CSJ. Decizia nr. 1968/2003. Contencios. Recurs anulare ordonanta C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1968/2003
Dosar nr. 91/2002
Şedinţa publică din 22 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.T. a formulat acţiune la data de 6 august 2001 împotriva pârâtei C.N.V.M., înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 1484/2001 şi a solicitat ca în contradictoriu cu această pârâtă să se anuleze ordonanţa nr. 258/2000 ca fiind nelegală.
A susţinut reclamanta în motivarea acţiunii sale că prin ordonanţa nr. 258/2000 pârâta a anulat tranzacţia din 13 mai 1999, prin care a achiziţionat 19.196 acţiuni emise de SC U. SA Sighetul Marmaţiei, că pârâta nu avea abilitarea legală să se pronunţe asupra legalităţii acestei tranzacţii.
A mai susţinut că prin sentinţa civilă nr. 140/2000 a Tribunalului Bucureşti – rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1469/2000 pronunţată de secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti, s-a constatat legalitatea tranzacţiei.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a invocat tardivitatea acţiunii, excepţia discutată de instanţă şi respinsă prin încheierea din 4 octombrie 2001, reţinându-se că actul administrativ în litigiu nu a fost comunicat reclamantei. S-a mai invocat de pârâtă neîndeplinirea procedurii prealabile, tranzacţiile din 13 şi 14 mai 1999 efectuate în contul reclamantei sunt nelegale, că nu au fost respectate dispoziţiile art. 88 şi 89 din Legea nr. 52/1994.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1553 din 15 noiembrie 2001 a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea ordonanţei nr. 258/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei a fost formulată în termen, pârâta nefăcând dovada comunicării actului administrativ reclamantei, şi că instanţele comerciale sesizate cu litigiul privind legalitatea tranzacţiilor au constatat legalitatea acestora.
Împotriva sentinţei nr. 1553/15 noiembrie 2001 pronunţată de secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta C.N.V.M., susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică.
A precizat recurenta că în mod nelegal a fost supusă excepţia de tardivitate, acţiunea fiind introdusă peste termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, alin. ultim, făcând trimitere la data emiterii ordonanţei nr. 258, adică 27 iulie 2000 şi promovarea acţiunii la 6 august 2001, solicitând să se constate că acţiunea a fost depusă peste termenul de un an.
În ceea ce priveşte legalitatea tranzacţiei s-a susţinut că instanţele nu au pronunţat soluţii definitive şi irevocabile, că oricum inspectorii de specialitate au constatat încălcarea de către S.I.V.M. Bacău T. SA a prevederilor art. 5 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/1998, în sensul că reclamantul-intimat S.T. nu avea numerar în cont la data efectuării tranzacţiilor, soluţia fiind dată ca urmare a aprecierii nelegale a probelor de către instanţă.
La data de 5 februarie 2003 s-a depus cerere de intervenţie în interesul recurentei de către SC S.B. SRL, întemeiat pe dispoziţiilor art. 49 alin. (3) şi art. 51 C. proc. civ., cerere care a fost încuviinţată în principiu în şedinţa din 22 mai 2003 şi s-a dispus soluţionarea acesteia împreună cu recursul, conform art. 55 C. proc. civ.
Examinând recursul sub aspectul motivelor de casare invocate şi a prevederilor art. 304 C. proc. civ., ca şi cererea de intervenţie în interesul recurentei, Curtea constată că acesta este nefondat, în consecinţă şi intervenţia, pentru considerentele ce se vor expune:
Termenul de un an în care se poate exercita acţiunea în contencios administrativ, conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 este un termen de decădere. Acest termen curge de la comunicarea actului administrativ a cărui anulare se cere. În cazul în care nu este obligatorie comunicarea actului, termenul se calculează de la data la care partea interesată a luat cunoştinţă de act.
Ordonanţa nr. 258 a fost emisă la 26 iulie 2000, are caracterul uni act administrativ individual, iar el trebuie comunicat, această obligaţie rezultând chiar din dispozitivul actului, art. 4 care precizează că intră în vigoare la data comunicării părţilor vizate şi acestea sunt în art. 1.
Recurenta-pârâtă nu a făcut dovada comunicării, astfel că în mod judicios, în respectarea dispoziţiei legale, instanţa de fond a respins excepţia şi a constatat că reclamanta a formulat acţiunea în termen la data de 2 august 2001, dată ce rezultă din ştampila poştei aplicată pe plic.
La dosar este făcută dovada procedurii prealabile, fiind sesizări făcute de reclamant în octombrie 2000 şi revenire, fără a se fi primit răspuns.
În ceea ce priveşte critica privind legalitatea tranzacţiilor din 13 şi 14 mai 1999, acesta este rezolvată irevocabil prin Decizia civilă nr. 6817/27 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, care a menţinut Decizia civilă nr. 1469/17 mai 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, hotărâri prin care se constată respectarea prevederilor Regulamentelor C.N.V.M. şi Legii nr. 52/1994.
În raport de aceste considerente Curtea constată că recursul este nefondat, pe cale de consecinţă urmând a fi respins.
Soluţia în ce priveşte cererea de intervenţie accesorie este determinată de raportul de dependenţă dintre caracterul ei accesoriu şi acţiunea principală.
Aşa fiind, respingerea recursului determină şi respingerea intervenţiei, astfel că va fi respinsă cererea de intervenţie formulată de SC S.B. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.V.M. împotriva sentinţei civile nr. 1553 din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat, precum şi cererea de intervenţie formulată de SC S.B. SRL Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1967/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1969/2003. Contencios. Recurs nulitate partiala... → |
|---|
