce nu se regăsește în anexa la HG nr.1082 din 11 septembrie 2003 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, se constată că refuzul pârâtului de a aviza participarea reclamantei la examenul de definitivare în învățământ este un refuz justificat, reclamanta nefiind în măsură să dovedească un drept sau interes legitim vătămat.
Curtea apreciază că apărările recurentei privind valabilitatea diplomei de licență nu prezintă relevanță în prezenta cauză întrucât, astfel cum a motivat și prima instanță, nu se pune problema contestării unui astfel de document, ci refuzul pârâtului este analizat exclusiv prin prisma condițiilor impuse prin ordin al ministrului educației pentru susținerea examenului de definitivat în învățământ, una dintre aceste condiții fiind aceea ca forma de învățământ urmată să fi fost autorizată ori acreditată provizoriu în baza unei hotărâri de guvern, condiție neîndeplinită în cauză.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.496 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă R. M., cu domiciliul în S., ., jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.1462/03.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți I. ȘCOLAR JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ..3-4, jud.Tulcea și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în sector 1 București, ..28-30, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 11 Februarie 2015.
Președinte, E. C. G. | Judecător, N. C. | Judecător, I. M. Ș. |
Grefier, C. G. |
Jud.fond- E.N.
Red. dec.jud.E.C.G./17.02.2015
Tehnored.gref.C.G./17.02.2015
3 .>
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 82/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 33/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
