Pretentii. Decizia nr. 3029/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3029/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 4656/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 3029/R-C.
Ședința publică din 09 octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. M. - judecător
C. D. - judecător
G. A. - judecător
F. I.-G. - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității pârâte Administrația Finanțelor Publice D., cu sediul în Rm. V., ..17, jud. V., împotriva sentinței nr.4872/04 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul S. Ș. M., cu domiciliul în ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând terminată cercetarea judecătorească în faza de recurs și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.06.2012, reclamantul S. S. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice D., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme, în cuantum de 5756 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, iar pentru înmatricularea în România a fost obligat să plătească taxa specială de primă înmatriculare, în cuantum de 5756 lei, ce a fost achitată cu chitanța Ts3A nr._/29.03.2007, sumă ce a fost contestată de către reclamant, însă pârâta, a respins ca neîntemeiată cererea de restituire a taxei.
Reclamantul a mai arătat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost achitată în baza art.2111 și 2143 din Codul fiscal și punctele 31.1. – 31.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, însă această taxă a fost percepută contrar prevederilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, potrivit cărora nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare, precum și prevederilor art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, reclamantul invocând și aspecte din jurisprudența Curții de Justiție Europene.
Reclamantul a precizat că în România, care este stat comunitar, nu se percepe niciun fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate sau reînmatriculate în țară, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, ceea ce reprezintă o discriminare a regimului juridic fiscal, contravenind dispozițiilor menționate din Tratatul Comunității Europene.
Pârâta DGFP V., pentru AFP D., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare nu se încadrează în niciuna din situațiile prev. la art.117 alin.1 din Codul de procedură fiscală.
Cât privește fondul cauzei, pârâta a arătat că dispozițiile art.2141 și următoarele din Legea nr.571/2003 nu contravin prevederilor art.90 din Tratatul Comunității Europene, iar taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci aceasta s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv s-a aplicat și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale UE, autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale UE (Asia, America, etc), precum și autoturismelor noi din producția națională a României.
A mai arătat pârâta că taxa specială prev. de art.2141 – 2143 din Legea nr.571/2003 are caracter de taxă specială de primă înmatriculare în România și nu de taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de reînmatriculare în România, intenția legiuitorului român nefiind de a institui o astfel de taxă pentru fiecare reînmatriculare în România, motiv pentru care o persoană română care achiziționează un autoturism ce a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătește o astfel de taxă specială întrucât, pe de o parte, nu este vorba de o primă înmatriculare, ci doar de o schimbare a proprietarului, iar pe de altă parte, dispozițiile menționate nu retroactivau până la data primei înmatriculări în România a autovehiculului și nici nu se aplicau pentru toate cazurile de reînmatriculare survenite ulterior, după data intrării în vigoare a normei legale care instituia această taxă în conformitate cu dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere și modificările legislative aduse taxei de primă înmatriculare prin OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art.11), potrivit cărora „taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ian.2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în Normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Prin sentința nr. 4872/04.12.2012, Tribunalul V., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamant; a obligat pârâta AFP D., să restituie reclamantului suma de 5756 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, plus dobânda prevăzută de art. 124, raportat la art. 120 și art. 70 Codul de procedură fiscală; a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2007 un autoturism marca Volkswagen, iar pentru înmatricularea acestuia în România, a fost obligată să achite suma de 5756 lei, cu titlul de taxă specială pentru autoturisme (taxă de primă înmatriculare), ce are efect echivalent în înțelesul art.25 din TCE, ceea ce contravine dreptului comunitar.
Susținerile pârâtelor în sensul că dispozițiile art.2141 – 2143 și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, nu contravin dreptului comunitar, sunt neîntemeiate, întrucât începând cu 1.01.2007, odată cu aderarea României la UE aceasta este obligată să-și armonizeze legislația internă cu dreptul comunitar, și în cazul în care dreptul intern este contrar dreptului comunitar, instanțele naționale au obligația să dea eficiență acestuia din urmă. Prin urmare, în relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, chiar dacă acesta contravine normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale. În acest sens, sunt și dispozițiile art.148 alin.2 și 4 din Constituția României. Potrivit prevederilor art. 90 paragraf 1 din TCE „ nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare”; instanța a constatat că în acest fel se restricționează libera circulație a mărfurilor, interzicându-se taxele discriminatorii și protecționiste, astfel că dispozițiile menționate interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă de natură similară, iar actul administrativ fiscal vătămător pentru societatea contestatoare îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme instituite prin art.2141 – 2143 Cod fiscal.
Taxa specială pentru primă înmatriculare a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare, la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art. 2141 alin. 3 din Codul fiscal, și are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. De asemenea, taxa de primă înmatriculare este percepută și pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din CE în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, situație în care dreptul comunitar este obligatoriu pentru instanțele naționale, iar judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, așa cum dispune art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, chiar dacă acesta este contrar reglementărilor interne.
În consecință, s-a reținut că modificarea Codului fiscal prin Legea nr.343/2006 și introducerea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule deja înmatriculate într-unul din statele membre ale Uniunii Europene, încalcă în mod flagrant dispozițiile art.90 alin.1 din TCE și, implicit, ale Constituției României.
De asemenea, prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, invocate de pârâtele cauzei de față, încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, așa cum a fost revizuită în anul 2003. Încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-a făcut în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu încălcarea dreptului comunitar și, ca atare, statul român nu este în drept să păstreze nimic din sumele încasate nelegal, iar prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 sunt neconstituționale, legea neputându-se aplica unor situații juridice născute anterior intrării în vigoare.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal, în sensul că s-ar valida, prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ, o normă juridică inactivă la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat atât de dreptul comunitar, cât și de art. 15 alin.2 din Constituție.
În astfel de situații, Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79, Hans J. I/S c. Ministere danois des import set accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 Akos Nadasdi și I. Nemth, par.61-70).
Din cele arătate, s-a reținut că statul român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior nașterii raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Față de aceste considerente, în baza art.18 din Legea nr.554/2004, s-a admis acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta AFP D., să restituie reclamantului suma de 5756 lei, achitată cu titlu de primă taxă de în matriculare, plus dobânda prevăzută de art. 124 raportat la art. 120 și art. 70 Codul de procedură fiscală.
Împotriva sentinței nr.4872/04.12.2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II - a civilă, a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice D., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct. 9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se arată că dispozițiile art.2141 și urm. din Legea nr.571/2003 nu contravin art.90 din TCE (art.110 din TFUE), care se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Analizând sentința, prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, dar și din oficiu, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate.
În cauză, reclamantul a achitat suma de 5.756 lei, cu chitanța nr._/29.08.2007 ( fila 3), stabilită cu titlu de taxă de înmatriculare, cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului second – hand, marca Volkswagen.
Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, care trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Scopul art.110 TFUE (fost art.90 TCE) este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne ce discriminează produsele provenite din alte state membre ori din țară. Faptul că ulterior a intrat în vigoare O.U.G. nr.50/2008 – privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Instanța are competența de a constata neconcordanțe între prevederile art.2141-2143 din Legea nr.551/2003 – Cod fiscal și norma prevăzută de art.90 din Tratat (actual art.110 TFUE), având în vedere principiile efectului direct al normei comunitare cu caracter obligatoriu față de dreptul intern.
Taxa specială pentru primă înmatriculare a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr.343/2006, prin O.U.G. nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art.2141 alin.3 din Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. De asemenea, taxa de primă înmatriculare era percepută și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este considerat ca fiind discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, așa cum dispune art.148 alin.2 și 4 din Constituția României.
Or, dispozițiile art.90 alin.1 din TCE, actual art.110 TFUE, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, în lipsa unor criterii obiective, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme, instituită, la momentul plății, prin art. 2141 -2143 Cod fiscal.
Cu probele administrate în fața instanței de fond, însă, reclamantul nu a făcut dovada că autoturismul pentru care a fost obligat să plătească taxa pe poluare în discuție a fost dobândit și înmatriculat pentru prima oară într-un stat membru UE, nedepunând la dosar înscrisuri în acest sens.
Mai mult, deși în recurs i s-a făcut adresă prin care i s-a pus în vedere să probeze că autoturismul provine din Uniunea Europeană și a fost înmatriculat pentru prima oară într-o țară membră U.E., aceasta nu s-a conformat, astfel că, în cauză, nu sunt îndeplinite criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În consecință, pentru aceste motive, în baza art. 312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința primei instanțe, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității pârâte Administrația Finanțelor Publice D., cu sediul în Rm. V., ..17, jud. V., împotriva sentinței nr.4872/04 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul S. Ș. M., cu domiciliul în ..
Modifică sentința de mai sus, în sensul că pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. M. | Judecător, C. D. | Judecător, G. A. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.IM.
RDH/4 ex./16.10.2013
Jud.fond G. A.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1934/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2148/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
