CSJ. Decizia nr. 1780/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1780/2003

Dosar nr. 3704/2001

Şedinţa publică din 13 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1830/2001, reclamanta SC E.S. SRL Sibiu, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Sibiu şi Administraţia Financiară Sibiu, a solicitat anularea deciziei nr. 28/2001 emisă de prima pârâtă, ca şi anularea măsurilor dispuse prin procesul-verbal din 19 decembrie 2000 a Administraţiei Financiare Sibiu şi exonerarea reclamantei de plata obligaţiilor fiscale stabilite prin actele de control menţionate.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actele atacate au fost emise cu încălcarea deciziei nr. 478/2000 a Ministerului Finanţelor, a prevederilor art. 12 din OG nr. 82/1992, cât şi a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeaşi ordonanţă, aplicându-se greşit şi art. 6 din OG nr. 83/1998.

Prin sentinţa civilă nr. 168 din 27 iunie 2001, s-a admis în parte acţiunea, s-a anulat procesul-verbal din 22 septembrie 1999 a Administraţiei Financiare Sibiu şi Decizia nr. 28 din 28 februarie 2001 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Sibiu, pentru suma de 14.395.567 lei penalităţi, cu menţiunea în rest a actelor atacate.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:

Prin Decizia nr. 101 din 10 aprilie 2001, Curtea Constituţională a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 6 alin. (3) din OG nr. 83/1998, privind impunerea unor venituri realizate în România de persoane fizice şi juridice nerezidente.

Sub acest aspect, acţiunea reclamantei s-a dovedit întemeiată cu referire la penalităţile în sumă de 14.395.567 lei.

S-au menţinut în rest actele atacate, întrucât reclamanta în perioada supusă verificării a efectuat operaţiuni de export ceramică, transportul s-a efectuat de firma având sediul în Italia şi cum transportorii italieni nu au prezentat certificat de rezidenţă fiscală, reclamanta era obligată conform art. 2 din OG nr. 83/1998, să calculeze, să reţină şi să verse la buget impozitul aferent acestor venituri în sumă totală de 14.395.557 lei, iar pentru neplata la termenele legale a impozitului datorat s-au calculat majorări de întârziere de 19.841.645 lei care curg până la plata efectivă a datoriei.

Împotriva sentinţei a declarat recurs SC E.S. SRL Sibiu, criticând-o astfel:

Instanţa nu a analizat unul dintre motivele invocate prin acţiune, în sensul dacă Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Sibiu a respectat Decizia nr. 478/2000 a Ministerului Finanţelor, în sensul de reanalizare a situaţiei, cu emiterea unei noi decizii, nu în sensul refacerii controlului.

Nu au fost avute în vedere certificatele de rezidenţă fiscală depuse la dosar.

Instanţa nu a verificat dacă reclamanta a efectuat plăţi către persoanele juridice nerezidente.

Instanţa a încălcat şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) din OG nr. 83/1998, potrivit cărora impozitul pentru veniturile nerezidenţilor, provenind din transporturi internaţionale rutiere, se percepe numai de la beneficiarii de venit care au sediul conducerii efective în statele care impun veniturile similare obţinute în acele state de către întreprinderile române de transport.

Pentru a aplica cota de impozit de 15% organele de control trebuiau să demonstreze că Statul Italian impozitează în acelaşi mod veniturile similare obţinute din Italia de către întreprinderile române de transport.

Dovada nu există. Convenţia bilaterală pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România şi Italia (aprobată prin Decretul nr. 82/1977) a stabilit că veniturile încasate din România de persoanele juridice rezidente în Italia, se impozitează în Italia.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Într-adevăr, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu nu a reanalizat situaţia impozitului pe veniturile, persoanelor juridice nerezidente pentru a emite eventual o nouă dispoziţie motivată.

Nu s-au avut în vedere certificatele de rezidenţă fiscală depuse în copie, originalele aflându-se în posesia beneficiarului venitului, de altfel, acestuia din urmă revenindu-i obligaţia impusă în mod neîntemeiat recurentei, art. 12 alin. (2) din OG nr. 83/1998.

Recurenta a fost obligată la plata impozitului, deşi acestea sunt aferente unor venituri pe care nu le-au achitat, aspect rămas neelucidat, cu atât mai mult, cu cât conform art. 2 alin. (2) din OG nr. 83/1998 se precizează expres că se calculează impozitul, prin aplicarea cotelor menţionate la art. 2 alin. (1), transformate la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care plătitorul de venit a efectuat ordonanţarea plăţii către rezident.

Nu s-a analizat de instanţa de fond, aplicabilitatea cotei de 15%, în condiţiile verificării similarităţii impozitării de către Statul Italian a veniturilor obţinute de întreprinderile române de transport, cu atât mai mult, cu cât Convenţia pentru evitarea dublei impuneri între România şi Italia, a stabilit că veniturile încasate din România de persoanele juridice rezidente în Italia se impozitează în Italia.

Convenţia bilaterală a fost aprobată prin Decretul nr. 82/1977.

Avându-se în vedere aspectele neelucidate şi invocate în apărare de reclamanta recurentă, se va admite recursul, se va casa sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC E.S. SRL Sibiu, actualmente SC E.S.M. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 168 din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1780/2003. Contencios