CSJ. Decizia nr. 1588/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1588/2003
Dosar nr. 3333/2002
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 septembrie 2002, reclamanta SC A.R. SA, societate în lichidare, a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la 24 iunie 2002 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş şi a deciziei nr. 474 din 10 septembrie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că după data de 5 iulie 2000, când a început procedura lichidării sale administrative, autorităţile administrative pârâte au aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 99/1999 şi ale OUG nr. 88/1997, stabilind prin actele contestate, obligaţia sa de a plăti suma de 7.994.135.673 lei, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, T.V.A., impozit pe venit din salarii, impozit pe dividende, accize, contribuţii la fondurile speciale şi redevenţe. Reclamanta a susţinut că potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, după înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului- a hotărârii de dizolvare administrativă, a fost exonerată de plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere.
Prin sentinţa nr. 374 din 19 noiembrie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat Decizia nr. 474 din 10 septembrie 2002, în privinţa sumei de 7.994.135.673 lei, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere.
Hotărând astfel, instanţa de fond a avut în vedere că reclamanta, aflându-se în procedura de lichidare administrativă, beneficiază de dispoziţiile art. 32.15 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997, care prevăd că nici o dobândă, penalitate, majorare de întârziere sau cheltuială similară nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, începând cu data depunerii hotărârii de dizolvare la Registrul Comerţului. Faţă de prevederile cuprinse în legile speciale, instanţa de fond a reţinut că nu sunt aplicabile în cauză normele generale pentru executarea silită a creanţelor bugetare, prevăzute de OG nr. 11/1996.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut că intimata este societate comercială supusă privatizării, cuprinsă în anexa Legii nr. 254/2002 şi datorează sumele stabilite prin actele de control, în temeiul prevederilor art. 13 din OG nr. 11/1996, a căror aplicare a fost greşit înlăturată de instanţa de fond. Totodată, recurenţii au susţinut că sumele calculate prin actele de control sunt anterioare încheierii procedurii de lichidare administrativă şi nu există temei pentru exonerarea intimatei de la plata lor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Procedura de dizolvare voluntară şi de lichidare administrativă a SC A.R. SA a fost deschisă la data de 5 iulie 2000, prin înscrierea sub nr. 1290 la Oficiul Registrului Comerţului Mureş, a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor.
Această situaţie de fapt nu constituie temei de anulare a obligaţiilor fiscale constatate de recurenţi, prin procesul-verbal din 24 iunie 2002 şi Decizia nr. 474 din 10 septembrie 2002.
Din aceste acte rezultă că atât la data deschiderii procedurii de lichidare administrativă (5 iulie 2000), cât şi la data controlului (24 iunie 2002), societatea intimată înregistra debite restante la impozitul pe profit, T.V.A., impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende, accize, contribuţiile la fondurile speciale de susţinere a învăţământului şi de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap şi a plătit cu întârziere redevenţele datorate în baza contractului de concesiune nr. 101/2000, la termenele din 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie 2000.
Pentru toate aceste debite şi pentru redevenţele plătite cu întârziere, organele de control au calculat majorările şi penalităţile de întârziere aferente până la data controlului.
Intimata a contestat aceste majorări şi penalităţi de întârziere, motivând că asemenea debite nu pot fi stabilite după data de 5 iulie 2000, conform art. 3215 alin. (1) din OUG nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, care a prevăzut că „nici o dobândă, penalitate, majorare de întârziere sau cheltuială similară nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, începând cu data depunerii hotărârii de dizolvare la Registrul Comerţului".
Anulând actele de control, instanţa de fond a apreciat eronat ca fiind întemeiate susţinerile din acţiune, fără a observa că majorările şi penalităţile de întârziere au fost calculate, şi pentru obligaţii fiscale devenite scadente după data deschiderii procedurii de lichidare, precum şi faptul că actele de control au fost întocmite în baza OG nr. 11/1996, aprobată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru obligaţiile fiscale datorate după data deschiderii procedurii de lichidare, care au fost consemnate în anexele procesului-verbal din 24 iunie 2002 şi care nu au fost contestate de către intimată, au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 3215 alin. (1) din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, întrucât acestea se referă exclusiv la creanţele existente la data deschiderii procedurii, iar nu la cele rezultate din continuarea activităţii societăţii, în perioada de lichidare administrativă.
Dispoziţiile legale sus-menţionate au fost, de asemenea, greşit aplicate în privinţa majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale înregistrate de intimată la data de 5 iulie 2000, pentu că procesul-verbal întocmit la 24 iunie 2002, are natura juridică de titlu constatator al unei creanţe bugetare şi nu reprezintă un act de executare silită.
Actul de control a fost întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, prin aplicarea acelor pevederi din OG nr. 11/1996, care reglementează titlurile de creanţe bugetare pentru majorările de întârziere şi nu prin aplicarea normelor de executare silită a unor asemenea creanţe.
Astfel, potrivit art. 4 lit. i), art. 13 şi art. 25 alin. (1) şi (3) din OG nr. 11/1996, procesul-verbal întocmit la 24 iunie 2002 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, este un titlu de creanţă bugetară, prin care se constată şi se individualizează, sumele de plată provenind din majorări de întârziere şi în baza acestui titlu executoriu de la scadenţă, poate fi pornită executarea silită.
În atare situaţie, prin actul de control contestat de intimată nu se realizează o creanţă bugetară şi deci instanţa de fond a reţinut eronat existenţa unui concurs între creanţele bugetare şi celelalte creanţe, precum şi aplicarea în acest caz a normelor cu caracter derogator cuprinse în art. 3215 alin. (1) din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999.
Potrivit alin. (2) din acelaşi text de lege şi care nu a fost avut în vedere de instanţa de fond, de la data deschiderii procedurii de lichidare administrativă, se suspendă judecata cererilor de realizare a creanţelor şi orice procedură de executare silită, ceea ce, însă, nu produce efecte asupra procedurii de constatare şi de individualizare a creanţelor bugetare în condiţiile prevăzute de OG nr. 11/1996.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge acţiunea formulată de SC A.R. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 374 din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de SC A.R. SA.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1587/2003. Contencios. La declinare de... | CSJ. Decizia nr. 1589/2003. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
