ICCJ. Decizia nr. 196/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.196
Dosar nr.1889/2003
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.868 din 19 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ în dosarul nr.734/2001 s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta SC „C" SA Bucureşti împotriva pârâtului Ministerului Finanţelor Publice, s-a anulat Decizia nr.275 din 28 februarie 2001 şi procesul verbal de control nr.575333 din 31 mai 2000 şi a fost exonerată reclamanta de plata sumei de 875.828.849 lei reprezentând 302.649.029 lei impozit pe profit şi 573.179.820 lei majorări de întârziere.
Soluţionând recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva acestei hotărâri, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ prin Decizia nr.3330 din 6 noiembrie 2002 a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi atrimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru a fi citată în cauză şi Administraţia finanţelor publice, sector 4 Bucureşti. S-a reţinut de asemenea că este necesară suplimentarea probelor cu acte şi o expertiză tehnică, pentru dovedirea susţinerilor părţilor.
Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamanta a fost obligată prin procesul verbal de control nr.575333 din 31 mai 2000 să vireze la bugetul statului, suma de 875.828.849 lei, aferentă perioadei 17 noiembrie 1994 – 31 octombrie 1999, reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere, organul de control considerând că activitatea societăţii reclamante este de prestări servicii, iar nu de producţie. Instanţa de fond constatând că actele depuse la dosar sunt suficiente şi fac dovada că reclamanta desfăşoară o activitate de producţie, prin sentinţa civilă nr.292 din 5 martie 2003 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC „C" SA Bucureşti împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia finanţelor publice, sector 4 Bucureşti. A anulat Decizia nr.275 din 28 februarie 2001 aMinisterului Finanţelor Publice şi procesul verbal nr.575333 din 31 mai 2000 al Administraţiei finanţelor publice, sector 4 Bucureşti, exonerând reclamanta de plata sumei de 875.828.849 lei reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere.
Şi această sentinţă a fost atacată cu recurs de către pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi de Administraţia finanţelor publice, sector 4 Bucureşti.
Ministerul Finanţelor Publice critică hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că, în mod nelegal a reţinut instanţa că reclamanta beneficiază de prevederile art.5 lit.a din Legea nr.12/1991 privind impozitul pe profit, aceasta desfăşurând activitate de prestări servicii, iar nu de producţie. S-asusţinut în motivele de recurs că, întrucât reclamanta îşi desfăşoară activitatea în acelaşi spaţiu comercial cu S.C. „P.C." SRL, amândouă societăţile având acelaşi obiect de activitate, faptic nu se poate separa activitatea reclamantei de a celeilalte societăţi, cu atât mai mult cu cât acţionarii de la societatea reclamantă sunt acţionari şi la S.C. „P.C." SRL. S-a mai susţinut că cele două societăţi nu au gestiuni separate pentru consumurile de materiale necesare desfăşurării activităţii, reclamanta începând să desfăşoare activitate de producţie din anul 1996,respectiv de la data expirării perioadei de scutire de plata impozitului pe profit pentru S.C. „P.C." SRL, firmă la care asociaţii din cadrul societăţii reclamante sunt implicaţi.
Examinând cauza în funcţie de recursul formulat de MinisterulFinanţelorPublice,câtşipotrivitart.3041C. proc. civ. Curtea va constata că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unei probe sunt obligatorii pentru instanţa de rejudecare.
Or, analizând considerentele deciziei nr.3330 din 6 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ şi analizând soluţia atacată cu recurs se constată că, instanţa de rejudecare nu s-a conformat prevederilor legale, mai sus citate, respectiv necesitatea suplimentării probelor cu acte şi o expertiză tehnică pentru a stabili dacă societatea reclamantă are salariaţi proprii, dacă prelucrează ca însăşi materiile prime, dacădeţine utilaje specifice desfăşurării activităţii de producţie, dacă există şi cum este organizat fluxul tehnologic, toate în raport cu folosirea spaţiilor de producţie şi anexelor, în comun cu o altă societate comercială.
Astfel fiind, soluţia va fi casată iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, potrivit dezlegărilor date în prima decizie de casare, urmând ca celelalte critici formulate în recursul de faţă să fie cercetate ca apărări de către instanţa de fond.
Recursul declarat de Administraţia finanţelor publice, sector 4 Bucureşti este tardiv.
Astfel, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Or, în cauză, hotărârea a fost comunicată la 14 aprilie 2003iar împotriva acesteia, pârâta a declarat recurs la 5 mai 2003, deci peste termenul legal, recursul urmând a fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.292 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Respinge ca tardiv, recursul declarat de Administraţia finanţelor publice, sector 4 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1956/2003. Contencios. Conflict negativ de... | CSJ. Decizia nr. 1964/2003. Contencios. Anulare acte control... → |
|---|
