Conflict negativ de competenţă. Compensaţii materiale acordate militarilor trecuţi în rezervă ca urmare a restructurării de personal. Litigiu. Competenţă materială
| Comentarii |
|
Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ are rolul de a apăra persoanele fizice şi juridice împotriva actelor administrative nelegale ale autorităţilor administrative şi ale autorităţilor publice, această lege cu caracter general, aplicându-se ori de câte ori prin legi speciale nu se prevede o procedură deosebită de control judiciar al actelor administrative.
Or, în cauză nu suntem în prezenţa unui act administrativ, obiectul acţiunii introductive de instanţă vizând obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti cuvenite (solde lunare neimpozabile), ca urmare a trecerii în rezervă a reclamantului.
Prin urmare, fiind în prezenţa unor raporturi specifice raportului de muncă, potrivit art. 174 din Codul muncii, litigiile în legătură cu încheierea, executarea şi încetarea contractului de muncă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar potrivit art. 1 din C. pr. civ., instanţa competenţă este Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, astfel că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat comeptenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.
(Secţia de contencios administrativ, decizia civilă nr. 217 din 18 ianuarie 2001)
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.I.V. a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 70.012.151 lei, reprezentând drepturi materiale băneşti, ca urmare a trecerii sale în rezervă.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul 11/01276/31 decembrie 1999 al Ministerului de Interne, a fost trecut în rezervă astfel că invocă drept bază a calculării drepturilor sale băneşti dispoziţiile Legii nr. 138/1999, arătând că art. 31 alin. 2 din legea sus-menţionată a fost greşit aplicat, întrucât pe de o parte, s-a omis de la calcul o perioadă de 9 luni şi 9 zile, iar pe de altă parte, la suma respectivă s-a aplicat în mod nejustificat impozit, întrucât art. 31 alin. 2 din Legea nr. 138/ 1999 se referă la “solde lunare brute impozabile”.
La termenul din 3 iulie 2000, instanţa, din oficiu a ridicat excepţia necompetenţei sale materiale astfel că prin sentinţa civilă nr. 7397 din 31 iulie 2000 admiţând această excepţie a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti -Secţia contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 1423 din 24 octombrie 2000 şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi a dispus înaintarea dosarului la Curtea Supremă de Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Verificând hotărârile pronunţate de cele două instanţe judecătoreşti, Curtea constată că întrucât s-a ivit un conflict negativ de competenţă în sensul art. 20 şi următoarele din C. pr. civ., între două instanţe de grade diferite, urmează să se stabilească instanţa competentă să judece cauza, în raport de obiectul cererii şi dispoziţiile legale în materie.
Potrivit art. 3 din C. pr. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios adminsitrativ, privind actele de competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel judeţean, ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ale autorităţilor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ are rolul de a apăra persoanele fizice
şi juridice împotriva actelor administrative nelegale ale autorităţilor publcie şi această lege cu caracter general, se aplică, ori de câte ori, prin legi speciale nu se prevede o procedură deosebită de control judiciar al actelor administrative.
în categoriile actelor care nu pot fi supuse controlului în contencios, potrivit art. 2 lit. C din această lege, sunt şi actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea cărora se prevede, prin lege specială, o altă procedură judiciară.
Or, în cauză nu suntem în prezenţa unui act administrativ, obiectul acţiunii introductive de instanţă vizând obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti cuvenite (solde lunare neimpozabile), ca urmare a trecerii în rezervă a reclamantului.
Prin urmare, fiind în prezenţa unor raporturi specifice raportului de muncă, potrivit art. 174 din
C. m., litigiile în legătură cu încheierea, executarea şi încetarea contractului de muncă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar potrivit art. 1 din Codul de procedură civilă, în cauza aceasta, instanţa competentă este Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, astfel că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.
în consecinţă, urmează a se dispune că soluţionarea cauzei este de competenţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul.
| ← Conflict negativ de competenţă. Concesionare exploatare... | Competenţă. Constatarea nulităţii absolute a declaraţiei de... → |
|---|
