CSJ. Decizia nr. 1412/2003. Contencios. Anulare decizie D.G.F.P.a judetului Maramures. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1412/2003
Dosar nr. 3170/2002
Şedinţa publică din 4 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.M., în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, a solicitat anularea deciziei nr. 121 din 15 iulie 2002 şi recunoaşterea dreptului reclamantului, la tichetele de masă acordate în perioada decembrie 2000 - decembrie 2001, precum şi a drepturilor băneşti aferente celui de al 13-lea salariu pe anul 2001.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 417 din 9 octombrie 2002, a respins acţiunea, reţinând legalitatea actului contestat.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamantul a declarat recurs, pentru motivele scrise depuse la dosar.
Instanţa a pus în discuţie competenţa de soluţionare a cauzei.
Recursul este fondat.
Acţiunea de faţă a fost introdusă la Curtea de Apel Cluj, la 25 iulie 2002; or, codul de procedură civilă a fost modificat prin OUG nr. 59/2001.
Pârâta nu se încadrează în autoritate sau instituţie centrală.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
În consecinţă, în speţă îşi găseşte aplicabilitatea art. 2 lit. c) C. proc. civ., astfel că se va admite recursul, în baza art. 313 C. proc. civ. şi se va casa sentinţa, cu trimitere spre competentă soluţionare, la Tribunalul Maramureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.M., împotriva sentinţei civile nr. 417 din 9 octombrie 2002, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare, la Tribunalul Maramureş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1411/2003. Contencios. Anulare ordin emis de... | CSJ. Decizia nr. 1413/2003. Contencios. Anulare decizie D.G.F.P.... → |
---|