Pretentii. Decizia nr. 2955/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 2955/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 70/86/2015

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 2955

Ședința publică din 17 septembrie 2015

Președinte G. F.

Judecător C. T.

Judecător I. A. I.

Grefier T. V.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 1055 din 7 mai 2015 a Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, intimată fiind C. (fostă S.) M. J..

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, procedând la verificarea competenței sale, în aplicarea dispozițiilor art. 494 rap la art. 131 Cod de procedură civilă și dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Totodată, văzând că recurenta a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr. 1055 din 7 mai 2015, Tribunalul Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S. M. J. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 2768 lei, reprezentând contravaloarea taxei de emisii poluante și dobânda prevăzută de art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, începând cu data 14.12.2012, precum și suma de 276 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că, pentru eliminarea posibilelor discriminări apărute din aplicarea vechilor reglementări privitoare la taxa percepută pentru emisiile provenite de la autovehicule și pentru punerea în concordanță a reglementărilor interne de combatere a poluării cu hotărârile C.J.U.E., a fost regândit modul în care sunt taxate autovehiculele, fiind emisă în acest sens Legea nr. 9/2012. A arătat că acest act normativ a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei revine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. A apreciat recurenta că în cauză nu se justifică acordarea dobânzii fiscale calculată conform art. 124 din OG nr. 92/3003 rep. Potrivit art. 2 alin. 2 din OG nr. 92/3003 republicat, prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor, și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Conform art. 124 alin. 1 din actul normativ sus menționat, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă. Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, „Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.” A arătat că taxa de poluare nu constituie venit la bugetul general consolidat, ci la bugetul Fondului pentru mediu, în speță nefiind incidente prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 rep.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata C. M. – J. (fostă S.) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică, reiterând motivele din acțiunea introductivă.

Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Dreptul comunitar este incident în speță, mai exact dispozițiile art. 110 T.F.U.E., primul paragraf (ex. art. 90 alin. 1 T.C.E.), care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

În fapt, reclamanta a formulat cerere prin care a solicitat restituirea taxei pentru emisii poluante în cuantum de 2.768 lei, achitată cu chitanța . nr._ din data de 14.12.2012, pentru înmatricularea autoturismului marca BMW. La data formulării cererii de către reclamantă era în vigoare taxa de poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012, denumită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în scopul finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Ca și taxa stabilită prin O.U.G. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, taxa ce i se impune reclamantului la prima înmatriculare a autoturismului în România nu este în mod evident o taxă vamală în sens strict și nicio taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, impusă asupra mărfurilor pentru simplul fapt al trecerii frontierei de stat. Taxa nu este percepută în temeiul faptului că vehiculul trece frontiera statului român, ci cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, în vederea punerii sale în circulație. Prin urmare, taxa se încadrează în regimul general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie analizată în raport cu art. 110 T.F.U.E. În hotărârea preliminară în cauza C-402/09 din 07.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Deși în cauza T. se constată că regimul de impozitare în discuție nu discriminează direct mărfurile de import, Curtea amintește că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47).

Deși prin Legea 9/2012 s-a stabilit o altă formulă de calcul, ce are ca efect perceperea unor taxe mai reduse cu până la 25%, comparativ cu taxa anterioară, taxa pentru emisii poluante contravine art. 110 T.F.U.E., întrucât este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie. Prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013. Aceasta înseamnă că, în acest timp, potențialii cumpărători sunt orientați tot spre piața internă, având în vedere că nu se percepe nicio taxă în cazul transferului dreptului de proprietate al autovehiculelor deja înmatriculate în România. Taxa pentru emisii poluante nu se percepe nici de la autoturismele deja înmatriculate și care nu sunt ofertate pe piața liberă, dar care, prin vechime, reprezintă factori de poluare. În acest context, taxa nu are ca scop real descurajarea cumpărării unor vehicule poluante, indiferent de proveniența lor, ci dorește să protejeze piața internă și producția proprie de autoturisme. Prin urmare, perceperea taxei prev. de Legea nr. 9/2012 este nelegală, deoarece încalcă normele de drept comunitar.

Cum dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare în fața dreptului național (cauza C. Enel), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal), instanța, în lumina principiilor enunțate, va da eficiență normei de drept comunitar, astfel cum este ea interpretată de către Curtea de Justiție a Comunității Europene.

Deși cadrul normativ național incident în cauză, în ceea ce privește dobânda datorată pentru sumele ce se vor restitui, este reglementat de O.G. nr. 92/2003, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. În considerentele deciziei, Curtea Europeană a reținut că „(26) În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29). (27) În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. (28) Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.”

Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE L E G I I,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 1055 din 7 mai 2015 a Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, intimată fiind C. (fostă S.) M. J..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. T.C.

Tehno. T.V.

2 ex./25.09.2015

Jud. fond M. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2955/2015. Curtea de Apel SUCEAVA