CSJ. Decizia nr. 1898/2003. Contencios. Pensie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1898/2003
Dosar nr. 2278/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 iunie 1999, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială - Serviciul pensii de Stat – pentru a fi obligată la acordarea diferenţei de 2 ani vechime înscrişi în carnetul de muncă la capitolul 9 poziţia 13-14, la acordarea grupei I de muncă pentru perioada de 1 an, 8 luni şi 18 zile şi grupei a II-a pentru o perioadă de 12 ani şi 10 luni. A mai solicitat obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia şi să îi aplice toate recorelările şi drepturile ce i se cuvin conform HG nr. 797/1998 şi a completărilor ulterioare, precum şi să îi achite retroactiv suma cuvenită în plus pentru încadrarea în grupa I de muncă, pe perioada ultimilor 3 ani.
Judecătoria Cluj – Napoca, prin încheierea nr. 6453/12 iulie 1999 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 3/1977, modificată prin Legea nr. 73/1991 şi cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 246 din 15 decembrie 1999, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată, sentinţă casată prin Decizia nr. 3250 din 13 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care s-a admis recursul declarat de C.I. şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 180 din 23 mai 2002, a respins acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că din adresa nr. 2345/22 aprilie 1996 emisă de SC H. SA se menţionează că activitatea din perioada 27 iulie 1972 – 1 iunie 1984 nu este muncă în subteran, iar, pe de altă parte, că adeverinţa nr. 6404 din 18 noiembrie 1992 eliberată de SC H. SA Bucureşti, sucursala Ardeal, nu poate fi luată în considerare, întrucât încadrarea în grupa de muncă conform HG nr. 1223/1990 şi Ordinului nr. 50/1990 se face doar pentru personalul aflat în activitate la 1 februarie 1990, reclamantul fiind pensionat la 1 iunie 1984.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că din calculele efectuate prin expertiză şi care au la bază fişa de evoluţie a pensiei de la data stabilirii acesteia, precum şi actele normative privind corelarea pensiilor rezultă că pârâta a efectuat un calcul corect al acesteia, iar obiecţiunile formulate de reclamant la expertiză şi care au fost discutate punctual în şedinţa publică şi în prezenţa expertului (care a fost citat conform art. 211 C. proc. civ.) sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi urm. C. proc. civ.
Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut concluziile expertizei, deşi aceasta a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale cu privire la calculul pensiei şi a recorelărilor acesteia, precum şi cu privire la grupele de muncă.
De asemenea, recurentul-reclamant a arătat şi că Decretul sau Ordinul nr. 210/1977 la care se face trimitere nu a fost niciodată publicat, nefiind deci aplicabil.
Totodată, recurentul a susţinut şi că şedinţa de judecată nu s-a desfăşurat din punct de vedere formal în condiţii legale şi în plus, la dezbatere a participat altă grefieră decât cea menţionată în sentinţă.
Recurentul a mai arătat şi că instanţa de fond nu a avut în vedere precizarea sa la acţiune referitoare la obligarea pârâtei la plata unor daune morale.
La data de 11 noiembrie 2002 recurentul a formulat un memoriu prin care a dezvoltat şi precizat motivele sale de recurs, solicitând obligarea pârâtei să-i acorde toate drepturile cerute în instanţă şi anume:
a) calculul pensiei cu luna iunie 1984, data ieşirii la pensie, având în vedere abuzurile pârâtei din decursul anilor, calcul care să cuprindă: vechimea totală de 45 ani grupa a III-a înscrişi în carnetul de muncă nr. 274131, întregiţi conform art. 48 alin. (3) din Legea nr. 3/1977, acordarea procentelor art. 11 şi 12 din Legea nr. 3/1977, acordarea prevederilor Decret nr. 46/1982 şi stabilirea pensiei pe luna iunie 1984;
b) acordarea tuturor indexărilor prevăzute în lista anexată la prezenta pct. 7;
c) acordarea grupelor de muncă I şi II cu data de 1 ianuarie 1993 şi procentelor înscrise în adeverinţele nr. 6404/1992 şi nr. 110/592/1992 predate pârâtei cu cererea nr. 22658/1992.
d) calcul separat justificativ şi verificabil al recorelării pensiei pe luna septembrie 1996 conform HG nr. 848 şi Ordinului M.M.P.S. nr. 441/1996, cu respectarea pct. 6 din ordin, recorelarea pensiei în luna martie 1999 conform HG nr. 171/1999 şi Monitorului Oficial nr. 115/1999 şi recorelarea pensiei în luna ianuarie 2002 conform HG nr. 1315/2001, cu respectarea instrucţiunilor prevăzute la art. 12 din hotărâre
A mai solicitat ca, pentru verificarea calculului recorelării pensiei, pârâta să fie obligată să depună în instanţă anexa pct. 6 Ordinul nr. 441/1996, instrucţiunile art. 6 HG nr. 797/1998 şi instrucţiunile art. 12 din HG nr. 1315/2001 şi să-i achite toate cheltuielile de judecată făcute cu procesul.
e) penalizarea pârâtei şi expertei cu 50 mii lei pe zi prevăzută de lege, pârâta cu luna septembrie 2001 prin nepredarea documentelor cerute prin fila 31-32 dosar nr. 3301 şi experta pentru refuzul refacerii calculului cerut prin fila 75-77 dosar nr. 3301 începând cu luna aprilie 2002;
f) daune morale a câte 80 milioane lei pentru fiecare în parte, pârâta şi experta care i-au îngrădit drepturile din care 10% sus-numitului şi 90% căminelor de copii, bătrânilor şi familiilor nevoiaşe.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
În cauză, se constată că probatoriul administrat nu este suficient şi relevant pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului.
Astfel, nu au fost lămurite inadvertenţa majoră dintre cele două adeverinţe emise de SC H. SA, nu s-a răspuns punctual şi integral la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, deşi a fost utilizată formula prevăzută de art. 211 C. proc. civ.
Totodată, se constată că nici din raportul de expertiză, nici din sentinţa atacată, nu rezultă dacă au fost avute în vedere toate actele normative aplicabile privind compensarea, indexarea şi recorelarea pensiilor şi nici dispoziţiile Deciziei nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale cu privire la necesitatea de a recunoaşte beneficiul drepturilor referitoare la grupele de muncă în favoarea tuturor categoriilor de cetăţeni care s-au aflat în aceeaşi situaţie, respectiv au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite de muncă.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât instanţa de fond în considerentele sentinţei distinge între cei pensionaţi anterior datei de 1 februarie 1990 şi cei pensionaţi după această dată, indicând ca temei legal acte normative de rang inferior în raport cu dispoziţiile constituţionale (art. 150, art. 16 alin. (1).
În plus, instanţa de fond nu a verificat nici susţinerile recurentului-reclamant cu privire la aplicarea ca bază a calculului pensiei sale ale unor acte normative nepublicate, în raport cu dispoziţiile art. 107 din Constituţie.
De asemenea, instanţa de fond nu s-a pronunţat nici cu privire la cererea de acordare a daunelor morale.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, se va admite recursul, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind modul de calcul al pensiilor.
Cum în cauză, obiectul litigiului îl constituie tocmai stabilirea cuantumului pensiei, potrivit art. 155 din Legea nr. 19/2000, precum şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a pricinii revine Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 180 din 23 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia contencios.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1897/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1899/2003. Contencios. Pensie. Recurs → |
|---|
