CSJ. Decizia nr. 1973/2003. Contencios. Refuz solutionare cerere cu privire la restituirea garantiei pentru plata taxe vamale si T.V.A. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1973/2003
Dosar nr. 1093/2002
Şedinţa publică din 22 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 iunie 2001, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta SC N.R. SRL Bucureşti (fostă SC N.J. SRL Bucureşti) a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor şi Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Bucureşti, solicitând să se constate refuzul nejustificat de a soluţiona cererea sa cu privire la restituirea garanţiei pentru plata taxelor vamale şi T.V.A.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la data de 23 ianuarie 2001, a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii o operaţiune de import de cafea solubilă B., iar pârâta i-a calculat garanţie pentru plata taxelor vamale şi T.V.A. în cuantum de 751.960.760 lei, sumă pe care a achitat-o cu Ordinul de Plată nr. 359 din 23 ianuarie 2001.
Această sumă a fost calculată greşit, nu în raport de valoarea de tranzacţie declarată la vamă de societate, ci în raport cu valoarea maximă statistică prevăzută în baza de date statistice, pentru produsul cafea.
La data de 23 februarie 2001, în cadrul termenului legal de 30 de zile de la data eliberării mărfii, reclamanta a depus actele pentru determinarea valorii în vamă, care corespunde cu valoarea de tranzacţie, dar nu a primit răspuns din partea pârâtei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 91 din 31 ianuarie 2002, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC N.J. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Vămilor şi Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii; a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Direcţia Generală a Vămilor de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea garanţiei vamale; a obligat pârâta să emită un act administrativ în acest sens, în baza art. 77 din Legea nr. 141/1997 şi art. 11 din Legea nr. 29/1990; a respins ca prematură cererea de restituire a garanţiei vamale.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, în mod nejustificat, Direcţia Generală a Vămilor a refuzat să-i răspundă reclamantei, la cererea înregistrată conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 şi nici nu a emis decizie motivată de refuz, de restituire a garanţiei vamale încasate.
În ce priveşte cererea de restituire a sumei reprezentând garanţia vamală şi T.V.A., s-a reţinut că este prematur formulată, întrucât autoritatea vamală nu a emis încă o decizie referitoare la restituirea garanţiei, aşa cum era obligată, potrivit OUG nr. 13/2001.
Împotriva sentinţei, a declarat recurs reclamanta, susţinând în esenţă că, autoritatea vamală trebuia obligată să emită o decizie de determinare definitivă a valorii în vamă, pe baza valorii de tranzacţie, precum şi să restituie garanţia vamală reţinută abuziv (751.960.760 lei).
În dezvoltarea motivelor de casare se susţine că: soluţia adoptată este contrară scopului Legii nr. 29/1990, întrucât instanţa s-a limitat la constatarea refuzului nejustificat al autorităţii vamale de a soluţiona reclamaţia privind restituirea garanţiei vamale, fără a o obliga să emită o decizie de determinare definitivă a valorii în vamă, pe bază de tranzacţie, aşa cum era legal; că soluţia atacată este contrară prevederilor OUG nr. 13/2001 şi respectiv, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 16 şi 48 din Constituţie, întrucât instanţa s-a limitat doar la constatarea refuzului nejustificat, fără să treacă la înlăturarea ilegalităţii sesizate şi la repararea vătămării, încălcându-se principiul soluţionării cât mai rapide a cauzelor, înăuntrul unui termen rezonabil; că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrative, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra înscrisurilor privind determinarea valorii în vamă, pe bază de tranzacţie; că instanţa nu a avut rol activ în soluţionarea cauzei.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu se răspunde petiţionarului, în termen de 30 de zile, de la data înregistrării cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.
În contextul acestor dispoziţiile legale, în mod corect s-a reţinut că refuzul Direcţiei Generale a Vămilor de a răspunde reclamantei, la cererea privind restituirea garanţiei vamale, este nejustificat.
În acest sens, este de observat că, potrivit art. 1 din OUG nr. 13/2001, contestaţiile formulate în condiţiile acestei ordonanţe sunt căi administrative de atac, prin care se solicită diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuţiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităţilor ori a altor sume constatate şi aplicate, precum şi altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanţelor Publice abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere.
Or, în cauză, reclamanta a contestat reţinerea garanţiilor vamale, iar această contestaţie constituie o cale administrativă de atac, care trebuie soluţionată de către Direcţia Generală a Vămilor potrivit dispoziţiilor legale, precitate.
În situaţia dată, în mod corect, Direcţia Generală a Vămilor a fost obligată să soluţioneze contestaţia reclamantei, potrivit OUG nr. 13/2001 şi art. 77 alin. (5) din Legea nr. 141/1997, respectiv să epuizeze calea administrativă de atac.
Evident, în cadrul acestei proceduri administrative de atac, Direcţia Generală a Vămilor urmează să emită o decizie prin care să se pronunţe asupra legalităţii garanţiilor vamale reţinute, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 8 din OUG nr. 13/2001.
Faţă de cele menţionate, prima instanţă a apreciat corect, ca prematură, cererea de restituire a garanţiilor vamale.
Se constată, de asemenea, că prima instanţă a soluţionat cauza cu respectarea garanţiilor constituţionale la care se face referire în recurs şi totodată, s-a pronunţat asupra dovezilor administrate, iar hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În consecinţă, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC N.J. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 91 din 31 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 197/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1974/2003. Contencios. Anulare avize si decizii... → |
|---|
