Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 130/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Sentința nr. 130/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 365/36/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 130/CA

Ședința publică de la 19 August 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - I. M. Ș.

Grefier - C. V.

S-a luat în examinare cauza în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant . cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA L. și G., în C., .. 38, ., J. C. în contradictoriu cu pârât A.N.A.F - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., ., nr. 18, J. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru reclamantă, av. A. R., conform împuternicirii avocațiale nr.825/18.05.2015 depusă la fila 18 dosar, lipsind pârâta.

Prezenta acțiune este timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._/28.05.2015 atașată la fila 26 dosar.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.223 alin.3 NCPC.

Apărătorul reclamantei depune la dosar dovada consemnării cauțiunii în sumă de 76.041 lei, conform recipisei de consemnare nr._/1/18.08.2015. Precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Totodată, depune copia Încheierii nr.1202/15.07.2015, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, copia Deciziei nr.731/17.07. 2015 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – DGRFP G..

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat A. R., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii, a se dispune suspendarea Deciziei de impunere nr._/15.04.2015 privind obligațiile de plată accesorii în cuantum de 1.520.811 lei, până la soluționarea în fond a contestației sale împotriva acesteia.

Apărătorul reclamantei apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 alin.1 din Legea nr.554/2004 în ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ unilateral, respectiv reclamanta se află în situația unui caz bine justificat.

Din situația de fapt rezultă că ne aflăm într-un caz bine justificat de suspendare a Deciziei de impunere, deoarece organul fiscal a stabilit sume de plată accesorii considerabile, de peste un milion și jumătate de lei, doar pe baza unei opinii a sa, opinie care însă nu se regăsește înscrisă în motivarea în fapt și în drept a deciziei atacate. Această opinie nescrisă în actul prin care a decis calcularea acestor accesorii pălește însă în fața suspendării la plată a debitului principal pentru care s-au calculat aceste accesorii, suspendare dispusă de către instanță, prin forța sa obligatorie.

Această suspendare creează cel puțin până la soluționarea contestației reclamantei împotriva calculării accesoriilor o aparență a dreptății în favoarea susținerilor reclamantei, aparență a dreptății fundamentată pe soluții ale instanțelor.

In al doilea rând, cazul bine justificat care creează o îndoială serioasă împotriva legalității actului atacat de calcul accesorii este dat și de faptul că o situație similară celei în discuție, o decizie de impunere pentru stabilire obligații de plată accesorii pentru debite născute din decizia F-CT 994/28.06.2011, a fost deja apreciată ca nelegală de către instanțele de judecată.

Înainte de a se emite această decizie de calculare a obligațiilor accesorii pentru debitele născute din controlul din anul 2011 și din decizia emisă în baza acestuia nr F-CT 994/28.06.2011, organele fiscale au mai emis Decizia nr.444/15.06.2012 (emisă de DGAMC) pentru stabilire obligații de plată accesorii în cuantum de 5.089 lei, accesorii care derivă dintr-o evidențiere incorectă efectuată de către pârâta a sumelor suspendate la executare din decizia F-CT 994/28.06.2011. Reclamanta a formulat contestație prealabilă față de aceasta care a fost respinsă prin Decizia nr.92/29.03.2013 emisă de A.-DGSC. Împotriva acesteia, reclamanta a formulat contestație la instanță, depusă la Curtea de Apel C. sub nr._, dosar care a fost declinat la Tribunalul C.. Contestația reclamantei a fost admisă în parte, pentru suma de 4.832 lei care era aferentă direct sumelor greșit nesuspendate la plată, la data de 05.02.2015. Reclamanta precizează că nu are relevanță cuantumul accesoriilor anulate de instanță. Importanță are faptul că la data de 05.02.2015, o instanță a apreciat că este nelegal să se calculeze accesorii pentru debitele ce au fost suspendate la plată.

Pe cale de consecință, emiterea unei noi decizii de stabilire de obligații accesorii calculate asupra acelorași debite născute din decizia de impunere nr F-CT 994/28.06.2011 suspendată la executare de către instanțe, apare cu evidență ca fiind susceptibilă de nelegalitate.

Al doilea aspect se referă la faptul că se încearcă prevenirea unei pagube iminente.

Societatea reclamantă are în prezent în derulare o . contracte de achiziție de cereale și de livrare mai departe a acestora. Achiziția o face de la diferiți producători particulari, comercianți, societăți agricole sau de la intermediari în comerț cu cereale. Prețul mai mic în achiziția acestor cereale îl obține reclamanta deoarece de fiecare dată oferă plata pe loc, la recepție, sau la câteva zile de recepție. Cerealele le livrează în cantități mari către clienții săi. Lucrează cu puțini clienți, firme mari, care operează în principal în zona portuară, exportând mai departe aceste mărfuri. Prețul la care le revinde este mai ridicat decât cel de achiziție, tocmai pentru a obține profit, însă termenul de încasare este mai mare, uneori chiar și după câteva luni.

In condițiile în care nu s-ar dispune suspendarea, reclamanta s-ar afla în situația de fi obligată ca la 28.05.2015 să achite suma totală de 1.520.811 lei către bugetul de stat. Nu numai că potrivit rulajelor și soldurilor bancare reiese că nu dispune de aceste lichidități, dar scoaterea unor sume importante din rulajul zilnic de plată a furnizorilor, a angajaților, a altor taxe și impozite lunare, nu ar face decât să îngreuneze activitatea societății reclamante chiar în acest punct culminant al anului comercial — vara, perioadă de campanie agricolă.

Nedispunând de sumele necesare se va trece la executarea silită.

Prin poprirea conturilor, reclamanta ar ajunge în imposibilitatea totală de desfășurare a activității, întrucât ar determina o reacție în lanț în privința imposibilității de achitare a plăților pentru furnizorii de mărfuri și alte materii prime, imposibilitatea achitării creditelor angajate de societate, precum și a imposibilității de a plăti salariile celor 40 de angajați.

Solicită admiterea cererii de suspendare executare, astfel cum a fost formulată.

CURTEA :

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 mai 2015 sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. - Activitatea de Inspecție Fiscală a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr._/15.04.2015 emisă de pârâtă, privind obligațiile de plată accesorii în cuantum de 1.520.811 lei, până la soluționarea în fond a contestației formulate de reclamantă împotriva acesteia.

Motivând acțiunea, învederează reclamanta următoarele:

I. Situația de fapt fiscală principală asupra căreia s-au calculat accesoriile pentru care reclamanta solicită suspendarea

In fapt, în perioada 22.11._11, la nivelul societății reclamante a fost efectuată o inspecție fiscală cu privire la modul de constituire, evidențiere și virare impozitelor, contribuțiilor și taxelor datorate la bugetul general consolidat al statului.

Cu privire la modul de constituire a contribuțiilor aferente salariilor nu s-au constatat diferențe. In schimb, cu privire la taxa pe valoare adăugată și la impozitul pe profit s-au stabilit în sarcina reclamantei o . obligații fiscale, organele de control apreciind fie că unele cheltuieli ce le-a efectuat nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, fie că unele achiziții de mărfuri efectuate de la anumiți furnizori nu ar fi reale.

Pe aceste considerente, a fost emisă Decizia de impunere nr F-CT-994/ 27.06.2011 prin care s-au stabilit reclamantei sume suplimentare de plată pentru TVA în cuantum de 1.436.651 lei și dobânzi/penalități/majorări de 1.461.694 lei și pentru impozit pe profit in cuantum de 1.192.241 lei si dobânzi/ majorări/ penalități de 1.125.644 lei.

Din aceste sume suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei, aceasta precizează că își însușește suma totală de 360.174 lei (debit TVA și impozit pe profit, plus accesorii), pe care o achită în termen, însă înțelege să conteste sumele suplimentare stabilite de plată că TVA și impozit pe profit în urma aprecierii ca nereale a operațiunilor aferente facturilor emise de următorii 4 furnizori: . SRL, ., . și ., adică următoarele sume:

Pentru TVA:

Debit principal 1.366.223 lei

Majorări de întârziere + dobânzi - 1.070.181 lei

Penalități - 204.933 lei

Pentru Impozit de profit

Debit principal 1.150.504 lei

Majorări de întârziere + dobânzi— 891.640 lei

Penalități - 172.575 lei.

Aceste sume rezultă:

- din Raportul de inspecție - Capitolul XI, punctul 5.3. și punctul 5.4.A) prin care s-a apreciat că suma de 1.366,223 lei reprezintă TVA fără drept de deducere, suma la care s-au calculat accesoriile totale de 1.275.114 lei. (1.070.181 + 204.933)

- din Raportul de inspecție - Capitolul XIII, punctul 2. și punctul 4, prin care s-a stabilit impozit pe profit suplimentar pentru anul 2007 în cuantum de 20.888 lei (aferent facturi furnizor .) și pentru anul 2008, în cuantum de 1.129.616 lei (aferent facturi furnizori ., . SRL, . si .), sume la care s-au calculat accesoriile totale de 261.739 lei (891.640 + 172.575).

Organele fiscale au procedat la stabilirea acestor sume suplimentare prin înlăturarea de la deducerea TVA-ului și de la calculul profitului a facturilor emise de societățile menționate.

Analizând legalitatea dreptului de deducere, organele de inspecție au reținut că legalitatea din punct de vedere al aspectului de fond nu se dovedește atâta timp cât nu se dovedește realitatea achizițiilor (1) consemnate în facturi și nașterea faptului generator și exigibilitatea taxei și că oricum facturile fiind emise de furnizori cu comportament de inactivi (2), TVA înscrisa in acestea nu îndeplinesc condițiile de exigibilitate. Din punct de vedere al aspectului de formă al dreptului de deducere, organele de control au apreciat că nu se dovedește, deoarece facturile ce cuprind TVA nu au înscrise datele cu privire la sediul societății (3) cumpărătoare - ..

In concluzie, au apreciat că suma de 1.366.223 lei reprezintă TVA fără drept de deducere, în conformitate cu prevederile art. 11 (1) și (12) din LG 571/2003, fiind încălcate totodată prevederile art. 146 alin.1 lit. a), art. 134, alin. 2 și art. 145 alin.1 din LG 571/2003 si prevederile art. 6 din HG 831/1997.

Aceleași considerente au fost reținute si pentru aprecierea ca suma de 1.150.504 lei reprezintă impozit pe profit aferent cheltuielilor înregistrate în baza facturilor emise de cei 4 furnizori considerate de societate eronat drept deductibile la calculul profitului impozabil.

Termenul de plată al acestor sume suplimentare stabilite în urma controlului a fost dată de 20.07.2011, dată la care dacă nu se plătea, decizia în cauză urma să devină titlu executoriu fiscal pentru sumele ce le conține, astfel încât DGFP Constanta putea să treacă la executarea sumelor prin poprire și/sau executare silită imobiliară/mobiliară.

II. Contestarea debitelor principale pentru care s-au calculat accesoriile pentru care reclamanta solicită suspendarea

1. Arată că împotriva acestor acte administrativ fiscale (raport de inspecție, PVB control, decizie impunere) a formulat în temeiul art. 205-2007 cod procedura fiscală contestația înregistrată la organul emitent - DGFP C. sub numărul 6418/13.07.2011, transmisă de aceasta organului competent în soluționare, respectiv Direcției Generale de Soluționare a contestațiilor din cadrul A. care a înregistrat-o sub nr_/21.07.2011 (conform art. 209 alin 1 lit. c din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală, potrivit căruia în cazul în care se contestă obligații fiscale stabilite în cuantum mai mare de 3.000.000 lei competența de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ-fiscale ce le stabilește revine Direcției Generale de soluționare a contestațiilor din cadrul A.).

2. Prin adresa nr._/10.11.2011, reclamanta a solicitat DGSC - A. stadiul de soluționare al contestației sale. Aceasta a transmis prin adresa nr._/15.11.2011 că este înregistrată contestația sa și la instituția pârâtei, sub nr._/21.07.2011 și că este încă în curs de soluționare.

3. Reclamanta arată că a formulat cerere de suspendare provizorie (până la soluționarea unei suspendări în fond) în dosarul_ la Curtea de Apel Constanta, iar la 15.07.2011 s-a dispus suspendarea provizorie a efectelor deciziei.

Totodată, a formulat în temeiul art. 14 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ cerere de suspendare în parte a deciziei de impunere până la soluționarea contestațiilor sale. S-a formulat dosarul nr._ pe rolul Curții de Apel C. în care, prin Sentința civila nr 251/CA/18.08.2011 și Decizia ICCJ nr.5683/24.11.2011, s-a admis cererea reclamantei și s-a dispus suspendarea efectelor deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond în contestația/ acțiunea în anularea deciziei.

4. Având în vedere că:

-potrivit art. 14 din Lg. 554/2004 suspendarea obținută în baza acestuia încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile de obținerea suspendării;

- de la data obținerii suspendării in cauza trecuse deja o lună;

- trecuseră mai bine de 2 luni de la formularea contestației în fața organului fiscal și aceasta nu a fost soluționată pe cale administrativă în nici un fel, la data de 03.10.2011 reclamanta, pentru apărarea și conservarea drepturilor sale, a formulat contestație direct în fața instanței — Curții de Apel C. și a solicitat anularea actelor de inspecție și de impunere, formându-se astfel dosarul nr._ . La primul termen de judecată, instanța a pus în vedere reclamantei să facă precizări cu privire la toate demersurile efectuate de reclamantă pentru epuizarea procedurii administrative. Acest dosar a fost suspendat în temeiul art. 244 C.pr.civ., până la soluționarea dosarului nr._ .

5. Pentru a evita o eventuală discuție despre inadmisibilitatea contestației formulate în fața instanței, înainte de a primi un răspuns din partea organului administrativ-fiscal competent în soluționarea contestației sale, a formulat acțiune în fața Curții de Apel C. prin care a solicitat obligarea A. la

- soluționarea Contestației înregistrată sub nr.6418/13.07.2011 la registratura pârâtei nr.1 și sub nr._/21.07.2011 la registratura pârâtei nr.2,

- emiterea Dispoziției privind soluționarea contestației care să analizeze fondul situației de fapt fiscale ivite.

S-a format astfel dosarul nr._ care a rămas în pronunțare la 12.01.2012 și a fost soluționat în fond prin Sentința nr. 39/CA/ 20.01.2012 prin care s-a admis acțiunea reclamantei în totalitate.

6. La data de 16.01.2012, deci după ce instanța a rămas în pronunțare în dosarul_, pârâta A.-DGSC a transmis la sediul procesual ales Decizia nr.17/10.01.2012 prin care a dispus suspendarea soluționării contestației reclamantei în temeiul art. 214 alin 1 lit. a cod pr. fiscală, până la soluționarea laturii penale. Totodată, a formulat recurs împotriva soluției instanței de fond din dosarul nr._, motivând că având în vedere că a emis această decizie 17/10.01.2012 prin care a dispus suspendarea soluționării contestației administrative a reclamantei, atunci sentința Curții de Apel C. nr.39/ 20.01.2012 de obligare la soluționarea contestației ar fi nelegală, deoarece cererea reclamantei (obligația de face) a rămas pe parcurs lipsită de obiect. Recursul a fost admis la ICCJ la data de 31.05.2013, deoarece pârâta își îndeplinise obligația de a soluționa.

7. Împotriva soluționării contestației administrative a reclamantei prin suspendare în temeiul art. 214 alin 1 lit. a cod pr. fiscală, până la soluționarea laturii penale, reclamanta a formulat contestație la instanță, apreciind că măsura suspendării soluționării contestației administrative este nelegală și solicitând în continuare soluționarea pe fond a contestației reclamantei. S-a format dosar nr._ care a fost admis prin Sentința nr 504/07.11.2012. In schimb, ICCJ în recursul formulat de pârâtă la această sentință a dispus prin Decizia nr. 2250/ 15.05.2014 admiterea recursului și respingerea contestației reclamantei împotriva suspendării soluționării, calea administrativă rămânând deci suspendată la soluționarea în fond. De precizat că abia în cursul anului 2013 a fost formulat un dosar penal direct împotriva reclamantei, născut din acest control fiscal, dosar 1454/P/2013 format la P. de pe lângă Tribunalul C., acesta fiind dosarul a cărui soluționare se așteaptă.

8. Reclamanta a repus pe rol dosarul nr._ - contestație direct in fata instanței - Curții de Apel Constanta în care solicita anularea actelor de inspecție și de impunere. Acesta fusese suspendat până la soluționarea dosarului nr._, în vederea dobândirii unei soluții în contestația pe cale administrativă și în scopul evitării unei inadmisibilități a demarării demersului în fața instanțelor.

Insă cum soluționarea contestației administrative a fost suspendată de organele fiscale, măsura menținută de ICCJ la 15.05.2014, iar raportat la art. 218 alin.2 din OUG nr. 92/2003 în fața instanțelor se poate ataca numai decizia emisă de organele fiscale în soluționarea contestației administrative, în mod normal Curtea de Apel C. a respins contestația reclamantei fără a intra pe fondul dosarului, considerând că demersul procesual al reclamantei din acest dosar este prematur.

Față de toate aceste demersuri, precizează reclamanta că rezultă faptul că situația la zi a debitelor principale este următoarea:

- Calea administrativă prealabilă este suspendată la soluționare, urmând a fi soluționată abia după soluționarea laturii penale;

- Latura penală nu este soluționată în acest moment, dosarul 1454/P/2013 fiind încă in faza cercetărilor;

- Efectele deciziei de impunere F-CT 994/28.06.2011 sunt suspendate prin Sentința civilă nr.251/CA/18.08.2011 din dosarul_ în baza art. 14 din Legea 554/2004 până la soluționarea în fond a contestației în fața instanței;

- înainte de această suspendare efectele deciziei de impunere F-CT 994/ 28.06.2011 au fost suspendate provizoriu la 15.07.2011 prin dosarul 815/36/201.

Pentru această soluție reclamanta a luat certificat de minută și a fost depus la DGFP C. la 18.07.2011;

- De precizat că sentințele în materia contenciosului și în materia suspendării executărilor sunt executorii de drept, fără nicio altă formalitate.

- Contestația în fond în fața instanței nu se poate susține încă, demersul fiind prematur atâta timp cât încă nu s-a finalizat calea administrativă.

Însă, într-un mod nelegal și neîntemeiat pârâta D.G.R.F.P. - G. în loc să dea prevalență dispozițiilor instanței și să recunoască efectele sentințelor din dosarele_ și_, în sensul suspendării executării Deciziei nr.F-CT 994/28.06.2011 aceasta o apreciază ca fiind pe rol, apreciază că sumele înscrise în aceasta sunt de plată și ajunse la scadență calculată la 30 de zile de la emiterea deciziei și cum reclamanta nu a achitat sumele la această scadență, procedează la calculul accesoriilor constând în penalități de întârziere și dobânzi pe perioada 20.07.2011 — 31.03.2015.

Emite astfel Decizia nr._/15.04.2015 referitoare la plată accesorii în cuantum total de 1.520.811 lei, din care 661.886 lei accesorii pentru impozit pe profit și 858.925 lei accesorii pentru TVA, decizie a cărei suspendare solicită a fi dispusă.

Precizează că împotriva acestei Decizii de impunere nr._/15.04.2015 reclamanta a formulat contestație în fața organului emitent, contestație înregistrată sub nr_/13.05.2015.

III. Motivarea cererii de suspendare

In temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004, reclamanta solicită suspendarea Deciziei de impunere nr._/15.04.2015 privind obligațiile de plată accesorii în cuantum de 1.520.811 lei, până la soluționarea în fond a contestației sale împotriva acesteia.

Potrivit art. 14 alin (1) „In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.”

Reclamanta apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 alin.1 din Legea nr.554/2004 în ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ unilateral astfel:

A. Reclamanta se află în situația unui caz bine justificat

Potrivit art. 2 lit. t din Lg. 554/2004 reprezintă cazuri bine justificate "împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

In primul rând, în speță, împrejurările de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei de calcul accesorii sunt cele prezentate mai sus referitoare la demersurile judiciare împotriva deciziei de stabilire a debitelor principale asupra cărora se calculează prin prezentul act contestat accesorii.

Precizează reclamanta că decizia ce cuprinde debitele principale asupra cărora se calculează accesorii prin decizia solicitată la suspendare este ea însăși suspendată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea în fond a contestației formulata față de aceasta. Insă, dreptul reclamantei la a depune o contestație care să fie soluționată în fond de către o instanță nici nu s-a născut, atâta timp cât faza prealabilă administrativă încă nu a fost epuizată. Pe cale de consecință, nici dreptul pârâtei de a urmări încasarea debitelor principale nu a renăscut. Dreptul acesteia de a urmări la plata debitele principale este suspendat până la momentul soluționării în fond a contestației reclamantei împotriva deciziei sale.

Suspendarea Deciziei de impunere nr F-CT 994/28.06.2011 ce conține debitele principale de plata asupra cărora s-au calculat accesoriile prin decizia atacată are ca efect suspendarea executării debitelor înscrise în ea. Această suspendare a executării nu înseamnă doar că organele fiscale nu pot demara executarea silită a debitelor înscrise în această decizie împotriva reclamantei. Această suspendare a executării înseamnă și că debitele înscrise în această decizie de impunere nu pot fi considerate scadente și neachitate. Neputând fi considerate ajunse la scadență și neachitate la această scadență, atunci în mod logic și corelativ nici nu pot atrage datorarea de penalități și dobânzi de întârziere.

Față de situația la zi a actelor fiscale, a actelor instanței și a demersurilor reclamantei, rezultă că de la 15 sau cel târziu 18 iulie 2011 și până în prezent și G. Comerț SRL, dar și A. trebuia să opereze și să mențină suspendarea efectelor deciziei de impunere în evidențele lor. Suspendarea are efecte în dublu sens:

G. Comerț SRL nu poate fi executată silit pentru sumele în cauză de către A. și împotriva sa nu pot fi calculate accesorii pentru neplata sumelor în cauză, dar nici nu poate să deducă aceste sume din tva-ul generat de activitățile de vânzări/prestări curente.

La fel și A., nu poate să urmărească încasarea sumelor din decizie de la G. Comerț SRL și nici nu poate să calculeze accesorii pentru neplata lor, dar nici nu poate să le recunoască la deducere.

Din aceasta situație de fapt rezultă că ne aflăm într-un caz bine justificat de suspendare a Deciziei de impunere nr._/15.04.2015 de calcul al accesoriilor și a efectelor sale, deoarece organul fiscal a stabilit sume de plată accesorii considerabile, de peste un milion și jumătate de lei, doar pe baza unei opinii a sa, opinie care însă nu se regăsește înscrisă în motivarea în fapt și în drept a deciziei atacate. Această opinie nescrisă în actul prin care a decis calcularea acestor accesorii pălește însă în fața suspendării la plată a debitului principal pentru care s-au calculat aceste accesorii, suspendare dispusă de către instanță, prin forța sa obligatorie.

In al doilea rând, cazul bine justificat care creează o îndoială serioasă împotriva legalității actului atacat - Decizia nr._/15.04.2015 de calcul accesorii de 1.520.811 lei este dat și de faptul că o situație similară celei în discuție, o decizie de impunere pentru stabilire obligații de plata accesorii pentru debite născute din decizia F-CT 994/28.06.2011, a fost deja apreciata ca nelegală de către instanțele de judecată, astfel:

Înainte de a se emite aceasta Decizie nr._/15.04.2015 de calculare a obligațiilor accesorii pentru debitele născute din controlul din anul 2011 și din decizia emisă în baza acestuia nr F-CT 994/28.06.2011, organele fiscale au mai emis Decizia nr.444/15.06.2012 (emisă de DGAMC) pentru stabilire obligații de plată accesorii în cuantum de 5.089 lei, accesorii care derivă dintr-o evidențiere incorectă efectuată de către pârâta a sumelor suspendate la executare din decizia F-CT 994/28.06.2011. Reclamanta a formulat contestație prealabilă față de aceasta care a fost respinsă prin decizia nr.92/29.03.2013 emisă de A.-DGSC. Împotriva acesteia, reclamanta a formulat contestație la instanță, depusă la Curtea de Apel C. sub nr._, dosar care a fost declinat la Tribunalul C.. Contestația reclamantei a fost admisă în parte, pentru suma de 4.832 lei care era aferentă direct sumelor greșit nesuspendate la plată, la data de 05.02.2015. Reclamanta precizează că nu are relevanță cuantumul accesoriilor anulate de instanță. Importanță are faptul că la data de 05.02.2015, o instanță a apreciat că este nelegal să se calculeze accesorii pentru debitele ce au fost suspendate la plată.

Sentința nu este încă redactată. Însă reclamanta precizează că motivele pentru care a contestat aceste accesorii se referă la faptul că debitele de plată din decizia de impunere F-CT 994/28.06.2011 odată suspendate, atunci ele nu pot fi considerate scadente. Neajungând încă la scadență, atunci în mod logic ele nu pot naște accesorii pentru neplata la scadență.

Această contradicție flagrantă între opiniile nescrise ale organelor fiscale și realitatea suspendării debitelor principale pentru care s-au calculat accesoriile în discuție nu face decât să creeze o îndoială cât se poate de serioasă în privința legalității deciziei de impunere contestată.

Oricum, aspectul de drept ce trebuie rezolvat, dacă pentru un debit suspendat la plată se datorează sau nu accesorii, va putea fi verificat și soluționat într-un mod just și echitabil abia în fața instanțelor de judecată, în contestația în fond împotriva deciziei de accesorii pentru care solicită suspendarea.

Insă până atunci nu poate opera de drept "opinia" organelor fiscale, motiv pentru care reclamanta apreciază că solicitarea sa de suspendare a efectelor deciziei de calcul accesorii este întemeiată.

B. Se încearcă prevenirea unei pagube iminente

Societatea reclamantă are în prezent în derulare o . contracte de achiziție de cereale și de livrare mai departe a acestora. Achiziția o face de la diferiți producători particulari, comercianți, societăți agricole sau de la intermediari în comerț cu cereale. Prețul mai mic în achiziția acestor cereale îl obține reclamanta deoarece de fiecare dată oferă plata pe loc, la recepție, sau la câteva zile de recepție. Cerealele le livrează în cantități mari către clienții săi. Lucrează cu puțini clienți . SRL, ., . International (România) SRL, firme mari, care operează în principal în zona portuară, exportând mai departe aceste mărfuri. Prețul la care le revinde este mai ridicat decât cel de achiziție, tocmai pentru a obține profit, însă termenul de încasare este mai mare, uneori chiar și după câteva luni.

Nedispunând de sumele necesare se va trece la executarea silită.

O măsură de executare silită asupra bunurilor imobile ale reclamantei (ferme, depozite) și mobile (utilaje de transport cereale) (imobilizări care au o valoare mult mai mare față de sumele suplimentare stabilite prin decizia de plată) ar duce ulterior la imposibilitatea totală de realizare a obiectului de activitate al reclamantei și ar determina evident starea de insolvență a societății. Odată declarată starea de insolvență aceasta este aproape ireversibilă, societatea reclamantă pierzându-si credibilitatea pe piața de profil.

O admitere a contestației sau a acțiunii în anulare a deciziei de impunere după executarea silită asupra bunurilor mobile și imobile prin intermediul cărora reclamanta își desfășura activitatea ar rămâne doar o soluție la nivel declarativ, fără ecouri asupra activității societății reclamante, deoarece odată vândute bunurile altui comerciant, evident de profil, nu le va mai putea redobândi în proprietate.

Mai precizează reclamanta că la acest moment societatea are toate celelalte obligații bugetare achitate, nefiind un rău platnic (în afara de cele născute din controlul anului 2011 și care sunt suspendate la plată).

De asemenea, societatea reclamantă are depuse la zi toate declarațiile fiscale, fiind un contribuabil cu un comportament fiscal normal și corect.

Ce este de remarcat este faptul că deși în vara anului 2011 reclamanta a obținut suspendarea efectelor deciziei de impunere F-CT 994/28.06.2011 societatea nu a înțeles într-un mod incorect această soluție a instanței. Societatea reclamantă nu a văzut această suspendare ca o soluție de „scăpare" temporară de la executare a bunurilor sale. Societatea reclamantă nu a înțeles ca imediat după ce a obținut suspendarea să se falimenteze, să își înceteze activitatea și nici măcar să îsi diminueze valoarea activelor.

Conform ultimul bilanț depus în fața organelor fiscale - anul 2013 (2014 are încă termen de depunere) societatea reclamantă are active imobilizate în valoare de 13.994.276 lei și active circulante de 17.375.447 lei; de asemenea, și-a desfășurat activitatea cu 37 de angajați si a obținut o cifra de afaceri de 4.182.095 lei.

Precizează reclamanta că rezultă că dacă s-ar dispune suspendarea și pentru decizia de accesorii în cauză, organele fiscale nu ar suferi o pagubă, deoarece această soluție urmează să se dea față de o societate cu un comportament corect și normal dpdv fiscal, ce nu și-ar „pierde" activitatea și activele imediat ce ar obține suspendarea.

In schimb, obligarea societății reclamante la plata obligațiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere cu obligații accesorii, în actuala situație creată chiar de către organele fiscale, ar pune societatea în imposibilitatea totală de desfășurare a activității, cel puțin pe perioada executării silite, dacă nu și după realizarea acesteia, situație ce ar avea consecințe importante atât de ordin social (la nivelul angajaților), cât și asupra viitorului societății reclamante.

Insă, potrivit jurisprudenței CEDO, dreptul de a practica o activitate pentru care reclamanta este autorizată în mod legal și își achită dările, constituie un „bun" în sensul art. 1 al Convenției asupra drepturilor omului. Atât Constituția României, cât și Convenția CEDO garantează ocrotirea dreptului de proprietate asupra „bunului" prin exercitarea sa, iar nu prin neexercitare, noțiune ce include și dreptul de a presta o activitate câștigată, autorizată în baza unei proceduri legale.

Chiar daca acțiunea reclamantei se va admite pe fond, prejudiciul suferit de reclamantă nu va mai putea fi reparat în totalitate și nici executarea cu adevărat "întoarsă".

Pentru toate aceste considerente, se poate observa că prin prezenta cerere de suspendare se încearcă tocmai prevenirea acestei pagube iminente ce nu va mai putea fi în totalitate reparata nici după admiterea contestației reclamantei, dacă decizia și-ar produce efectele până la soluționare, fără să fie suspendată.

C. A fost sesizată în condițiile art. 7 autoritatea publică emitentă a actului administrativ.

Chiar și faptul că procedura administrativă nu este finalizata, iar executarea deciziei înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității actului administrativ este iminentă, reprezintă un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a acesteia.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea organelor competente se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură ce se recomanda a fi luată de autoritatea jurisdicționala - conform Recomandare nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, executarea deciziilor administrative trebuind să țină cont de drepturile și de interesele persoanelor particulare; conform aceleași recomandări, organul fiscal are posibilitatea instituirii măsurii asigurătorii asupra bunurilor contribuabilului, în temeiul art. 129 si urm Cod pr. fisc, pentru că suspendarea vizează executarea propriu-zisă a actului, iar nu și proceduri pregătitoare și asigurătorii.

In concluzie, reclamanta solicită suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr._/15.04.2015 referitoare la obligații de plată accesorii în cuantum de 1.520.811 lei.

Pe lângă aplicabilitatea dispozițiilor art. 14 alin 1 din legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, aplicabilitate pe care reclamanta apreciază că a demonstrat-o, arată că în speță se întâlnesc și dispozițiile alin. 5 din același articol 14, care prevăd În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanța, acesta este suspendat de drept.

Față de toată situația de fapt prezentată, se poate observa că decizia de accesorii în cauză nu are alt temei de fond decât faptul neplății unui debit principal, fără alt conținut și temei de plată. Rezultă că se poate considera că decizia de accesorii în cauză este un nou act administrativ, dar cu același conținut ca și cel suspendat - decizia de impunere F-CT 994/28.06.2011, urmând a se putea aplica direct suspendarea de drept a deciziei de accesorii în cauză.

Mai arată reclamanta că dacă această suspendare de drept nu va putea fi primită, atunci cel puțin acest considerent, că decizia de accesorii nu are la bază alt temei de drept decât decizia debitului principal suspendat, este de luat în seamă, în vederea stabilirii unei cauțiuni rezonabile pentru aplicarea suspendării prevăzute de alin.1 al art. 14.

Pârâta DGRFP G. – AJFP C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de suspendare a executării ca nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea unor acte normative și HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, A.N.A.F. s-a reorganizat fiind reprezentată prin entități regionale.

Astfel, de la data de 01.08.2013, s-au înființat în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții cu personalitate juridică.

În cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează ca structuri fără personalitate juridică administrațiile județene ale finanțelor publice.

In baza art. 10 alin. 1)-2) din OUG nr. 74/2013:

„(1) începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1) se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică, și care sunt conduse, prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 188/1999. republicată, cu modificările și completările ulterioare, de un director general, funcționar public.

(2) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului în care va fi stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale județene ale finanțelor publice din aria de competență stabilită potrivit prevederilor alin. (3)".

Potrivit art. 11 alin. 3) din OUG nr. 74/2013:

„(3) Pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și ale direcțiilor generale ale finanțelor publice, după caz, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1). De la aceeași dată, în litigiile în care direcțiile generale ale finanțelor publice județene au fost mandatate să asigure reprezentarea structurilor ierarhic superioare, calitatea de reprezentant al acestora se transmite către direcția generală regională a finanțelor publice care a preluat activitatea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene respective."

Precizează pârâta că rezultă din cele ce preced că are calitate procesual pasivă în cauză Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanta, neputând sta singură înaintea judecații, neavând personalitate juridică.

Se arată că reclamanta . a fost supusă unei acțiuni de inspecție fiscală în perioada 22.11._11, desfășurată de către organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.R.F.P. G. - A.J.F.P. C. în baza Titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Obiectul inspecției fiscale l-a reprezentat verificarea modului de calcul, evidențiere și declarare în cuantumul si termenele prevăzute de lege a impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată.

Constatările acțiunii de inspecție fiscală au fost reținute prin Decizia de impunere nr. F-CT 994/28.06.2011, fiind stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 5.216.230 lei - sumă compusă din 2.317.885 lei impozit pe profit cu accesorii, 2.898.345 lei TVA cu accesorii.

Pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri ale bugetului general consolidat s-au calculat obligații fiscale accesorii în baza titlului de creanță Decizia de impunere nr. F-CT nr. 994/28.06.2011 si a Declarației nr. 305 (formular corecție la Decontul de TVA) depusa de însăși reclamantă.

In acest sens, a fost emisă Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr._/15.04.2015 pentru suma totala de 1.520.811 lei.

Împotriva actului administrativ fiscal în cauză, reclamanta . SRL a înțeles să formuleze, cu aplicare disp. art. 205 din C. pr. Fiscală, contestație fiscala.

Pârâta consideră că prin disp. art. 205-218 C.proc.fisc. se instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi calificată drept jurisdicție administrativă, derogă de la normele de drept comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ.

Prin calificarea în mod expres de către legiuitor a contestației fiscale drept o cale administrativă de atac se urmărește, în substanță, impunerea obligativității parcurgerii, prealabile a acestei proceduri administrative, finalizate cu o decizie în baza disp. art. 210 C.proc.fisc.

Cum, în speță, Serviciul soluționare a contestațiilor din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice G. nu a finalizat procedura administrativă prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal si, implicit, aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal contestat, apreciază pârâta că reclamanta ., în lipsa unei decizii de soluționare definitive în sistemul căilor administrative de atac, nu prezintă argumente care să evidențieze caracterul ilegal al actului emis de către autoritatea fiscală, justificând în acest sens și admisibilitatea cererii de suspendare astfel formulate.

Introducerea contestației administrative nu are efect suspensiv de executare, având în vedere că titlurile de creanță fiscală devin titluri executorii ope legis la data scadenței obligației fiscale. Principiul executării din oficiu a actului administrativ derivă astfel din prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate ale acestuia.

Este de principiu că actele administrative se emit pe baza și în executarea legii, în favoarea lor funcționând prezumția de legalitate până la pronunțarea unei hotărâri definitive de anulare în tot a acestora și implicit a oricăror alte acte subsecvente.

Precizează pârâta că este de principiu că, pentru admisibilitatea cererii de suspendare, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 se cer a fi întrunite două condiții obligatorii și cumulative:

- existența unor cazuri bine justificate și

- prevenirea producerii unei pagube iminente.

Cazurile bine justificate constau, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în ”împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, iar paguba iminentă în „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public"- art. 2 lit. ș) din același act normativ.

Precizează pârâta că referitor la condiția existenței unui caz bine justificat,

principiul executării din oficiu a actului administrativ derivă din prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate ale acestuia, motiv pentru care apreciază că suspendarea actelor administrative fiscale apare ca o situație de excepție, care determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, reținerea priorității unuia din aceste interese fiind subsumată principiului legalității.

Solicită a se observa că reclamanta nu a făcut dovada că această condiție este îndeplinită, întrucât susținerile reclamantului privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub pretextul că se tinde la înfățișarea cazului bine justificat.

În acest sens, pârâta solicită a se proceda la înlăturarea motivelor vizând legalitatea actelor administrative fiscale, care până la anularea de către o instanță judecătorească se bucură de prezumția de legalitate, în caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o preiudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 lin Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.

Prin Decizia nr.257/27.10.2006 Curtea Constituțională a reținut ca „suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, cât acestea se bucură de prezumția de legalitate".

Îndoiala serioasă asupra legalități actelor administrative fiscale trebuie transpară cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru a nu se prejudicia fondul litigiului în calea deschisă de legiuitor doar pentru măsura excepțională de temporizare a producerii efectelor de către actul administrativ fiscal contestat.

Ori, motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură a crea de plano o îndoială serioasă cu privire la legalitatea Deciziei referitoare la obligațiile de accesorii nr._/15.04.2015 emise în sarcina sa de către autoritatea fiscală, fiind necesară nu numai administrarea de probe în cadrul procesului, dar și o interpretare și o aplicare a legii ce ar presupune o antamare a fondului.

Precizează pârâta că este cunoscut că în cadrul procedurii de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi prejudiciat fondul litigiului, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Apreciază pârâta că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat, fiind mai degrabă aspecte de fond care pot duce la înlăturarea masurilor prin actul atacat numai în urma administrării de probe.

Întrucât, până la o eventuală anulare de către o instanța judecătorească, actul administrativ fiscal se bucură de prezumția de legalitate, obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei în cuantum total de 1.520.811 lei prin actul fiscal atacat reprezintă creanța certă, lichidă și exigibilă.

În ceea ce privește a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, precizează pârâta că reclamanta nu a făcut dovada producerii unei pagube iminente care s-ar cauza prin executarea actului administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită.

În ceea ce privește condiția privind prevenirea unei „pagube iminente" se

poate reține definiția la nivel comunitar dată acestei noțiuni prin Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, însă autoritatea jurisdicțională chemată să decidă o asemenea măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Astfel de măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat.

Consideră pârâta că susținerile reclamantei privind prejudiciul considerabil ce urmează să se producă sunt nefondate pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată prin probe concludente.

Faptul că executarea sumei stabilite prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/15.04.2015 a început, apreciază că nu reprezintă un motiv de fundamentare a cererii de suspendare a executării, întrucât există posibilitatea reparării ulterioare a prejudiciului, prin anularea actului administrativ fiscal și restituirea sumelor încasate.

Astfel că apreciază pârâta că această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât prejudiciul material viitor și previzibil nu trebuie să fie tocmai consecința emiterii actului administrativ fiscal.

Această abordare este în acord și cu principiile europene cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 mai sus amintită, potrivit cărora instanța poate acorda asemenea măsuri în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, dacă executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de înlăturat și condiția existenței unui argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

Pârâta solicită a se reține că reclamanta nu a făcut dovada cu înscrisuri doveditoare a producerii unei pagube iminente și nu s-au precizat condițiile de fond și formă nelegale ale sumelor datorate.

Debitele stabilite de către autoritatea fiscală sunt creanțe fiscale - astfel cum acestea sunt reglementate conform dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, certe, lichide, procedându-se în mod corect la întocmirea actului administrativ fiscal a căror executare se cere a fi suspendată, organul fiscal riscând, în mod contrar, prin tergiversarea executării să nu-și mai poată recupera creanțele.

Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică dacă actul administrativ fiscal conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat, condiție care, din punctul pârâtei de vedere, nu este îndeplinită în cauză.

În speță, pârâta apreciază că aspectele expuse de reclamantă în susținerea nelegalității actului administrativ fiscal emis de organul fiscal sunt lipsite de echivoc, iar simplele afirmații neurmate de dovedirea unei situații care să probeze cazul bine justificat al cererii de suspendare și iminența producerii unei pagube nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării acestuia.

În consecință, pârâta solicită a se constata că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții în raport de înscrisurile cu care reclamantul înțelege să facă dovada celor susținute.

Pentru argumentele de fapt si de drept mai sus exprimate, pârâta solicită respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr._/15.04.2015 ca nefondată.

Reclamanta . a depus la dosar răspuns la întâmpinare la data de 17.06.2015, prin care a solicitat a se constata faptul că susținerile pârâtei din întâmpinare sunt neîntemeiate, întrucât:

- îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ_/ 15.04.2015 transpare cu ușurință, iar în urma unei cercetări sumare a situației expuse, aparența dreptului rezultă că este în favoarea reclamantei;

- condiția prevenirii unei pagube iminente este dovedită în speță atâta timp cât deja actul fiscal_/15.04.2015 a cărui efecte le solicită a fi suspendate a devenit deja titlu executoriu, executarea silită fiind deci iminentă pentru această sumă și aproape ireversibilă.

Examinând cererea de suspendare prin prisma motivelor sale de fapt și de drept, Curtea reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea in condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămata poate cere instanței de judecata competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ pana la pronunțarea instanței de fond.

Rezulta din economia textului ca pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ doua condiții:

- sa existe un caz bine justificat, in sensul art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004, ca fiind împrejurarea legata de starea de fapt si de drept care este de natura sa creeze o îndoiala serioasa in privita legalității actului administrativ.

- sa se facă dovada unei pagube iminente, in sensul art.2 alin.1 lit.s din Legea nr.554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor si previzibil, sau după caz perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscuta si in plan european prin Recomandarea R (89) 8 adoptata de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabila si României.

Conform acestei recomandări,instanța, in calitate de autoritate jurisdicționala chemata sa decidă măsura de protecție provizorie trebuie sa tina cont de ansamblul circumstanțelor si intereselor prezente si sa acorde asemenea masuri atunci când executarea actului administrativ este de natura a crea pagube grave, dificil de reparat si când exista un argument juridic aparent valabil fata de nelegalitatea lui.

Raportat la circumstanțele cauzei, desprinse din înscrisurile depuse la dosar, Curtea constata ca fiind îndeplinite cumulativ cele doua condiții prevăzute de lege.

Astfel, prin Decizia de impunere nr._/15.04.2015 emisa de A.- DGRFP Galati- AJFP Constanta, a cărei executare se solicita a fi suspendata, au fost calculate in sarcina reclamantei obligații fiscale accesorii in suma de 1.520.811 lei, pentru neachitarea la termen a unor debite cuprinse in Decizia nr.F-CT 994/28.06.2011.

Contestația formulata de reclamanta împotriva acestei Decizii de impunere a fost soluționata de organul administrativ fiscal prin Decizia nr.731/17.07.2015 in sensul ca s-a dispus suspendarea soluționării contestației pana la soluționarea pe fond a contestației formulata de reclamanta împotriva Deciziei de impunere nr.994/27.06.2011, decizie ce conține debitele de baza generatoare a accesoriilor contestate.

Criticând legalitatea Deciziei de impunere nr._/15.04.2015, reclamanta a susținut ca a fost emisa in condițiile in care executarea Deciziei de impunere nr.994/27.06.2011 fusese suspendata prin Sentința civila nr 251/CA/18.08.2011 pronunțata in dosarul nr._ al Curții de Apel C. irevocabila prin Decizia ICCJ nr.5683/24.11.2011.

Ori, atât timp cat o instanța nu s-a pronunțat in mod definitiv asupra întinderii in timp a efectelor suspendării executării Deciziei de impunere nr.994/27.06.2011 prin care s-au stabilit debitele principale, Curtea apreciază ca acest aspect poate reprezenta un caz bine justificat pentru determinarea suspendării executării deciziei prin care s-au calculat accesorii ale acestor debite.

In ceea ce privește cea de-a doua condiție impusa de lege, Curtea apreciază ca executarea unei sume de 1.520.811 lei, in contextul economic general, ar perturba in mod evident activitatea societății reclamante, putând determina chiar ajungerea in incapacitate de plata, fapt ce ar avea consecințe deosebite inclusiv din punct de vedere social, asupra angajaților acesteia.

Pe cale de consecința, Curtea apreciază ca fiind întrunite in speța condițiile prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 si, pe cale de consecința va dispune admiterea acțiunii, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr._/ 15.04.2015 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA L. și G., în C., .. 38, ., J. C. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., ., nr. 18, J. C..

Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr._/15.04. 2015 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 August 2015.

Președinte,

I. M. Ș.

Grefier,

C. V.

Jud.red.M.Ș.

2ex/30.09.2015

← Conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI....		Pretentii. Decizia nr. 395/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA →

Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 130/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 130/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA