Alte cereri. Decizia nr. 3724/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 3724/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 5315/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 3724/2014

Ședința publică de la 10 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. S.

Judecător I. M. D.

Judecător D. V.

Grefier C. M. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursurilor declarate de autoritatea pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., . și de chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2967/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. F. - prin cabinet avocat Oțeliță C., G., ., ..

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la termenul din data de 13.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la datele de 20.03.2014, 26.03.2014, 03.04.2014, 10.04.2014, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Asupra recursurilor în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr._, reclamantul P. F. în contradictoriu cu A.F.P. G. a solicitat obligarea la restituirea sumei de 6671 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu actualizată cu dobânda legală la data plății efective.

În motivarea cererii a arătat că, în fapt, a achiziționat un autovehicul înmatriculat pentru prima oară în spațiul comunitar, fiindu-i impusă, în vederea înmatriculării, plata taxei pentru emisii poluante, prin calcularea și încasarea acestei taxe fiind încălcate prevederile art.25, art.28, art.30 și art.90 din Tratatul de instituire a C.E.

Reclamantul a arătat că această taxă este discriminatorie și ilegală raportat la dispozițiile art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene, care prevăd că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, coroborat cu prevederile art.148 al.2 din Constituție.

Totodată, reclamantul a mai arătat că taxa pentru emisii poluante nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.25,28 și 90 din Tratatul de constituire a Uniunii Europene, art.16 și 148 din Constituția României .

Au fost depuse în copie actele la care s-a făcut referire.

Prin Întâmpinare, pârâta DGFP V. a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii prin lipsa parcurgerii procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei, a arătat că solicitarea reclamantei privind restituirea taxei nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art.117 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

S-a mai arătat că taxa în discuție a fost legal calculată și încasată.

Cu privire la dobânda solicitată s-a arătat că aceasta are o reglementare specifică, potrivit prevederilor art.124 raportate la art.117 Cod de procedură fiscală.

A fost formulată cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu privind obligarea acesteia la plata tuturor sumelor la care va fi eventual obligat, având în vedere faptul că beneficiarul sumelor încasate era A.F.M. și nu bugetul consolidat al statului.

Pârâta-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința nr. 2967/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. a fost respinsă excepția inadmisibilității promovării acțiunii, admise acțiunea și cererea de chemare în garanție, obligată pârâta A.F.P. G. la plata către reclamant a sumei de 6671 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, actualizată cu rata dobânzii legale ‚până la data restituirii și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București către pârâta A.F.P. la plata sumei de 6671 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, actualizată cu rata dobânzii legale până la data restituirii.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut, în esență, că taxa pentru emisii poluante nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, decât dacă își schimbă proprietarul, instituindu-se astfel un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, unde urmau a fi reînmatriculate, ca și cel proprietatea reclamantei.

S-a constatat în acest mod încălcarea principiul comunitar al liberei circulații a mărfurilor, impunându-se restituirea taxei plătite în baza dispozițiilor O.U.G nr.50/2008.

Raportându-se la prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității și ale art. 28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene instanța a reținut că aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.

Cum Legea nr. 9/2012 conține dispoziții contrare, conform principiului efectului direct al dreptului comunitar, instanța a constatat că taxa pe poluare pentru autovehicule instituită este ilegală, încălcând prevederile art.28 și art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, care prevăd că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin acestea și prin actul de aderare.

Nu poate fi acceptat punctul de vedere al pârâtei în sensul că prevederile noii reglementări au fost armonizate cu legislația europeană, atât timp cât plata taxei pe poluare condiționează prima înmatriculare a autovehiculelor în România, iar pentru autovehiculele deja înmatriculate nu este percepută, deși în mod evident și acestea poluează.

S-a constatat astfel că instituirea taxei pe poluare reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative, incompatibilă în principiu cu obligațiile rezultând din art. 28 CE, ce nu poate fi justificată în mod obiectiv prin unul din motivele de interes general enumerate de art. 30 CE. Deși scopul declarat al adoptării O.U.G. nr. 50/2008 îl reprezintă asigurarea protecției mediului, normele edictate nu au această finalitate, cuprinzând măsuri restrictive discriminatorii.

În acest sens instanța a reținut Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza C-524/07, Comisia c. Austriei, potrivit căreia s-a constatat încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 28 CE prin impunerea, cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul Austriei, a unor condiții mult mai stricte în privința valorilor limită a emisiilor poluante și zgomotului, autovehiculelor anterior înmatriculate în alte state membre, în vreme ce vehiculele cu aceleași caracteristici nu erau supuse unor asemenea exigențe în cazul reînmatriculării lor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta DGFP G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cu titlu prealabil recurenta a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. 1 din HG nr. 520/2013 în cauză calitatea procesuală de recurentă o are DGFP G. în locul DGFP V..

În motivarea recursului recurenta arată că prin adoptarea Legii nr. 9/2012 s-a stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, obligația de plată a taxei intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la punerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei excepții sau scutiri legale.

În cauză nu poate fi vorba despre o formă de discriminare cu privire la înmatricularea autoturismelor, taxa fiind percepută la prima înmatriculare în România a acestora, fără a se face distincția dacă provine din producția internă sau din import, cuantumul acesteia fiind stabilit în funcție de criteriile prevăzute de Legea nr. 9/2012.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:

Prin decizia emisă de Administrația Finanțelor Publice Focșani s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei de emisii poluante în cuantum de 7639 lei, pentru autovehiculul marca Volkswagen, an fabricație 2003, autovehicul provenit dintr-un alt stat comunitar și neînmatriculat anterior în România.

Temeiul legal al stabilirii acestei taxe l-a constituit dispozițiile Legii nr. 9/2012, iar reclamanta a achitat taxa menționată, astfel cum rezultă din chitanța nr._/12.03.2013.

Curtea reține că până la data de 30.06.2008 prima înmatriculare în România a autoturismelor a fost condiționată de plata taxei speciale reglementate de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a normelor date în aplicare.

Ulterior acestei date a fost instituită taxa specială de mediu/taxa pe poluare, obligația de plată intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, conform dispozițiilor art. 4 alineat 1 litera a) din O.U.G nr. 50/2008.

Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G nr. 50/2008 și a fost introdusă o nouă taxă, denumită taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Curtea de Apel mai reține că, raportat la prevederile OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în cauzele nr. 402/09 - T. c. României și C-263/10, cauza N., Curtea Europeană de Justiție apreciind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse in vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

În hotărârea din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.

Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.

Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.

Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

De asemenea, la data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 TFUE din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare in care reclamantul a invocat ca taxa in cauza este incompatibila cu articolul 110 TFUE. Prin aceasta hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse in hotărârea in cauza C-402/09 T., considerând ca modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 si O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre si care se caracterizează printr-o uzura si o vechime importante, in timp ce vehiculele similare puse in vânzare pe piața naționala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala, condiții in care reglementarea menționata are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În vederea eliminării caracterului discriminatoriu al taxei de poluare, prin Legea nr. 9/2012 a fost instituită taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar la art. 4 din acest act normativ s-a prevăzut că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule intervine în următoarele cazuri:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Potrivit art. 4 al. 2 obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/_, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea pana la data de 01 ianuarie 2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel încât, instanțele au constatat că până la data de 01.01.2013 considerentele Curții Europene de Justiție din Cauzele T. și N. sunt în continuare aplicabile, fiind menținuta discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața națională.

Ulterior încetării suspendării reglementate prin OUG nr. 1/2012, respectiv începând cu data de 01.01.2013, se observă însă că taxa pentru emisiile poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 se aplică nu numai autovehiculelor second-hand cumpărate din străinătate și neînmatriculate în România, ci și celor cumpărate din țară și deja înmatriculate în România.

D. urmare, instanța constată că prevederile legale interne în vigoare la momentul emiterii deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante a cărei anulare se solicită și al achitării de către reclamant a sumei pretinse nu au mai menținut discriminarea cuprinsă în reglementările anterioare între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012 nu face nici o deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor, modalitatea de impozitare a unui vehicul importat fiind aceeași cu a unui vehicul similar de pe piața națională.

Pe de altă parte, Curtea de Apel constată că nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează taxa pentru emisiile poluante, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.

Raportat la susținerile reclamantului privind discriminarea Curtea de Apel mai notează faptul că, prin Decizia dată în cauza I. și alții c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declarând inadmisibilă cererea prin care mai mulți reclamanți acuzau faptul că taxa pe poluare pe care au fost obligați să o plătească este incompatibilă cu dreptul Uniunii și discriminatorie, a statuat în sensul că art. 14 al Convenției privitor la interzicerea discriminării nu are o existență autonomă, acesta coroborându-se cu celelalte articole ale Convenției și Protocoalele sale, în măsura în care sunt alegate încălcări ale acestora, fapt ce nu se regăsește în speță.

În concluzie, Curtea de Apel apreciază că, începând cu data de 01 ianuarie 2013, odată cu încetarea suspendării reglementate prin OUG nr. 1/2012, nu se mai poate reține că dispozițiile Legii nr. 9/2012 contraveneau dreptului comunitar, deoarece taxa pentru emisiile poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 era percepută în mod egal, în vederea înmatriculării, atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second-hand, indiferent de proveniența lor, respectiv, în ceea ce privește autovehiculele second hand, atât pentru cele importate ce fuseseră înmatriculate în alte state membre, cât și pentru cele cumpărate din țară și deja înmatriculate în România, astfel încât nu se poate aprecia că legea internă instituia un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru produsele altor state membre, față de produsele naționale similare.

În consecință, având în vedere că la data emiterii deciziei contestate legiuitorul instituise obligativitatea achitării taxei pentru toate înmatriculările de autovehicule (nou și second hand), indiferent de proveniența acestora, Curtea de Apel constată că taxa pentru emisiile poluante a fost stabilită în mod legal, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, astfel încât cererea reclamantului pentru anularea deciziei de stabilire a taxei și restituirea sumei achitate cu acest titlu apare ca fiind neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 498 NCPC Curtea de Apel va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica sentința atacată în sensul că acțiunea formulată de reclamant va fi respinsă ca nefondată, pe cale de consecință, cererea de chemare în garanție va fi respinsă ca fiind rămasă fără obiect.

Față de considerentele deciziei nr. 24/2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție vor fi menținute dispozițiile instanței de fond privind respingerea excepțiilor inadmisibilității promovării acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de autoritatea pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., . și de chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2967/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. F. - prin cabinet avocat Oțeliță C., G., ., ..

Modifica sentinta atacata si, in rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamant P. F. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. G., ca nefondata.

Respinge cererea de chemare in garantie ca ramasa fara obiect.

Mentine dispozitiile instantei privind exceptia inadmisibilitatii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2014.

Președinte,

V. S.

Judecător,

I. M. D.

Grefier,

C. M. D.

VS/DMC/3 ex. 21.05.2014

Fond: E. S.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 3724/2014. Curtea de Apel GALAŢI