CSJ. Decizia nr. 1739/2003. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1739/2003

Dosar nr. 203 / 2002

Şedinţa publică din 9 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin actul de sesizare nr. 9077/9D/17 octombrie 2000 al Compartimentului Procurori Financiari de pe lângă Camera de Conturi Călăraşi şi înregistrat sub nr. 19/20 octombrie 2000, Colegiul jurisdicţional Călăraşi a fost învestit cu soluţionarea cauzei privind stabilirea răspunderii civile delictuale în sumă totală de 1.012.401.396 lei prejudiciu localizat în patrimoniul SC P.O. SA Călăraşi şi în sarcina părţilor răspunzătoare P.N., I.D., P.G., S.R., F.C. şi S.I.

S-a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor de bani reprezentând premieri acordate nelegal membrilor consiliului de administraţie şi comisiei de cenzori. S-a constatat că, societatea nu a constituit corect obligaţia de plată a T.V.A., adică sumele încasate de unitate, reprezentând contravaloarea biletelor cu valoare fixă, au fost înregistrate integral în conturile de venituri fără a se determina suma reprezentând T.V.A. prin aplicarea cotei prevăzute de lege. Astfel, s-a stabilit că a fost achitată T.V.A. mai puţin cu 338.975.557 lei sumă la care au fost calculate şi majorări de întârziere.

De asemenea, s-a stabilit că în evidenţa contului 411 „clienţi" a unităţi sunt cuprinse facturi neîncasate, dreptul la acţiune fiind prescris pentru o sumă totală de 680.858.651 lei.

În cursul judecăţii, acest ultim capăt de cerere a fost disjuns fiind soluţionat separat.

Colegiul jurisdicţional Călăraşi prin sentinţa nr. 9 din 23 mai 2001 în baza art. 71 din Legea nr. 94/1992, republicată, a admis în parte actul de sesizare.

A obligat în solidar pe P.N., I.D., S.I., S.R., FC către SC P.O. SA Călăraşi la plata sumei de 5.123.875 lei, reprezentând premieri acordate nelegal membrilor consiliului de administraţie şi comisiei de cenzori şi a dobânzii de 4.386.269 lei.

A constatat achitată suma de 5.479.256 lei, rămânând de recuperat suma de 3.760.888 lei, reprezentând diferenţă dobândă.

A obligat pe P.G. către SC P.O. SA Călăraşi, la plata sumei de 1.420.000 lei, reprezentând sumă acordată nelegal membrilor consiliului de administraţie şi comisiei de cenzori sub formă de „cadouri - pom de iarnă" şi a dobânzii de 45,79% pe an, aferentă acestei sume în cuantum de 916.653 lei.

A constatat achitată suma de 2.336.653 lei.

A obligat pârâta SC P.O. SA Călăraşi la plata către bugetul statului a sumei de 338.975.557 lei T.V.A. datorat pe anii 1998 – 2000 şi a majorărilor de întârziere calculate până la data virării T.V.A. - ului datorat, pentru sumele şi începând cu data de (data scadenţei), după cum urmează:

- 5.964.487 lei de la 25 septembrie 1998;

- 9.683.090 lei de la 26 octombrie 1998;

- 20.468.753 lei de la 25 noiembrie 1998;

- 18.652.884 lei de la 28 decembrie 1998;

- 12.842.200 lei de la 25 ianuarie 1999;

- 10.351.844 lei de la 25 februarie 1999;

- 9.895.158 lei de la 25 martie 1999;

- 13.035.965 lei de la 25 aprilie 1999;

- 12.543.123 lei de la 25 mai 1999;

- 16.150.895 lei de la 25 iunie 1999;

- 14.635.492 lei de la 26 iulie 1999;

- 14.170.872 lei de la 25 august 1999;

- 22.916.246 lei de la 27 septembrie 1999;

- 19.269.523 lei de la 25 octombrie 1999;

- 18.037.328 lei de la 25 noiembrie 1999;

- 19.505.214 lei de la 27 decembrie 1999;

- 15.252.771 lei de la 25 ianuarie 2000;

- 9.091.838 lei de la 25 februarie 2000;

- 13.601.036 lei de la 27 martie 2000;

- 17.080.427 lei de la 25 aprilie 2000;

- 16.626.673 lei de la 25 mai 2000;

- 15.218.711 lei de la 26 iunie 2000;

- 13.981.027 lei de la 25 iulie 2000.

A respins actul de sesizare privind răspunderea civilă delictuală a pârâţilor P.G., P.N., I.D., S.I., S.R. şi F.C. pentru prejudiciu în sumă de 317.271.958 lei produs în patrimoniul SC P.O. SA Călăraşi.

A dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite pe bunurile mobile şi imobile aparţinând lui P.N. şi S.R., conform proceselor verbale fără număr încheiate la 20 noiembrie 2000, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Călăraşi, menţinându-le până la concurenţa sumei de 3.760.888 lei.

A obligat pe P.N., I.D., S.I., S.R., F.C. şi P.G. la plata sumei de 250.000 lei fiecare, cheltuieli de judecată către stat.

Atât societatea, cât şi procurorul financiar au declarat recursuri, care au fost admise prin Decizia nr. 479 din 12 octombrie 2001 a secţiei jurisdicţionale şi casată sentinţa cu trimitere spre rejudecare aceluiaşi colegiu jurisdicţional, pentru a se verifica dacă suma achitată este în realitate acoperită de acte doveditoare, dacă există sau nu vinovaţi în producerea prejudiciului din partea membrilor consiliului de administraţie şi a directorului economic şi pentru a se stabili dacă biletele cu valoare fixă sunt purtătoare de T.V.A. potrivit dispoziţiilor OG nr. 3/1992.

I.D. a declarat recurs, susţinând că în mod greşit s-a reţinut că un motiv de recurs jurisdicţional al procurorului financiar l-ar constitui respingerea obligării pârâţilor la plata TV.A. - lui, acesta făcând referire numai la P.G. – director economic.

Recursul este nefondat.

Împotriva hotărârii nr. 9 din 23 mai 2001 a Colegiului jurisdicţional Călăraşi au declarat recurs atât procurorul financiar, cât şi societatea SC P.O. SA Călăraşi.

Instanţa a admis recursurile, nefiind edificată de probele existente la dosar, de sumele efectiv achitate şi dacă biletele cu valoare fixă sunt purtătoare de T.V.A., cât şi dacă există răspundere din partea pârâţilor- P.G. - director economic şi membrii Consiliului de administraţie în producerea prejudiciilor de 314.217.958 lei, reprezentând majorări de întârziere generate de recalcularea şi nevirarea în perioada august 1998 – iunie 2000 a T.V.A., în sumă de 338.975.557 lei datorată de societate bugetului de stat.

Critica a vizat reţinerea din partea instanţei a nevinovăţiei celor 6 (şase) pârâţi, pe motiv că actele normative ce reglementează materia T.V.A. au lăsat loc de interpretare, cât şi faptul că anterioare controale ale organului fiscal nu au constatat deficienţe pe linia calculării şi virării T.V.A. de către SC O.P. SA.

Motivul de recurs fiind fondat a fost admis de Secţia jurisdicţională referitor la toţi pârâţii şi nu aşa cum se susţine de I.D. numai cu privire la P.G. –.director economic.

În consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul fiind nefondat urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de I.D. împotriva deciziei nr. 479 din 12 octombrie 2001 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1739/2003. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs