Anulare act administrativ. Decizia nr. 107/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 1048/118/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 107/CA
Ședința publică din 02 februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE N. S.
Judecător R. M.
Judecător R. P.
Grefier D.-C. M.
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de pârâta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA – cu sediul în C., ., nr.18, jud.C., în contradictoriu cu intimata-reclamantă . – cu sediul ales la C.. Av. L. S., în C., .. 64, ., împotriva sentinței civile nr. 2125/19 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat L. S., pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Avocat L. S., pentru intimata-reclamantă, precizează că nu mai are alte probe de administrat ori cereri prealabile de formulat.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Avocat L. S., pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Arată că în mod corect a reținut instanța de fond că actele administrative fiscale sunt nelegale, fiind emise cu încălcarea legislației privind dreptul de deducere al TVA. Organul fiscal a considerat că societatea nu a făcut dovada realității operațiunilor, că nu există documente justificative. Recurenta nu a arătat motivele pentru care facturile nu ar avea caracterul de document justificativ. Codul fiscal prevede expres obligativitatea deținerii unei facturi. Dovada caracterului inactiv sau fictiv al operațiunilor cade în sarcina recurentei-pârâte. Intimata a efectuat verificări prin consultarea Monitorului Oficial și al paginii de internet a A.N.A.F., pentru a se asigura că furnizorii nu au calitatea de contribuabili inactivi, iar instanța în mod corect a reținut că societatea nu a intrat în raporturi comerciale cu furnizori care la momentul încheierii tranzacției ar fi avut calitatea de contribuabili inactivi. Solicită a se avea în vedere și practica C.J.U.E., care confirmă caracterul de principiu al dreptului de deducere, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare, conform prevederilor Directivei cu privire la TVA. Refuzul exercitării acestui drept se poate realiza numai în condițiile în care organele fiscale naționale stabilesc, în baza unor probe clare, că persoana impozabilă se afla într-un circuit fraudulos. Depune concluzii scrise.
In baza art.394 Cod procedură civilă, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.2125/19 septembrie 2014, Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. GALATI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, a anulat decizia nr. 294/13.09.2013 privind soluționarea contestației emisă de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul D.G.R.F.P. G. și a anulat în parte decizia de impunere nr. 5551/13.06.2013 în ceea ce privește suma de 284.944 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar, precum și în ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere calculate la această sumă.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs D.G.R.F.P. G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii.
În motivare se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu îi sunt imputabile reclamantei, în absenta oricărei culpe, faptele furnizorilor săi, constând în comportarea ca societăți inactive sau nedepunerea la organul fiscal a deconturilor de TVA si declarațiile informative prevăzute de lege, nu pot conduce la concluzia nerealității tranzacțiilor cu consecința anihilării dreptului reclamantei de deducere a taxei.
Facturile considerate că nu întrunesc condițiile de formă, au fost emise în perioada 2008-2011.
Soluționând recursul in interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că stabilirea bazei de impunere prin deducerea cheltuielilor efectuate in scopul realizării de venituri impozabile (art. 21 Cod fiscal) si exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată (art. 145 Cod fiscal) este condiționată de realitatea datelor înscrise în factură în detrimentul operatorilor economici beneficiari de bunuri și servicii ce pretind că nu pot fi făcuți răspunzători pentru o faptă culpabilă săvârșită de altă persoană juridică, pentru că s-ar încălca principiul bunei-credințe in relațiile comerciale.
Prin aceasta decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a înlăturat practica instanțelor care au considerat că eroarea în care se află operatorii economici beneficiari are un caracter obiectiv, neputându-le fi imputată neobservarea formei facturilor sau a altor documente emise de furnizorii de bunuri sau prestatorii de servicii și nici situația juridică a acestora din momentul întocmirii documentelor justificative.
Problema de drept pusă în discuție este dacă reclamanta poate beneficia de deducerea taxei pe valoarea adăugată în cazul în care documentele justificative nu conțin sau nu furnizează, în mod real, toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată.
In ce privește furnizorii inactivi, potrivit art. 11 alin. 12 din Codul fiscal, în forma în vigoare în perioada 1.01.2008 – 31.12.2009 (perioada în care s-au derulat majoritatea tranzacțiilor comerciale în discuție), nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Practica C.J.U.E. lasă o mare marja statelor membre în a lua măsuri de combatere a evaziunii fiscale, cu condiția ca persoana impozabilă să știe sau să fi trebuit să știe că operațiunea fiscală este rezultatul unei fraude săvârșite de contractant.
Se susține că documentele prezentate cuprind date incomplete si informații ce nu pot fi justificate cu documente, neexistând documente justificative care să poată confirma întreaga cantitate livrată si transportul cerealelor de la acești furnizori. Având în vedere prevederile art.145 alin. 1 coroborate cu art.134 alin.2 din Legea nr.571/2003, cu modificările si completările ulterioare, societatea reclamantă nu poate beneficia de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.
Concluzionând din interpretarea coroborată a prevederilor legale menționate in perioada efectuării tranzacțiilor, rezultă că dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei, respectiv al livrării de bunuri și al prestării de servicii, persoanele impozabile având dreptul să deducă T.V.A. aferentă respectivelor numai dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative și anume: achizițiile au avut loc în mod efectiv, sunt reale și sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, aspect pe care instanța de fond nu l-a avut in vedere la data pronunțării.
Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.
Analizând toate criticile formulate prin motivele de recurs, Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost sesizată de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA solicitând anularea în parte a deciziei de impunere nr. 5551/13 VI 2013 în ceea ce privește suma de 284.944 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar și a datoriilor și penalităților de întârziere calculate la această sumă cât și anularea nr. 294/13 XI 2013 privind soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere emisă de serviciul soluționare contestației din cadrul DGFP G..
În cauză, din verificarea facturilor si avizelor de însoțire a mărfii, organul de inspecție fiscală a constatat că acestea din urmă nu conțin toate elementele cerute de OMFP 3512/208 privind documentele financiar contabile, în sensul că avizele nu conțin datele de identificare ale furnizorului și ale clientului, data primirii în gestiune, avizele nu conțin ora livrării, semnătura delegatului și nici data primirii în gestiune precum și semnătura gestionarului primitor, astfel încât nu îndeplinesc calitatea de document justificativ care să facă dovada efectuării operațiunii și intrării in gestiune în baza prevederilor art.21 lit.f din Legea 571/2003 coroborate cu cele ale pct.44 din HG 44/2004.
În conformitate cu prevederile art. 145 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dreptul de deducere al TVA ia naștere în momentul exigibilității taxei. Una din condițiile de admisibilitate pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei conform art. 146 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau a serviciilor care urmează a fi prestate este existența unei facturi care să cuprindă conținutul obligatoriu prevăzut de art. 155 alin. 5.
Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal cuprind, de asemenea, norme incidente cauzei de față.
În urma analizei facturilor emise de către furnizorii reclamantei (., ., ., ., ., ., ., Mircom Plus SRL și .) acestea îndeplinesc condițiile legale prevăzute de Codul fiscal (art. 155 alin. 1).Trebuie menționat, așa cum a reținut și instanța de fond, că prin cele două acte administrative fiscale (raportul de inspecție fiscală și decizia de soluționare a contestației) nu sunt reținute neregularități privind forma și conținutul facturii.
Prin decizia de soluționare a contestațiilor nr. 294/13 XI 2013 a Serviciului de soluționare a contestațiilor din cadrul DGRFP G. în mod greșit s-a reținut că facturile ca document justificativ nu îndeplinesc condițiile prevăzute de OMFP nr. 29/2003 (art. 3 alin. 1).
Însă, deși nu contestă faptul că facturile prezentate au conținutul prevăzut de art. 155 din Codul fiscal, nu indică motivele pentru care aceste documente nu au caracter de document justificativ.
Trebuie precizat că, începând cu data de 1.01.2007, conținutul minimal obligatoriu pentru formularul de factură este cel prevăzut de art. 155 alin. 5 din Codul fiscal. De asemenea, conform OMEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, s-a prevăzut că avizul de însoțire a mărfii nu este obligatoriu ci numai atunci când nu există factură. Ori, în cauză, toate livrările de mărfuri au avut la bază factura.
Deci, reclamanta-intimată poate beneficia de deducerea taxei pe valoare adăugată, deoarece documentele justificative conțin toate elementele prevăzute de lege și norme date în aplicarea acesteia.
Nici argumentul în sensul că nu s-a putut stabili realitatea tranzacțiilor efectuate deoarece furnizorii au fost societăți inactive nu poate fi reținut de instanță, întrucât, la data efectuării lor, aceștia nu fuseseră declarați inactivi ( art. 78 1 Cod pr. fiscală) . Pe de altă parte, procedura este stabilită prin ordin al Președintelui A.N.R.P. (Ordinul nr. 576/2006, modificat prin Ordinul nr. 697/2007).
În privința sarcinii probei, în situația existenței unor nereguli la nivelul furnizorului, s-a emis Directiva nr. 2006/112/CE a CEJ din 28.11.2006.
Curtea Europeană de Justiție a pronunțat o . hotărâri din care rezultă că un stat nu poate refuza, prin administrația fiscală, unei persoane impozabile dreptul de a deduce TVA cu argumentul că furnizorul a săvârșit unele nereguli, dacă nu se face dovada că persoana impozabilă a cunoscut acest lucru.
Față de cele expuse, rezultă că în ceea ce privește deductibilitatea TVA pentru mărfurile achiziționate de la furnizorii menționați mai sus, reclamanta-intimată a achiziționat marfa pe care a achitat-o în conformitate cu prevederile legale. Ca urmare, a procedat în mod legal la deducerea TVA.
Prin emiterea celor două acte administrative fiscale, organul fiscal a încălcat atât legislația internă cât și cea europeană, iar afirmațiile făcute prin motivele de recurs nu au la bază suport probator.
Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 496 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de pârâta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA – cu sediul în Conmstanța, ., nr.18, jud.C., în contradictoriu cu intimata-reclamantă . – cu sediul ales la C.. Av. L. S., în C., .. 64, ..A, ., împotriva sentinței civile nr. 2125/19 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 februarie 2015.
Președinte, N. S. | Judecător, R. M. | Judecător, R. P. |
Grefier, D.-C. M. |
Jud.fond:C.Moțîrlichie
Red.-jud.N.S.
Tehnored.-gref.D.C.M.
2ex./24.02.2015
| ← Alte cereri. Decizia nr. 62/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 29/2015.... → |
|---|
