CSJ. Decizia nr. 1964/2003. Contencios. Anulare acte control vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1964/2003
Dosar nr. 2313/2002
Şedinţa publică din 21 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 19 septembrie 2001, reclamanta SC R. SRL Timişoara a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Interior Oradea şi Brigada de Supraveghere şi Control Vamal Timişoara, solicitând anularea actelor constatatoare nr. 871-1113 din 14 mai 2001 şi a deciziei nr. 1342 din 4.09.2001 şi obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 1.617.887.897 lei reprezentând taxe vamale şi T.V.A.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că încadrarea tarifară ulterioară efectuată de organele vamale la unele produse este greşită, neţinându-se seama de totalitatea elementelor enumerate ca ingrediente în certificatul de inspecţie emis de R. SA Bucureşti. Astfel, societatea a arătat că la produsele „iaurt cu aromă de fructe", „frişcă", „budinci", „cremă desert", „cremă desert Puddis" şi „lapte pentru cafea", încadrarea tarifară corectă este cea iniţială, acceptată de organele vamale la data importului, astfel încât nu sunt datorate diferenţele de taxe vamale şi T.V.A. stabilite la controlul vamal ulterior.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând numai anularea acelor acte constatatoare prin care au fost stabilite diferenţe de drepturi de import în valoare totală de 958.455.642 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 210 din 25 iunie 2002, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, a anulat parte din actele constatatoare emise la 14.05.2001, precum şi Decizia nr. 1342 din 4 septembrie 2001 şi a obligat pârâţii să restituie reclamantei suma de 958.455.642 lei taxe vamale şi să-i plătească 75.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere faptul că prin actele constatatoare în temeiul cărora au fost calculate diferenţe de drepturi de import pentru produsele „fişcă doză spray", „cremă de smântână şi iaurt", „budincă de ciocolată pulbere", „spumă stracciatella", „cremă fină de ciocolată" şi „cremă fină cu vanilie şi rom", s-a făcut o greşită încadrare tarifară a produselor.
Întrucât prin noua încadrare tarifară au fost nelegal interpretate regulile generale ale Sistemului Armonizat de Denumire şi Codificare a Mărfurilor, instanţa a constatat că s-au încasat în plus de la societate drepturi de import de 958.455.642 lei.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, parchetul a învederat că dispozitivul sentinţei este confuz şi nu se poate executa, întrucât au fost anulate parte din actele constatatoare, dar şi Decizia emisă de Ministerul Finanţelor Publice care se referă nu numai la obligaţia achitării unor diferenţe de taxe vamale, dar şi a T.V.A., în total 1.617.887.897 lei. S-a invocat în acest sens motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., existenţa unui plus petita.
De asemenea, parchetul a arătat că nu au fost defalcate obligaţiile fiscale după natura lor şi nici nu au fost indicaţi care sunt pârâţii ce urmează a restitui sumele, considerent pentru care dispozitivul hotărârii nu se poate executa.
Pe fondul cauzei, recursul parchetului s-a menţionat că la încadrările tarifare ulterioare s-au avut în vedere concluziile expertizelor efectuate de R. SA.
Referitor la raportul de expertiză efectuat în instanţă, s-a precizat că expertul şi-a depăşit mandatul, calculul contabil al diferenţelor de taxe vamale şi T.V.A., nefiind domeniul său de specialitate.
În recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice se critică sentinţa, întrucât şi-a însuşit raportul de expertiză care, însă, nu este în concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Astfel, încadrarea tarifară a produselor în discuţie s-a făcut în conformitate cu expertizele tehnice puse la dispoziţie de R. SA, fiind corect stabilită de către organele vamale, în funcţie de compoziţia produselor, luându-se în considerare poziţia tarifară cea mai specifică, aceasta având prioritate faţă de poziţiile cu un domeniu de aplicabilitate mai general.
Şi în recursul declarat de Direcţia Generală a Vămilor se critică hotărârea atacată întrucât s-a bazat exclusiv pe raportul de expertiză efectuat în cauză care, a analizat din punct de vedere chimic compoziţia produselor importate, concluziile lucrării nefiind argumentate pe regulile de încadrare tarifară prevăzute de Legea nr. 98/1996, ci doar pe specificaţiile de produs emise de furnizorul extern care, din punct de vedere legal nu sunt relevante, expertiza nefiind efectuată pe probele martor.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 141/1997, bunurile introduse în ţară se vămuiesc conform caracteristicilor proprii evidenţiate prin expertize tehnice când este cazul, care prevalează asupra datelor înscrise în documentele externe.
Având în vedere expertizele tehnice efectuate de R. S.A, produsele „frişcă doză spray", „budincă de ciocolată pulbere", „spumă stracciatella", „cremă fină de ciocolată" şi „cremă fină cu vanilie şi rom" au fost încadrate incorect la poziţia 19.01., iar produsul „cremă de smântână şi iaurt" a fost, de asemenea, greşit încadrat la poziţia 04.03. în loc de 04.02.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, nu poate fi primită critica privind caracterul confuz al dispozitivului sentinţei şi nici susţinerea că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.
Dacă iniţial, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1.617.887.897 lei, ulterior şi-a restrâns pretenţiile la suma de 958.455.642 lei, instanţa admiţând acţiunea, astfel cum a fost precizată, în care sens a indicat actele constatatoare pe care le-a anulat şi a menţionat că suma de restituit reprezintă taxe vamale.
Împrejurarea că instanţa a dispus desfiinţarea deciziei emise de Ministerul Finanţelor Publice prin care se respinsese contestaţia societăţii, fără a specifica expres că anularea nu priveşte toate actele constatatoare şi întreaga sumă contestată iniţial nu are relevanţă asupra soluţiei, din dispozitivul hotărârii rezultând în mod clar actele constatatoare anulate şi valoarea de restituit, într-o sumă globală, reprezentând taxe vamale.
Aşadar, Decizia contestată a fost menţinută pentru T.V.A. de 294.689.452 lei şi pentru taxele vamale reprezentând diferenţa între suma calculată de organul de control, de 1.323.198.355 lei şi cea stabilită a fi restituită de 958.455.642 lei.
Cât priveşte faptul că nu au fost indicaţi pârâţii ce au fost obligaţi la restituire, acesta nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii, cât timp, fiind vorba de taxe vamale încasate de autorităţile vamale, aceste instituţii urmează a le înapoia societăţii.
Apare nefondat şi motivul de recurs privind luarea în considerare a raportului de expertiză judiciară, efectuat cu depăşirea mandatului expertului.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de către un specialist în domeniul chimiei alimentare, având ca obiective stabilirea încadrării tarifare corecte a produselor importate şi determinarea taxelor vamale aferente, expertul I.I., având pregătirea de specialitate necesară.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică, fiind conformă probelor administrate.
Raportul de expertiză pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia a luat în considerare şi expertizele tehnice întocmite de R. SA, precum şi actele emise de autorităţile vamale.
În lucrarea efectuată de expert se arată că menţiunile cuprinse în expertizele tehnice Romcontrol nu sunt concludente, întrucât acestei societăţi i s-a solicitat numai identificarea produselor, fără a fi analizată compoziţia fizico-chimică a mărfurilor. Aceste expertize conţin afirmaţii generale, nefiind elocvente în lipsa buletinelor de analiză a probelor prelevate care să conţină datele tehnico-ştiinţifice necesare despre produsele în litigiu.
În aceste împrejurări, unica probă ştiinţifică concludentă este expertiza tehnică judiciară care a avut în vedere atât constatările sumare ale R. SA, cât şi datele conţinând caracteristicile fizico-chimice, microbiologice şi tehnologice din specificaţiile tehnice de produs primite de la furnizor.
Potrivit expertizei, instanţa de fond a reţinut în mod justificat faptul că, la un număr de 7 produse, încadrarea stabilită de autorităţile vamale în urma controlului ulterior prin actele constatatoare, a fost greşită, încadrarea tarifară corectă fiind cea stabilită la data efectuării importului.
Încadrarea tarifară corectă a produselor „fişcă doză spray", „cremă de smântână şi iaurt", „budincă de ciocolată pulbere", „spumă stracciatella", „cremă fină de ciocolată" şi „cremă fină cu vanilie şi rom", a fost menţionată în considerentele sentinţei în care se detaliază şi argumentele avute în vedere, având la bază constatările şi concluziile raportului de expertiză.
Aşadar, criticile exprimate în comun în cele trei recursuri privind împărtăşirea concluziilor expertizei tehnice judiciare sunt nefondate, cât timp expertul a respectat regulile generale de interpretate a Sistemului Armonizat de Denumire şi Codificare a Mărfurilor, stabilind încadrarea tarifară prin luarea în considerare a caracterului esenţial al produselor şi a poziţiei tarifare cu numărul cel mai mare şi nu potrivit titlurilor secţiunilor, capitolelor sau subcapitolelor.
În raport de cele expuse, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut, în mod justificat, că prin încadrarea tarifară greşită a unor produse, s-au încasat în plus de la reclamantă taxe vamale în valoare de 958.455.642 lei, soluţia de obligare a autorităţilor vamale la restituirea sumei fiind legală şi temeinică.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în numele Ministerului Finanţelor Publice; Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, în numele Direcţiei Generale a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 210 din 25 iunie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă pe recurenţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Vămilor la 45.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC R. SRL Timişoara.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 196/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1965/2003. Contencios → |
|---|
