Pretentii. Decizia nr. 399/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 399/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 676/40/2013*
Dosar nr._ - pretenții –
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 399
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015
Președinte M. M. D.
Judecător S. O.
Judecător A.-I. I.
Grefier B. N.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta O. G. G., domiciliată în municipiul B., Calea Națională nr. 130 A, județul B. împotriva sentinței nr. 1484 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului B. – Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ ), intimată fiind pârâta Administrația Finanțelor Publice Municipală B., cu sediul în mun. B., Piața revoluției, nr. 5, jud. B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc toate părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, după reluarea cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța face cunoscută împrejurarea că judecarea recursului a fost suspendată pentru lipsa părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă la data de 06 decembrie 2013, cauza fiind repusă pe rol - la cererea reclamantei - la data de 26.05.2014, iar la termenul din 27 iunie 2014 aceasta a fost anulată, ca netimbrată, constatându-se că suspendarea își urmează cursul.
Ulterior, la data de 09 ianuarie 2015, reclamanta a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, cu privire la care instanța, având în vedere că reclamanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 29,25 lei și a timbrului judiciar mobil de 0,22 lei, astfel cum i s-a pus în vedere și cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 23 dosar, obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o, a invocat excepția netimbrării.
Totodată, văzând că s-a scurs mai mult de 1 an de la data rămânerii în nelucrare a prezentei căi de atac din vina recurentei, Curtea admite sesizarea din oficiu privind repunerea pe rol și invocă, din oficiu, incidența dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, referitoare la excepția perimării, astfel cum acesta a fost modificat prin art. 219 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a codului civil, în vigoare la data suspendării recursului, rămânând în pronunțare cu privire la ambele excepții invocate în cauză.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - sub nr._ din data de 23.01.2013, reclamanta O. G. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B., a solicitat obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru emisii poluante achitată pentru înmatricularea autoturismului proprietatea sa, cumpărat din spațiul U.E., conform chitanței . nr._ din 15.01.2013, a dobânzii fiscale, precum și a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 1484 din 23.04.2013, Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta O. G. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta O. G.-G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin încheierea de ședință din 06 decembrie 2013, Curtea, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, a suspendat judecata recursului.
Dosarul a fost repus pe rol la data de 27.06.2014, la cererea reclamantei, însă prin încheierea din data de 27 iunie 2014 s-a anulat cererea de repunere pe rol a cauzei, ca netimbrată și s-a constatat că suspendarea își urmează cursul.
Ulterior, la cererea reclamantei, dosarul a fost repus pe rol din nou la data de 13.01.2015, cerere care însă nu a fost timbrată cu suma de 29,25 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,22 lei, deși, așa cum se poate observa la fila 23 dosar, a fost legal citată cu mențiunea îndeplinirii acestei obligații legale, la adresa indicată atât în cuprinsul memoriului de recurs (filele 4 -6 dosar recurs), cât și în cererea de repunere pe rol a cauzei (fila 21 dosar recurs), împrejurare în raport de care, la termenul de astăzi, Curtea a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de repunere pe rol a cauzei.
Astfel, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, cel târziu până la primul termen de judecată, sancțiunea neachitării acestora fiind prevăzută în alin. 3 al aceluiași text de lege, respectiv „anularea acțiunii sau a cererii”.
Cum reclamanta recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale stabilite în sarcina sa de instanța de judecată, în speță devin incidente prevederile imperative ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, de strictă interpretare și aplicare. Nulitatea prevăzută de textul legal citat fiind una expresă, vătămarea este prezumată, dovada contrară nefiind făcută în cauză în conformitate cu prevederile art. 105 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, Curtea, admițând excepția invocată din oficiu, va anula cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă, ca netimbrată.
La termenul de astăzi din oficiu, instanța a invocat excepția perimării judecării recursului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod proc. civilă „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.
Cum, în speță, judecarea recursului a fost suspendată datorită conduitei pasive a părților litigante, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., prin încheierea de ședință din 06.12.2013 (fila 14 dosar Curte), iar la termenul din data de 27 iunie 2014 a fost anulată cererea de repunere pe rol a cauzei, ca netimbrată, constatându-se că suspendarea își urmează cursul, cauza rămânând în nelucrare mai mult de 1 an, niciuna dintre părți neînțelegând să îndeplinească vreun act de procedură în vederea continuării procesului, Curtea, văzând că sunt incidente prevederile legale sus-citate, în temeiul art. 253 alin. 2 Cod proc. civ., va constata că în cursul judecării procesului a intervenit într-adevăr excepția perimării, urmând a se pronunța în consecință.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Anulează, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă.
Admite sesizarea din oficiu privind repunerea pe rol a cauzei.
Constată perimată judecarea recursului formulat de către reclamantul A. I. I., cu domiciliul în mun. Câmpulung Moldovenesc, Al. Mărășești, nr. 8, jud. Suceava și cu domiciliul ales la Cabinet avocat R. C., cu sediul în mun. Suceava, ., nr. 43, .. B, ., împotriva sentinței nr. 6900 din 29.11.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția C. Administrativ și Fiscală, în dosarul nr. _ , intimate fiind pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. M. M. D.
Jud. fond: M. U.
Tehnored. B.N. 2 ex./06.02.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 461/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 434/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|








