Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 527/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 527/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 2136/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr.527/2015
Ședința publică din 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. C. G.
Judecător N. C.
Judecător I. M. Ș.
Grefier C. G.
S-au luat în examinare recursul în contencios administrativ declarat de recurentul reclamant A. T. cu domiciliul în sat C., ., jud. Tulcea și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. M., în Tulcea, ., . împotriva Sentinței civile nr.18/08.01.2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă A.N.A.F - D.G.R.F.P G. - A.J.F.P TULCEA,cu sediul în Tulcea, . Bis, jud. Tulcea, având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul reclamant av. M. M., conform împuternicirii avocațiale nr.122/ 09.03.2015 aflată la fila 5 doar, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele din (N) Cod de procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul cauzei, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual și faptul că cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanței nr._ din 10.02.2015 aflate la fila 6 dosar.
Avocatul recurentului reclamant precizează că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Curtea, față de susținerile recurentului reclamant, în sensul că nu mai are alte probe de administrat sau cereri de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântului pentru dezbateri.
Av. M. M. pentru recurentul reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința casării hotărârii instanței de fond și, rejudecând, să se admită acțiunea introductivă așa cum a fost formulată.
În ceea ce privește motivul de casare prev. de art.488 alin.1 pct.8 NCPC, arată că eroarea fundamentală a intimatului, preluată apoi și de instanța de fond, este aceea că în anul 2014, când a emis Decizia_ de angajare a răspunderii solidare pentru recurentul A. T., a folosit ca temei juridic art.27 alin.1 lit.a în forma sa în vigoare în anul 2014, pentru o faptă care s-a săvârșit și s-a consumat între anii 2007-2009, ceea ce este nelegal.
Un al doilea motiv de nelegalitate este acela că, prin absurd, dacă am accepta temeiul de drept reținut de organul fiscal pentru angajarea răspunderii solidare, este de observat că recurentul nu poate fi obligat la plată potrivit articolului 27 alin.1 lit. a) din codul de procedură fiscală, în forma sa actuală, care se referă doar la asociații din asocierile fără personalitate juridică, precum și la reprezentanții legali ai acestora. Prin urmare, acest temei juridic de angajare a răspunderii solidare nu este aplicabil recurentului, în condițiile în care acesta a avut calitatea de asociat și/sau reprezentant legal (director) al unei asociații cu personalitate juridică, așa cum este cazul Asociației Sportive a Pescarilor de Răpitori Tulcea. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art.394 NCPC, constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19.11.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._, reclamantul A. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea anularea Deciziei nr._/10.09.2014 privind angajarea răspunderii solidare, precum și a Deciziei nr.32/20.10.2014 emise de pârâtă.
Prin Sentința civilă nr.18/08.01.2015 Tribunalul C. a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. T., care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art.488 pct.8 NCPC, respectiv „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Având în vedere că sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile disp. art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că intervalul de timp pentru care i se impută fapta debitorului (asociația) de a nu plăti obligațiile fiscale și pentru care s-a angajat răspunderea solidară este cuprinsă între anii 2007-2009, respectiv până la constatarea insolvabilității asociației prin procesul verbal nr._/16.09.2009, după această dată nemaiputându-se vorbi despre o eventuală faptă care să atragă răspunderea solidară, astfel încât apreciază că regimul juridic aplicabil pentru circumscrierea faptei se grefează pe dispozițiile codului de procedură fiscală în vigoare la data săvârșirii pretinsei fapte a recurentului, în intervalul de timp 2007-2009.
Susține că eroarea fundamentală a intimatului, preluată apoi și de prima instanță, este aceea că în anul 2014, când a emis Decizia_ de angajare a răspunderii solidare pentru recurentul A. T., a folosit ca temei juridic art.27 alin.1 lit. a), în forma sa în vigoare în anul 2014, pentru o faptă care s-a săvârșit și s-a consumat între anii 2007 - 2009, ceea ce este nelegal.
Articolul 27 din codul de procedură fiscală nu avea această redactare în anul 2009, ci a fost modificat prin OUG nr.54/23.06.2010, când s-a introdus actuala reglementare a articolului 27. Astfel, la nivelul anului 2009, legea nu cuprindea dispozițiile sancționatorii pentru care i s-a angajat răspunderea solidară în anul 2014.
Consideră recurentul că nu poate să răspundă decât pentru faptele săvârșite în exercițiul calității sale de director și numai în măsura în care aceste fapte erau sancționabile potrivit normelor legale în vigoare la data săvârșirii lor, respectiv intervalul anilor 2007-2009.
Ori, prin soluția dată de prima instanță s-a ajuns la încălcarea flagrantă a principiului constituțional al neretroactivității legii civile.
Al doilea motiv de nelegalitate invocat de recurent vizează aplicarea la situația sa a art.27 alin.1 lit. a), potrivit cu care răspund solidar cu debitorul doar asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor individuale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art.20, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență.
Solicită să se observe că textul legal se referă doar la asociații din asocierile fără personalitate juridică, precum și la reprezentanții legali ai acestora, situație în care acest temei juridic de angajare a răspunderii solidare nu este aplicabil recurentului, acesta având calitatea de asociat și/sau reprezentant legal (director) al unei asociații cu personalitate juridică, așa cum este cazul Asociației Sportive a Pescarilor Răpitori Tulcea.
În consecință, și din acest punct de vedere, temeiul juridic folosit de intimat pentru angajarea răspunderii solidare a recurentului este inaplicabil în speță, sens în care solicită a se constata nelegalitatea deciziilor emise.
Având în vedere aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței Tribunalului Tulcea și, rejudecând, admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
Intimata – pârâtă, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, învederând că potrivit art.20 din OG 92/2003 reprezentanții legali ai persoanelor juridice și fizice, precum și ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele și din averea acestora, iar în cazul în care, din orice motiv, obligațiile fiscale nu sunt achitate, asociații răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.
Pentru obligațiile fiscale restante înregistrate în evidența fiscală, în sumă totală de 35.826 lei, în baza art.176 din OG nr.92/2003, prin procesul verbal nr._/16.04.2009, organele de executare silită din cadrul AJFP Tulcea (fosta DGFP Tulcea) au declarat starea de insolvabilitate fără bunuri sau venituri urmăribile a debitorului Asociația Sportivă a Pescarilor de Răpitori, cu sediul în loc. Murighiol, jud. Tulcea, care nu a fost contestată de debitor.
Având în vedere că administrarea debitorului a fost asigurată în perioada 2007 – 2009 de recurentul reclamant A. T., în calitate de director, care a dat dovadă de rea-credință prin neachitarea obligațiilor fiscale scadente ale asociației, încasarea veniturilor realizându-se doar prin casă, fără a fi evidențiate în conturi bancare care să poată fi controlate, consideră intimata că, în conformitate cu disp. art.27 din OG nr.92/2003, întreaga răspundere pentru neplata sumelor datorate bugetului de stat revine administratorului asociației, respectiv recurentului.
În ceea ce privește inexistența temeiului legal, respectiv a art.27 alin.1 lit.a, în forma în vigoare în anul 2009, arată că instituția răspunderii solidare era reglementată într-o altă formă la data de 26.11.2009, însă răspunderea persoanei fizice a fost stabilită pentru debite restante ale asociației, astfel cum acestea erau înregistrate în evidențele AJFP Tulcea la data emiterii deciziei.
Analizând cauza sub aspectul motivului de casare invocat, Curtea constată că recursul este fondat.
Astfel, prin decizia nr._/10.09.2014 pârâta a dispus, în temeiul art.27 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003, angajarea răspunderii solidare a reclamantului A. T., în vederea realizării creanțelor fiscale în cuantum de 35.826 lei neachitate la bugetul de stat de către debitoarea Asociația Sportivă a Pescarilor de Răpitori – Murighiol, jud. Tulcea, reținând, în fapt, că în perioada 2007 – 2009 administrarea asociației a fost asigurată de reclamant, în calitate de director, având puteri depline și nelimitate în exercitarea acestor atribuții, iar reaua-credință a acestuia este justificată de starea de pasivitate în ceea ce privește achitarea la scadență a obligațiilor fiscale aferente perioadei 2007 – 2009, fapt ce a condus la insolvabilitatea persoanei juridice debitoare.
Conform art.27 alin.2 lit.a din OUG nr.92/2003, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, „Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane:
a) asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art.20, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență;”
Aceste dispoziții au fost coroborate cu cele cuprinse în art.20 Cod procedură fiscală, care, după ce enunță obligația reprezentanților legali ai persoanelor fizice sau juridice, precum și ai asocierilor fără personalitate juridică de a îndeplini obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele și din averea acestora, impun ca în cazul în care, din orice motiv, obligațiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin.1, asociații să răspundă solidar pentru îndeplinirea acestora.
Față de dispozițiile menționate, se constată că, dacă pentru asociații unei asocieri fără personalitate juridică este instituită o obligație de garanție pentru plata debitelor fiscale ale asocierii, în ceea ce îi privește pe reprezentanții legali, aceștia pot să răspundă pentru datoriile fiscale ale asocierii numai în condițiile restrictive impuse de art.27, respectiv în situația în care neplata acestor datorii reprezintă o consecință a faptelor săvârșite de reprezentanții legali pe durata îndeplinirii mandatului.
Prin urmare, pentru a se reține răspunderea fiscală a recurentului reclamant trebuia ca faptele presupus săvârșite de acesta să se încadreze în ipoteza legală mai sus-citată.
Ori, pe de o parte, astfel cum a susținut și recurentul, dispozițiile care incriminează fapta reținută în sarcina sa de organul fiscal au fost introduse în Codul de procedură fiscală prin OUG nr.54/2010, după perioada 2007 – 2009 în care acesta a deținut funcția de director în asociație, situație în care actul administrativ fiscal de antrenare a răspunderii reclamantului în temeiul acestor dispoziții este nelegal din perspectiva încălcării principiului neretroactivității legii.
Fără a contesta situația de fapt expusă de recurentă, respectiv împrejurarea că bugetul de stat a fost prejudiciat prin neachitarea la scadență a datoriilor fiscale de către Asociația Sportivă a Pescarilor de Răpitori Murighiol, Curtea apreciază că pentru a reține răspunderea fiscală solidară a reclamantului organul fiscal trebuia să justifice îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de lege, respectiv, pe lângă fapta delictuală, vinovăția persoanei, prejudiciul cauzat și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, și împrejurarea că la momentul săvârșirii presupusei fapte aceasta era sancționată de lege, situație ce ar fi permis reclamantului să cunoască eventualele consecințe juridice ale faptelor sale.
Principiul neretroactivității legii este un principiu cu valoare constituțională, fiind enunțat de art.15 alin.2 din Constituție care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Potrivit acestui principiu, orice lege nouă reglementează numai situațiile juridice ivite după ., fără a putea fi aplicată situațiilor juridice născute anterior acestui moment. O astfel de regulă reprezintă o garanție a securității raporturilor juridice, dar și a încrederii legitime, întrucât, astfel cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, R. împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005), nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat, fiindu-i oferită o anumită garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice.
În contextul precizat, Curtea consideră că, întrucât la momentul la care reclamantul a deținut funcția de director fapta invocată nu constituia temei al răspunderii materiale, o atare faptă nu poate justifica măsura dispusă de organul fiscal.
Instanța de recurs apreciază că susținerea intimatei pârâte privind existența, la data de 26.11.2009, a reglementării într-o altă formă a răspunderii solidare pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil nu justifică aplicarea retroactivă a legii întrucât fapta incriminată și sancționată în prezent de art.27 alin.1 lit.a Cod procedură fiscală nu se regăsea sub nicio formă în reglementarea anterioară, care incrimina doar fapta administratorilor, asociaților, acționarilor sau a oricăror alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia, fără a prevedea și situația în care cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență.
Mai mult, răspunderea solidară stabilită în sarcina recurentului reclamant intervine, potrivit legii, exclusiv pentru nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale de către asocierile fără personalitate juridică, situație ce nu se verifică în cauză în condițiile în care Asociația Sportivă a Pescarilor de Răpitori pe care reclamantul a condus-o în calitate de director nu reprezintă o asociere fără personalitate juridică.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivul de nelegalitate invocat de recurent este fondat, urmează a admite recursul în baza art.496 și 498 alin.1 Cod procedură civilă. Instanța va casa în tot hotărârea recurată și, rejudecând, va admite acțiunea cu consecința anulării Deciziei nr.32/20.10.2014 emise de A. - D. G. și a Deciziei nr._/10.09.2014 emise de AJFP Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant A. T. cu domiciliul în sat C., ., jud. Tulcea și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. M., în Tulcea, ., ., ., împotriva Sentinței civile nr.18/08.01.2015, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A.N.A.F. – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . Bis, jud. Tulcea.
Casează în tot hotărârea recurată și, rejudecând, admite acțiunea. Dispune anularea Deciziei nr.32/20.10.2014 emise de A. D. G. și a Deciziei nr._/10.09.2014 emise de A. D. G. - AJFP Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 29 Aprilie 2015.
Președinte, E. C. G. | Judecător, N. C. | Judecător, I. M. Ș. |
Grefier, C. G. |
jud.fond: V.A.
Red.dec.jud. E.C.G./21.05.2015
Dact.gref.C.G./
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 776/2015.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 386/2015.... → |
|---|
