Pretentii. Decizia nr. 728/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 728/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 3256/86/2013

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

DECIZIA NR.728

Ședința publică din 13 februarie 2015

Președinte N. D.

Judecător T. C.

Judecător R. G.

Grefier D. Silvea

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamantul T. A., domiciliat în Vicovu de Jos nr. 283, jud. Suceava, împotriva sentinței nr.4644 din 11.09.2014 a Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal – dosar_, intimate fiindpârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava cu sediul în Suceava, .. 7, Jud. Suceava, S. F. municipal Rădăuți și Administrația F. pentru Mediu.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru, după care instanța, în temeiul art. art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei pe rolul instanței, constată că în temeiul art. 96 pct. 3 și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8, și 10 din Legea nr. 554/2004, este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza și din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului, rămânând în pronunțare cu privire la această excepție.

După deliberare,

CURTEA ,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ din data de 28.02.2013 reclamantul Ț. A., în contradictoriu cu pârâtele AJFP Suceava-S. F. Rădăuți și Administrația F. pentru Mediu a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 7735 lei reprezentând contravaloare taxă pentru emisii poluante, precum și dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 4644 din 11 septembrie 2014, Tribunalul Suceava- secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul Ț. A., în contradictoriu cu pârâtele AJFP Suceava-S. F. Rădăuți și Administrația F. pentru Mediu, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul T. A., criticând-o pentru nelegalitate.

La termenul de astăzi, Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului declarat de reclamantul-recurent.

Motivele de critică dezvoltate pe larg în memoriul de recurs nu pot fi însă supuse analizei, datorită excepției de netimbrare, care prevalează în cauză.

În procedura de regularizare a cererii, reglementată de art. XVII alin. 3 raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, s-au stabilit lipsurile cererii de recurs și s-a solicitat recurentului să depună la dosar, sub sancțiunea nulității, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 150 lei.

Deși instanța a determinat cuantumului taxei judiciare de timbru pentru cererea de recurs, conform, conform art. 31 din OUG nr. 80/2013, recurentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 150 lei, astfel încât la termenul de astăzi, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului pentru următoarele motive:

Conform art. 486 al. 2 Cod de procedură civilă la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii. A.. 3 al aceluiași articol stabilește sancțiunea nulității pentru nedepunerea acestei dovezi.

Potrivit art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, cel târziu până la primul termen de judecată, sancțiunea neachitării acestora fiind anularea acțiunii sau a cereri.

Cum reclamantul recurent nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale stabilite în sarcina sa de instanța de judecată, în temeiul art. 486 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea, va anula recursul, ca netimbrat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul T. A., domiciliat în Vicovu de Jos nr. 283, jud. Suceava, împotriva sentinței nr.4644 din 11.09.2014 a Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal – dosar_, intimate fiindpârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava cu sediul în Suceava, .. 7, Jud. Suceava, S. F. municipal Rădăuți și Administrația F. pentru Mediu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13.02.2015

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. ND

Jud. fond. M. A.F.

Tehnored.DS

Ex. 5/19.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 728/2015. Curtea de Apel SUCEAVA