CSJ. Decizia nr. 1895/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1895/2003
Dosar nr. 2047/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin actul de sesizare, întocmit în baza procesului-verbal de control financiar nr. 12 din 6 noiembrie 1998 al Camerei de Conturi a judeţului Teleorman, s-a reţinut că sucursala CEC Teleorman a obţinut în luna februarie 1992 de la Primăria municipiului Alexandria, autorizaţia pentru construcţia sediului sucursalei al cărei termen de valabilitate a expirat la data de 3 martie 1995, până la care sucursala CEC avea obligaţia legală să declare valoarea reală a investiţiei în vederea regularizării taxei, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 27/1994.
Valoarea reală a investiţiei a fost comunicată Primăriei Alexandria la data de 24 octombrie 1996, motiv pentru care organul de control financiar a calculat valoarea reală a taxei pentru autorizaţia de construcţie, la valoarea investiţiei realizată la data de 18 martie 1995, obligând sucursala CEC Teleorman să achite bugetului local suma de 3.606.400 lei şi majorări de întârziere în cuantum de 14.407.390 lei.
Din conţinutul actului de sesizare organele de control au reţinut că vinovat de nedeclararea la termen a valorii reale a investiţiei în vederea regularizării taxei pentru autorizaţia de construcţie şi neplata diferenţei se face fostul contabil şef O.V.
Constatându-se că la producerea prejudiciului au participat şi alte persoane, au fost introduşi în cauză, în calitate de pârâţi S.Z., revizor contabil şi P.E., diriginte de şantier.
În temeiul dispoziţiilor art. 107 C. muncii conducerea sucursalei CEC a emis deciziile de imputare nr. 8358 din 17 august 1999, pentru suma de 10.080.000 lei şi a dobânzilor aferente în sumă de 1.367.766 lei, în sarcina lui O.V. şi Decizia nr. 8359 din 17 august 1999, pentru imputarea sumei de 4.327.390 lei şi dobânzile aferente în sumă de 587.188 lei, în sarcina lui S.Z.
Împotriva deciziilor de imputare au formulat contestaţie S.Z. şi O.V., solicitând anularea acestora, ca nelegale.
Contestatorul S.Z. a cerut anularea deciziei de imputare şi obligarea sucursalei CEC la restituirea sumei reţinute, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Contestatorul O.V. a solicitat anularea deciziei de imputare, pe motiv că în cauză nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 102 C. muncii, precum şi faptul că Decizia a fost emisă tardiv, în raport cu dispoziţiile art. 108 pct. 2 C. muncii.
Curtea de Conturi, Colegiul jurisdicţional Teleorman, prin sentinţa nr. 3 din 29 ianuarie 2002, a admis în parte actul de sesizare al Procurorului financiar şi a obligat pe pârâtul O.V. la plata sumei de 14.407.390 lei despăgubiri civile, datorate sucursalei CEC Teleorman, cu 34,83% dobândă.
Prin aceeaşi sentinţă a respins capătul de sesizare privind obligarea în solidar a pârâţilor S.Z. şi P.E., la plata sumei de 14.407.390 lei cu dobânda legală; a admis în parte contestaţia formulată de S.Z. împotriva deciziei de imputare nr. 8359/1999 emisă de sucursala CEC Teleorman, pe care a anulat-o ca nelegală; a obligat sucursala CEC Teleorman la plata sumei de 1.200.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către S.Z.; a respins capătul de cerere formulat de S.Z. privind actualizarea în funcţie de inflaţie a sumei reţinute de sucursala CEC Teleorman, plata zilelor în care s-a prezentat la termenele de judecată şi plata cheltuielilor de transport solicitate; a admis în parte contestaţia formulată de O.V. împotriva deciziei de imputare nr. 8358/1999, pe care a anulat-o ca nelegală. Totodată a respins capătul de cerere formulat de O.V., privind actualizarea în funcţie de inflaţie a sumei reţinute de sucursala CEC Teleorman şi a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs jurisdicţional sucursala CEC Alexandria, S.Z. şi O.V.
Prin Decizia nr. 226 din 17 mai 2002, Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, a respins recursurile jurisdicţionale declarate de sucursala CEC Alexandria, S.Z. şi O.V.
S.Z., O.V. şi sucursala CEC Alexandria au declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, criticând Decizia secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cu privire la recursul declarat de S.Z.
Criticile aduse deciziei atacate vizează următoarele aspecte:
- instanţa, în mod greşit, nu a dispus întoarcerea executării sumelor reţinute, actualizate cu indicele de inflaţie;
- în mod nejustificat nu a acordat cu titlu de cheltuieli de judecată contravaloarea zilelor neplătite de unitate, în vederea prezentării la şedinţele de judecată şi cheltuielile de transport.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Suma de 14.407.390 lei imputată recurentului S.Z., prin Decizia de imputare nr. 8359/1999, s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. 107 C. muncii, fiind angajată răspunderea materială a acestuia.
În cadrul răspunderii materiale, dacă paguba nu este urmarea unei infracţiuni, angajatul răspunde material numai pentru prejudiciul efectiv, nu şi pentru foloasele nerealizate. Prin anularea ca nelegală a deciziei de imputare emisă în sarcina recurentului contestator, acesta avea dreptul la restituirea sumelor reţinute în cuantumul stabilit prin actul de imputare, instanţa, în mod corect, neputând dispune actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, aflându-ne în cadrul unei răspunderi materiale.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate în timpul soluţionării cauzei, reprezentând contravaloarea plăţii zilelor în care a fost prezent la instanţele de judecată şi cheltuieli de transport, în mod corect instanţa a reţinut că contestatorul nu a depus la dosarul cauzei acte doveditoare din care să rezulte cuantumul acestora, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ.
Cu privire la recursul declarat de sucursala CEC Alexandria.
Recurentul, prin motivele de recurs, solicită casarea deciziei atacate şi în fond, menţinerea celor două decizii de imputare emise în sarcina contestatorilor S.Z. şi O.V., ca fiind legale.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 107 alin. (1) C. muncii când obligarea la plata despăgubirilor urmează a se face în sarcina persoanelor încadrate în muncă de organul ierarhic superior, Decizia de imputare se va emite de către acest organ.
Cum în speţă contestatorul O.V. a fost numit în funcţia de director economic de CEC SA Bucureşti, Decizia de imputare trebuia emisă de către aceasta în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. muncii şi nu de către directorul sucursalei la care îşi desfăşura activitatea.
Textul de lege instituie o excepţie de la regula generală, justificată de subiectul răspunderii materiale şi anume, pentru conducătorii unităţii sau alte persoane încadrate în muncă de organul ierarhic superior pentru care angajarea răspunderii materiale se va face de către cel care l-a încadrat, prin emiterea deciziei de imputare,
Sub acest aspect, Decizia de imputare emisă în sarcina contestatorului O.V. este nelegală, aşa cum corect au reţinut şi instanţele jurisdicţionale ale Curţii de Conturi.
Decizia de imputare emisă în sarcina contestatorului S.Z., revizor contabil este, de asemenea, nelegală, întrucât acesta nu a avut ca sarcină de serviciu controlul investiţiilor în anul 1996, culpa fiind exclusivă a directorului economic O.V. în producerea prejudiciului, cum corect a stabilit Colegiul jurisdicţional Teleorman.
Faţă de considerentele arătate, recursul declarat de sucursala CEC Alexandria este nefondat.
Cu privire la recursul declarat de contestatorul O.V.
În prealabil, se constată că recursul nu a fost legal timbrat.
Conform dispoziţiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost actualizate prin HG nr. 752/1999, recursul declarat în cauză trebuia timbrat cu 150.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1500 lei timbru judiciar în baza OG nr. 32/1995.
În cauză, recurentul a fost citat cu menţiunea de a achita taxele de timbru aferente, dar acesta nu şi-a îndeplinit respectiva obligaţie.
Prin urmare, se impune aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligaţiei de plată la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii.
În consecinţă, urmează a se anula recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de S.Z. şi CEC SA, sucursala Alexandria, împotriva deciziei nr. 226 din 17 mai 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de O.V. împotriva deciziei nr. 226 din 17 mai 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1894/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1896/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
