Anulare act administrativ. Decizia nr. 2584/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2584/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 2097/40/2014
Dosar nr._ - anulare act administrativ fiscal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2584
Ședința publică din 25 mai 2015
Președinte G. D.
Judecător M. L.
Judecător N. M.
Grefier S. O.
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamantul C. D., domiciliat în municipiul B., .. 10, ., județul B. și de pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției nr. 5, județul B. și C. Județeană de A. de Sănătate B., cu sediul în municipiul B., .. 52, județul B., împotriva sentinței nr. 211 din 11 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că prin petițiile de recurs recurenții au solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art.223 din Noul Cod de procedură civilă și că, reclamantul recurent a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 119 lei, corespunzătoare căii de atac promovate, astfel cum s-a dispus prin rezoluția din 25 martie 2015. S-a arătat de asemenea că în procedura de regularizare a cererii recurenta Casa de Asigurări de Sănătate B. a depus întâmpinare la recursul promovat de reclamant și, prin intermediul Serviciului arhivă reclamantul recurent a depus la termenul de astăzi concluzii scrise.
Instanța a constatat recursurile în stare de judecată și, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă, a constatat terminată judecarea procesului și a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în data de 15.05.2014, reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate B. și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a solicitat anularea Deciziei de impunere nr._/08.06.2010 și a Deciziei nr. 186/A/22.04.2014 de soluționare a contestației administrative, motivat, în esență, de faptul că nu are încheiat un contract de asigurare care să poată justifica existența obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa și, totodată, este pensionar, fiind plătitor al acestor contribuții, neputându-se stabili o dublă impunere pentru același serviciu.
Reclamantul mai arată că a obținut în mod sporadic venituri din profesii liberale, că s-au emis împotriva sa acte de executare privind plata acestor obligații - care au fost anulate printr-o hotărâre irevocabilă, că nu a fost informat privind obligația de plată CAS și că a procedat la plata debitului stabilit în sarcina sa, în sumă de 2379 lei, rămânând în evidențele fiscale doar cu obligația de plată a accesoriilor în sumă de 2725,36 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 204 Cod procedură civilă reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând suspendarea executării actelor administrative contestate, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, precum și introducerea în cauză a DGRFP Iași – AJFP B., întrucât acesta este organul fiscal care are în prezent atribuții în gestionarea și executarea contribuțiilor de sănătate.
Cu respectarea termenului legal, ambele pârâte au depus întâmpinare, în cursul procedurii scrise, solicitând următoarele:
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive justificat de prevederile art. V alin. 10 din O.U.G. nr. 125/2011, referitoare la subrogarea ANAF în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări sociale, începând cu data de 1 iulie 2012, doar în litigiile având ca obiect contestația la executare.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, întrucât:
Decizia de impunere contestată a fost emisă de către organul competent al Casei de A. de Sănătate B., pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF, în conformitate cu prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007.
Conform art. 7 alin. 2 din O.G. 92/2003, organul fiscal este îndreptățit să examineze din oficiu starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului, iar potrivit art. 10 alin. 1, contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale.
Persoana fizică a exercitat o activitate independentă și există în evidența C.A.S. B..
Potrivit art. 257 alin. 3 din Legea 95/2006, în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri, contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri, dispoziție ce a fost aplicată în cazul reclamantului.
Reclamantul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 215 din Legea 95/2006 de a depune la C.A.S. declarații nominale privind obligațiile ce îi reveneau față de fond și dovada plății contribuțiilor, motiv pentru care au fost întocmite două decizii de impunere, decizii care au fost menținute prin respingerea contestației administrative formulate împotriva acestora.
Prin sentința nr. 211 din 11 februarie 2015 Tribunalul B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a D.G.R.F.P. Iași – prin A.J.F.P. B.; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul C. D. din B., în contradictoriu cu pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și Casa de Asigurări de Sănătate B., a anulat parțial Decizia nr. 186/A/2014 și Decizia de impunere nr._/08.06.2010 emise de CAS B., în sensul exonerării reclamantului de la plata majorărilor de întârziere în sumă de 2725,36 lei, obligând CAS B. să plătească reclamantului suma de 100 lei, cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 s-a dispus suspendarea executării actelor contestate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Împotriva acestei sentințe au promovat recurs reclamantul și pârâtele.
În motivarea recursului său reclamantul a reiterat susținerile de la instanța de fond, precizând că sentința pronunțata este netemeinică în ceea ce privește reținerea instanței că obligația stabilită în sarcina sa, a contribuției de sănătate în cuantum de 2379 lei, este întemeiată, că a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 208 alin. 3, art. 257 alin. 5 și art. 261 alin. 4 din Legea nr.95/2006 și că obligația de plată rezidă din lege și nu din existența unui contract între părți.
A susținut reclamantul recurent că deși a achitat aceasta suma de 2379 lei cu titlu de debit, consideră că a fost stabilită fără temei în sarcina sa de către CAS B., Decizia de impunere nr._/08.06.2010, prin care a fost stabilita aceasta suma fiind netemeinică și nelegală.
A mai susținut reclamantul recurent că chiar dacă dispozițiile art. 257 alin. 5 și art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, invocate de instanță, prevăd obligația persoanelor care desfășoară o profesie liberală de a plăti contribuția de sănătate, tot același act normativ la art. 211 prevede că plata contribuției de sănătate se face în baza unui contract de asigurare încheiat cu C. de Sănătate.
A solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a contestației formulate și anulării în întregime a Deciziei de impunere nr._ din 8 iunie 2010 și a Deciziei nr. 186/A din 22 aprilie 2014 privind soluționarea contestației, emise de Casa de Asigurări de Sănătate B..
În motivarea căii de atac promovate, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. a susținut că instanța de fond, în mod nelegal și netemeinic a admis în parte contestația formulată de reclamant, a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 186/A/22.04.2014 și a Deciziei de impunere nr._/08.06.2010, în sensul exonerării reclamantului de la plata majorărilor de întârziere în sumă de 2725,36 lei.
A precizat recurenta că obligațiile de plată la FNUASS pentru perioada 2005 - 2010 au fost stabilite prin Decizia nr._/08.06.2010, pe baza informațiilor primite de la ANAF, în baza protocolului, în conformitate cu prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007. Conform art. 7 alin 2 din OG. 92/2003, organul fiscal este îndreptățit să examineze din oficiu starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului, iar potrivit art. 10 alin. 1, contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale.
A reiterat faptul că, reclamantul a fost introdus în evidența CAS B. pe baza informațiilor primite de la ANAF, pentru obligațiile, către FNUASS, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate pentru perioada 01.01._10.
A solicitat să se constate că, numai în condițiile în care reclamantul și-ar fi îndeplinit obligația de a declara veniturile trimestrial, și s-ar fi aflat în evidența instituției, CAS B. ar fi trebuit să-și îndeplinească la rândul ei obligația prevăzută de art.222 din Legea nr. 95/2006 de a-i comunica nivelul contribuției.
A susținut că instituția a respectat întocmai prevederile legale aplicabile, astfel încât majorările au fost calculate pentru sumele datorate la venitul estimat la termenul de scadență de 15 a ultimei luni din cadrul fiecărui trimestru iar pentru diferențele de obligații fiscale rezultate din deciziile de impunere anuale emise de ANAF, majorările au fost calculate în anul următor, după 60 de zile de la emiterea deciziei de impunere anuală.
A solicitat a se admite recursul astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată și menținerea Deciziei nr.186/A/22.04.2014 și Deciziei de impunere nr._/08.06.2010, ca fiind temeinice și legale.
În motivarea căii sale de atac împotriva sentinței instanței de fond, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a susținut următoarele:
În ce privește respingerea excepției lipsei calității sale procesuale consideră că instanța de fond s-a grăbit să dea aceasta soluție raportat la prevederile art. V alin. 10 din OUG nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pe care nu le-a analizat cu temeinicie, întrucât, în ce privește subrogarea organelor ANAF în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări sociale de sănătate și a dobândirii calității procesuale a autorităților fiscale în litigii, începând cu data de 1.07.2012, acestea vizează: „ doar litigiile având ca obiect contestațiile la executare silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență aferente creanțelor prevăzute la alin. 4.”
A precizat că petentul a formulat acțiunea împotriva Deciziei de impunere nr._/8.06.2010, precum și cea cu nr. 186/A/22.04.2014 dată în soluționarea contestației administrative, ambele fiind emise de CAS B., deci este vorba de o contestație administrativ jurisdicțională împotriva unui act de impunere emis de CAS B..
A susținut recurenta că împotriva contestațiilor de acest gen, sau împotriva răspunsurilor date în soluționarea contestațiilor acestor acte administrative, calitatea procesuală aparține instituției emitente a acestor acte atacate, aspect reglementat fără echivoc de pct. 2 al actului normativ mai sus menționat care precizează următoarele: „Competenta de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. 1 pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1.01.2012 precum și perioadei cuprinse între 1.01. -30.01.2012 cu titlu de contribuții sociale de sănătate aferente anului 2012 și totodată pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea, revine caselor de asigurări sociale de sănătate, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade.”
Având în vedere acest aspect consideră recurenta că soluția instanței de fond privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale este greșită.
În ceea ce privește admiterea suspendării executării silite a actelor contestate de către petent consideră recurenta că și această soluție este neîntemeiată și nu este în concordanță cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prevede că, suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresata instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, caz în care instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, iar cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
Rezulta că aceste prevederi legale condiționează admiterea cererii de suspendare a unui act administrativ de existența și implicit dovedirea unor „cazuri bine justificate” și a unei „pagube iminente” – exigențe cărora reclamantul nu s-a conformat.
A solicitat admiterea recursului pe care l-a promovat, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale a organelor ANAF în prezenta acțiune, si respingerii cererii de suspendare executare act administrativ fiscal ca fiind neîntemeiată.
Recurenta Casa de Asigurări de Sănătate B. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Cu titlu prealabil Curtea constată că în cauză au fost formulate trei recursuri astfel încât în continuare le va analiza pe rând.
Astfel, analizând recursul formulat de reclamant, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivului de recurs invocat, prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea consideră că acesta nu este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Sub un prim aspect, Curtea constată că principalul argument invocat de către recurent în susținerea motivului de recurs arătat îl constituie, în esență, faptul că nu are încheiat un contract de asigurare care să poată justifica existența obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa.
Această apărare este considerată nefondată de către Curte.
În acest sens, asemenea primei instanțe, Curtea reține că potrivit art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, fiind bazate pe principiile solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor, precum și al participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, din dispoziția legală anterior enunțată, rezultă că sistemul asigurărilor de sănătate este guvernat de principiul participării obligatorii la plata contribuției de asigurări de sănătate pentru formarea Fondului Național Unic de A. Sociale de Sănătate, iar obligația de plată rezidă din lege și nu din existența unui contract încheiat între părți. În același sens, Curtea consideră că reglementarea contractului de asigurare de sănătate are mai degrabă eficiență în sensul obligației statului, prin instituțiile sale specializate, de a asigura asistența medicală pentru persoanele care fac dovada achitării contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Totodată, Curtea reține că persoanele care exercită o profesie liberală sau independentă, cum este și reclamantul, au obligația de a plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate, astfel cum rezultă din prevederile art. 257 alin. 5 și art. 261 alin. 4 din Legea 95/2006, în același sens fiind și dispozițiile art.215 și art.259 alin.4 din același act normativ.
Având în vedere considerentele prezentate, în temeiul dispozițiilor art.488 pct.8 și art.496 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat.
Analizând recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivului de recurs invocat, prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea consideră că acesta nu este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, sub un prim aspect, Curtea reține că în cauză de față premisa este aceea că reclamantul a fost introdus în evidența C.A.S. B. pe baza informațiilor transmise de A.N.A.F. privind veniturile realizate în perioada 2005 – 2010.
Ori, chiar dacă asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii conform art.1 alin.2 din OUG nr.150/2002, preluat de art.208 alin.3 din Legea nr.95/2006 și reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală de plată la termen, este de observat că nici recurenta nu și-a îndeplinit obligația informării reclamantului, anual, cu privire la obligațiile ce-i revin, conform art.222 din lege, iar acest lucru ar fi fost posibil dacă Protocolul dintre C.N.A.S și A.N.A.F., cu privire la comunicarea de informații între cele două instituții ar fi fost încheiat din timp, astfel încât să permită, încă de la nașterea obligației fiscale, impunerea acesteia.
Astfel, lipsa corelării activității instituțiilor statului, nu poate fi reflectată în transferarea culpei către persoana care nu a fost informată din timp cu privire la obligațiile ce-i revin în materie fiscală.
Astfel cum a reținut și prima instanță, Curtea reține că în cauză își găsesc aplicarea prevederile art.8 alin.4 și 5 din Ordinul nr.617/2007 (în vigoare pe perioada de referință. Până la abrogarea sa prin ORDINUL Nr. 581 din 8 septembrie 2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, publicat în Monitorul Oficial nr.685/19.09.2014), conform cărora diferențele rămase de achitat, calculate în raport cu decizia de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere, iar la expirarea termenului prevăzut la alin. 4, pentru sumele datorate și rămase neachitate se vor percepe majorări de întârziere conform procedurii instituite prin Codul de procedură fiscală.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.44 și art.45 din OG nr.92/2003, astfel cum a statuat de altfel și Curtea Constituțională prin Decizia nr.536/2011, doar de la momentul comunicării deciziei de impunere curge termenul de 60 de zile pentru plată, iar după expirarea acestui termen pot fi percepute majorări de întârziere. Or, în cauză, contestatorul nu a fost informat de Casa de Asigurări de Sănătate B. asupra serviciilor sau a nivelului contribuției, pârâta recurentă nefăcând nici dovada comunicării deciziei de impunere.
Având în vedere considerentele prezentate, în temeiul dispozițiilor art.488 pct.8 și art.496 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. ca nefondat.
Analizând recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivului de recurs invocat, prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea consideră că acesta este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, sub un prim aspect, Curtea reține că primul argument invocat de recurentă în susținerea motivului de recurs invocat îl constituie nelegala soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.
Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
De asemenea, în cazul lipsei calității procesuale, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate, după caz.
Față de considerentele anterior precizate, Curtea reține că, în fapt, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
În cauza de față, se reține că prin cererea formulată reclamantul a solicitat anularea Deciziei de impunere nr._/08.06.2010 și a Deciziei nr. 186/A/22.04.2014 de soluționare a contestației administrative, ambele emise de Casa de Asigurări de Sănătate B..
Conform dispozițiilor art. V alin. 1 din O.G. nr. 125/2011 „începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor socialeobligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX indice 2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.
Totodată, potrivit art. V alin. 2 din O.G. nr. 125/2011 competența de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute anterior pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012 (cum este și cazul din speța de față), precum și perioadei 1 ianuarie - 30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 și, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade.
Față de aceste considerente, Curtea constată că prin cererea formulată reclamantul invocă pretenții doar față de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. nefiind parte în raportul juridic de drept administrativ dedus judecății.
În consecință, Curtea constată că soluția instanței de fond prin care s-a apreciat că pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. are calitate procesuală pasivă este dată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art.488 pct.8, art. 496 și art.498 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va dispune admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., va casa în parte sentința recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de soluția ce se va pronunța cu privire la motivul de recurs invocat de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. prin prisma argumentului vizând lipsa calității procesuale pasive a acesteia, Curtea consideră că nu mai este necesar să analizeze celelalte susțineri invocate de această recurentă în cererea sa de recurs.
Totodată, vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate B., cu sediul în municipiul B., .. 52, județul B. și de recurentul-reclamant C. D., domiciliat în municipiul B., .. 10, ., județul B. împotriva sentinței nr. 211 din 11 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, ca nefondate.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției nr. 5, județul B., împotriva sentinței nr. 211 din 11 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. N.M.
Jud. fond: R. M.
Tehnored. S.O.
Ex. 5/09.06.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2251/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2847/2015.... → |
|---|
