CSJ. Decizia nr. 1680/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1680/2003

Dosar nr. 82/2003

Şedinţa publică din 6 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 440 din 22 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta D.R. şi a anulat hotărârea nr. 1205 din 23 iulie 2002, emisă de pârâtă, care a fost obligată să-i recunoască reclamantei statutul de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată şi completată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a reţinut, în esenţă, că reclamanta, chiar dacă s-a născut ulterior datei la care părinţii săi fuseseră strămutaţi din localitatea de domiciliu, beneficiază de statutul acordat de prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, ea dobândind la naştere statutul părinţilor săi.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, invocând prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond nu este motivată în drept.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.

Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile şi dispoziţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art. 101, 105, 107 şi altele C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" din acelaşi cod.

În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, că un minor, mai ales la o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri - art. 5 C. civ.

Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.

Faţă de considerentele de mai sus, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 440 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1680/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs