Despăgubire. Decizia nr. 2368/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2368/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 5659/86/2014
Dosar nr._ - despăgubire-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2368
Ședința publică din 11 mai 2015
Președinte M. L.
Judecător N. M.
Judecător G. D.
Grefier V. G.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții S. I., S. I., Slemcu Ș., S. P. – C., S. G., S. L. M., S. I., P. I., A. A. L., A. V. și A. A. V. – toți reprezentați prin mandatar B. A. R. domiciliată în ., jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 7422 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava– Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ , intimată-pârâtă fiind A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR București, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr. 202.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pentru reclamanții-recurenți, avocat Târnovan O. R. și mandatar B. A. R., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că în procedura de regularizare a cererii s-au depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare, după care,
Instanța constată că reclamanții-recurenți își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 pct.4,5, 6 și 8 din Codul de procedură civilă, potrivit precizărilor ulteriore (filele 42-43 dosar).
Apărătoarea reclamanților–recurenți solicită încuviințarea probei cu înscrisurile alăturate cererii de recurs, fiind înscrisuri noi.
Instanța, în temeiul art. 492 din codul de procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, fiind în măsură să ducă la soluționarea justă a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, Curtea constată terminată cercetarea judecătorească și în temeiul art. 392 raportat la art. 494 din Codul de procedură civilă, acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului recursului.
Apărătoarea reclamanților-recurenți, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la prima instanță.
În primul rând, consideră că prima instanță a încălcat în mod grav principiul contradictorialității, în condițiile în care excepția autorității de lucru judecat nu a fost pusă în discuția părților în vederea susținerii poziției aferente asupra acesteia.
În al doilea rând, apreciază că prima instanță încalcă și principiul aflării adevărului în sensul că la primul termen de judecată instanța a rămas în pronunțare asupra cauzei în condițiile în care în timpul cercetării judecătorești era necesar a fi solicitate înscrisurile care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 687/2014.
În al treilea rând, arată că prima instanță nu a ținut cont de motivarea Deciziei nr.687/02.07.2014, decizie care a fost contestată și care a fost obținută ca urmare a unei alte acțiuni formulate de reclamanți având ca obiect obligația de a face prin care prezenta pârâtă a fost obligată la soluționarea pe fond a contestației. Pârâta a respins contestația ca tardivă, nereținând o eventuală putere de lucru judecat a sentinței 6189/14.10.2011 a Tribunalului Suceava sau că cererile nu ar fi fost formulate de către toți reclamanții - recurenți, astfel că prima instanță, în virtutea rolului activ trebuia să solicite dosarul de la A.N.R.P. și să se pronunțe efectiv pe tardivitatea contestației, și nu pe alte aspecte.
Apărătoarea reclamanților-recurenți mai arată că s-au depus înscrisuri din care rezultă că hotărârea nr. 185/2006 a fost comunicată la data de 29.03.2011, contestația către ANRP a fost depusă la 12.04.2011 și ajunsă la destinatar la 18.04.2011, fiind astfel respectat termenul de 15 zile prevăzut de lege. Totodată, arată că la dosarul cauzei se află două cereri, înregistrate sub nr._/03.10.2003 și 9534/10.05.2004, pe care însă prima instanță consideră că le-a interpretat greșit, raportându-se din nou la puterea de lucru judecat a sentinței nr. 6189 și reținând că în realitate cererile ar fi fost formulate de un singur reclamant, respectiv Slemcu Ș., și nu de toți reclamanții recurenți.
Mai precizează că hotărârea nu a fost comunicată către toți reclamanții, însă decizia nr.687/2014 a fost comunicată corect tuturor reclamanților, că prima instanță a făcut abstracție de apariția Legii nr. 164/2010 ce presupune posibilitatea completării dosarului înaintat ANRP și că Hotărârea nr. 185/2006 a fost semnată de R. B. care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de corupție. Fără cheltuieli de judecată.
Constatând dezbaterile închise,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava– Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 05.08.2014 și înregistrată sub nr. unic Ecris_ /_, reclamanții S. I., S. I., Slemcu Ș., S. P. – C., S. G., S. L. M., S. I., P. I., A. A. L., A. V. și A. A. V.– toți reprezentați prin mandatar B. A. R. au formulat în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, contestație împotriva deciziei nr. 687/02.07.2014 emisă de ANRP – Direcția pentru Aplicarea Tratatelor Internaționale – Serviciul soluționare dosare, solicitând ca prin hotărâre ace se va pronunța să se admită contestația, să se constate că nu a fost depusă tardiv contestația iar pe fondul cauzei, admiterea acesteia, anularea hotărârii nr.185/17.03.2006 emisă de Comisa Județeană Suceava pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, să se constate că a fost făcută dovada părăsirii forțate a teritoriului ocupat, că au făcut dovada proprietății bunurilor pentru care solicită despăgubiri, că fac dovada vocației succesorale și după autorii M. V. și M., în sensul acordării de despăgubiri și compensații prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 în raport de valoarea reală pentru imobilele avute de autorii lor S. I. și I., sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective și integrale, respectiv:
-pentru pct. 2 din cererea nr. 9534/10.05.2004 – „proprietatea casa și terenuri ale lui S. I. și I.…” una casă locuit din cărămidă cu două nivele nr. 9 care a aparținut cetățeanului S. I. (astfel cum este trecut în documente). Cubajul după conturul locuinței – 1920 mp, suprafață locuibilă – 334 mp, suprafața comercială – 2”120 mp (astfel cum este trecut în documente), numărul apartamentelor – 2, numărul camerelor – 10. Casa este acoperită cu material refractar. Proprietarul locuiește în orașul Storojinet. Cetățeanul S. figurează ca proprietar al restaurantului. Valoarea casei_ lei”, potrivit adresei nr. 218/14.10.2009 emisă de Arhiva de Stat din regiunea Cernăuți;
-potrivit adresei 194/06.05.1942 a Primăriei Storojineț și anexei Prefecturii Județului Storojineț, unde au fost trecute pagubele pricinuite în urma bombardamentelor aeriene sau ale armatelor inamice, pe numele autorilor S. I. și I., apare una casă cu etaj din cărămidă a cărei pagube a fost atunci evaluată la 2.025.000 lei și una magazie de lemn a cărei pagube a fost evaluată atunci la 55.000 lei;
-pentru proprietățile avute de părinții autorilor lor, M. V. și Marfta, reclamanții care solicită despăgubiri sunt doar: S. I., S. I., Slemcu Ș., S. P. – Clemente, S. G., S. L. M., S. I. și P. I., „pentru una casă lemn cu trei camere (dimensiunile nu sunt menționate) cu nr. 790,103 prăjini pământ arabil, 20 prăjini fânat…” așa cum rezultă din adeverința nr. 725/08.09.2004, emisă de Arhiva de Stat din Regiunea Cernăuți.
Prin sentința nr. 7422 din 18.12.2014, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții S. I., S. I., Slemcu Ș., S. P. – C., S. G., S. L. M., S. I., P. I., A. A. L., A. V. și A. A. V., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au arătat, în esență, că în mod greșit instanța a reținut că „doar reclamantul Șlemco Ș. a formulat cererea nr._ din 3.10.2003 prin care a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003”. Contrariul au arătat că reiese din cererea nr._ din 3.10.2003 și din cererea nr.9534/10.05.2004.
Totodată, recurenții au învederat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 290/2003, Legea nr.171/2006 cât și Legea nr.164/2014.
Au mai arătat că instanța nu motivează cum a ajuns la concluzia că doar Slemcu Ș. ar fi formulat cerere dacă nu a verificat nici dosarul care a stat la baza emiterii hotărârii contestate și nici actele aflate la dosar, iar dacă ar fi verificat ar fi constatat că există mai multe cereri, nu doar una.
Această modalitate de soluționare a cauzei arată că echivalează cu o necercetare a fondului acesteia, în întregul său și atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.5 C. proc. Civ. dată fiind eludarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Au precizat că în mod greșit instanța de fond reține puterea de lucru judecat a sentinței nr.6189 din 14.10.2011 a Tribunalului Suceava, în condițiile în care o asemenea excepție nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, instanța soluționând dosarul fără a judeca fondul.
Au mai învederat recurenții instanței că în mod greșit instanța a reținut că soluția de menținere a temeiniciei și legalității hotărârii nr.185/2006 este corectă raportat la sentința nr.6189/2011 a Tribunalului Suceava, sentință ce nu face obiectul cauzei, contestația acestora la ANRP fiind respinsă ca tardivă, nu reținându-se nici că ar fi putere de lucru judecat, nici că nu s-ar fi făcut cerere de vreunul dintre ei.
În fapt reclamantul S. I. a depus contestație la ANRP în data de 12.04.2011, in urma răspunsului primit de la Instituția Prefectului județului Suceava Comisia pentru aplicarea Legii nr.290/2003 împotriva Hotărârii nr.185/2006 emisă doar pe numele lui S. Ș., și a fost primită de ANRP în data de 18.04.2011, dar înregistrată cu nr.3413/16.05.2011, contestație nesoluționată de ANRP decât în urma sentinței nr.3583/19.06.2014 a Tribunalului Suceava.
În urma sentinței nr.3583/19.06.2014 a Tribunalului Suceava, pârâta a emis decizia nr.687/02.07.2014, care potrivit legii a fost transmisă de această dată tuturor reclamanților, recunoscându-se implicit calitatea lor, reclamanți care în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 290/2003 au solicitat anularea acestei decizii și a Hotărârii nr.185/2006 emisă de Prefectura Suceava, precum și acordarea despăgubirilor pentru bunurile deținute de autorii lor în Bucovina de Nord, potrivit Legii nr. 290/2003 cu completările și modificările ulterioare, cerere care face obiectul acestui dosar.
Mai mult, deși hotărârea nr. l85/2006 nu a fost comunicată decât lui Slemcu Ș., decizia nr. 687/02.07.2014 a ANRP a fost comunicată tuturor reclamanților, sens în care cu atât mai mult nu era dată tardivitatea în respingerea cererii.
Faptul că instanța nu a dat dovadă de rol activ rezultă și prin prisma faptului că abia acum au precizat recurenții că au obținut certificat de deces după defunctul S. I., certificat obținut în urma unui dosar de declarare judecătorească a morții.
Nu în ultimul rând, au arătat că nu trebuie pierdut din vedere și faptul că fostul președinte ANRP R. B., în prezent condamnat, este cel care a avizat favorabil nota de fundamentare care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 1280/2007 ce nu le-a fost comunicat tuturor, sens în care și sub acest aspect se pune un semn de întrebare în legătură cu legalitatea acestui ordin, cât și cu maniera în care a fost soluționat dosarul, în condițiile în care intrase în vigoare Legea nr. 171/2006 care prelungise termenul de depunere a actelor.
De asemenea, au solicitat recurenții a se avea în vedere și faptul că și la această dată ANRP-ul soluționează dosare, petenții au dreptul să mai depună documente doveditoare, iar recurenților încă din aprilie 2006 li s-a îngrădit acest drept. Din acest motiv consideră că Prefectura Suceava și implicit pârâta, nu se putea pronunța pe un dosar incomplet, fără a cere alte documente care ar fi fost necesare și fără a avea certitudinea că într-adevăr nu au dreptul la despăgubiri.
Recurenții-reclamanți, la data de 04.03.2015, au depus precizări prin care au indicat motivele de casare pe care își întemeiază cererea, respectiv, art.488 alin.1 pct.4,5,6 și 8 c.p.c. și art. 498 alin. 2 Cod de procedură civilă. Totodată au reiterat principalele aspecte invocate în cererea lor de recurs.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (filele 65-69 dosar recurs), pârâta intimată A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, arătând, în esență că, în ceea ce privește susținerile recurenților reclamanți privitoare la faptul că, instanța de fond nu a avut în vedere la momentul pronunțării prevederile Legii nr. 164/2014 intrată în vigoare la data de 16.12.2014, conform art. 3 alin (1) „Dispozițiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, însă, în ceea ce privește cererea reclamanților aceasta a fost deja soluționată prin Hotărârea nr. 165 din 17.03.2006 emisă de Comisia Județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Prin răspunsul său la întâmpinare (filele 95-99 dosar recurs), recurenții au reiterat aspectele invocate în cererea lor de recurs, arătând că prin afirmațiile susținute prin întâmpinare, pârâta-intimată pretinde că nu au dreptul la despăgubiri, fapt ce însă consideră că este contrazis de documentele existente la dosarul cauzei, dar și la dosarul ANRP.
Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Cu titlu prealabil, curtea reține că obiectul principal al litigiului îl constituie contestația formulată de reclamanții-recurenți împotriva deciziei nr. 687/02.07.2014 emisă de ANRP – Direcția pentru Aplicarea Tratatelor Internaționale – Serviciul soluționare dosare, celelalte capete ale cererii având caracter accesoriu față de acest petit.
Totodată, curtea reține că prin decizia contestată în cauza de față, anterior precizată, a fost respinsă contestația nr.3413/16.05.2011 formulată de către Șlemco I. împotriva hotărârii nr.185/17.03.2006 emisă de Comisia județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr.290/2003 fiind menținută această din urmă hotărâre ca fiind legală și temeinică, pentru a emite această decizie intimata-pârâtă reținând mai multe motive, printre care și incidența sentinței nr.6189 din 14.10.2011 a Tribunalului Suceava.
Curtea reține că recurenții au invocat motivele de casare prevăzute de art.488 alin.1 pct.4,5,6 și 8 c.p.c., în susținerea cărora au invocat mai multe argumente.
Curtea va analiza în continuare pe rând motivele de casare invocate de recurenți.
Astfel, referitor la motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.4 c.p.c., curtea consideră că acesta nu este întemeiat.
În acest sens, curtea reține că pe temeiul acestui motiv de nelegalitate, hotărârea instanței de fond poate fi casată atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum sunt acestea delimitate prin Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.
Or, în cauza de față, curtea constată că instanța de fond nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat, ci a dezlegat, prin hotărâre judecătorească, litigiul dintre părți astfel cum a fost acesta dedus judecății, pe baza argumentelor și apărărilor invocate de părțile din proces.
De altfel, curtea constată că acest motiv de nelegalitate a fost doar formal invocat de către recurenți aceștia neargumentând în vreun fel modul în care instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.5 c.p.c., curtea consideră că acesta nu este întemeiat.
Din analiza cererii de recurs, curtea reține că în susținerea acestui motiv de nelegalitate recurenții au precizat că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil în condițiile în care nu a fost pusă în discuție excepția puterii de lucru judecat a sentinței nr.6189 din 14.10.2011 a Tribunalului Suceava, reținută de prima instanță.
Cu privire la aceste apărări, pe de o parte, curtea constată că instanța de fond nu a reținut autoritatea de lucru judecat sub aspectul său pozitiv, ca excepție, ci sub aspectul său negativ, ca prezumție nerăsturnată de către reclamanții-recurenți. De altfel, curtea reține că reclamanții-recurenți S. I., Slemcu Ș., S. P. – C., S. G., S. L. M., S. I., P. I., A. A. L., A. V. și A. A. V., nu au fost părți în dosarul nr._ al Tribunalului Suceava soluționat prin sentința nr.6189 din 14.10.2011, rămasă definitivă prin decizia 194/16.01.2012 a Curții de Apel Suceava.
Pe de altă parte, referirile instanței la această hotărâre judecătorească sunt întemeiate întrucât chiar în decizia nr. 687/02.07.2014 emisă de ANRP – Direcția pentru Aplicarea Tratatelor Internaționale – Serviciul soluționare dosare, contestată în cauza de față, se face referire la aceasta, iar instanța avea a analiza legalitatea acestei decizii.
În ce privește motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.6 c.p.c., curtea consideră că acesta nu este întemeiat.
Astfel, din analiza sentinței recurate, curtea reține că aceasta este motivată cuprinzător hotărârea judecătorească analizată menționând atât temeiurile de fapt, cât și cele de drept care au determinat judecătorul fondului să pronunțe soluția în cauza dedusă judecății.
Este real că sentința analizată în cauza de față cuprinde referiri la faptul că „doar reclamantul Șlemcu Ș. a formulat cererea 16.056/03.10.2003, fiind singurul care a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.290/2003 după autorii săi”, referiri cu privire la care recurenții susțin că sunt străine de natura pricinii.
Cu privire la acest aspect, curtea consideră că doar aparent considerentele anterior prezentate ale instanței de fond exced cadrului procesual. În acest sens, curtea constată că în considerentele hotărârii primei instanțe judecătorul fondului face o sinteză a istoricului litigiului dintre părți, pentru a putea concluziona în sensul soluției pronunțate, prezentând în acest sens, și însușindu-și în final, raționamentele la care au ajuns instanțele în hotărârile prin care au soluționat alte dosare între aceleași părți ori o parte dintre ele însă prin care au fost dezlegate definitiv aspecte asupra cărora părțile au poziții contradictorii, cu incidență în cauza de față.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 c.p.c., curtea consideră că acesta nu este întemeiat.
În ce privește acest motiv de recurs, curtea urmează a-l analiza prin raportarea legalității sentinței recurate la principalul capăt al cererii reclamanților care îl constituie contestația formulată de reclamanții-recurenți împotriva deciziei nr. 687/02.07.2014 emisă de ANRP – Direcția pentru Aplicarea Tratatelor Internaționale – Serviciul soluționare dosare, celelalte capete ale cererii având caracter accesoriu față de acest petit.
În primul rând, analizând sentința nr.3583/19.06.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1145/18.11.2014 pronunțată de Curtea de apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ *, invocată chiar de către recurenți, curtea reține că prin cererea care a făcut obiectul acelui dosar, „reclamanții S. I., S. I., Slemcu Ș., S. Panfilie – C., S. G., S. L. M., Strufaru I., P. I., A. A. L., A. V. și A. A. – V. au chemat în judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia de a emite o hotărâre pentru contestația trimisă de S. I. cu confirmare de primire și înregistrată la ANRP cu nr. 3413/RB/18.04.201”, iar instanțele au admis acest capăt de cerere așa cum a fost el formulat dispunând obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București la soluționarea contestației înregistrată sub nr. 3413/RB/16.05.2011.
Prin urmare, asemenea instanței de fond, curtea reține că doar Șlemco I. a formulat contestație împotriva hotărârii nr.185/17.03.2006 emisă de Comisia județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Faptul că decizia nr. 687/02.07.2014 emisă de ANRP – Direcția pentru Aplicarea Tratatelor Internaționale – Serviciul soluționare dosare a fost comunicată și celorlalți reclamanți-recurenți poate rezulta din aceea că și aceștia au fost parte în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr.3583/19.06.2014, însă comunicarea deciziei contestate în cauza de față nu poate produce consecințe juridice asupra acestora în sensul de a le fi recunoscută calitatea de contestatori ai hotărârii nr.185/17.03.2006 emisă de Comisia județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Pe de altă parte, astfel cum a reținut și instanța de fond și cum rezultă și din decizia nr.687/02.07.2014 emisă de ANRP – Direcția pentru Aplicarea Tratatelor Internaționale – Serviciul soluționare dosare, cu privire la recurentul Șlemco I., existența sentinței nr.6189 din 14.10.2011 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia 194/16.01.2012 a Curții de Apel Suceava, nu poate fi ignorată.
Prin urmare, curtea reține că, în cel privește pe recurentul Șlemco I., puterea de lucru judecat al celor statuate prin hotărârile judecătorești anterior enunțate capătă efect deplin în cauza de față.
În consecință, curtea reține că atât timp cât prin hotărârile judecătorești anterior precizate s-a reținut că Șlemco I. nu a formulat cerere proprie, în sensul Legii nr.290/2003, nici contestația formulată de acesta împotriva hotărârii nr.185/17.03.2006 emisă de Comisia județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr.290/2003 nu poate fi găsită întemeiată, și prin urmare, și contestația formulată de acesta împotriva deciziei nr. 687/02.07.2014 emisă de ANRP – Direcția pentru Aplicarea Tratatelor Internaționale – Serviciul soluționare dosare apare ca nefondată, astfel cum legal a statuat și prima instanță.
Având în vedere considerentele prezentate, în temeiul dispozițiilor art.488 alin.1 pct.4,5,6 și 8 și art.496 alin.1 C. proc. civ., curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții S. I., S. I., Slemcu Ș., S. P. – C., S. G., S. L. M., S. I., P. I., A. A. L., A. V. și A. A. V. – toți reprezentați prin mandatar B. A. R. domiciliată în ., jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 7422 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava– Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ , intimată-pârâtă fiind A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR București, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr. 202, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 mai 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. N. M.
Jud. fond C. A.
Tehnored: V.G.
14 exempl./03.06.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2065/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1789/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
