CSJ. Decizia nr. 1965/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1965/2003

Dosar nr. 3164/2001

Şedinţa publică din 21 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 12 aprilie 2001, reclamanta SC P. SA Cluj-Napoca a solicitat anularea deciziei nr. 331 din 13 martie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi exonerarea de la plata obligaţiilor bugetare stabilite prin procesul verbal de control nr. 3150 din 20 iunie 2000 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj, în sumă de 2.893.528.255 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente unor debite, accize şi T.V.A., precum şi suspendarea executării acestuia, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 până la soluţionarea acţiunii.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că împotriva actului de control a declanşat procedura de contestate prevăzută la acea dată de Legea nr. 105/1997, dar că toate căile de atac au fost respinse de organele cu atribuţii jurisdicţionale din Ministerul Finanţelor, menţinându-se în mod nelegal obligaţia de plată, emiţându-se totodată şi somaţia de executare şi dispoziţia de urmărire nr. 14523/20 iulie 2000 împotriva căreia a formulat o contestaţie la executare la Judecătoria Cluj-Napoca.

A mai arătat reclamanta că în perioada procedurii administrativ-jurisdicţionale a intrat în vigoare OUG nr. 163/2000 şi pentru a valorifica dispoziţiile art. 4 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din ordonanţă, a completat plângerea de la Ministerul Finanţelor aducându-şi la îndeplinire şi obligaţia de informare privind situaţia majorărilor către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj.

De asemenea, reclamanta a precizat şi că Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj, pe de o parte, i-a eliberat un certificat de atestare fiscală cu nr. 24532 din 14 noiembrie 2000 din care rezultă că societatea înregistra la data aceea o singură obligaţie către bugetul de stat, respectiv o diferenţă la fondul pentru risc tehnologic care nu face obiectul cauzei şi care a fost achitată, iar, pe de altă parte a solicitat BCR Cluj sistarea executării silite pe motiv că unitatea şi-a achitat obligaţiile fiscale la bugetul de stat.

În opinia reclamantei, deşi prin intrarea în vigoare a OUGnr. 163/2000 titlul executoriu prin care societatea a fost obligată la plata unor majorări de întârziere a fost desfiinţat de drept, prin efectul legii, autorităţile fiscale, în baza unei greşite stabiliri a situaţiei de fapt şi interpretări a OUGnr. 163/2000 au menţinut în mod nelegal obligaţia sa bugetară.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 197 din 7 iunie 2001, a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei nr. 331 din 13 martie 2001 a Ministerului Finanţelor, a dispoziţiei nr. 128 din 28 septembrie 2000 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj şi a procesului verbal nr. 3150 din 20 iunie 2000 încheiat de organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj şi a înlăturat obligaţia reclamantei de a plăti suma de 2.893.528.255 lei majorări de întârziere.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că acţiunea este întemeiată în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 4 din OUG nr. 163/2000 şi că faptul că sumele stabilite prin procesul verbal de control sunt la majorări de întârziere aferente unor debite reprezentând accize şi T.V.A. rezultă fără nici un dubiu atât din procesul verbal de control, cât şi din dispoziţia de urmărire, iar achitarea debitelor care le-au generat s-a realizat de reclamantă până la termenul legal stabilit, rezultă chiar din certificatul de atestare eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj.

Instanţa de fond a mai apreciat că în aceste condiţii este total greşită susţinerea pârâţilor conform căreia OUG 163/2000 nu poate fi aplicabil speţei, deoarece nu era în vigoare la data controlului, câtă vreme din dispoziţiile art. 4 alin. (2) al acestui act normativ rezultă exact contrariul.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. a judeţului Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esenţă, recurenţii au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că intimata-reclamantă nu avea debite restante faţă de bugetul de stat, ci doar majorări, deşi societatea înregistra debite neachitate în cuantum de 99.350.124 lei reprezentând T.V.A. aferentă lunii octombrie 1998 şi 1.537.670.351 lei accize datorate la 31 decembrie 1998, debite ce sunt exceptate de la aplicarea prevederilor favorabile ale OUG nr. 163/2000.

Totodată, recurenţii au susţinut că s-a supraevaluat forţa probantă a certificatului de atestare fiscală şi nu s-a cerut dovada achitării debitelor în discuţie.

Cu privire la aplicarea art. 4 alin. (2) din OUGnr. 163/2000 recurenţii au arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că autorităţile fiscale au susţinut că aceste dispoziţii nu devin incidente pe motiv că nu erau în vigoare la data controlului, deşi aceste autorităţi au invocat neaplicarea prevederilor OUGnr. 163/2000 deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile impuse imperativ, în sensul că art. 4 alin. (2) exceptează debitele neachitate de la aplicarea celorlalte dispoziţii.

Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din OUG nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat (M. Of., nr. 514/19.10.2000) se scutesc la plată şi majorările de întârziere datorate şi neplătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aferente impozitelor, taxelor şi altor venituri ale bugetului de stat achitate până la aceeaşi dată, numai că aceste prevederi trebuie coroborate cu celelalte dispoziţii ale OUGnr. 163/2000, în principal cu cele art. 6–11 din ordonanţa care prevăd punctual condiţiile în care se poate beneficia de scutirea prevăzută de art. 4, precum şi situaţiile în care prevederile art. 4 nu se aplică.

În cauză, din conţinutul actelor de control, precum şi a somaţiei şi a dispoziţiei de urmărire rezultă că până la 15 iunie 2000 s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 2.893.528.255 lei, aferente T.V.A. şi accize, rămase după achitarea din sumele iniţial stabilite în urma controlului, doar 107.646.195 lei la majorări de întârziere la T.V.A. şi 100.368.136 lei la majorări de întârziere la accize.

Mai mult, chiar din adresa intimatei-reclamante cu nr. 25082 din 16 noiembrie 2000 către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj rezultă că până la 19 octombrie 2000 societatea avea debite restante la acea dată după cum urmează:

 1) la accize debit de 1.537.670.351 lei şi majorări de întârziere în val. de 2.389.555.912 lei;

 2) la T.V.A. debit de 99.350.124 lei şi majorări de 864.119.169 le.

 3) zero debit restant la impozitul pe profit şi majorări de întârziere de 10.784.253 lei, totalizând, după calculele intimatei reclamante: debite restante la 19 octombrie 2000 în sumă de 1.637.020.475 lei şi majorări de întârziere în sumă de 3.264.459.334 lei.

Totodată, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj - D.A.V.S. a eliberat intimatei-reclamante certificatul de atestare fiscală cu nr. 24532 din 14 noiembrie 2000 în baza cererii nr. 5269 din 24 octombrie 2000 potrivit căreia, la data de 14 noiembrie 2000 aceasta figurează în evidenţe cu următoarele obligaţii de plată către buget: fond pentru risc tehnologic în sumă de 114.934.276 lei şi majorări în sumă de 56.743.002 lei conform dispoziţiei de urmărire nr. 485 din 10 noiembrie 2000 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj (şi nedepusă la dosar), certificat valabil, însă, doar 30 de zile de la data eliberării.

Având în vedere dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar şi când părţile se împotrivesc, precum şi inadvertenţele dintre înscrisurile depuse la dosar, instanţa de fond trebuia să dispună administrarea unor probe concludente, de natură a înlătura orice dubiu cu privire atât la natura obligaţiilor bugetare, cât şi la cuantumul acestora. În acest sens instanţa de fond trebuia să oblige la depunerea la dosarul cauzei a ordinelor de plată a debitelor pe care intimata-reclamantă pretinde că le-a achitat, precum şi a altor înscrisuri doveditoare, eventual chiar ordonarea efectuării unei expertize care să analizeze pe etape natura plăţilor efectuate având în vedere, pe de o parte, toate dispoziţiile OUGnr. 163/2000, şi în principal pe cele ale art. 6–11, iar, pe de altă parte, că intimata-reclamantă a beneficiat şi de diverse eşalonări la plată.

Neprocedând în modul mai sus arătat instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, motiv pentru care se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului în sensul celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P., împotriva sentinţei civile nr. 197 din 7 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1965/2003. Contencios