Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 386/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 386/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 3074/118/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 386/CA
Ședința publică din 30 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. P.
Judecător N. S.
Judecător R. M.
Grefier D.-C. M.
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de reclamanta . SRL – cu sediul ales C., ., Mansardă, județ C., în contradictoriu cu intimații-pârâți AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – cu sediul în G., ., județ G., și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU – cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, .>împotriva sentinței civile nr.2468/CA/29.10.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.153 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru (conform chitanță nr.CTCV_/22.01.2015); recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Potrivit art.394 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.223 pct.3 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.2468/CA/29.10.2014, Tribunalul C. a respins excepția inadmisibilității și a respins, ca nefondată, cererea principală formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCAL - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta . SRL, susținând motivul de casare întemeiat pe disp. art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.
Astfel, recurenta arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în raport cu prevederile art.4 lit.c din O.U.G.9/2013 coroborate cu prev.art.110 TFUE.
Potrivit jurisprudenței CJUE, interdicția prevăzută la art.110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produse naționale.
Se consideră, în mod aparent că, prin adoptarea O.U.G.9/2013, este înlăturată discriminarea între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, însă, în mod indirect, s-a creat un tratament favorabil autovehiculelor produse în România, având în vedere că, în contextul intenției legislativului de înnoire a parcului auto cu autovehicule produse în țara noastră, cele mai multe vehicule indigene sunt noi, din categoria Euro 4 și 5, pentru care cuantumul timbrului de mediu pentru autovehicule este mai mic comparativ cu autoturismele second-hand.
Intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea hotărârii în raport cu motivul de casare invocat - 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, se constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Potrivit disp.art. 4 din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule
Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule
Potrivit art. 110 (fost 90) par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
CJCE a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Din economia textelor redate mai sus, astfel cum a reținut și instanța de fond, rezultă că taxa pentru înmatriculare se datorează atât pentru autoturismele noi, ca și pentru cele rulate, cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, situație în care se apreciază că nu poate fi reținută existenta unei diferențe de aplicare a acesteia.
Având în vedere cele analizate se apreciază că în speță, nu există o discriminare, rezultată din faptul ca în sarcina reclamantei, care a achiziționat vehicul rulat a fost stabilită obligația de plată a taxei potrivit dispozițiilor invocate anterior, în condițiile în care, taxa in discuție este datorată și de către cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România.
În atare situație, având în vedere că taxa timbrului de mediu intervine la prima înscriere a dreptului de proprietate pentru toate autovehiculele (noi, second-hand, dobândite atât pe piața internă a țării cât și din statele comunitare) pentru care nu s-a plătit taxa de poluare ori pentru emisii poluante, prevederile art.4 lit.c din O.U.G.9/2013 raportate la art.110 TFUE, nu mai determină nicio discriminare pentru achiziționarea unui autovehicul second-hand cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate, astfel că susținerile recurentei sunt neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, având în vedere că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în conf.cu art.490 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de reclamanta . SRL – cu sediul ales C., ., Mansardă, județ C., în contradictoriu cu intimații-pârâți AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – cu sediul în G., ., județ G., și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU – cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, .>împotriva sentinței civile nr.2468/CA/29.10.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2015.
Președinte, R. P. | Judecător, N. S. | Judecător, R. M. |
Grefier, D.-C. M. |
Jud.fond:C.N.
Red.-jud.R.M.
Tehnored.-gref.D.C.M.
2ex./29.04.2015
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 527/2015.... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
