Concesiune. Conflict negativ de competenţă. Competenţa instanţei de drept comun
Comentarii |
|
în cazul în care obiectul acţiunii în justiţie este plângerea împotriva respingerii contestaţiei făcute la procesul-verbal de stabilire a ofertei câştigătoare a concesiunii explorării unui zăcământ de marmură, instanţa competentă să soluţioneze plângerea este, potrivit art. 3 din H.G. nr. 216 din 25 martie 1999, instanţa de drept comun.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 769 din 22 februarie 2001)
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 22 februarie 2001, s-a înregistrat la Curtea Supremă de Justiţie, cererea Curţii de Apel Bucureşti - secţia contencios administrativ prin care solicită Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe în
conflictul negativ de competenţă ivit în cauza de faţă.
Din actele cauzei se reţin următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 septembrie 1999, Societatea pe acţiuni “E.” S.A. a formulat plângere împotriva hotărârii A.N.R.M. prin care li s-a respins contestaţia depusă prin adresa nr. 825 din 3 august 1999 referitoare la concursul de ofertă pentru concesionarea exploatării zăcământului de marmură din perimetrul Ruşchiţa - Dealul Maria.
în susţinerea plângerii, petenta arată că, soluţionarea contestaţiei s-a făcut fără citarea societăţii, deşi au solicitat acest lucru, având în vedere faptul că, pentru analizarea cu maximum de obiectivitate a corectitudinii comisiei de evaluare, a ofertelor şi stabilire a câştigătorului licitaţiei, se impunea analizarea comparativă a ofertelor celor 3 participanţi la concurs în prezenţa unor specialişti desemnaţi de aceştia.
S-a mai reţinut de petentă că, procedura de licitaţie a fost viciată ca urmare a încălcării prevederilor art. 7 din lege, în sensul că, iniţierea concesionării nu a avut la bază un studiu de oportunitate care să cuprindă elementele enumerate în acest articol.
Petenta a mai susţinut că, acesta este unul din motivele care au făcut ca pentru perimetrul Ruşchiţa - Dealul Maria să se concesioneze explorarea şi nu exploatarea, având în vedere faptul că, rezervele de marmură sunt deja omologate şi înscrise în evidenţa centralizată a Statului.
S-a mai precizat că, aşa se explică faptul că, oferta prezentată de “M.” S.A. Simeria este, practic o ofertă specifică unei licitaţii pentru exploatare şi nu pentru explorare.
S-a mai susţinut, prin plângere că, având în vedere situaţia sus-citată, aprecierea ofertelor participanţilor, s-a făcut tendenţios, fără respectarea strictă a cerinţelor impuse de natura concesiunii, respectiv explorare şi nu exploatare.
La 26 octombrie 2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa soluţionării cauzei de faţă la Curtea de Apel Bucureşti, ca urmare a excepţiei de necompetenţă materială ridicată de reclamantă.
Prin sentinţa nr. 1422 din 22 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia contencios administrativ, s-a declinat competenţa materială a judecării cauzei de faţă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti conform art. 38 din Hotărârea Guvernului nr. 216/1999 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 219/1999.
Curtea Supremă de Justiţie, verificând conflictul negativ de competenţă ivit în cauza de faţă, constată că este competentă material în soluţionarea plângerii de faţă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Astfel, potrivit art. 38 din Hotărârea Guvernului nr. 216 din 25 martie 1999 pentru aprobarea normelor metodologice - cadrul de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, "în cazul unui răspuns negativ la contestaţia depusă (cazul de faţă) de către ofertantul respins, acesta va putea recurge la instanţa judecătorească competentă de drept comun din raza teritorială în care se află sediul concedentului’.
Ca atare, instanţa competentă a se pronunţa în cauza de faţă este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
← Consiliul General al Municipiului Bucureşti (C.G.M.B.).... | Acţiune in contencios administrativ. Condiţii. Acte ale... → |
---|