CSJ. Decizia nr. 1738/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1738/2003
Dosar nr. 4103/2001
Şedinţa publică din 9 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 9 noiembrie 2001, la Curtea de Apel Bucureşti, S.N.P. P. SA, sucursala P. Ploieşti, a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1205 din 20 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta susţine că a atacat nu numai Decizia Preşedintelui A.N.R.E. nr. 149/2001, întrucât nu a fost primită clauza propusă de ei, în sensul ca penalităţile să nu fie calculate, atunci când în termenul legal prevăzut în contract sunt declanşate operaţiunile de compensare reciprocă a datoriilor dintre recurentă şi intimată, ea susţine şi faptul că nu are posibilitatea a-şi exprima voinţa în perfectarea contractelor.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie constată că prin sentinţa nr. 1205 din 20 septembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, dar pe fondul cauzei s-a respins acţiunea, aşa cum a fost precizată, ca nefondată.
Instanţa a reţinut că prin acţiunea înregistrată la 4 aprilie 2001, reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC E. SA Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la perfectarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice, încheiate între filialele sale teritoriale şi sucursala P. Ploieşti, în sensul completării acestora, cu o clauză privind calcularea penalităţilor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, în prezent, operaţiunile de plăţi între cele 2 părţi, se fac în exclusivitate prin metoda compensării. Aceste compensări se fac conform convenţiilor încheiate numai la nivelul forurilor centrale ale părţilor, iar finalizarea lor depăşeşte termenul de plată, instituit în contract, ceea ce duce la suportarea unor penalităţi în mod nejustificat.
Prin cererea depusă la data de 26 aprilie 2001, reclamanta şi-a modificat acţiunea, solicitând anularea deciziei nr. 149/2001 şi a adresei nr. 537/2001.
Totodată, a cerut citarea în cauză a A.N.R.E. Bucureşti şi SC E. SA – S.D. Buzău.
Faţă de această modificare de acţiune, prin încheierea din 16 iunie 2001, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC E. SA Bucureşti şi SC E. SA – S.D. Buzău.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, contractul-cadru pentru furnizarea energiei electrice a fost aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, decizie care nu a fost contestată în termenul de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
Decizia nr. 57/1999 a Preşedintelui A.N.R.E. stă la baza deciziei nr. 149/2001, a cărei anulare se cere în cauză.
Instanţa a reţinut că nemulţumirile reclamatei cu privire la încheierea contractelor de furnizare a energiei electrice, s-au discutat în procedura de soluţionare a neînţelegerilor, conform art. 7 din Decizia nr. 22 din 8 februarie 2000, această decizie având caracter obligatoriu, potrivit art. 25 din aceeaşi decizie.
S-a constatat că prevederile din contract, contestate de reclamantă, cu privire la penalităţi, sunt clauze obligatorii ale contractului-cadru aprobat prin Decizia nr. 57/1999 a A.N.R.E., care nu a fost contestată.
Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică astfel că recursul declarat va fi respins în cauză, neconturându-se ilegalitatea actului administrativ contestat.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, prevederile din contract contestate (clauza penalităţilor) sunt cu caracter obligatoriu faţă de contractul-cadru aprobat prin Decizia nr. 57/1999 a A.N.R.E., care nu a fost contestată, astfel încât acţiunea a fost corect respinsă de instanţa de fond, prin hotărârea atacată în cauză.
Cât priveşte al II-lea motiv de recurs, în sensul că recurenta nu se consideră liberă în exprimarea voinţei sale, în cauză acest motiv nu se verifică, nu face obiectul judecăţii de faţă urmând a se urma alte căi legale, ce exced cadrul juridic de faţă al procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P. Ploieşti, împotriva sentinţei civile nr. 1205 din 20 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1737/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1739/2003. Contencios. Recurs împotriva... → |
---|