Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 287/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 287/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 1400/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.
A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.287
Ședința publică din 12.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Judecător A. P.
Judecător G. P.
Grefier D. S.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul reclamant B. B. I., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva Sentinței civile nr.1944/27.10.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. TULCEA și U. A. TERITORIALĂ A M. TULCEA, ambii cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect – suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant B. B. I., iar pentru intimații pârâți av.I. M. în baza împuternicirii avocațiale nr.342/08.12.2014 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.153 și următoarele NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual precum și faptul că, recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.223 NCPC.
Se procedează la semnarea recursului de către recurent.
La solicitarea instanței, părțile învederează că nu mai au cereri prealabile de formulat, înscrisuri de depus sau excepții de invocat, apreciind dosarul în stare de judecată și solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, înscrisuri de depus sau excepții de invocat, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Recurentul reclamant având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, învederând că în conformitate cu art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 s-a adresat - având în vedere experiența altor câteva plângeri prealabile rămase fără răspuns, - direct autorității ierarhic superioare în ceea ce privește managementul funcției publice, respectiv Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, având în vedere consecințele deciziei emise de primar, cu o evidentă încălcare a prevederilor legale.
Se arată că în legătură cu faptul că ANFP nu este autoritate superioară în relația cu autoritățile locale în ceea ce privește managementul funcției publice, face trimitere la Legea nr.188/1999 – art.22 lit.c – legea funcționarilor publici.
Apărătorul intimaților pârâți având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, cu motivația că, acțiunea a fost formulată fără parcurgerea plângerii prealabile.
Se arată că, trebuie stabilit dacă ANFP este organ superior ierarhic Primarului, în această situație impunându-se a se avea în vedere art.10 din HG nr.1000/2006, prin care se stabilește că între ANFP și autoritățile publice locale se dezvoltă relații de colaborare și nicidecum de subordonare.
Susținerea recurentului precum că, poate fi considerată plângere prealabilă și adresa formulată către prefectul județului Tulcea, nu poate fi admisă, deoarece nici între prefect și primar nu există relații de subordonare.
Pe fondul acțiunii, se arată că mutarea funcționarului public a avut loc în vederea eficientizării activității instituției publice, având în vedere că datorită modului defectuzos de conducere exercitat de directorul executiv, activitatea Direcției Poliției Locale a avut de suferit.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Curtea, constată dezbaterile încheiate în baza art.394 NCPC și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr._ /09.10.2014, reclamantul B. B. I. a chemat în judecată pârâtul U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Dispoziției nr.148/03.02.2014 emisă de P. M. Tulcea ca fiind netemeinică și nelegală și suspendarea oricăror efecte a actului administrativ contestat, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr.1944/27.10.2014 Tribunalul Tulcea a admis excepția inadmisibilității acțiunii, respingând acțiunea ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, cu obligarea reclamantului la plata sumei de 2.480 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. B. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 NCPC, coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004.
În susținerea motivelor de recurs se arată faptul că, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului prin prisma analizării termenului de depunere al plângerii prealabile prevăzut de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, considerând că acest termen a fost depășit.
Se susține că, într-adevăr termenul de depunere al plângerii prealabile a fost depășit, însă instanța de fond nu a luat în considerare faptul că, din punct de vedere al actelor și dispozițiilor emise, instituția P. se supune controlului de legalitate al instituției Prefectului, cât și ANFP, recurentul fiind funcționar public, deci ierarhic superioare, instituții pe care le-a sesizat în termenul de 30 de zile și care controlează legalitatea actelor emise de Primar.
Precizează că s-a adresat cu plângere prealabilă și Primăriei Tulcea, peste termenul prevăzut de lege, motivația fiind pe deplin justificată, în prezent având 5-6 procese în diferite stadii cu aceeași instituție.
Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, iar pe fond să se dispună anularea Dispoziției nr.148/03.02.2014 ca netemeinică și nelegală.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe din perspectiva criticilor formulate, Curtea consideră recursul nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente,
Potrivit art.7 alin.1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Pentru a contura cât mai bine ideea de inadmisibilitate a unei acțiuni în lipsa procedurii prealabile, articolul următor, art.8 alin.1 stabilește că, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Rezultă din cele prezentate mai sus faptul că pentru a putea declanșa acțiunea în contencios administrativ, reclamantul trebuie să facă dovada că a îndeplinit procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorității emitente sau celei superioare și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului sau după trecerea termenului legal pentru formularea răspunsului, acesta se poate adresa cu cerere de chemare în judecată la instanța de contencios administrativ competentă.
Obligația persoanei lezate de a folosi acțiunea administrativă prealabilă rezidă în ideea de a da posibilitatea autorității publice emitente să reanalizeze aspectele invocate și eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.
În acest sens sunt și prevederile art. 109 alin.2 C.pr.civ potrivit cu care, în cazuri anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Cum în cazul de față reclamantul nu a fost în măsură a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termenul legal de 30 zile, instanța de judecată în mod corect a considerat excepția inadmisibilității ca legală și temeinică.
Critica referitoare la faptul că recurentul reclamant s-a adresat în termenul legal Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, îndeplinind astfel condiția procedurii prealabile nu poate fi acceptată deoarece acest destinatar nu este nici autoritatea publică emitentă și nici autoritatea ierarhic superioară.
Mai mult, însăși Agenția Națională a Funcționarilor Publici în răspunsul său, urmare a învestirii sale cu petiția recurentului reclamant (fila 6 dosar fond), indică faptul că o eventuală prejudiciere poate fi supusă controlului instanței de contencios administrativ, în situația în care actul administrativ nu mai poate fi revocat. Așadar, încă de la acest moment agenția nu a indicat nici un moment faptul că ea însăși ar putea revoca actul, situație în care recurentul reclamant nu are nici o justificare în a considera îndeplinită calitatea acesteia de autoritate ierarhic superioară.
Din cele prezentate mai sus, Curtea în temeiul art.496 alin.1 C.pr.civ, urmează a dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul reclamant B. B. I., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., județ Tulcea, împotriva Sentinței civile nr.1944/27.10.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. TULCEA și U. A. TERITORIALĂ A M. TULCEA, ambii cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.03.2015.
PREȘEDINTE, Judecător, Judecător,
C. R. A. P. G. P.
Grefier,
D. S.
Jud.fond: E.N.
jud.red.C.R.
5 ex/02.06.2015
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 307/2015. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 127/2015.... → |
|---|
