CSJ. Decizia nr. 1740/2003. Contencios. Refuzul comunicarii regimului juridic al averilor. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1740/2003
Dosar nr. 1476/2002
Şedinţa publică din 9 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 ianuarie 2002, reclamanta C.P. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, pentru a fi obligat să-i comunice care este regimul juridic al averilor din Franţa, a lui I.C. şi B.S., dacă acestea sunt proprietatea statului francez sau a statului român şi dacă aceste averi figurează pe numele reclamantei.
Totodată, a solicitat ca pârâtul să fie obligat să o ajute să intre în posesia acestei averi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Ministerul Afacerilor Externe a refuzat să soluţioneze demersul înregistrat sub nr. 1643 din 30 octombrie 2001, privitor la averile din ţară şi din străinătate, ce au aparţinut lui I.C. şi B.S.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 162 din 20 februarie 2002, a respins ca nefondată acţiunea formulată de C.P.
Instanţa de fond a constatat că pârâtul a răspuns memoriului formulat de reclamantă şi că aceasta nu a făcut dovada dreptului său recunoscut de lege şi nici a vătămării drepturilor sale aduse de pârât, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinţei sus-menţionată a declarat recurs C.P., considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea cererii de recurs a arătat, în esenţă, că instanţa nu s-a pronunţat în legătură cu dovezile hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii depuse la dosar şi că a apreciat eronat unele probe administrate, susţinând că Ministerul Afacerilor Externe avea obligaţia să o ajute să intre în posesia averilor pretinse.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că recursul este nefondat.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Astfel, legea a condiţionat în mod expres admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ, de vătămarea unor drepturi recunoscute de lege în favoarea reclamantei, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un asemenea drept.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1643 din 30 octombrie 2001, reclamanta a cerut Ministerului Afacerilor Externe, să-i comunice regimul juridic al averilor lui I.C. şi B.S. din Franţa, dacă aceste averi sunt proprietatea statului francez, a statului român, şi dacă aceste averi figurează pe numele de C.P.
Cu adresa nr. C 25/941/ din 7 decembrie 2001, Ministerul Afacerilor Externe a răspuns reclamantei că nu este competent să-i soluţioneze problemele ridicate, prin scrisoarea nr. 1643 din 30 octombrie 2001 sugerându-i să se adreseze unui avocat.
Rezultă că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu este vorba de un refuz din partea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe, de a-i răspunde reclamantei la cerere.
Cum reclamanta nu dovedeşte vătămarea vreunui drept recunoscut de lege, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.P., împotriva sentinţei civile nr. 162 din 20 februareie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 174/2003. Contencios. Recurs anulare act... | CSJ. Decizia nr. 1741/2003. Contencios → |
---|