Pretentii. Decizia nr. 723/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 723/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 5223/86/2014
Dosar nr._ - Pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 723
Ședința publică din 13 februarie 2015
Președinte G. F.
Judecător A.-M. T.
Judecător C. T.
Grefier D. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de revizuienta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 1385 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ ), intimat fiind M. C. P., domiciliat în ., jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care instanța, în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, art. 3 pct. 3, art. 299 alin. 1, 2 din codul de procedură civilă și art. 8 și 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza. Totodată, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10.07.2014 și înregistrată sub nr._ /2010, revizuienta D.G.R.F.P. Iași – A.J.F.P. Suceava, în contradictoriu cu intimatul M. C. P., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună revizuirea sentinței nr. 2157/07.03.2013 pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a admis acțiunea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul M. C. P., iar pârâta D.G.F.P. Suceava a fost obligată la plata sumei de 10.375 lei, achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, respectiv la plata dobânzii fiscale aferente.
Prin sentința nr. 1385 din 9 octombrie 2014, Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea având ca obiect „revizuire”, formulată de revizuienta D.G.R.F.P. Iași – A.J.F.P. Suceava, în contradictoriu cu intimatul M. C. P., ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuienta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava. În motivare arată că, în fapt, prin sentința nr. 2157 din 07.03.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, s-a admis acțiunea având ca obiect „pretenții”, formulată de M. C. P., pârâta D.G.F.P. Suceava fiind obligată la restituirea sumei de 10.375 lei, cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, respectiv la plata dobânzii fiscale aferente. Hotărârea pronunțată cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire. Conform dispozitivului sentinței nr. 2157 din 07.03.2013, pârâta D.G.F.P. Suceava a fost obligată la restituirea către reclamantul M. C. P. a sumei de 10.375 lei, achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, respectiv dobânda fiscală, calculată de la 08.04.2012. Obligația de restituire presupune dovada efectuării unei plăți. Intimatul se prevalează de o chitanță, nr. 623 din 8 august 2006, prin care a achitat la Direcția G. a Vămilor – Biroul Vamal Suceava suma de 10.375 lei, reprezentând accize (2234 RON) și TVA (8141 RON). Această chitanță nu atestă o plată către D.G.F.P. Suceava, ci către altă persoană, respectiv Direcția G. a Vămilor, și cu alt titlu – accize și TVA. Corolarul obligației de restituire este, în mod evident, efectuarea plății. Restituirea taxei este condiționată de prezentarea dovezii achitării sumei cu acest titlu, conform Ordinului nr._ și Ordinului nr. 1899/2004, care reglementează procedura de restituire a sumelor reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme și autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Potrivit pct. 5.4 din Ordinul_, sumele de restituit stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, cheltuielile bănești stabilite de aceste instanțe, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul Fondului pentru mediu, după caz. Organul fiscal se află în imposibilitatea restituirii sumei, întrucât aceasta nu a fost achitată. La data de 8 august 2006 nu erau în vigoare dispozițiile art. 214 ind. 1 din Codul fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule fiind introdusă prin Legea nr. 343/2006 și percepută începând cu 01.01.2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Reclamantul a indus în eroare instanța de judecată, prin susținerea că ar fi achitat o taxă de primă înmatriculare, contrar prevederilor art. 90 alin. 1 din T.C.E. Întrucât aderarea la U.E. a avut loc la 01.01.2007, evident că taxele plătite înainte de această dată nu puteau fi analizate prin prisma aplicării dispozițiilor Tratatului. Pe lângă aceste erori grave de fapt, precizează și faptul că, în cauză, nu au fost respectate nici dispozițiile art. 1141 C. pr. civ., pârâtei nefiindu-i comunicate înscrisurile de la dosarul cauzei, ceea ce a condus la imposibilitatea formulării apărărilor. Menționează și faptul că duplicatul acțiunii se regăsește la dosarul cauzei – nici acesta nu a fost comunicat. Instanța nu a verificat nici condițiile exercitării acțiunii, respectiv respectarea prev. art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile. Excepția lipsei procedurii prealabile, prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, este o excepție absolută, norma care o reglementează fiind imperativă. Potrivit disp. art. 322 din Codul de procedură civilă, erorile grave de fapt pot fi înlăturate pe calea revizuirii, concepute ca un remediu procesual în acest sens. Legiuitorul a avut în vedere această ipoteză, rațiune pentru care a instituit acest mijloc procesual de desființare a hotărârii care nu corespunde legii și adevărului. Având în vedere faptul că reclamantul a indus în eroare instanța de judecată, profitând de existența numărului mare de dosare pe rol, pretinzând că a achitat o taxă care, în mod real, se dovedește că nu a fost plătită, precum și faptul că, în speță, este dată excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, solicită admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În drept, invocă disp. art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanța îl constată a fi neîntemeiat.
Prin cererea de recurs, recurenta a reluat în mare parte susținerile din cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 6 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; 2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere.”
În doctrină și jurisprudență s-a reținut că motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 1 poate fi invocat atunci când contrarietatea există în cadrul dispozitivului, nu și atunci când a apărut între considerente și dispozitiv, caz în care pot fi folosite căile de atac de reformare, sau între dispozitiv și probele administrate în cauză sau ivite ulterior, respectiv între considerente, caz în care este necesară lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului. Lămurirea dispozitivului poate fi solicitată în cadrul procedurii prevăzută de art. 2811 sau a contestației la executare. Contradicția între considerente poate constitui un motiv de apel sau de recurs. După cum, simpla neclaritate a dispozitivului nu este motiv de revizuire, ea putându-se înlătura eventual pe calea contestației la executare. Revizuirea poate fi exercitată numai dacă partea nu a uzat de calea deschisă de art. 2811 pentru înlăturarea dispozițiilor potrivnice, pentru că altfel s-ar opune puterea de lucru judecat a încheierii date în această materie.
Art. 322 pct. 2 este o aplicare a principiului disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat. Față de dispozițiile art. 129 alin. final, judecătorii nu pot depăși limitele obiectului, fără deosebire după cum este formulat printr-o cerere principală, accesorie sau incidentală. Pe de altă parte, ei sunt obligați să se pronunțe asupra tuturor cererilor din proces. Acest motiv de revizuire poate fi invocat când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita). (De pildă: reclamantului îi sunt acordate și dobânzi, fără să le fi cerut; s-a cerut restituirea bunului și instanța l-a obligat pe pârât și la restituirea fructelor; s-au acordat cheltuieli de judecată sau execuția vremelnică a hotărârii, fără să se fi cerut; s-a acordat termen de grație, deși debitorul nu a formulat o cerere în acest sens; instanța de divorț a încuviințat păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei, fără o cerere în acest sens; reclamantul a cerut numai daune-interese pentru neexecutarea obligației de către debitor, iar instanța a dispus și rezoluțiunea contractului etc.) Motivul de revizuire nu are în vedere situațiile în care instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra unor aspecte în aprecierea acestui motiv de revizuire, instanța având în vedere pretențiile formulate în condiții procedurale, prin cereri scrise sau verbale. Pentru extra petita partea poate să exercite și recurs, în condițiile art. 304 pct. 6. Tot în temeiul art. 322 pct. 2 se poate solicita revizuirea unei hotărâri atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita). Motivul de revizuire poate fi invocat atunci când, din eroare, instanța nu a soluționat o cerere cu care a fost legal învestită. (De exemplu: instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate; nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale sau asupra unei cereri de intervenție, asupra cererii privind încuviințarea execuției vremelnice etc.) Pct. 2 are în vedere ipoteza în care nu s-a soluționat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nu și situația când nu a fost analizată o cerere de probatorii, un motiv de apel ori de recurs. În sensul acestui text, prin „lucru cerut" trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății. Ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de toate celelalte, este faptul că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a hotărârii care poate fi pusă în executare - dispozitivul. Întrucât motivul de revizuire privește faptul că instanța „nu s-a pronunțat" asupra unei cereri, revizuirea nu va putea fi primită dacă instanța a admis în parte pretențiile părții sau a respins un capăt de cerere, de vreme ce acestea au primit o dezlegare. După cum, revizuirea va fi respinsă și atunci când asupra unor cereri accesorii sau incidentale instanța s-a pronunțat implicit prin respingerea capătului principal. În fine, revizuirea nu este admisibilă dacă se invocă nepronunțarea asupra cererii disjunse, întrucât disjungerea nu echivalează cu o necercetare a cauzei.
Textul de lege invocat de recurenta revizuientă poate fi invocat și atunci când instanța a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita). Se poate cere revizuirea pentru acest motiv dacă, de pildă: reclamantul a cerut obligarea pârâtului la plata unei sume de bani și instanța, fără să existe o cerere de majorare a pretențiilor, îl obligă pe pârât la mai mult; instanța stabilește în favoarea reclamantului o cotă mai mare decât cea solicitată; reclamantul solicită stabilirea unei servituți de trecere iar instanța îi recunoaște dreptul de proprietate etc. Nu se dă mai mult decât s-a cerut dacă: instanța de divorț stabilește, pentru copilul încredințat unuia dintre soți, o pensie mai mare decât solicitase acesta, dar în limite legale, față de obligația ce-i revine de a se pronunța din oficiu; instanța de partaj acordă uneia dintre părți mai mult decât a cerut, pentru că specific acțiunii de partaj este faptul că toate părțile au calitatea de reclamanți și pârâți, iar instanța trebuie să lichideze drepturile și datoriile comune; instanța supremă casează hotărârea și trimite cauza la o altă instanță de același grad, deși nu există o cerere de strămutare, pentru că îi îngăduie să procedeze astfel art. 313; instanța a soluționat cauza, deși niciuna dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă; instanța de recurs, în loc să caseze hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, astfel cum se solicitase, a admis recursul și s-a pronunțat asupra fondului apelului. Pentru plus petita partea interesată avea deschisă și calea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6.
Prin art. 322 pct. 6 sunt avute în vedere două ipoteze: lipsa totală de apărare și apărarea cu viclenie. În primul caz, revizuirea poate fi primită dacă se constată lipsa completă de apărare, indiferent de cauza care a dus la această situație. Ca atare, acest motiv nu poate fi invocat când apărarea este incompletă sau necorespunzătoare. Lipsa de apărare trebuie să existe cu ocazia punerii de concluzii în fond, iar nu la termene anterioare. În al doilea caz, apărarea cu viclenie presupune dolul persoanei care a realizat apărarea, iar nu a unui terț. Dispozițiile pct. 6 pot fi invocate numai de persoanele calificate de text și numai dacă au participat la judecată în calitate de părți.
Deși revizuienta recurentă a invocat soluționarea prezentei cauze în primul ciclu procesual în mod eronat, apreciind că eroarea gravă de fapt poate fi remediată prin formularea prezentei cereri de revizuire, instanța de fond în mod corect a concluzionat că în cauză nu este dat nici unul dintre motivele care ar putea justifica revizuirea sentinței atacate. Chiar dacă soluția pronunțată ar fi fost rezultatul unei erori, instanța nu poate dispune retractarea acesteia decât în situația în care este incident cel puțin unul dintre motivele expres prevăzute de textul legal. În cauză nu este dat însă nici unul dintre aceste motive, susținerile recurentei neputând fi reținute drept temei pentru schimbarea sentinței a cărei revizuire s-a solicitat. Instanța subliniază că în primul ciclu procesual a formulat recurs revizuienta care nu a invocat nici unul dintre aspectele evocate în prezenta cerere, deși parte dintre acestea puteau fi invocate în acea fază de judecată.
Totodată, nici una dintre excepțiile invocate, a inadmisibilității acțiunii reclamantului și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, nu a fost invocată, deși pârâta a fost legal citată, nu a solicitat instanței comunicarea vreunui înscris și a promovat calea de atac a recursului.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a revizuientei recurente, Curtea reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității și că reclamantul, căruia îi revine rolul principal în fixarea cadrului procesual, nu a înțeles să cheme în judecată persoana care a încasat sumele a căror restituire a solicitat-o, iar pârâta nu a uzat de dispozițiile art. 64-66 din Codul de procedură civilă în fața primei instanțe, astfel încât nu se poate proceda la extinderea cadrului procesual în sensul solicitat, respectiv la introducerea în cauză a persoanei care a încasat suma plătită de reclamant.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, prin decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în soluționarea unui recurs în interesul legii, că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”, astfel că nici această apărare nu poate fi primită.
Constatând că recurenta nu a făcut dovada existenței motivelor de nelegalitate invocate și nici din oficiu nu a fost invocat vreun motiv de casare sau de modificare a sentinței recurate, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 322 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 1385 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ ), intimat fiind M. C. P., domiciliat în ., jud. Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2015.
Președinte,Judecători,Grefier,
Red. C.T.
Tehnored. D.B.
Jud. fond: A.F.M.
Ex. 2/05.03.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 990/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 382/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
