CSJ. Decizia nr. 1715/2003. Contencios. Anulare decizii U.A.R. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1715/2003
Dosar nr. 982/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 ianuarie 2002 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, precizată ulterior, reclamantul N.C. a chemat în judecată pe pârâta U.A.R. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze Decizia nr. 8520 din 15 decembrie 2001 a Consiliului U.A.R. şi Decizia nr. 1205 din 13 octombrie 2001 a Comisiei Permanente a U.A.R.; să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaşte dreptul reclamantului de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen; să emită o nouă decizie privind primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că actele administrative atacate trebuie anulate întrucât au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 11 şi art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi totodată, sunt în contradicţie cu Deciziile Curţii Constituţionale nr. 32/1994 şi nr. 45/1995.
Reclamantul a mai arătat că susţinerea pârâtei că nu poate fi primit în avocatură cu scutire de examen, întrucât potrivit prevederilor art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat nu a formulat o astfel de cerere cu 5 ani înainte de pensionare, urmează a fi înlăturată întrucât, pe de o parte, această prevedere contravine Legii nr. 51/1995, iar pe de altă parte, la momentul înregistrării cererii la Baroul Bucureşti exista o altă reglementare.
În Şedinţa publică din 9 aprilie 2002, reclamantul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată. Curtea a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei, iar prin Decizia nr. 301 din 12 noiembrie 2002, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate.
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 4 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul N.C., în contradictoriu cu pârâta UA.R.
A anulat Decizia nr. 8520 din 15 decembrie 2001 a Consiliului U.A.R. şi Decizia nr. 1205 din 13 octombrie 2001 a Comisiei Permanente a U.A.R.
A obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie privind primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data depunerii cererii, reclamantul îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, iar faptul că, ulterior, a fost stipulată condiţia ca petiţia să fie depusă cu cel puţin 5 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare, este lipsit de relevanţă în cauza de faţă.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs U.A.R., criticând soluţia instanţei de fond şi motivând, în esenţă, că regula generală este că intrarea în profesie se face pe bază de examen, existând „posibilitatea" de a fi primit în profesie fără examen, apreciere care este un drept al organelor Uniunii Avocaţilor. S-a mai susţinut că cererea de primire în profesie trebuie făcută cu 5 ani înainte de pensionare, dispoziţii care urmau să se aplice şi petentului.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se reţine că în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept şi cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.
Prevederea legală „poate fi primit în profesie" trebuie înţeleasă în sensul că, dacă o persoană aflată în una din situaţiile prevăzute de art. 16 din lege, solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de înscriere în avocatură.
O altă interpretare a sintagmei „poate fi primit în profesie" ar conferi U.A.R. un drept discreţionar de a primi sau nu în profesie pe un solicitant sau altul şi ar conduce la încălcarea principiului constituţional al egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii, iar primirea în profesia de avocat nu s-ar realiza printr-un act administrativ, ci printr-un contract, ceea ce legea nu prevede.
Se reţine, de asemenea, că avizul negativ al Baroului Bucureşti din data de 19 iulie 2001, precum şi Decizia nr. 1205 din 13 octombrie 2001 a Comisiei Permanente a U.A.R. şi Decizia nr. 8520 din 15 noiembrie 2001 a Consiliului U.A.R. s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a solicita primirea în profesia de avocat, poate formula cerere de primire cu cel puţin 5 ani, anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care face parte.
În mod întemeiat, instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu putea proceda astfel, întrucât pensionarea acestuia a intervenit la data de 1 ianuarie 1993, la o dată la care nu existau dispoziţiile cuprinse în art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat, dispoziţii introduse la data de 31 mai 2001, când acest statut a fost emis ca urmare a republicării Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, iar aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (9) din Statut, unor raporturi juridice născute anterior intrării lor în vigoare, are semnificaţia aplicării retroactive a legii.
Aşa fiind, sentinţa atacată este legală şi temeinică, recursul declarat în cauză urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 4 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1714/2003. Contencios. Anulare circulara emisa... | CSJ. Decizia nr. 1719/2003. Contencios → |
---|