Conflict de competenţă. Sentința nr. 68/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 68/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 111/39/2015
Dosar nr._ - conflict de competență -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 68
Ședința Camerei de Consiliu din 11 martie 2015
PreședinteGrigorean D.
Grefier S. O.
Pe rol, judecarea sesizării Tribunalului Suceava privind conflictul negativ de competență constatat a fi ivit între Judecătoria Suceava și Tribunalul Suceava, județul Suceava, în cauza având ca obiect „obligația de a face”, formulată de reclamantul P. Orașului Salcea – L. I. în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. M., ambii domiciliați în Prelipca, ., Oraș Salcea, județul Suceava.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și competența potrivit art. 131 din Codul de procedură civilă, instanța, în temeiul art. 135 din Codul de procedură civilă, a declarat că este competentă general, material și teritorial a se pronunța asupra sesizării și, constatând cauza în stare de judecată a reținut-o pentru soluționare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra sesizării de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 27.03.2014 sub nr._, reclamantul P. Orasului Salcea - L. I. în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. M. a solicitat desființarea lucrărilor de construcții executate nelegal și aducerea imobilului la starea inițială.
Prin sentința nr. 4935 din 24 octombrie 2014 Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect „alte cereri” formulată de reclamantul P. Orașului Salcea - L. I. în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. M., în favoarea Tribunalului Suceava.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reținut că reclamantul P. Orașul Salcea L. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. M. desființarea lucrărilor de construcții executate nelegal și aducerea imobilului la starea inițială, după ce în prealabil fuseseră sancționați contravențional prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 1/21.10.2013 prin care s-a luat măsura desființării construcțiilor edificate fără autorizație, însă nu s-au conformat.
Instanța a mai reținut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în luarea unei măsuri de către instanța de judecată în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 50/1991, respectiv desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Prin Încheierea nr. 322 din 12 februarie 2015, Tribunalul Suceava – Secția Civilă a constatat necompetența sa materială în soluționarea litigiului, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a dispus suspendarea judecării în temeiul prevederilor art. 134 din Noul Cod de procedură civilă, învestind Curtea de Apel Suceava cu soluționarea conflictului negativ de competență.
În motivarea soluției s-a reținut că potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991, odată cu aplicarea amenzii, se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Art. 32 din Legea nr. 50/1991, prevede că „…organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, fie desființarea construcțiilor realizate nelegal.”
Art. 5 din O.G. nr. 2/2011 prevede că sancțiunea contravențională complementară este și „…desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială”.
Art. 32 al. 1 din aceeași ordonanță prevede că plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar la alin. 2 se arată că, controlul aplicărilor și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusiv a instanței prevăzută la alin. 1.
Ori, în cauză, reclamantul a solicitat instanței să se dispună desființarea lucrărilor de construcții executate nelegal și aducerea imobilului la starea inițială, temeiul de drept invocat fiind dispozițiile art. 28 și 32 din Legea nr. 50/1991.
Având în vedere caracterul complementar al măsurii și față de dispozițiile art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2011, Tribunalul a apreciat că, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Suceava, prevederile art. 126 și 132 din Noul Cod de procedură civilă nefiind aplicabile în speță.
Curtea de Apel Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal - învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, în conformitate cu art. 135 (1) și (4) din codul de procedură civilă reține următoarele:
Potrivit art. 28 alin.1 din Legea nr.50/1991, odată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar art. 32 alin.1 din același act normativ prevede că „în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.”
Contrar celor reținute de Tribunalul Suceava prin încheierea nr. 322 din 12 februarie 2015, Curtea apreciază că art. 32 din O.G. nr. 2/2011 stabilește o competență exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția doar atunci când obiectul litigiului este „ plângere contravențională”, or, în cauza dedusă judecății, instanța a fost învestită cu o acțiune, întemeiată juridic pe dispozițiile art. 32 din Legea nr.50/1991, prin care organul care a aplicat sancțiunea solicită instanței să dispună desființarea construcțiilor realizate nelegal, litigiu care, în lipsa unei dispoziții exprese derogatorii, este de competența instanței de drept comun, adică a tribunalului, potrivit art. 95 alin.1 pct.1 din Codul de procedură civilă. Mai mult decât atât, art. 35 alin.3 din Legea nr.50/1991, prevede că, „în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art. 28 și 29.”
În consecință, în temeiul art.135 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează a admite sesizarea și a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava – Secția Civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea Tribunalului Suceava privind conflictul negativ de competență constatat a fi ivit între Judecătoria Suceava și Tribunalul Suceava, județul Suceava, în cauza având ca obiect „obligația de a face”, formulată de reclamantul P. Orașului Salcea – L. I. în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. M., ambii domiciliați în Prelipca, ., Oraș Salcea, județul Suceava.
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava – Secția Civilă.
Definitivă.
Dată în Camera de Consiliu.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2015.
Președinte, Grefier,
Red. G.D.
Tehnored. S.O.
Ex. 5/20.03.2015
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2848/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 1606/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|








