Anulare act administrativ. Decizia nr. 4/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 5465/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4/CA
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător A. G.
Judecător M. C.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLAȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C., cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.2016 din 09.09.2014 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă R. L., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect anulare act administrativ - suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimata reclamantă prin avocat I. M. în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 17 dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual.
Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Partea prezentă arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat M. I., având cuvântul pentru intimata reclamantă R. L., depune la dosar chitanță și factura nr.52 din 21.10.2014 în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu privire la recursul declarat în speță, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Susține că în mod temeinic instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material și a dispus restituirea indemnizației de creștere copii, a apreciat că termenul general de prescripție pentru imputarea debitului a început să curgă la data de 28.02.2011, odată cu depunerea Declarației nr.205 la ANAF, sau cel mai târziu data de 10.03.2011 și s-a sfârșit la data de 28.02.2014 sau cel mai târziu 10.03.2014. În speță nu a intervenit nicio situație de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive, fapt pentru care consideră că decizia de recuperare nu se putea emite și nu mai putea produce nici un fel de efecte după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani. Solicită a se avea în vederea la soluționarea cererii, și celelalte aspecte invocate de intimata reclamantă. Cu cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor depuse.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin acțiunea promovata si înregistrata la data de 15.07.2014 pe rolul Tribunalului Constanta – Secția de contencios administrativ si fiscal sub nr._, reclamanta R. L., in contradictoriu cu parata Agenția Națională pentru Plăti și Inspecție Socială - Agenția Județeană pentru Plăti si Inspecție Sociala C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună: suspendarea executării Deciziei nr.433/25.04.2014, emisa de către parata și anularea Deciziei nr.433/25.04.2014 emisa de către pârât.
Prin sentința civilă nr.2016 din 9.09.2014 pronunțată de Tribunalul C., s-a admis excepția prescrierii dreptului material de a dispune restituirea indemnizației de creștere copil.
A admis acțiunea promovata de reclamanta Rimbu L., in contradictoriu cu pârâta Agenția Județeana pentru Plăți si Inspecție Socială Constanta, a dispus suspendarea executării Deciziei nr.433/25.04.2014, emisa de către pârâtă, până la soluționarea definitiva a cauzei și anularea Deciziei nr.433/25.04.2014 emisa de către pârâtă, ca fiind prescris dreptul material de a dispune restituirea indemnizației de creștere copil.
Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. care a criticat-o în temeiul art.488 alin.1 pct.8, Cod pr.civilă, sub aspectele:
In fapt, prin această sentință, instanță de judecată a admis cererea formulată de reclamanta R. L. și a anulat Decizia nr.433/25.04.2014 emisă de AJPIS C., ca fiind prescris dreptul material de a dispune restituirea indemnizației de creștere copil.
Prin decizia nr.433/25.04.2014 s-a stabilit recuperarea sumei de_ lei reprezentând indemnizație plătită necuvenit cu titlu de indemnizație creștere copil în perioada ianuarie 2010: decembrie 2010.
Debitul a fost stabilit pe motiv că reclamanta a obținut venituri de natură salarială în perioada în care beneficia de indemnizația de creștere a copilului de
la . SRL, conform unei situații transmisă de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială după verificările efectuate la nivel național prin suprapunerea bazelor de date cu cele ale ANAF.
Deși se susține prin cererea de chemare în judecată că veniturile au fost încasate în perioadele februarie 2010-aprilie 2010 și iunie-decembrie 2010, la AJPIS C. nu au fost prezentate înscrisuri care să ateste acest lucru.
Potrivit documentelor anexate, reclamanta a realizat venituri impozabile în baza unei convenții civile încheiate în calitate de "persoană fizică independentă".
Așa cum a reținut și instanța de fond venitul realizat de reclamanta este un venit potrivit prevederilor Legii 571/2003, dovadă fiind depunerea de către . SRL a Declarației informative 205 privind impozitul reținut la sursă, pe anul 2010.
De asemenea, venitul nu poate fi încadrat în ipotezele prevăzute la art.12 alin.2A1, nefiind primit în baza unei legi, ori a contractului colectiv de muncă, nici în baza unei hotărâri judecătorești și nici în baza unei prevederi exprese din contractul individual de muncă.
Ca urmare, deoarece reclamanta a realizat venituri în perioada 01.01._10 dar a primit și indemnizația pentru creșterea copilului, s-a constituit un debit în cuantum de_ lei, ce reprezintă indemnizația lunară plătită necuvenit.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive, învederează că sunt aplicabile prevederile Codului Civil, Cartea a VI-a, Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor.
Potrivit art.2500 din Codul civil, Obiectul prescripției extinctive este dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, ce se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
În sensul articolului de mai sus, prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.
Astfel, prescripția extinctivă nu operează asupra debitului ci asupra dreptului de a constrânge debitorul să restituie sumele încasate cu titlu necuvenit.
Potrivit art.2517 din Codul Civil termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen. Totodată potrivit art. 2506 din Codul civil prescripția nu operează de plin drept.
În ceea ce privește începutul prescripției extinctive învederează prevederile art.2523 din Codul civil conform cărora: "Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui".
Solicită a se avea în vedere și dispozițiile art.2528 din Codul civil potrivit cărora "prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și cel care răspunde de ea".
Debitul a fost constituit ca urmare a verificărilor efectuate în 2013 prin suprapunerea bazelor de date la nivel național în cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, pentru toți beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului și s-a constatat că în perioada în care a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului în baza OUG nr.148/2005, reclamanta a realizat și venituri impozabile de natură salarială.
AJPIS C. aflată în subordinea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, chiar dacă are printre atribuții activități de monitorizare a modului cum sunt stabilite și acordate beneficiile sociale, respectiv de actualizare a bazei de date cu privire la beneficiari și prestațiile acordate, nu avea obligația, practic imposibilă, a realizării lunare a acestor activități.
Nu se poate susține cu temei că începutul cursului prescripției este marcat de momentul la care reclamanta a încasat necuvenit, în lunile menționate ale anului 2010, indemnizația pentru creșterea copilului.
Precizează că Declarația 205 privind impozitul reținut la sursă pentru anul 2010, a fost depus la ANAF iar instituția recurentă nu avea cum să ia la cunoștință de ea și nici nu există obligația ANAF-ului să i-o comunice.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursului, respingerea excepției prescripției extinctive invocată de reclamanta R. L., modificarea sentinței civile nr.2016/09.09.2014 a Tribunalului C. în sensul respingerii acțiunii îndreptate împotriva AJPIS C., ca nefondată.
În drept: dispozițiile art.205 alin.2 din Legea nr.134/2010 privind C.proc.civ, Legea nr.554/2004, Cartea a VI a din Codul civil, OUG nr. 148/2005.
Intimata reclamantă R. L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a motivului de nelegalitate prevăzut de art.488, pct.8 NCPC, reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Soluția primei instanțe a fost cea de anulare a actului administrativ contestat, reținându-se că decizia nr.433/25.04.2014 a fost emisă de AJPIS C. cu nerespectarea regulilor referitoare la prescripția dreptului material de a dispune restituirea indemnizației de creștere copil de către beneficiarul acestei prestații sociale.
Potrivit dispozițiilor art.21, alin. (1) din OUG nr.148/2005, „sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenției teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripție.”
Recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. a susținut că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru suma solicitată spre restituire nu putea fi cel reținut de judecătorul primei instanțe, respectiv cel al depunerii declarației informative 205 privind impozitul reținut la sursă pentru anul 2010, ci doar cel al verificărilor efectuate în cursul anului 2013, prin suprapunerea bazelor de date la nivel național în cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Potrivit normei generale în materia prescripției extinctive, cuprinsă în dispozițiile articolului 2528 din Noul Cod Civil, „prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.”
Această posibilitate de opțiune în aprecierea momentului de început al curgerii termenului de prescripție trebuie raportată la factori de natură a fi verificabili în cadrul unui control de legalitate.
În măsura în care cel căruia i se opune prescripția pretinde că nu a cunoscut paguba și pe cel care răspunde pe ea (factor subiectiv), este necesar a fi determinată data de început în curgerea acestui termen de la momentul alternativ prevăzut în norma legală, respectiv cel de la care păgubitul trebuia să cunoască paguba și pe cel responsabil de ea (factor obiectiv).
Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripția se întemeiază și pe ideea culpei prezumate a celui ce invocă fapta ilicită de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și a celui chemat să răspundă de ea.
Acest moment este identificat în cauză ca fiind cel la care organul fiscal competent a înregistrat declarația informativă 205 privind impozitul reținut la sursă pentru anul 2010, la acea dată fiind relevate numele persoanei care a realizat venituri in cursul anului 2010, natura acestor venituri și cuantumul lor, date suficiente pentru efectuarea verificărilor necesare pentru stabilirea soluției legale asupra indemnizației pentru creșterea copilului de care a beneficiat intimata reclamantă.
Susținerile recurentei, potrivit cărora nu ar fi putut lua cunoștință de veniturile realizate de intimata reclamantă la depunerea declarației de către partenerul contractual .) SRL, pentru că nu exista obligația ANAF-ului de comunicare a acestei declarații, nu sunt susceptibile de a determina un alt moment de început în calcului termenului de prescripție.
Statutul propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (fosta Agenție Națională pentru Prestații Sociale) prevede, în cuprinsul art.6 din HG nr.1285/2008, în prezent abrogată prin HG nr.151/2012, că „În realizarea atribuțiilor sale, Agenția poate stabili relații de parteneriat, de colaborare sau contractuale cu alte autorități și instituții publice și private, din țară și străinătate, forme de asociere a societății civile și reprezentanți ai partenerilor sociali.”
Potrivit dispozițiilor art. 12, alin. (2) din OUG nr. 148/2005( în vigoare la 01.01.2011), „Plata indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1), respectiv la art. 2, se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează
venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.”
Pentru a cunoaște paguba ce ar fi fost rezultată din realizarea unor venituri supuse impozitului pe venit reglementat de Codul Fiscal (Legea nr. 571/2003), este evident că era necesară colaborarea recurentei pârâte cu organul fiscal ce înregistrează aceste venituri pe baza declarațiilor depuse de contribuabili, fiind permisă interogarea bazei de date în vederea stabilirii unor eventuale debite pentru indemnizații achitate necuvenit.
Prin urmare, beneficiind de prerogativele conferite prin statutul propriu de organizare, recurenta pârâtă a ales să rămână în pasivitate până la un moment ce a survenit ulterior, în urma verificărilor efectuate la nivel național, fără însă ca acest moment să poată fi considerat unul începător de prescripție, acest moment subiectiv fiind unul arbitrar, fără nicio sancțiune în planul diligenței pe care cel ce se consideră păgubit ar fi trebuit să o manifeste.
Așadar, Curtea nu poate reține că se impune calculul termenului de prescripție de la momentul la care recurenta a cunoscut paguba, indicat generic a fi cel al verificărilor derulate în cursul anului 2013, cât timp în aplicarea criteriului obiectiv al determinării acestei date recurenta avea la dispoziție mijloacele necesare pentru a cunoaște paguba și pe cel responsabil de producerea sa.
Declarația informativă 205 a fost înregistrată sub nr._/28.02.2011 la ANAF, iar decizia contestată în cauză a fost emisă la data de 25.04.2014, peste termenul general de prescripție de 3 ani.
Pentru aceste considerente, văzând că sentința recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material, Curtea constată că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art.488, pct.8 NCPC, urmând a menține sentința respectivă ca legală și temeinică, prin respingerea recursului declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. ca nefondat, potrivit prevederilor art.496, alin. (1) NCPC
Dată fiind culpa procesuală a recurentei pârâte în calea de atac declarată, Curtea va admite solicitarea intimatei reclamante de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, potrivit chitanței de la fila 23, în conformitate cu dispozițiile art. 453 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLAȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C., cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.2016 din 09.09.2014 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă R. L., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect anulare act administrativ - suspendare executare act administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 ianuarie 2015.
Președinte, G. P. | Judecător, A. G. | Judecător, M. C. |
Grefier, M. N. |
Jud.fond:D.R.C.
Red.dec.jud.A.G.
Gref.M.N. 4 ex./28.01.2015
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 156/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 233/2015.... → |
|---|
