CSJ. Decizia nr. 1582/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1582/2003
Dosar nr. 3305/2002
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 12 februarie 2002, Primăria municipiului Botoşani a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, solicitând anularea deciziei nr. 71 din 25 ianuarie 2002 şi a procesului-verbal din 8 octombrie 2001 şi exonerarea de plata sumei de 8.265.232.396 lei, reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că diferenţa de T.V.A. a fost calculată pentru veniturile realizate din concesiuni şi închirieri în perioada septembrie 1996 – august 2001.
Aceste sume, a susţinut reclamanta, nu sunt datorate bugetului de stat, operaţiunile din care s-au realizat venituri, neintrând în sfera de aplicare a T.V.A., potrivit OUG nr. 17/2000 şi HG nr. 401/2000.
Astfel, concesionarea şi închirierea domeniului public şi privat reprezintă una din componentele activităţii administrative desfăşurate de consiliul local, potrivit Legilor nr. 69/1999 şi nr. 215/2001, fiind scutită de plata T.V.A., neputând fi asimilată unor prestări de servicii.
Prin sentinţa nr. 157 din 6 noiembrie 2002 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că activitatea de închiriere şi concesionare desfăşurată de reclamantă intră în sfera de aplicare a T.V.A., întrucât nu face parte din activitatea de administrare specifică instituţiei publice care este primăria.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Primăria municipiului Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică, în condiţiile legii, se încadrează în activitatea de administraţie publică, specifică acelei categorii de contribuabili scutiţi de plata T.V.A., conform art. 3 alin. (1) lit. d) din OG nr. 3/1992 şi art. 3 alin. (2) din OUG nr. 17/2000.
De altfel, a susţinut reclamanta, în urma intrării în vigoare a noului act normativ ce reglementează T.V.A., Legea nr. 34/2002, rezultă că numai începând cu data de 1 iunie 2002, instituţiile publice datorează T.V.A., pentru activităţile de închiriere şi concesionare a bunurilor.
Un ultim motiv invocat în recursul reclamantei priveşte prevederile art. 169 din OG nr. 61/2002, ordonanţă intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2003, potrivit cărora sumele reprezentând T.V.A. datorate de către autorităţile administraţiei publice locale, pentru prestări de servicii, constând în închirieri şi/sau concesiuni de bunuri, care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor şi nu au fost achitate la bugetul de stat, se anulează, inclusiv majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Instanţa de fond a interpretat în mod corect prevederile legale în materie de T.V.A., respectiv OG nr. 3/1992 şi ulterior, OUG nr. 17/2000, ca şi normele de aplicare a celor două acte normative.
Astfel, se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., operaţiunile cu plată de prestări servicii, definite ca orice activitate desfăşurată de un contribuabil, care nu constituie livrare de bunuri mobile sau transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile.
Potrivit aceloraşi acte normative invocate, nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., operaţiunile privind livrările de bunuri şi prestările de servicii rezultate din activitatea specifică desfăşurată de instituţiile publice, pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive.
Pentru alte operaţiuni impozabile, decât cele menţionate mai sus, instituţiile publice sunt supuse plăţii T.V.A., dacă le realizează direct sau prin unităţile subordonate.
Instanţa de fond a procedat corect, reţinând că închirierea şi concesionarea de către reclamantă, a unor bunuri imobile, proprietatea publică sau privată a statului, nu poate fi considerată ca o activitate specifică de administraţie, fiind o operaţiune impozabilă din punctul de vedere al T.V.A.
Referitor la susţinerea reclamantei că prin adoptarea noului act normativ în materie de T.V.A., Legea nr. 345/2002, s-a concretizat intenţia legiuitorului privind data datorării acestei taxe de către instituţiile publice, Curtea nu poate primi acest punct de vedere.
Intervenţia legiuitorului prin adoptarea noii legi privind T.V.A., a fost tocmai de a preciza fără echivoc, faptul că instituţiile publice datorează taxa pentru activităţile de închiriere şi/sau concesionare de bunuri.
În consecinţă, actele administrative au fost întocmite cu respectarea legii, iar soluţia instanţei, de respingere a acţiunii, apare ca legală şi temeinică.
Cât priveşte ultimul motiv de recurs, privind dispoziţiile art. 169 din OG nr. 61/2002, ordonanţă intrată în vigoare la 1 ianuarie 2003, nici acesta nu poate determina desfiinţarea actelor administrative atacate.
La data încheierii procesului-verbal de control şi a emiterii deciziei de către Ministerul Finanţelor Publice, reclamanta datora T.V.A., pentru desfăşurarea unor operaţiuni impozabile, atât debitul principal, cât şi majorările pentru perioada septembrie 1996 – august 2001, fiind corect stabilite.
Nefiind, însă, achitate la bugetul de stat, aceste sume nu se vor mai executa silit, în care sens s-au şi sistat formele de executare întocmite de Administraţia Finanţelor Publice Botoşani.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primăria municipiului Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 157 din 6 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1581/2003. Contencios. Pensie. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1583/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
