Anulare act administrativ. Decizia nr. 4087/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4087/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 6520/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 4087/2014
Ședința publică de la 17 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător D. V.
Grefier Filuța E. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., jud. G. împotriva sentinței nr. 159 din 30.01.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 7 aprilie 2014, au fost consemnate de către grefierul de ședință în încheierea din aceeași zi, când Curtea având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data 15 aprilie 2014 și respectiv 17 aprilie 2014.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.159/2014 a Tribunalului G., s-a admis contestația formulată de reclamanta . G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., dispunându-se anularea deciziei nr. 23/04.07.2012 și a deciziei nr. 68/5.05.2012, emise de pârâtă cu exonerarea reclamantei de la plata sumei de_ lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că actele administrative atacate au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art. 150 din OG nr.92/2003.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că instanța de fond nu a făcut o minimă analiză a dispozițiilor legale și a susținerilor părților și nu a privit situația prin prisma intereselor organului fiscal de a recupera efectiv creanțele fiscale, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil precum și accesul la o primă judecată efectivă .
Instanța de fond nu a motivat rezonabil sentința recurată nefiind posibilă exercitare controlului judiciar.
Art. 6 instituie în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor, prevederilor legale si al elementelor de proba ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta (Hot. Perez împotriva Franței; cauza Albina c. României).
După cum s-a arătat în doctrină si jurisprudența, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă.
Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu cauza echivalează, practic, cu inexistența motivării.
Omisiunea instanței de fond în pronunțarea soluției este reprezentata de faptul că, nu au fost analizate susținerile pârâtei și implicit motivele care au dus la stabilirea răspunderii solidare a reclamantei alături de obligațiile fiscale ale debitorului urmărit ..
Astfel, deși instanța de fond a reținut că reclamanta a efectuat plăți către ., potrivit ordinelor de plata enumerate, atât în deciziile contestate, cat si in adresele pe care le-a transmis, a dispus totuși anularea actelor administrativ fiscale pe motiv ca, nu au fost dovedite prin niciun mijloc de proba.
Prin prisma unei astfel de motivări, instanța de fond nu a făcut decât să scoată în evidență faptul că nu și-a îndeplinit rolul activ, ba mai mult, daca a avut dubii in ceea ce privește probatoriile administrate, deși aceste ordine de plata au fost invocate de ambele părți, avea posibilitatea de a repune cauza pe rol in vederea administrării acestora.
Astfel, instanța de fond nu a efectuat o minimă analiză a tuturor probelor administrate și a susținerilor părților înlăturând nemotivat pe cele pe care le-a considerat neîntemeiate, privând-o pe recurentă de accesul la o prima judecata efectiva, de dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 § 1 din CEDO.
Așa cum consacră jurisprudența, Convenția impune obligația oricărei instanțe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a transa litigiul.
Această exigență contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, hotărârea judecătorească nefiind un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză a probelor aflate la dosar, în scopul aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.
Or în cauză, motivul pentru care s-a stabilit răspunderea solidară a reclamantei alături de obligațiile fiscale ale debitoarei noastre este reprezentat tocmai de plățile intenționat efectuate de aceasta într-un cont nou deschis la BCR, în urma înțelegerii cu . care, în mod vădit, nu a dorit decât să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.
Cum o persoană este chemată să răspundă pentru faptele sale, doar dacă între fapta sa de comisiune sau omisiune și prejudiciu, există un raport de cauzalitate, sunt îndeplinite pe deplin condițiile cerute de art. 27 alin. (1) lit. b) din OG 92/2003, privind Codul de Procedura Fiscală, angajarea răspunderii solidare alături de obligațiile debitoarei . fiind o măsură legală și temeinică.
În replica argumentelor aduse de instanța de fond în motivarea soluției adoptate, s-au ignorat cu desăvârșire dispozițiile art. 27 alin.1 din OG 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, care-și găsesc pe deplin legitimitatea în prezenta cauză și care prevăd fără echivoc faptul ca, ,, terții popriți răspund în solidar cu debitorul, in limita sumelor sustrase indisponibilizării".
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf.art. 304/1 C.p.c. Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Contrar susținerilor recurentei, sentința instanței de fond este temeinic motivată în fapt și în drept cu respectarea prevederilor art.261 pct.5 C.p.c.
Pârâta AFP G. a emis o . titluri executorii, pentru debitoarea . G. pentru diverse sume de bani datorate de societate bugetului consolidat al statului, titluri executorii emise în perioada 01.03._10).
Pârâta AFP G., analizând declarația informativă privind livrările/prestațiile și achizițiile efectuate pe teritoriul României (declarația 394) depusă la debitorul . G. la data de 24.04.2013, a identificat (printre alte 7 societăți) pe societatea reclamantă ca debitor al debitoarei sale . G., deși nu această societate figura cu debitul cel mai mare.
In baza acestor declarații depuse de debitorul . G., pârâta AFP G. a emis adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți nr._ – (_/29.11.2010) asupra conturilor societății reclamante . G., în baza art.149 alin.5 din OG nr.92/2003.
Urmare acestei adrese de înființare a popririi, reclamanta . comunicat organului fiscal faptul că și-a achitat toate obligațiile către . astfel că la momentul înființării popririi, societatea nu mai datora nicio sumă de bani către .. Totodată reclamanta a solicitat organului fiscal să procedeze la desființarea popririi pentru acest motiv.
Ulterior, organul fiscal a procedat la emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr.68/05.05.2012 (fila 13-14) prin care reclamanta . calitate de terț poprit, a fost obligat la plata sumei de 22.052 lei în baza art.27 alin.1 pct.b din OG nr.92/2003, obligații fiscale datorate de debitorul . Galati bugetului consolidat al statului.
Potrivit disp. art.150 alin.1 din OG nr.92/2003 „Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, (…), instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare (…), pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi”, iar potrivit alin.3, „pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod”.
In cauză, instanța reține că după ce reclamanta i-a comunicat pârâtei prin adresa nr.469/30.11.2010 (fila 26) faptul că nu datorează nicio sumă de bani debitorului urmărit . G., precum și prin adresa nr.344/09.09.2010 (fila 29) același aspect (indicând și plățile efectuate către . și ordine de plată) organul fiscal nu a procedat conform dispozițiilor legale respectiv art.150 alin.1.
Astfel, instanța constată că în loc să se adreseze Judecătoriei G. cu o cerere pentru menținerea (ori desființarea)popririi, AFP G. a emis decizia de angajare a răspunderii solidare în sarcina terțului poprit.
Nemulțumit, terțul poprit a contestat pe cale administrativă această decizie, contestația fiind respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr.23/04.07.2012.
Susținerea pârâtei AFP G. din concluziile scrise în sensul că reclamanta a efectuat plăți nelegale către . Galati nu este dovedită de către pârâtă prin nici un mijloc de probă.
Pentru toate aceste considerente, instanța corect a constatat că pârâta a emis în mod nelegal deciziile contestate în cauză, în condițiile în care trebuia să urmeze procedura prev. de art.150 din OG nr.92/2003.
În plus, Curtea constată că emiterea deciziei de atragere la răspundere, fără audierea reclamantei s-a făcut cu încălcarea art.2 al.2 din OG 92/2003.
Motivarea instanței de fond este clară, precisă, se referă la materialul probator administrat în cauză și este în concordanță cu acesta, răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți și conduse în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Se poate observa că, intimata-recurentă se plânge de faptul că instanța nu a privit cauza doar prin prisma interesului organului fiscal, și ca atare se consideră nedreptățită deoarece nu a avut loc un proces echitabil, proces care ar fi fost corect numai dacă instanța ar fi analizat cauza doar din punct de vedere al organului fiscal, care exercită puterea Statului R. în teritoriu.
O astfel de abordare este nelegală deoarece potrivit Constituției și normelor privind activitatea jurisdicțională, părțile unui proces sunt egale în drepturi. De asemenea, intimata reclamanta era îndreptățită să formuleze întâmpinare și să administreze probatorii în contestație. Faptul că, nu a făcut acest lucru nu se datorează culpei sale și nici instanței ci, mai degrabă vine în sprijinul susținerii sale că atragerea răspunderii s-a făcut în mod nelegal, cu încălcarea reglementarilor în materia răspunderii solidare din OG 92/2003.
In mod temeinic și legal instanța a reținut că speței îi sunt aplicabile prevederile art. 150 și nu prevederile art.27 alin.1) lit. b) raportat la art.149 alin.9) si (13)Cod procedură fiscală.
Decizia nr.68/2012 a fost emisă cu aplicarea greșită a legii, temeiul de drept invocat de către intimată nefiind aplicabil în prezenta cauză și acesta deoarece conform art.27 alin.(1) lit (b) C.proc. fiscală răspund solidar cu debitorul și terții popriți, în situațiile ăla art. 149 alin. (9), în limita sumelor sustrase indisponibilizării, iar potrivit art. 149 alin. (9) după înființarea popririi, terțul poprit este obligat să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare".
Din interpretarea textelor de lege mai sus enunțate, rezultă ipoteza potrivit căreia atragerea răspunderii solidare a terțului poprit, poate fi făcută numai în situația în care deși acesta confirmă înființarea popririi și indisponibilizarea sumelor, în loc să plătească organului fiscal creanța din adresa de înființare a poprire, face plata tot către debitorul poprit.
În speță nu aflam în ipoteza prevăzută de art. 149. alin. (9), care să dea posibilitatea intimatei-recurente de a atrage în răspundere în baza art. 27 alin. (1) lit.(b), ci în ipoteza prevăzută de art.150 alin.(1) C. proc.fiscală, potrivit căruia dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, acesta are obligația de a se adresa la judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra menținerii sau desființării popririi.
Prin procedura înscrisă la art. 150 alin.f1), C.proc.fiscală, legiuitorul a înțeles să pună la dispoziția recurentei o cale specială de executare a terțului poprit, cale de care aceasta nu a uzat în termenul legal, și ca atare, nu este îndreptățită să atragă în răspundere solidară alături de debitorul principal pe procedura înscrisă la art. 27 alin 1 lit. b) Cod proc. fiscală.
Singura cale pe care putea să o parcurgă recurenta, era cea prevăzută de art. 150 alin.1) C.proc.fiscală și nu cea aplicată de către aceasta pe temeiul art. 27 alin 1 lit. b) Cod proc. fiscal.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 C.p.c. Curtea va respinge recursul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., jud. G. împotriva sentinței nr. 159 din 30.01.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 aprilie 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, D. V. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.DV/30.04.2014
Tehnored.FED/30.04.20142ex.
Fond – D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6208/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 334/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
