Pretentii. Decizia nr. 186/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 1009/40/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 186
Ședința publică din 20 ianuarie 2015
Președinte A. C.
Judecător A. Ș. F.
JudecătorCiută O.
Grefier B. Z.
Pe rol, se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., .. 5, județul B., împotriva sentinței nr. 1282 din 26 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul A. A.-M. (CNP_), domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța văzând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.02.2014, reclamantul A. A. M., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională G. a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., a solicitat obligarea acesteia la restituirea taxei de emisii poluante în cuantum de 4288 lei, achitată pentru înmatricularea autoturismului proprietatea sa, cumpărat din spațiul U.E, cu acordarea dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 din Codul de procedură fiscală de la data plății efective și plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul B., prin sentința nr. 1282 din 26 iunie 2014, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. A. M., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională G. a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și a obligat pârâta Direcția Regională G. a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. să restituie reclamantului suma de 4288 lei reprezentând contravaloarea taxei de emisii poluante, plătită cu chitanța . nr._/13.07.2012, să-i plătească dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură Fiscală, calculată de la data încasării taxei și până la data restituirii, precum și suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (300 lei - taxă judiciară de timbru).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat următoarele:
Analizând compatibilitatea dispozițiilor din O.U.G. nr. 50/2008 în raport cu dispozițiile art. 110 din TFUE în cauza C-402/2009, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Aceste argumente sunt valabile întrutotul în ce privește reglementarea națională reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, însă ulterior prin aprobarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, intrată în vigoare la data de 13.01.2012, acestea nu mai pot fi menținute.
Conform principiului „tempus regit actum”, legislația aplicabilă în litigiul aflat de rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27.10.2008 și anume forma publicării sale în Monitorul oficial al României nr. 327/2008. Amendamentele aduse O.U.G. nr. 50/2008 au intrat în vigoare ulterior datei de 27.10.2008. Deosebit de situația raportului juridic născut la 27.10.2008, în care una din părți este domnul T., în ceea ce privește Legea nr. 9/2012 modificată prin O.U.G. nr. 1/2012 este evident faptul că aceste acte normative nu sunt aplicabile, în condițiile în care drepturile și obligațiile părților – conținutul raportului juridic – au fost stabilite la o dată la care aceste acte normative nu erau în vigoare.
În raport de aceste precizări, recurenta consideră că efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 – T. nu sunt incidente.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, în conformitate cu art. 124 din Codul de procedură fiscală, consideră că aceste prevederi nu sunt aplicabile în prezenta speță, motivate de următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora: „În raporturile juridice care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rata dobânzii se stabilește potrivit prevederilor alin. 1, respectiv alin. 2 diminuat cu 20%”.
Consideră că aceste prevederi nu se aplică în prezenta speță, având în vedere dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 9/2000. În acest sens, potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiunii este inadmisibilă.
De asemenea, a criticat sentința pronunțată și cu privire la dispoziția de obligarea a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
În drept, a invocat art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
Reclamantul intimat legal citat nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, care se încadrează în cazul prevăzut de art. 488 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată recursul ca fiind neîntemeiat.
Potrivit art. 110 T.F.U.E., „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Față de dreptul pretins de reclamant, instanța constată că, odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 din T.C.E.) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia, „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Taxa de poluare a fost aplicată în baza Legii nr. 9/2012.
Analizând compatibilitatea dispozițiilor din O.U.G. nr. 50/2008, în raport de dispozițiile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 din T.C.E.) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 C.E., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T., C.J.U.E. a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al O.U.G. nr. 50/2008: „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă, fără echivoc, că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
Așadar, art. 110 T.F.U.E. obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În alte două cauze soluționate de către C.J.U.E., ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011), s-a reținut că o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Taxa prevăzută de Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 1 din 30 ianuarie 2012, pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, este o taxă similară celei stabilite în condițiile O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, se observă că analiza Curții este pe deplin aplicabilă și în cauza de față, deși, pentru a se evita încălcarea art. 110 din TFUE, legiuitorul român a abrogat O.U.G. nr. 50/2008, adoptând Legea nr. 9/2012 prin care s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sarcina atât a vehiculelor care se înmatriculează pentru prima dată în România, dar și pentru vehiculele rulate din țară, la prima transcriere a dreptului de proprietate după . legii, dacă pentru vehiculul respectiv nu s-a achitat taxa de primă înmatriculare sau taxă de poluare.
Art. 4 alin.1 lit. a din legea mai sus-menționată se referă la autovehiculele noi (care nu au mai fost înmatriculate niciodată nici în România, nici în alt stat) sau la autovehiculele second-hand care au fost înmatriculate pe teritoriul altui stat, la momentul înmatriculării pentru prima oară pe teritoriul României. Art. 4 alin. 2 se referă la autovehiculele care au mai fost anterior înmatriculate în România, la prima transcriere a dreptului de proprietate după . legii, exceptându-se de la plată mașinile care au achitat (adică cele care au suportat efectiv) taxa de primă înmatriculare reglementată de Codul fiscal în perioada 1 ianuarie 2007 - iulie 2008 sau taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 în perioada iulie 2008-ianuarie 2012. Rațiunea exceptării este aceea că, pentru acele vehicule, s-a achitat o taxă similară cu cea reglementată de Legea nr. 9/2012, astfel că este înlăturată orice discriminare între diversele categorii de vehicule existente pe piață. Dar, aplicarea alin. 2 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 a fost suspendată pe o perioadă de un an, prin O.U.G. nr. 1/2012, revenindu-se practic la sistemul plății taxei pentru emisii de poluare doar pentru autovehiculele noi și second-hand din străinătate, sistem analizat pe larg în cauzele T. și N. și considerat contrar art. 110 T.F.U.E. de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii, calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată nici acesta nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult, decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când, din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori. Taxa de poluare a fost încasată de pârâta recurentă, făcându-se venit la bugetul general consolidat, și reprezintă o creanță fiscală, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală, neavând relevanță destinația dată sumelor reprezentând taxă pentru poluare ulterior încasării lor (respectiv virarea în bugetul Fondului pentru Mediu, conform procedurii reglementate prin art. 3 din H.G. nr. 9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule). Prin urmare, având obligația restituirii taxei încasate, pârâta are și obligația de a plăti dobânda fiscală aferentă acesteia.
Art. 124 din Codul de procedură fiscală nu cuprinde limitarea invocată de recurentă, respectiv faptul că dobânda fiscală se acordă doar ca urmare a nesoluționării legale a unei cereri, astfel încât este nefondat acest motiv de recurs.
Dispozițiile din Codul civil și O.G. nr. 9/2000 nici nu au fost aplicate de prima instanță.
Este nefondată critica recurentei cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pornind de la faptul că recurenta a pierdut procesul, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 453 din noul Cod de procedură civilă potrivit cărora „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Față de aceste aspecte, constatând legală hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate, în baza dispozițiilor art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., .. 5, județul B., împotriva sentinței nr. 1282 din 26 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul A. A.-M. (CNP_), domiciliat în ., județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. C.O.
Jud. fond A. L.
Tehnored. B.Z.
Ex. 4 / 06.02.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 486/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 523/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
